1,039 matches
-
sărut a fost o experiență nereușită. Gus s-a pregătit mai mult sau mai puțin, cum făcea la fiecare contact nemijlocit și chiar înainte a fost cam încordat. Și-a ales drept cadru de desfășurare a ostilităților un balansoar de pe veranda din spatele clubului Abbottabad, care oferea o vedere impresionantă a unui drum de munte și îngăduia cel puțin două direcții de retragere: în grădină sau în sala de biliard. Începu asaltul noaptea, în timpul consumării ultimelor etape ale unei despărțiri de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Un judecător imparțial de la Simla a fost solicitat să lămurească termenul „la mijloc“ pentru a potoli neliniștile legate de implicațiile politice ale părerilor divergente. În capul scării, se află sir Wyndham, care-l escortează pe nabab pe scurta distanță dintre verandă și salonul de recepție, unde oferta sa de răcoritoare - alt sifon cu lămâie - este refuzată. Acest moment scurt are un potențial crescut de intimitate (conversația, privirea în ochi, acel abia șoptit „cum vă merge cu adevărat?“), domolit de prezența celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
poartă cozi de iac montate în argint, toți foarte serioși, așa cum se cade la o astfel de ocazie. Sir Wyndham îi ignoră cu stoicism, pretinzând că-și drege glasul. — Înălțime, vă rog să mă urmați. În grădină. În timp ce stau pe veranda din spate, dinspre mulțime se ridică un ropot de aplauze. Atât nababul cât și sir Wyndham își permit să zâmbească. Și să facă semne cu mâna. Apoi, se confruntă cu lumea. Indieni și englezi. Bărbați englezi și doamne. Doamne indiene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așa, Imelda?) n-are chef de astfel de glume. Își scoate pantoful din picior și țintește (vai, foarte prost!) spre capul diwan-ului care se îndepărta. Pantoful crem cu toc înalt trece razant pe lângă turbanul acestuia, apoi se arcuiește elegant peste verandă și ajunge în grădină unde-l pocnește pe Jean Loup în ceafă. Imediat, reflexele lui de om trăit pe străzi intră în funcțiune (acolo dacă nu ești rapid mori imediat, nu?) și se întoarce brusc să vadă cine l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și asistentele anglo-indiene erau violate. În altă parte, în tăcutul oraș Jalandhar, dineul generalului este întrerupt de o telegramă. Da, îi spune el mesagerului care aștepta nervos. Mă așteptam la asta. Urmează marele spectacol. Invitații săi își duc băuturile pe veranda casei Flagstaff, să-l conducă. Pran nu umblă pe aleile laterale din Jallianwala Bagh. Simte povara unei absențe plutind deasupra locului și se grăbește. Singura mișcare este în aer, o pereche de ulii, care încă mai dă din aripi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
solizi din cărămidă, cu toate facilitățile, destul de încăpător ca să deservească tot districtul. Câștigase. Gândurile lui fuseseră canalizate. Apoi, domnul Gavin veni să-l viziteze într-o noapte și găsi fetele la ușa lui, trei dintre ele încolăcite precum câinii pe verandă, în timp ce înăuntru, Macfarlane întocmea cu inocență solicitări de finanțare autorităților de la Darjeeling. De ce se aflau acolo fetele? Ce fel de harem avea Macfarlane? În cele din urmă, figura protejatului său îl convinse că lucrurile nu erau așa, dar, oricum, răul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de ceai alcoolic și al soției acestuia, cu aceleași înclinații, și-a petrecut viața la început pe dealurile de lângă Darjeeling, ajutându-și tatăl să înjghebe o serie de distilerii improvizate, sub oblăduirea puternicului Himalaya. După ce mama Bridgeman a căzut pe verandă rupându-și gâtul (evenimentul a avut loc când Jonathan era încă mic) soțul care o jelea, a jurat să nu-și trimită niciodată fiul la școală în Anglia, adică să nu lase Singurul Lucru Care I-a Mai Rămas, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
