1,179 matches
-
intraseră În deșertul Sinai. Apoi Începuseră să vadă morții, trupurile de arabi neîngropate. Părintele Newell i-l arătase pe primul. Sammler poate nu l-ar fi observat niciodată, ar fi luat poate cadavrul drept pur și simplu un sac militar verzui, Îndesat, aruncat din camion pe nisipul alb. Trase de pe drum, cufundate În nisip, naufragiate pe dune, multe ardeau - toate aceste vehicule, transportoarele de trupe, tancurile, camioanele, mașinile ușoare făcute una cu pământul, roți eliberate, scăpate; și Împânzind zona În jurul acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
m-am înfuriat. Am luat un șervețel din mânecă și mi-am ștersa ușor ochii. Brațele lungi ale Shebei stăteau moi la ea în poală. Avea pielea așa de palidă că i se vedeau toate venele pe dedesubt: fuioare lungi, verzui, așa cum se văd algele prin apă. — Tu și prietenele tale vă atingeați pe brațe când erați la școală? am întrebat brusc. A râs. — Oh, nu. Noi o făceam, am zis. Ne atingeam pe interiorul brațelor în timpul orelor de făcut temele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
asigura că e o alegere foarte masculină. În bai, Bangs, sau poate vreun locatar anterior, pusese pe capacul de la veceu o husă - o bucată de blană murdară, portocalie - care s-a dovedit oribil de umedă la atingere. Chiuveta avea pete verzui de apă sub robinet, iar pe cadă era sprijinit un uscător de rufe plin cu chiloți și șosete care se făcuseră țepeni de la uscat. Lângă cadă era un mic suport de plastic pe care se aflau obiectele de toaletă ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
bani gheață, ce-mi păsa mie de el ?... Așezați În jurul focului, cei trei bărbați discutau În voie. Am vaga impresie că am mai văzut scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu subiecte biblice, una reprezentând raiul cu Adam și Eva, amândoi cu fețe inexpresive, surprinși în momentul în care Eva întinde cu grație ridicolă mărul, iar Adam gata să-l ia, vegheați de ochii subțiați de șiretenie ai unui șarpe verzui, încolăcit disciplinat pe trunchiul unui pom cu frunze verzi și portocalii. Până la urmă i-am dăruit o pânză înrămată la care țineam foarte mult: un câmp cu cai; privea pânza cu încântare: era lumea lui. În legănarea șaretei mă surprinsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vede, foarte încet, deși ne-am ivit oarecum în același timp. Oricum, am străbătut, împreună, câteva milioane de ani.” Observai că dezvoltarea subiectului era plictisitoare pentru el, deoarece își blegi, deodată, urechile și se culcă, cu labele întinse, pe mocheta verzuie de la picioarele mele. Părea să nu-l intereseze evoluția spiței sale. Important pentru el era starea lui de acum. Era mulțumit, nu simțea că ceva rămăsese neîntregit. Și-apoi nu se știe dacă, chiar mâine dimineață, nu începe o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
emfază: „Marga Popescu - 1945”; ar fi putut să fie „Profesoara Marga Popescu” dar nu era, ceea ce-mi spori considerația fată de ea. Autorul: Bernardin de Saint Pierre. Zâmbii. - Vă mulțumesc, răspunsei, în timp ce blânda mea proprietăreasă se așeză în fotoliul verzui acoperit cu husă de culoare maro, singurul din camera aceea, e vorba de camera cu ferestrele spre curte și bulevardul mic din fata porții. Doamna Pavel, instalată în fotoliu, privea cartea pe care mi-o adusese, și, având gust de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la sfârșitul săptămânii, îi strecurai în palmele care mă înfricoșaseră două piese de câte cinci lei. Îi scăpărară ochii, într-un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu sănătate... Asta nu-i pentru mine... —Dar pentru cine?... Deodată ridică ochii și mă privi. Apoi își coborî încet pleoapele, cu luminile spre botul pipei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceste cuvinte pe care mi le amintesc și acum: „Pentru noi, femeile din Granada, libertatea este o robie vicleană, iar robia, o subtilă libertate. „Apoi, fără să mai adauge nimic, a scos din coșul ei de răchită un minuscul flaconaș verzui. „În seara asta, ai să torni trei picături din acest elixir într-un pahar cu sirop de migdale pe care ai să-l oferi tu însăți vărului tău. O să vină la tine așa cum fluturele vine spre lumina lămpii. Ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sublim. Își afundă degetele în sos, căutând bucata cea mai mare. Flavius Valens clătină din cap și sorbi vin din cupa pe care o ținea în mână. Își ținea spatele drept și îl fixa pe Listarius cu ochii săi reci, verzui. O privire de șarpe. — Tatăl tău a fost cumva în slujba lui Capito? Nu știu cine-i Capito, se grăbi să răspundă Listarius. N-am auzit niciodată de el. — Listarius e aici de azi - Vitellius își șterse gura cu mâna. Este fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tot în jur pocnetul și foșnetul plantelor încălzite, cu parfumurile lor diferite. Cât era de frumos aici, exact cum trebuia să fie. Livada se potrivea cu un lucru pe care și-l imaginase toată viața: milioane de globuri cu piele verzuie crescând dulci-acrișoare și minunate pe panta unui deal cu destui copaci ca să umple privirea și destule fructe ca să parfumeze aerul. Frunzele acestora erau doar cu o nuanță mai întunecate decât fructele, iar scoarța se cojea ca bronzul, dezvăluind o paloare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cu băutura lui. Zece minute mai târziu, continuam să-mi răcoresc fruntea, ținând-o lipită de piatra rece și lucioasă a pisoarului din Shakespeare. Mi-am ridicat capul și, în timp ce mă tot încruntam, am vărsat pe cuvintele înscrise pe faianța verzuie. MOARTE TUTUROR CIOROILOR, VIOLUL E UN RAHAT, SĂ-L IA DRACU’ PE KOFF. Cine e Koff? mi-am bâlbâit eu întrebarea. Mda, bun, să-l ia dracu’, oricine ar fi. După siestă m-am simțit ceva mai bine, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de nostalgiile lui fără nume. Atunci, toropit de o votcă, aferim holerca, începea să ne descrie Balcicul așa cum îl închisese în sufletul lui, ca pe o stampă cu desenul tras în calcarul străzilor, în roșiatecele ierburi arse și în nemărginirea verzuie a mării. Asiazma-mahlesi, Paruși-mahlesi, Caraghiol-mahlesi, Dere-mahlesi, Tatar-mahlesi, Trana-gimahlesi, Ghemigi-mahlesi, Cenghiul-mahlesi, Saraiu-mahlesi, Cavac-mahlesi, Suluc-mahlesi, îngâna Kerim furat de reveriile sale, înșirând după numele lor toate mahalalele de pe terasele Balcicului în care, spunea el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care îmi păreau cunoscute din povestirile acelei bătrâne doamne. VARDISTUL. La intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul, în dreptul Cercului Militar, întâlneam câteodată un domn burtos, înalt, cu o barbă colilie, deasă. Avea o manta vișinie, decolorată și cizme de cauciuc înalte, verzui. Mereu în jurul lui erau câțiva gură-cască, iscodindu-l. Se adunau, de obicei în înserat, când se pornea jurnalul luminos de pe clădirea Cercului Militar. L-am ascultat și eu de câteva ori, pierdut între acei pierzători de vreme. Spunea că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frunze, pe flori și ramuri. Chiar și apa râurilor fusese afectată de pistrui. Privind la cele ce se-ntâmplau, Oliver Își frământa În poale mâinile de teamă. Și peștii, și broaștele, albinele și buburuzele, furnicile și lăcustele cu cap de cal verzui ce săreau de pe un fir de trifoi pe altul se pricopsiseră, desigur, fără vina lor, fie pe solzi, fie pe aripi, pe mandibule sau labe sau alte părți ale pământescului lor trup, cu sămânța lui Oliver. Dar nu numai trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
greblă. Nu știu de ce, Noimann privi În direcția acvariului, dar nu-l văzu În prima clipă. Acvariul atârna ca o colivie agățat de tavan. Peștișorii Înotau printre scoici și printre proteze. Dinții albi de ceramică erau acoperiți de o mâzgă verzuie. O mulțime de viermișori roiau printre gingiile de plastic. „Clinc Advance. Implantologie ORALĂ. DentalPlus&Minus tratează fără operație! Fără internări! HEMOROIZI. FISURI ANALE. Folosiți Proculine AU!” De când cabinetele de implantologie orală se ocupau de hemoroizi? Noimann nu aplicase această metodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
