4,259 matches
-
de curcă se vede că mă-sa a stat dezbrăcată noaptea sub stele vreau să descopăr Calea Lactee pe spatele ei. Petre, nu se poate să imobilizezi primăvara în cătușe, păpădia înflorește în certificatul de naștere o singură dată, obsesiile de verde hepatic ornează cimitirele, viața nu este un manual de botanică în care se vegetează ca-n seră. Bucură-te, Petre, de tot ce încape într-o frunză! Fetițele tatii, frumoasele tatii, ce v-ar iubi tata! Doamne, ce v-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
strănuta într-o batistă albă. Sănătate! Facă-se-n voia ta, Părintele meu îmbătrânit de bătrânețile lumii! La ora două dormeau lemn puterile cerești. Lemnul, ca să fie treaz, trebuie să înverzească continuu sau să ardă în pară. Focul este viu, verdele este viu, lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ei uimiți și negri, ea ar fi avut tot dreptul să ne descrie nouă Orientul din Mesopotamia pînă În Canaan și ar fi trebuit lăsată să se minuneze În voie, cum Începuse la un moment dat s-o facă, de verdele abundent al centrului nostru de Europă, mai cu seamă că Zoli o preumblase printre colinele copilăriei noastre, și aș fi putut afla de la ochii aceia obișnuiți cu deșertul cum se răsfrînge În ei singurul crîmpei de cer Înaintea căruia mirarea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
refugiez de ruși nea plînsului În prima Încăpere la Îndemînă, tindă Îi spu neam noi, lip sită de ferestre. M-am apărat trăgînd zăvorul. Noroc că nu m-a surprins nimeni, dar lacrimile erau acolo, multe și curgă toare, după verdele verii. Ai mei nu avuseseră la sosirea În comună o casă a lor, iar statul le dăduse o locuință de serviciu tocmai În acea clă dire fiindcă tata ajunsese secretar, apoi președinte de Sfat popular, altfel spus, primarul comunei. Mama
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ochi, tresări, Își făcu de trei ori semnul crucii, mormăi o rugăciune, apoi Încă una: — Ochiul lui Dumnezeu, Iuri, soarele nopții, ochiul Dom nului asupra noastră, nu te spăimînta, uite! Și ținti cu degetul spre un colț de cer unde verdele se făcea mai palid plouînd de sus cu raze, apoi spre alt petec unde părea că se Înjgheabă un vîrtej trandafiriu. Caii, odată cu Încetarea imboldurilor, o luaseră la pas. Cei doi bărbați nu-și puteau lua ochii de la Înalturi. — Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
preocupa felul des tinului de a-și face jocul: de ce adică ea, și nu, să zicem, o fată din București, din Spania sau din Moldova?... Nicolevenea chiar din mijlocul priveliștilor străbătute de mine și care mi dăruiseră imaginea lumii În verde, galben, albastru, În purpuriu, vînăt sau violaceu, sub regimul Înalt al soarelui unei veri fără sfîrșit. Nu puteam respira fără a extinde amintirea acelor peisaje asupra Întregii realități cu care ajungeam În atingere. Aveam nevoie de culorile și umbrele copilăriei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mișcau mai greu, cu multă băgare de seamă să nu calce nepotrivit... Pentru tata Toader, fiecare pas făcut pe scările vagonului era un efort vizibil. Îl durea piciorul rănit... Când Gruia a pus mâna pe valiza din scândură vopsită În verde, cercetașul l-a atenționat: ― Ai grijă, dragu’ tatii, cum Îmbli cu valiza ceea. Nu-i o ladă oarecare, ci una care o făcut cercetășie ani buni di război!... Încă miroasî a praf di pușcî și aaa... ― A ce mai miroase
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
întrerupe litania, îi zâmbește și îi răspunde, în sfârșit : "Du-te, fetița mea ! Ai văzut-o, nu o poți ajuta cu nimic mai mult. Eu mai rămân până mă dau afară..." Degetul lui Victor îndrăznește să se strecoare sub elasticul verde care fixează masca de pe gura Dorei și simte șanțul săpat în carne. Deplasează ușor poziția strânsurii și masează brazda de pe obraz. Oare i se pare sau vede sub mască buzele Dorei care se mișcă și citește pe ele : Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
marchează vârsta lui Dragoș, dar Dora nu le ia în seamă. Ceea ce o fascinează este lumina din ochii lui, mai puternică, mai orbitoare decât lumina soarelui. Realizează abia acum că ochii a căror privire o absoarbe sunt verzi, de un verde intens, fără pată. Trec minute până, în fine, ea rupe tăcerea : Două smaralde, așa sunt ochii tăi; nu știusem până în clipa asta că ai ochi verzi, atât de verzi. Indiferent ce se va mai întâmpla, eu voi păstra imaginea chipului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
