648 matches
-
inscripția de pe piatra de mormânt din gropnița bisericii de la Curtea de Argeș, Neagoe Basarab „vorbește”, în ultima parte a textului, la persoana I, se adresează de dincolo de moarte urmașilor (să bănuim și amestecul Despinei?), comunicându-le o veche (chiar și lexicul) măreție voievodală valahă - „A răposat robul lui Dumnezeu Io[an] Neagoe, voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei și al Podunaviei, în luna septembrie 15 zile, anul 7029 [1521], crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Dumitru (sau Dumitrașcu), cel prin care „familia Buhuș devine mai cunoscută și intră în rândul celor dintăi boieri ai Moldovei atât prin bogăție, cât și prin rangurile ce le ocupă în sfatul domnesc”246 (și-a început cariera în cancelaria voievodală ca diac, pentru a ajunge, în câteva rânduri mare vistier, pârcălab de Hotin și mare spătar 247), la o vârstă fragedă. Pravila mică stipula: „Omul să fie de 15 ai, și așa să intre întru nuntă, iarea muiaria să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
domnilor noștri, în Istoria Românilor în chipuri și icoane, Craiova, 1921; Idem, Inscripții din bisericile Românei, vol. I (fasc. 1, 2), II, București, Editura Minerva, 1905-1908; Constantin Bălan, Mănăstirea Dealu, ediția a II-a, București, 1968; Nicolae V. Bălan, Mormintele voievodale de la Mănăstirea Dealu, în „Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al județului Prahova”, București, 1968. 9. Vezi Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic..., p. 119; Tereza Sinigalia, Arhitectura civilă de zid din țara Românească în secolele XIV-XVIII, București, Editura Vremea, 2000, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de stupi”, moșii („satul Cilianii”), „satul Scărișoara”, „moșia de la Clanța i Tigenii”, „cu heleșteul și casele, cu pimnița de piatră”, „viile de la Pitești”, „20 de pogoane de vie la Schei”) și „30 suflete de țigani”. Era aceasta, negreșit, o opulență voievodală, dar nici miresele care reprezentau marile familii boierești nu se așezau, din acest punct de vedere, pe o poziție inferioară. Dimpotrivă. Am transcris acum câțiva ani „foaia de zestre” a Bălașei Cantacuzino (din 1730). Compararea ei cu aceea a Ilincăi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
rezolvarea carierei sale conjugale. Același Bogdan al III-lea a fost îndrăgostit de o Anastasie din ținutul Lăpușnei (o chipeșă boieroaică, pesemne, din partea locului). Ajuns Domn și luându-și numele de Alexandru - prenume domnesc al strămoșilor săi, deși în onomasticonul voievodal moldav îl aflăm și pe Petru, primul său nume -, fiul Anastasiei (lista odraslelor sale, legitime și nelegitime este lungă: Bogdan, Pătru, Constantin, Ștefan, Ionașcu, Mihail, Ilie „Blânarul”, Anghelina, Tudora, Greajna, Teofana, Martina, Trofana, Nastasia; nelegitimii Aron și Petru Cazacul vor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
până la tronul Moldovei) o va îngropa la Mănăstirea Râșca (i-a supraviețuit lui - mort în 1517 - Bogdan aproape patruzeci de ani) și va pune să i se sape pe piatra de mormânt o formulă ce o valida ca Doamnă (mamă voievodală și „văduvă”): „Blagocestivul și de Hristos iubitorul Io[an] Alexandru Voevod, Domn al țării Moldovei, a înfrumusețat acest mormânt maicii sale Doamnei Anastasia, care s-a strămutat la veșnicele lăcașuri și a fost îngropată aici în anul 7066 [1558], indiction
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
un boier. Nu era „cneaghină”, iar „Doamnă” a ajuns doar prin cinstirea pe care i-a acordat-o fiul ei (l-a născut prin 1438), odată urcat pe tron (tradiția o păstrează ca rezidând în niște Curți domnești), înmormântând-o voievodal (a răposat la 4 noiembrie 1465), lângă Bogdan al II-lea (acesta murise la 15 octombrie 1451), într-unul din lăcașurile cunoscute sub numele de Probota Veche (Sfântul Nicolae din Poiană). Teudora (Tudora), soră cu Iane banul și cu Andronic
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
întoarcerii în Moldova era tot mai palidă. Sau poate că o exasperaseră, în fine, apetiturile erotice (de mult cunoscute) ale senzualului ei bărbat și, soție neglijată, se hotărâse să oficializeze, prin plecare, stingerea unei relații. într-adevăr, „titulară” a patului voievodal era de mai mult timp, verosimil, Ștefana Mihailovna, o roabă eliberată de Doamna Safta, rusoaică (N. Drăganu) sau, poate, circaziană (Constantin Gane), credincioasă țiitoare a Domnului. Munteanul aflase că Voievodul „nu o iubiia [pe Doamna Safta], că avea țiitori”. La
