1,062 matches
-
din plin, ar fi fost probabil în stare să înșface pentru sine un crâmpei din minunăția stelelor. — Bine, fie! Vino cu mine, câine-san. Gaston s-a ridicat și a pornit mai departe. Câinele mergea în urma lui, tușind. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cerului cuiburile lor. Cu ochii la stele, care străluceau ca niște bijuterii în noapte, Gaston a dat colțul și-a luat-o spre est. Nu putea să se urce în tren pentru că nu i se dădea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
le-a străbătut. Trecuseră deja două ore de când plecase din Kyōdō. — Câine-san, ai obosit, nu? îi strigă el animalului care se opri să adulmece o grămadă de gunoi. Și pe Gaston îl dureau picioarele de atâta mers. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor. Și omul trebuie să-și găsească un culcuș. Ajungâng în vârful unei pante, Gaston a fost uimit de priveliștea care i s-a deschis în fața ochilor. De jur împrejur erau numai hoteluri și hanuri. Clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
le-au fost favorabile, iar când s-au întors în Japonia, ca măsură de precauție, și-au schimbat și numele. Le era frică probabil să nu transpire adevărul. De aceea mi-a trebuit atât de mult timp să le dibui vizuinile. Am adresele lor acum. — Adresele? — Sunt trei. Unul e în Tokyo, ceilalți doi prin alte părți ale Japoniei. Dar, Gas, și în gaură de șoarece dau eu de ei... Tokyo, chiar Tokyo în care ne aflăm! N-o să-mi scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu piatra, cineva în spatele meu mi s-a adresat într-o latină rudimentară: - Dacă faci asta, ești un om mort. Am încremenit în ingrata poziție a celui care se află sub imperiul unei nevoi fizice. Vipera a dispărut iute în vizuina ei, printre olane. Drept care m-am ridicat și m-am întors încet. Vârful unei lănci longobarde se afla la o palmă de inima mea. Un fier vechi, asemănător frunzei de salcie, și nu de laur, ca în zilele noastre. Lăncierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pentru totdeauna? Am vrut eu curios să aflu. - Nu, când o să mă-ntorc la Brescia, o să i le dăruiesc bunicului. Ne-am tot învârtit pe-acolo până când soarele, trecut de amiază, a început să scadă. Mi-a arătat cuiburi și vizuini, izvoarele unde se adunau cerbi, căpriori și mistreți să se adape, copacii cu zgârieturile urșilor. Când a trebuit să ne-ntoarcem, ne-am spălat la izvorul de sub stejar. Tot aici am făcut schimbul de jurăminte la cererea neașteptată a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
forma unui ochi. După ce cortegiul a trecut, luminat de alte două torțe, i-am șoptit lui Gundo: - Andras se-ntoarce la Ravenna, sunt sigur că el era. Preferă să circule noaptea, ca diavolii și stafiile. Nu suntem foarte departe de vizuina lui. În zori, ne-am dat jos din copac; ne dureau toate cele. La nici măcar două mile pe care le-am făcut pe urmele carului, s-a ivit mănăstirea. Ne-am dat pe după un mur, ca s-o privim în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a fost definitiv părăsită de mine, și se pregătea să moară de una singură, mai rău decât o femeie stricată care doar a avortat sau și-a sufocat propriile odrasle. Tristă soartă mai ai tu, Aquileia plină de chiparoși, devenită vizuină de tâlhari și de lupi, înecată de mâl și de urzici. Se povestește că regele hunilor te-a cucerit văzând cum fug din tine cocorii. Acum doar cocorii îți sunt pelerini credincioși. Am sosit în ziua în care luna octombrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu cumva dragul nostru Rotari ți-a creat acea tulburare? - Nu, doamna mea. Așa sunt eu prost făcut: prefer lumea lăuntrică a oamenilor celei reale din afară. Cred că sunt, câteodată, ca acel urs care nu vrea să iasă din vizuina lui în frigul ultimei zăpezi de primăvară. Asta-i tot. În acea clipă a intrat Rotari, spunând foarte încântat: - Iată-i cum stau, mână-n mână, ca doi amanți. După care s-a adresat intendentului care-l însoțea: - Vezi, Ostillio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