statui vergine. În stânga lui era Întins trupul uns cu nămol fosforescent al lui Edward Satanovski. Iar În dreapta zăcea Lily Fundyfer, cu trupul acoperit de tatuaje. Aceasta fusese doar un vis sau realitate? Statuia „vergină” a lui Noimann iradia o lumină verzuie În Întuneric. Cruciatul luptase cu o armată Întreagă de sticle și pahare, ce zăceau Împrăștiate la picioarele sale. Luptase cu scrumul și mucurile de țigară, cu cărțile de joc și zarurile... Luptase Înaintând prin nămolul propriei sale existențe, până ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
îi tremura. Danny o întrebă: — Cine era? — O, un prieten de-al unui prieten de-al meu. Odinioară eram înamorată de cântăreții de jazz. Mulatrul își croise drum spre scenă. Danny îl văzu strecurând ceva în mâna contrabasistului - o sclipire verzuie, culeasă și dosită în aceeași clipă. Considine despre De Haven: și-o trăgea în venă și era o consumatoare înrăită de droguri farmaceutice. Danny se așeză la loc. Claire își stinse țigara și își aprinse alta. Luminile scăzură în intensitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a mulțumit pe Avram Todor pe deplin, cum era în clasă o neobișnuită atmosferă de voie-bună, ce-i vine lui Nicu Marinescu, că strigă din bancă: ― Să-i imite Băjenaru pe artiștii de la "Național"! Profesorul și-a-ndreptat cu șiretenie ochii-i verzui și vioi asupra mea și m-a întrebat: ― E adevărat că-i imiți pe actorii de la "Național"? ― Da, domnule profesor, însă acum mă simt cam obosit de repetiție... știți, și... ― Pe cine știi să imiți? mi-a tăiat el vorba
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
apă și transformau marea Într-un infern lichid. Abia acum, odată cu ieșirea de pe cursul Dunării, prin brațul Chilia, Întâlnea cu adevărat ceea ce i se părea una din formele infinitului. Bătea un vânt rece, iar valurile aveau o culoare ciudată, un verzui amestecat cu gri, o nuanță pe care nu văzuse la Adriatica. Sau, cel puțin, nu la mal. Deși era dimineață, cerul rămăsese Întunecat. Ziua nu reușea să pătrundă până la corabia lui Morovan și nici să facă din zbuciumul mării un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o idee!. Consecințele s-au simțit favorabil în cariera lui. Nu știu ce congres artistic la Roma a cerut participarea distinsului pictor. Greg s-a dus, firește, pe socoteala ortodoxului nostru stat, culant din motive diplomatice. S-a întors cu o panglicuță verzuie și cu o medalie papală. Nu poți, firește, să mergi la Roma fără să vizitezi Vaticanul. La întoarcere, ministerul s-a simțit obligat să nu facă mai puțin ca străinătatea pentru un artist român. I-a dat un "Bene-Merenti", după
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Se împinge mai aproape de birou și începe să geamă, bâțâindu-se ritmice în sus și-n jos pe scaunul turnant. Când Pran ajunge la ultima strofă, acesta cade înapoi în scaun cu o expresie incoerentă, pe figura vârstată de dungi verzui. — Poți să pleci acum, orăcăie maiorul. A fost bine, băiete! Ține-o tot așa! — Poezie? sare diwan-ul. Ce vrea să spună copilul ăsta jegos? Pran începe să exemplifice: Băiatul stătea... Diwan-ul lovește cu pumnul în masă. În spatele lui, oglinzile încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aruncând ambele veșminte pe fereastră, eventual. Unii vânători au mai multe pregătiri de făcut decât alții. Servitorii domnului Birch ridică grijulii o cutie cu însemnele de atenționare ale Armatei Americane și o pun într-una dintre mașini. Khwaja-sara filtrează ceva verzui și noroios printr-o bucată de muselină. Pran este lăsat să aștepte în alcov, îmbrăcat într-un costum nou de vânătoare, cu șosete până la genunchi, pălăria supradimensionată acoperindu-i ochii astfel încât trebuie să-și dea capul pe spate ca să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
misiunea lui acolo se cam sfârșise. Un altul avea acum rolul să țină mințile sălbaticilor întoarse spre Dumnezeu. Menirea îl chema în altă direcție. Privind peste acoperișurile înnegrite de funingine de la King’s Cross la orizontul londonez marcat de ceața verzuie, Andrew își alcătuise în minte imaginea altui oraș și mai întunecat. Printre cartierele sărace ale Bombayului, alte suflete căutau cuvântul Domnului, suflete care nu aveau nimic, doar trei milioane de idoli hinduși, toți cu origini diabolice, pentru a-și satisface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]