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ocupându-se de „părăsirea bărbatului”, recomanda a „se ține seama de pricina părăsirii”). Un soț desfrânat putea fi părăsit, fără ca cineva s-o învinovățească pe soția care pleca. întoarsă acasă, Ilisafta (care, „în domnie”, își punea în scrisori o intitulatio voievodală, de act solemn: „Ilisafta gospodža gospodinu lo Georgie Stefan voevoda, božieju milostiju gospodar Zemli Moldavskoi” - Ilisafta Doamna, a Domnului Io[an] Gheorghe Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al țării Moldovei) iscălea tot ca „Doamnă” a țării și își
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ac principissa” „Celsissimi Mold. Princips” (deși recunoștea că „non sit per leges legitima uxor”), scrisorile pe care le trimitea, după sprijin, pe continent, și încerca să salveze averea, câtă mai rămăsese, a fostului Domn. între cei ce râvneau la bunurile voievodale se afla și Grigore I Ghica, trăitor atunci la Viena, care se declara rudă după nevastă cu Voievodul Moldovei (tocmai el, fostul inamic) și arăta că nici nu poate fi vorba ca Mihailovna să fie soție a principelui, „întrucât cea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe care le observa la Iași Paul de Alep: „locuințele unde stau sunt acoperite în întregime cu plăci de faianță, iar Vasile [Lupu] le-a clădit în întregime din marmură; și apa este adusă din altă parte”) dintr-un palat voievodal românesc alcătuiau o zonă interzisă, un loc prohibit (păzit, am văzut, cu „mână armată” - observa, pe la 1675, și De la Croix), o „lume” protejată, care își avea ierarhiile ei bine stabilite (modelul fiind tot „lumea” bărbaților), cu o „culme”, care, în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
legile scrise în românește au apărut în țările Române la mijlocul secolului al XVII-lea, dar au intrat în practica judiciară ceva mai târziu, către sfârșitul veacului), iar sentințele lui (din care nu lipsea - afirmă cititorii dreptului românesc - o puternică subiectivitate voievodală), lapidare, erau irevocabile, incontestabile (căci puterea Domnului era nelimitată), chiar dacă se bazau pe „instrucții” făcute de Sfatul boierilor (mai cu seamă în cazul văduvelor, implicate, de regulă, în cauze civile). Ana, soția lui Bârsan (văduvă?), „se pârâse” cu Șandru Negrul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pleacă capul”, Petru Cercel putea să-l ierte și să îi înapoieze satele confiscate; concilierea nu va dura, însă, mult și Voievodul îl va omorî pe Dobromir), de averea bărbatului, (ar fi lungi listele celor lăsați fără avere din poruncă voievodală; i-am putea găsi aci pe vistierul Pârvu Vlădescu - cel însurat cu Anca, fiica lui Ivan Șufarul - declarat „hiclean” și ucis de Mihnea al III-lea Radu în 1658, pe Nicolae Bașotă, mare vistier, însurat a doua oară cu Anița
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sunt zugrăviți la Hurez: Barbul, Matei și Costandin (ultimul, cu trăsături fine, semănând vădit cu mama sa, care pare a-l proteja în tablou, este înfățișat - deși era doar un fiu de boieri - îmbrăcat în straie princiare și cu coroană voievodală). Cantacuzinii, plasați pe jumătatea de nord a peretelui de apus al pronaosului (prezentați de două generații; la Mănăstirea Brâncoveni vor fi patru), sunt conduși de „marele postelnic” Constantin Cantacuzino („oval prelung și îngust, frunte înaltă, ochi neliniștiți, întrebători sub sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
clipa când pe tron urcă un Voievod care le era obedient, Antonie Vodă din Popești, ei deschid un proces (ideea de „judecată dreaptă” este primordială) contra celor vinovați de uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino. „Hrisovul de îndreptățire”, emis ulterior de cancelaria voievodală - un soi de prezentare a împrejurărilor, a lucrărilor din „divanul cel mare”, a sentinței și a comutării ei, ne spune că actul urmașilor postelnicului (îi enumeră: „dumneaei jupăneasa Elina, ce au fost jupăneasă fericitului răposatului Costandin Cantacuzino biv vel postelnic
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este rudă „despre mumă” („linia” ducea către Stanca, mama lui Matei din Brâncoveni). Mai precis în stabilirea filiațiilor, sirianul Paul de Alep era de părere că acest boier ambițios, mare spătar al țării Românești între anii 1645 și 1654, sol voievodal în Moldova (a fost de față, reprezentându-l pe Matei Basarab, la cununia Domniței Maria a lui Vasile Lupu cu prințul lituanian Jamusz Radziwiłł) și în Transilvania, hrănitor de mari gânduri (motiv pentru care Constantin Șerban l-a însemnat la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a drumului spre prostituție - plasat, prin urmare, între delictele grave și deplasându-se dinspre „civil” (în fapt, un „canonic” al Bisericii - răspunzătoare timp îndelungat de toate chestiunile atingătoare de căsătorie și familie - care judeca astfel de silnicii în virtutea unor delegări voievodale) către „penal” (care atrăgeau și atenția Divanului domnesc 391) -, puteau să-i cadă victime și femeile măritate, și cele rămase fără bărbat (văduvele tinere, mai cu seamă). Este greu de spus dacă, și în mediile ortodoxe, acest soi de violențe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vede (căruia cronicarul îi găsește, totuși, o calitate: „Numai o bunătate avea amândoi între dânșii, că era foarte curați cum se grăiește, în casa lor să vrea putea cânta Sfânta Liturghie, însă numai pentru curăție grăim aceasta”), în care soțul voievodal, „din firea lui [...] rău și pismătariu, îndelungăreț la mânie și lacom la avuție”, a fost un creator de faimă negativă, aducător al oprobriului celor din jur, al unui blestem exterior și al unei imprecații interioare (Neculce: „Și se rugau toți