făcut. Legea naturii..., zise el cu gravitate. — Ian auzi! ironiză Bruno. L-ai auzit pe măscăriciul ăsta? Ăștia de câte ori deschid gura, Îi trag cu „natura”. Acum, că e bolnavă, vor s-o vadă crăpând mai repede, ca un animal În vizuina lui. E mama mea, Bulache! făcu el, teatral. Și adăugă: — L-ai văzut ce look are? Ceilalți sunt la fel, sau și mai rău. Niște inși de căcat. — Peisajul e superb, aici..., răspunse distrat Michel. Casa era mare și joasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam două pietre Între ele și chiuiam de ne luau foc piepții. Ursul e animal fricos și vede mai rău decât un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă, se sperie așa de tare Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă, se sperie așa de tare Încât se năpustește asupra ta. Dacă te aude de la depărtare Însă, o ia la fugă de-i sfârâie călcâiele - știe el, bătrânul stăpân al vizuinii, câte putem să-i facem când plecăm pe urmele lui. Acum Însă, nu puteam să scoatem nici un sunet, iar mirosul de urs era din ce În ce mai pătrunzător. M-am uitat la Runa și am hotărât din ochi să ocolim urșii luând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia se oprise cu mult Înainte de a se crăpa de ziuă. M-am răsucit de pe o parte pe alta și am tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăla ca de răsuflare bolnavă... Acum semăna cu al unui bătrân care Își drege glasul, numai că era mai moale și mai curgător. Se ridica de undeva din fața noastră. M-am ridicat În capul oaselor și am privit afară din vizuină În clipa aceea, am Înlemnit. Am holbat ochii și am rostit, cu glasul puternic al Tatălui: - Enkim. Runa. Au țâșnit amândoi din culcuș, iar Enkim dădu un strigăt de durere. - Ce e? - Apa aia! Cum de nu cade jos? - le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zgâit cu toții la Întinderea nesfârșită de apă din fața noastră - stătea atârnată de văzduh și sprijinită pe pământ, fără să se scurgă. - Tată din Cer, făcu Enkim. - Of, of, asta e Marea cea mare, zise Runa și se strecură afară din vizuină. Nu era chiar atât de aproape de noi așa că, l-am pus pe Enkim În culcușul din crengi, ne-am luat lucrurile și ne-am repezit spre apă. Din ea se ridica zgomotul acela ca de om ce-și drege glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mănâncă grăunțe. Deși sunt mici, când Își umplu gura cu grăunțe, fălcile lor uriașe Îi fac să semene cu niște bătrâni hapsâni și grași. Noi Îi vânăm doar când e foamete mare și, de fiecare dată când le-am spart vizuinile ca să punem mâna pe ei, le-am găsit pline ochi cu semințe de toate felurile, unele dintre ele putrezite, căci șoarecii ăștia nenorociți strâng totdeauna mai mult decât au nevoie. Moru nu le pusese niciodată nume. - O să-i duci dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cine ar fi crezut? Într-o bună zi, visează el cu ochii deschiși și dicționarul în mână, toată populația patriei noastre va dispărea, toți vor fi morți, deodată. Numai eu voi rămâne, printre palate și grădini, printre maghernițe și marile vizuine abandonate. Adio trai la bloc! Nu-l voi mai invidia pe cutărică de la primăria de sector că stă în ditamai vila pe Doctor Lister, nu mă voi mai gândi cu mâhnire la galeriile de metrou. Voi locui o vreme la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tulburat. Poate ar fi mai bine să nu urcăm. Poate că cel care a făcut treaba asta este sus. — Nu înțeleg, spuse ea. — Resi, ți-ai găsit un moment foarte prost să vii la mine, am zis eu. Aveam o vizuină mică și plăcută unde tu și cu mine am fi fost poate foarte fericiți... — O vizuină? se miră ea. — O gaură în pământ, tainică și tihnită, am continuat eu. Dar, Dumnezeule!, exact când ai venit la mine, ceva mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