plimbă pe terenurile de sport, fumează țigări de contrabandă și se înfășoară în tăcerea acelei vacanțe. Chopham Hall este încordat, în așteptare. În prima zi a trimestrului, explodează de viață. Când se ivesc zorii, Briggs își croiește drum tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie motorizată, un convoi de mașini parentale își face apariția pe drum, din ele revărsându-se tați sobri, mame înlăcrimate îmbrăcate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
unei construcții de lut ars, se fălește cu un drum de acces marcat de o bordură de piatră decolorată, un catarg cu steagul pavilionului britanic decolorat de soare și o pereche de tunuri în miniatură, instalate de fiecare parte a verandei, cu țevile îndreptate spre oraș. Ridicat pe ceea ce s-ar putea numi un teren înalt, aici în delta râului, se află la jumătate de milă sau cam așa de plajă, destul de departe de docuri pentru a estompa zgomotele din piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
e pe acolo. Politica nu are legătură cu asta. Foarte bine, profesore, rostește Gittens cu admirație. Cum e pe acolo. Foarte bine. Subiectul pare închis și toți se duc să se pregătească de cină. La apusul soarelui, se adună pe verandă, să asculte cum se lovesc valurile de țărm și așteaptă înfometați să vină stewardul, un tip bătrân cu însemnele tribului pe obraz, să le așeze masa. Pe măsură ce intensitatea luminii scade, se aud râsete și țipete din club. Apare Famous, urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de liniște. Simte ceva reconfortant venind dinspre lumea liminală, pe care nu vrea s-o mai părăsească. Când, în cele din urmă se întoarce la club, Famous îl cheamă în curte, și-i vede pe antropologii care stau impacientați pe verandă. Vasul îi așteaptă gata de plecare, legănându-se dintr-o parte în alta a râului, acostat la câteva mile de coastă. Este un spectacol care nu te inspiră; hula pătrată, plată, cu un acoperiș subțire care fusese cândva vopsit alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de moșneni. Prefera să-și petreacă vremea în livadă. Împrejmuită cu gard de ostrețe, pe temeliile de piatră, casa era umbrită de brazi printre care părea să curgă, verde, soarele. Ne aflam într-o încăpere care la început fusese o verandă. Pe toată lungimea peretelui ferestrele răspîndeau lumina cu un soi de blîndețe. Aici stăpînul adunase toate lucrurile la care, în chip deosebit, părea să țină: icoane vechi de lemn, tocuri din coarne de cerb încrustate și vase ciudate ce încă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
la el omul e un portret care merită descifrat. Îmi urmărise deci privirea. - Gospodăria asta a primenit-o bătrînul meu cînd s-au schimbat obiceiurile vechi. A păstrat prispa și tinda pe care, după moda nouă, le-a prefăcut în verandă și salon. Cu timpul hibridul a căpătat patină: cu greu îi poți descoperi vreun cusur. Toate au un aer de familie, ca vitele și cîinii bătrîni care încep să semene cu stăpînii lor. Timpul a fost eliminat iar clipa, aici
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
soarele încălzea tot mai mult, dar starea lui Hanbei nu se ameliora. Nu putea suporta necurățenia, așa că, în fiecare zi, punea ca în camera de suferință să se măture și, scăldându-se în lumina soarelui, în diminețile senine, stătea pe verandă. Sora lui îi pregătea ceaiul și singura sa plăcere din timpul bolii era aceea de a vedea aburii înălțându-se din vas în soarele strălucitor al dimineții. În dimineața asta ai o culoare puțin mai bună, frate, spuse veselă Oyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro să mă îndrept. Vă rog, condamnați orice am greșit. Nu mă supăr dacă mă certați acum pe loc. Chiar în timp ce se scuza umil, rămase prosternat, se răsuci în loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn ale verandei răsunetul unei bufnituri, până și generalii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răsuci în loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn ale verandei răsunetul unei bufnituri, până și generalii care nu voiseră să privească făptura jalnică a lui Mitsuhide își întoarseră acum privirile într-acolo, cu o tresărire. Nobunaga își aruncase evantaiul în spate. Generalii văzură că îl ținea pe Mitsuhide de ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobunaga își aruncase evantaiul în spate. Generalii văzură că îl ținea pe Mitsuhide de ceafă. De fiecare dată când bietul om se chinuia să ridice capul pentru a spune ceva, Nobunaga i-l smucea în jos, lovindu-l de balustrada verandei. — Ce ziceai? Ce spuneai, mai adineaori? Ceva despre rezultatele la care am ajuns după atâtea eforturi și că ce zi cu-adevărat fericită e asta, când vedem armata clanului Oda umplând provincia Kai? Cam așa ceva spuneai, nu? — Este... este adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o asemenea situație să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă, iar picioarele lui Nobunaga porniră, din nou, înspre el. Dacă Ranmaru nu l-ar fi ținut de mânecă, era cel mai probabil ca podeaua verandei să fi răsunat din nou. Ranmaru nu făcu nici o referire directă la evenimentul care se petrecea chiar înaintea ochilor săi, ci spuse doar atât: — Vă rog, întoarceți-vă la locul dumneavoastră, stăpâne. Seniorul Nobutada, Seniorul Nobusumi, Seniorul Niwa și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unul dintre soldații de la castel sau un trimis al clanului Mori. Seniorul Hideyoshi trebuie să-l interogheze pe acest om cu mare atenție. Comandantul gărzilor îl trimise pe captiv la Muntele Ishii. — Cine e omul acesta? întrebă Hideyoshi, ieșind pe verandă. Vasalii țineau lămpi de o parte și de alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi mândru, având mâinile legate cu o funie. — Acest om nu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se dintr-o apă rău mirositoare. — Vede cineva florile astea? Nici ele nu-s de nici un folos! Mitsuhide întinse mâna spre vaza mare din alcov și scutură din ea florile are fuseseră aranjate cu multă artă. În timp ce ducea vaza pe verandă, apa se vărsă zgomotos pe podea. — Să plecăm de-aici! E timpul să pornim! Sunteți gata? le strigă el vasalilor. Ridică vaza deasupra capului, ochi o treaptă lată de piatră și o azvârli cu toată puterea. Vaza explodă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
separate ale castelului, fiecare preluând stilul de viață pe care i-l dicta propria-i inimă. „Ei, cred că de-acum s-o fi schimbat de haine,“ spuse, în sinea lui, Mitsuharu. Se ridică de la locul său din fața ibricului. Traversând veranda udă, parcurse coridorul până în apartamentul repartizat vărului său. Îi auzea pe vasalii apropiați ai lui Mitsuhide în altă cameră, dar Mitsuhide era singur, stând așezat țeapăn, cu privirea spre lac. — Aș dori să-ți ofer un ceai, spuse Mitsuharu. Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
capăt bârfelor neîntemeiate, își regândi acum politica deplasată de a-l ține pe Ranmaru îmbrăcat în paj și permanent lângă el. Această rectificare urma să fie și pentru binele lui. — Ieșiți în grădină? îl întrebă Ranmaru. Nobunaga se oprise pe verandă, iar Ranmaru ieșise în grabă din odaia pajilor pentru a pune o pereche de sandale pe treaptă. Era plăcut să aibă în slujba lui un om atât de binevoitor și ager la spirit, își spuse Nobunaga; se obișnuise cu acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coridorul podit. Ranmaru se apropie și anunță că Sotan și Soshitsu din Hakata îl așteptau în camera ceaiului. — Sunt aici dinainte de a se fi întunecat și amândoi au măturat cărarea de la intrare până la ceainărie și au lustruit cu mâinile lor veranda. Apoi, Domnul Soshitsu a udat poteca și a făcut un aranjament floral, în timp ce Domnul Sotan s-a dus la bucătărie și a dat instrucțiuni pentru mâncărurile pe care urmau să vi le ofere. — De ce n-am fost informat mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea al unui oblon de fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane, printre coloane, peste balustrade. Nobunaga ieșise deja într-un colț al verandei și trăgea cu arcul în dușmani. În jurul lui se înfigeau săgețile care urmăreau să îl țintească chiar pe el. Privindu-i modul înfricoșător de a lupta, nici chiar femeile, care-și pierduseră complet controlul, nu erau în stare să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]