imaculat. Sătenii sunt încă la slujba care se va termina în curând și vom putea intra dar până atunci merită privit exteriorul. Spre deosebire de toate celelalte mănăstiri din Bucovina, în care predomină culoarea albastră, mica noastră mănăstire a fost pictată în verde. Se spune că această culoare a fost aleasă ca omagiu adus Anei, fiica marelui demnitar, boierul Luca Arbore care a construit această biserică acum aproape cinci sute de ani. Ana avea ochi verzi. Verzi erau și ochii mamei mele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că excesul, lăcomia, pizma, risipa, zgârcenia, râvna la bunul altuia, desfrâul vă trimit suflețelul direct la cazan pentru o întreagă veșnicie. Așa că alegeți facerea de bine, pocăința, iubirea, cinstea și sufletele voastre se vor veseli în veci. * * * Ariton al lui Verde de Paris de la Bahna Siretelui n-a dorit să muncească la colectivă. Zicea omul că el s-a pomenit colectivist fără să fi semnat vestita cerere de înscriere de care s-a făcut atâta caz. Ca atare, a încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
un târâie brâu de pe azi pe mâine; un clăcaș pe propriul ogor au dorit să-l facă de alde ai lui Bordei și alții ca el. Mai bine mor ca bunicu, că a încurcat sticla cu țuică cu cea de Verde de Paris, dar cu pălăria în mână n-am să mă duc pe la sărăntoci ca să mă închin în fața lor. Eu mă voi duce la unicul Om care s-o rătăcit printre ei ca să vedem dacă mai putem ieși din iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
târziu aveam să descopăr că sunt bașii, pe care mi-i imaginam că erau niște broscoi minunați îmbrăcați în superbe fracuri verzi. Când concertul lua sfârșit, îmi luam notițe în memorie, îngânam uneori acordurile, îmi imaginam că sunt Dirijorul de Verde sau prim-solistul acestui extraordinar cor. Într-o seară, când bunica a închis, în plin concert, fereastra, am slobozit ca un apucat același NUUUUUUUUUUUU care îmi scăpase și în biserică. Poate și din cauza asta, târziu, în noapte, l-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
case pitorești și vilișoare de lux. Pe măsură ce ne apropiem de Buzău nu mai sunt înălțimi abrupte, nici iazuri, ci se văd șoselele înalte, strâmtuțe și curbate devenind mai drepte, curbele mai sinuoase, spicele de grâu nu mai sunt aurii și verdele pătrunde și șoseaua, pe ici pe colo în linie dreaptă, e însoțită acum de plopi. Fulgii de plopi dansează în tren. Și pe geam se vede șoselele întinse pe care se plimbau razele soarelui. Buzăul e pe jumătate vechi, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
turistic, ați fi tentați să-l actualizați. Mai curând, încercați să priviți de la fereastra locuinței: ea vă deschide o panoramă nord-coreeană de asfalt peticit și de beton poros, a căror simplă pulsație de azbest anulează orice posibilitate de existență a verdelui natural. Adăugați, la toate acestea, un scuar mânjit violent de gunoaie zemoase, chiar coapte de căldura tropicală, precum și doi câini vagabonzi, de sex incert, întinși levantin la umbra pitică a unui garaj improvizat din sârmă și din carton. Ați reușit
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
identifica. Încet-încet, lumea clătinată din jurul meu se îndreptă spre un punct fix, mai fu un vertij care îmi desluși pe un raft drept în față o țesătură romboidală complicată, în care pete regulate de roz se contopeau cu bucăți de verde închis, apoi totul se opri. Priveam celebrele sakura-mochi din Tamazawa, cel mai vestit magazin de dulciuri japoneze tradiționale din Sendai. Era abia februarie, însă primăvara trebuia deja presimțită, după ritualul japonez, ademenită, parcă, prin mii de rugăciuni proaspete, răsfirate pe
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
foșnitoare, ridicând prin vremuri, spre gura șovăitoare și tristă, delicata mochi. Mâna ei. Chipul ei alb, fantomatic. Iubita se opri o clipă pentru a asculta un pas nemaivenind, apoi mușcă. Și, atunci, țipătul privighetorii, sub lună, și o întunecare a verdelui sub dinții colorați în negru... Pentru o clipă, mi se păru că timpul se răsucise, spre a mi-o scoate în față pe cea de mult trecută. Era însă ea, cea vie, de acum, inima secretă a Tamazawei, pentru care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