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și Șarolta Solcan, Femeile..., p. 131. 119. Vezi Documente istorice slavo-române din țara Românească și Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul. 1346-1603, editat de Gr. G. Tocilescu, București, 1931, pp. 469-482; Vezi Claudia Tița, „De la diversa cibaria la hrana Raiului. Ospețe voievodale și coduri alimentare în Ungrovlahia secolului al XVI-lea”, în Caiete de antropologie istorică, V, 2006, nr. 1-2 (8-9), pp. 17-19. 120. în Călători străini..., vol. VI, p. 168 (vezi și Șarolta Solcan, loc. cit.). 121. Nicolae Iorga, Viața femeilor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
El oprise la export hrana, oprise salamul. "Ai rezolvat-o cu salamul de Sibiu să rămână în măcelării?" Mi-am făcut și cruce, mă gândeam că nu-i întreg la minte. S. B.: Ca un voievod era el acolo. Modelul voievodal de guvernare. D. T.: Și atunci am văzut cum făcea audiențe cu populația. Și avea obiceiul ca la două săptămâni să ceară să i se raporteze cum s-a rezolvat fiecare problemă. Seara m-a invitat la el, m-am
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
de o nemurire malefică. Providențial, înainte de "vampirizarea" sa, Rossi a apucat să redacteze noi scrisori ce vor dezlega definitiv misterul lui Dracula. Totuși, deși veniseră pregătiți pentru a-l ucide, Paul și Helen sînt nevoiți să constate dispariția marelui vampir voievodal (anterior sosirii lor intempestive). În alt plan temporal (1972), tînăra naratoare, după o plecare abruptă și suspectă a tatălui ei (similară ocultării lui Rossi), se lansează, alături de un tînăr oxfordian, Stephen Barley, într-o căutare tensionată, populată de vîrcolaci sangvinari
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
1996. Repere bibliografice: Maria Nițu, Recviem pentru un poet, T, 1993, 12; Marcel Tolcea, Mono heracliticul, O, 1994, 1; Rodica Bărbat, „Locus periucundus”, O, 1994, 2; Mircea Bârsilă, Avea 3 idoli..., O, 1994, 2; Nina Ceranu, Un tânăr cu plete voievodale, O, 1994, 2; Adrian Derlea, Osânda, O, 1994, 2; Ruja, Parte, I, 251-255; Cornel Ungureanu, Strategia underground, O, 1994, 2; Ruxandra Cesereanu, Poezia tânără în vreme de tranziție, ST, 1994, 7-8; Ion Moldovan, „Locus periucundus”, F, 1995, 6; Berca, Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
devenit monahul de la Rohia? R.D.M.: În privința aceasta, vedeți, Steinhardt era un om al atașamentului, însă nu un idealist. Vă reamintiți, desigur, acel text în care deplânge degradarea spirituală și morală care face victime până și în rândul țăranilor din Maramureșul voievodal. A.S.: Vă referiți la textul în care relatează despre țăranca ce "mai fură" de la "Colectiv"? R.D.M.: Exact. Așadar iubește Maramureșul, dar nu îl idealizează; își păstrează luciditatea. A.S.: Sau poate iubește Maramureșul ancestral și valorile lui profunde, subliniind pervertirea acestora
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
anuleze autonomia acestora; rezultatul a fost revolta unor conducători locali ai românilor precum: Bogdan voievodul românilor maramureșeni, Negru Vodă din Făgăraș; au trecut la Sud și Est de Carpați și au întemeiat noi state românești; -Transilvania și-a păstrat structura voievodală chiar dacă regele maghiar era suzeranul ei. -instituția stărilor privilegiate avea la bază criteriul național: o existau trei stări privilegiate maghiarii, sași, secui; o românii aveau statutul de tolerați la fel ca și religia ortodoxă: regele Ludovic I a condiționat calitatea
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
boierimii prin naștere; o ultima alegere a unui domn de către Adunarea țării a avut loc în 1730; Perioada domniilor fanariote a fost percepută într-o manieră negativă în raport cu epocile istorice anterioare. b) Domnia în Transilvania -Transilvania și-a păstrat structura voievodală chiar dacă regele maghiar era suzeranul ei. -Spre sfârșitul sec. XIII și începutul sec. XIV, o parte din voievozii transilvăneni șiau asumat prerogative sporite: o Roland Borș; o Ladislau Kan o aceștia concentrau în mâinile lor atribuții: militare, juridice și administrative
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]