2,768 matches
-
de desene; erau seducătoare, aveau umor când se tânguiau! Figurine de ipsos, sarcofage, turnuri argintii mărgele, rochii de voal și de mătase, nimeni nu le mai coase. Au rămas în vremea de mucava, nu mai sunt vii, aripile lipsite de voluptate sugrumă credințele ce-au fost în cetate; fără păsări, fără cer, doar un șemineu a rămas în hol să mai vorbească subțire, elevat în galbena lumină a vocilor ce n-au mai cântat. Bijuterii de familie Prea târziu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
atentă trupul, îi pândește reacțiile, îi trăiește cu intensitate satisfacțiile. Din asemenea atitudini de dăruire tâșneste o exaltare lirică a fiziologicului. Sunt cântate mângâierile mării, sărutul nisipului, îmbrățișarea copacilor, plânsul ploii și fluturii ce devin mesageri ai iubirii. Manuela trăiește voluptăți secrete autocontemplându-și gesturile ascunse altor priviri: scoaterea ciorapilor de culoare neagră, alegerea bijuteriilor, pieptănăturii sau parfumului, îmbrățișarea așternutului sau a apei băii. Descriem martori indiscreți ai dialogurilor între femei, Alina și Manuela discută despre dragoste și despre bărbați ; lumea e
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
oglindă imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul și ale sufletului care-i alcătuiau chipul. Eroina se situează astfel în categoria femeilor cu imaginație puternică, torturată de calvarul închipuirii. Hipersensibilitatea se transformă într-un exces de fantezie. Există o voluptate a tristeții și femeia asteaptă fără speranță “lumină și melodie”. Un vag interes pentru tânărul Vâlsan e o simpatie glacială, cu o conștiintă traumatizată de vidul din jur, eșuează într-un pesimism etic fără ieșire, nu însă deajuns de aprofundat
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
și tulbure al vieții, ca o convalescență perpetuă sau un tratament radical și inuman. Alternanța stărilor sufletești demonstrează discontinuitatea afectivă a acesteia. În funcție de fenomenul natural Manuela pulsează, dacă plouă se relaxează, dacă e iarnă își exaltă sufletul după focul dragostei. VOLUPTATE Logodna este un angajament, o nevoire, o pasiune, o taină ce urmează să fie deslușită, eroina caută mereu sensul acestei noțiuni. Chemarea simplă și clară a celor doi mărește voluptatea logodnei, ea trăiește o logodnă ideală mută. Femeia îndrăgostită trăiește
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
relaxează, dacă e iarnă își exaltă sufletul după focul dragostei. VOLUPTATE Logodna este un angajament, o nevoire, o pasiune, o taină ce urmează să fie deslușită, eroina caută mereu sensul acestei noțiuni. Chemarea simplă și clară a celor doi mărește voluptatea logodnei, ea trăiește o logodnă ideală mută. Femeia îndrăgostită trăiește povestea ei de dragoste, partenerul se identifică cu propria viziune despre îndrăgostit. Vâlsan e bărbatul pe care Manuela îl vrea. Cum este? Ce este? Ce simte? Nici ea nu știe
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de autosugestie, ceea ce face diferența dintre personajele celor doi scriitori este puterea de exteriorizare a sentimentelor trăite. Personajul masculin își poartă cu demnitate iubirea, pe când personajul feminin nu-și dorește o manifestare plină de demnitate, sobrietatea în viziunea femeii, rupe voluptatea. Emoția înseamnă risipă de energie, beție de simțuri din cele mai contradictorii. Femeia, dupa cum aprecia și autoarea, este o visătoare în sensul trăirii paralele cu cea exterioară. Lumea din afara ei nu pare a avea nici o legatură cu cea din
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-o, ea devenind “un adânc”: “Dar ce adânc e în om și pe care axă a proporțiilor lui?” Conștientizarea nevoii de iubire acutizează simțurile sexuale, căci trupul se manifestă în paralel cu gândul și simultaneitatea lor le contopește într-o voluptate care are tot atâta farmec câtă durere. Pretextul musical este suficient eroinei pentru ca jocul instinctului feminin să asculte de chemarea de care se teme și de care ea se apără înainte de a i se supune. Primitivismul manifestărilor instinctive fac din
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
patimă, o răstignire pe altarul iubirii. Comparația ei în suferința cu ipostaza Fiului Ceresc: “o scuipaseră...îi puseseră spini...ca și Fiului...și ei...deodată cu unicul, cu minunatul!”, este o exagerare, o comparație blasfemitoare. Pasiunea unei plăceri, suferința unei voluptăți, în fond, pot fi comparate cu actul sacrificiului suprem în sens absolut?!. Este o exacerbare a ego-ului: “Calomnia și batjocura o însemnau printr-un martir asemenea cu al omului Dumnezeu”. Ea caută în oglindă adevărul și observă că palmele ocării
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