deschide, luminând prin lichidul auriu și transparent, o unică scoică tremurând sfios, este o rugă întru castitate, iar hishimochi, prăjiturile de orez în formă de diamant, trei la număr în trei culori verde, alb și roz trimit, pe rând, la verdele plantelor înmugurite, la albul zăpezii încă puternică pe alocuri și la rozul proaspăt al florilor de piersic. Pe lângă floarea de piersic, altă regină încoronată a primăverii este floarea de prun, cu delicate arome, în cinstea căreia s-au ținut primele
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
soarele să ajute ieșirea la suprafață a ghiocelului, leurdei și a altor plante. După ce zăpada se topește complet, vântul de primăvară usucă pământul și apar primii muguri de fag și-n scurt timp apar frunzele odată cu încolțirea plantelor, într-un verde foarte crud, adaptate la umbra frunzelor de fag. În locurile în care oamenii n-au ținut cont de importanța pădurii și au defrișat, au apărut minunate poieni, unde pe lângă ierburile verzi, apar plante ca: lumânărica, feriga, limba șarpelui, pedicuța, barba
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în genunchi în fața icoanei și s-a rugat cum l-a sfătuit mama. A adormit fiind obosit și imediat a intrat în vis. Se făcea că este pe imașul satului unde lui îi plăcea foarte mult. În vis a văzut verdele crud al ierbii peste tot, cald și bine iar concertul păsărilor, broaștelor și greierilor era absolut fermecător. Fluturi mulți îmbrăcați în culori dintre cele mai deosebite și mai frumoase ochiului, zburau din floare în floare înfruptându-se din nectarul acestora
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pahar de licoare vie: apă, oțet din mere și miere, storurile liber lăsate și cu moleșeala unei zile toride m-am lăsat pe sofa. Ajuns în anticamera morții, în timp ce mă acomodam, am aruncat o privire pe o pajiște de un verde crud. Mai încolo se întindea un tăpșan plin cu flori. Am plănuit o plimbare și, dacă lumina va dăinui fără vreo boare de vânt, poate voi culege flori de coada șoricelului și sunătoare. Mângâiam iarba pufoasă și parfumată, când după
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
puternică plămadă pentru pâinea coaptă la soarele ce strălucea în sfânta-mi preadolescență. Din care pâine mi-am hrănit cu sârg copilăria, apoi m-am ridicat nu prea voinic, dar sănătos la minte. Dealurile, văile și pădurile viu colorate în verde, m-au modelat pentru a nu mă împiedica de ciulinii de pe câmpia vieții. Cu spiritu-mi în comunicare sănătoasă cu aștrii abajurului albastru și sufletul născut cu respect și frică de Sfântul Spirit și cu voia urmărită și coordonată de către îngerul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
merge înainte. Da, succesele științei în domeniul medical sunt copleșitoare. Prin urmare, acum știm cum se numește boala. E incurabilă. Prin urmare, în prima mea zi de școală, în august 1946, stăteam la Norsjövallen, în sala de clasă vopsită în verde, împreună cu micul meu defect, care încă nu avea nume. Și atunci ne-am pornit să silabisim. învățătoarea a desenat cu creta pe tabla neagră o literă. Eu mi-am fixat privirea pe un nod din lemnul lăcuit al pupitrului din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nu de minuni are trebuință urbea asta, ci de realități...” Lăcustele au fost reale. Vii, hămesite, imperturbabile. Nor. Au apărut la scurtă vreme după cele trei bătăi ale orologiului, tocând în popasul lor, prelung, mai mult de un sfert din verdele semănăturilor. Din acela al pomilor; iarba. În speranța că vor abate, cât de cât, hoarda ce picase, pacoste, asupra locului, târgoveții au aprins, de-a lungul drumeagurilor dintre brazde și livezi, mormane de gunoi. Cât cuprindea ochiul, fum; un strat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pământie. Noaptea târziu, când s-a întors Katia, au vorbit despre bunica și soră-sa i-a zis că era mai bine să nu-i spună nimic Mamei. Era frumoasă culoarea cerului iarna, cu mult albastru și uneori și cu verde. Aproape că nu existau turiști în acea perioadă a anului, dar nu conta. Toate lucrurile își aveau datele, ciclurile, simetriile lor. Lumea era bine alcătuită, astfel că durerea urma după fericire, iar după fericire venea durerea, tot astfel cum ziua
Sora Katiei by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8059_a_9384]