asta este sus. — Nu înțeleg, spuse ea. — Resi, ți-ai găsit un moment foarte prost să vii la mine, am zis eu. Aveam o vizuină mică și plăcută unde tu și cu mine am fi fost poate foarte fericiți... — O vizuină? se miră ea. — O gaură în pământ, tainică și tihnită, am continuat eu. Dar, Dumnezeule!, exact când ai venit la mine, ceva mi-a dat în vileag ascunzătoarea, i-am spus eu cu suferință în glas, explicându-i cum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și tihnită, am continuat eu. Dar, Dumnezeule!, exact când ai venit la mine, ceva mi-a dat în vileag ascunzătoarea, i-am spus eu cu suferință în glas, explicându-i cum îmi fusese reînviată notorietatea. Acum, dând de mirosul unei vizuini nou descoperite, am conchis eu, carnivorele au încercuit-o și se apropie din toate părțile. Pleacă în altă țară, mi-a propus ea. — Ce altă țară? am întrebat eu. — Orice țară care-ți place, a zis ea. Ai bani să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să-mi sfârșesc zilele fără convingerea netă a morții unui rival. Voiam să-i văd vasul și resturile echipajului, craniile cu mandibule desprinse, farfuriile cu inscripția KM. Fabulam plimbându-mă ca o fantomă deasupra punților rupte și albastre, care deveniseră vizuini de pești, atingând timona umflată de rugină și în final intrând în cabina căpitanului, unde scheletul său și filele jurnalului de bord încă mai pluteau haotic, fără a-și găsi vreodată liniștea. M-am hotărât să mă antrenez pentru scufundări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum vine treaba. —Mișto, zise Bez. Când trebuie să ajungă Marie? — În după amiaza asta. Mai bine mă retrag în vizuină să termin prototipul. După aia îl atârnăm acolo sus, la doar câțiva metri de pământ, ca să poată să exerseze câteva sărituri, să vadă cum e. —Mai bine ea, decât mine, zise Bez pe un ton sec. —A, Marie a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
extaziată, copiii țipă, te dor urechile și ochii, îți curg lacrimi, ești un iepure care plânge, ha, ha, apoi iată-te aruncat din nou în joben și totul dispare ca prin farmec, e întuneric și crezi că te afli în vizuină, acolo unde nu te poate ajunge nicio gheară, nicio mână de magician insensibil, numai că simți umezeală, plouă de ore bune, e mocirlă până și în gânduri și vrei să fugi, dar nu poți, încerci din nou, o iei la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mână de magician insensibil, numai că simți umezeală, plouă de ore bune, e mocirlă până și în gânduri și vrei să fugi, dar nu poți, încerci din nou, o iei la sănătoasa, te lovești de ceva, surpriză!, un geamantan. În vizuina unui iepure fricos care... Care se îndreaptă către același punct al casei, frigiderul. Inevitabilele bilețele zboară - sentimentul de déjà-vu este profund -, ușa se deschide, mâna (dar nu mâna magicianului, evident, sper că ați înțeles asta) apucă o altă doză și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de București fusese să-mi distrug sistematic orice urmă de personalitate. SĂ nu cumva să devin, Doamne ferește, vreo artistă, vreo intelectuală ori vreo seducă- toare sau vreo Penelopă. orice Încercare de autodefinire mi s-ar fi părut un cotlon, o vizuină claustrofobă. Și ca să nu fiu nimic din ce aș fi putut fi, a trebuit să dezamorsez orice polarizare din viața mea, cu prețul stagnării, al anonimatului și al fluturilor care se zbat În colivia pieptului și care nu vor vedea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ani de București fusese să-mi distrug sistematic orice urmă de personalitate. Să nu cumva să devin, Doamne ferește, vreo artistă, vreo intelectuală ori vreo seducătoare sau vreo Penelopă. Orice încercare de autodefinire mi s-ar fi părut un cotlon, o vizuină claustrofobă. Și ca să nu fiu nimic din ce aș fi putut fi, a trebuit să dezamorsez orice polarizare din viața mea, cu prețul stagnării, al anonimatului și al fluturilor care se zbat în colivia pieptului și care nu vor vedea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]