decât poate el să-i ofere. 15 aprilie 2006 Reiau lectura manuscrisului. Domnul R. îmi pare de-a dreptul surprinzător! De fapt, autorul. El nu mai este pudicul poet pe seama căruia se făceau glume. Profesorul o uimește pe Teodora cu voluptăți de limbaj greu de acceptat sub „pana” bătrânului scriitor basarabean. După îndelungi tatonări, asortate cu „aluzii fine”, „eschive glumețe”, „propuneri disimulate”, ea acceptă o „întâlnire secretă”. Iată-l dezbrăcând-o nerăbdător, precipitându-se în căutarea sânilor, a abdomenului ușor încordat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
muleze adesea ființa vie din fața lui? Poate că obișnuința de a trăi în imaginar îl face să proiecteze o altă Teodoră, pe un fundal populat de umbre „artistice”, din pictură sau literatură, înnobilând-o, înălțând-o, pentru a-și intensifica voluptatea căderii, în acest fel, „în robia farmecului ei”. De astădată a mers prea departe! A „fantazat” prea mult! Dacă i-ar povesti și ei acest „scenariu” din mintea sa, sigur l-ar acuza de „perversiuni livrești”. Și pe bună dreptate
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vechi), după care am plecat din nou la gară. Gara prin care va fi trecut de atâtea ori, cândva, și scriitorul P.H.Lippa. Acum, singur în compartiment, pe o căldură de amiază înăbușitoare, am scos din geantă, cu o anume voluptate „compensatorie” (la tot ce am „suportat” până la această oră), caietul cu scoarțe negre. Rememorez ultimele pagini citite (printr-o rapidă răsfoire) și trec la episodul următor, al întâlnirii celor doi la vechiul hotel din I. Sunt curios: cum va „rezolva
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
viața Teodorei. Dar cred că am reușit să ghicesc câte ceva din „condiția de mediu” ce ar fi putut să-i marcheze viața: provincia. Este monstrul invizibil ce își insinuează tentaculele unei moralități îndoielnice până în sufletele cele mai pure. Provincia are voluptatea maculării, a nivelării tuturor indivizilor având drept reper mediocritatea liderilor. Este vorba tot de un „genius loci”, cum ar zice Domnul R., dar unul negativ. Nu-l vezi, dar îl simți peste tot cum încleștează aripile celor care vor să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs ale Clarei, pe care tocmai a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Wonnesmeeres wogenden Schwall, in dem tönenden Schall in des Welt-Atmes wehendem All ertrinken, versinken unbewust höchste Lust ! "În valurile unduitoare ale mării extazului, în adiindul Tot al sufletului lumii să mă înec să mă cufund fără de nume cea mai înaltă voluptate !" Poezia lui Charles Baudelaire Harmonie du soir Armonia serii este de asemenea exemplară ca magie și inițiere orfică. Incantația datorită melodicității excepționale, însoțită de mișcarea ritualică suitoare, poartă cu perfectă logică internă către inițierea într-un mister, cel al sacralității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
e azi în fața mea Ca vindecarea de o lungă boală, Ca o ieșire în aer liber după ce ai stat închis . Moartea e azi în fața mea, Aidoma mirosului de smirnă, Întocmai ca mireasma florilor de lotus, De parcă aș sta pe țărmurile voluptății. Moartea e azi în fața mea, Ca întoarcerea acasă după o călătorie... Moartea e azi în fața mea, Întocmai ca dorința de a-ți revedea iar casa După mulți ani trăiți în captivitate. Ghilgameș și Miorița reflectă concepții opuse despre moarte. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cer, Și dincolo de soare, mai sus și de eter Și de hotaru-albastru al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate sărbătorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acel suflu al indefinisabilului. Căci muzica este marea eliberatoare. În undele ei transfiguratoare se absoarbe Isolda în finalul dramei wagneriene: "În valurile unduitoare/, în marea extazului, în adiindul Tot mă cufund fără de nume cea mai înaltă încântare !" Fără de nume în voluptatea nonidentității, a pierderii de sine, se cufundă și Leopardi, eliberându-se de suferința metafizică, de "infinita vanità del tutto" . În viziunea lui Johann Wolfgang Goethe, deschisul este zborul de contopire cu Divinitatea, așa cum scrie în finalul poemului Mai înaltul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
simțit că trebuie să se dedice exclusiv artei. De notat însă o mică diferență: faptul că în concediu este departe de ai săi nu vine deloc în contradicție cu sentimentele sale domestice. Așteaptă în fiecare an concediul soției cu o voluptate secretă, dar numai pentru acea melancolie a despărțirii, generatoare de profunde elanuri creatoare. Cel puțin în cazul lui! Însă în vara aceasta i s-a părut că totul decurge altfel decât de obicei. Vârsta de 40 de ani nu este
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
aer, ca o adiere a morții; petuniile și salviile pălesc mai repede la căderea răcorii, când nările ne tremură, dornice de aer curat, în străluminarea pură a cuțitului lunii. Astă-seară pornim din nou pe cărarea dintre vii, pășim cu anume voluptate pe hatul cu iarbă proaspăt cosită, stârnind broaște ieșite la vânat, oprind câte un cântec de greier. Cu un pas mai în față, ca totdeauna - domnul avocat Lepădatu, parcă încredințat că nu poate avea o mai bună companie decât propriul
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Întrup?ri ale fiin? ei ?i lumina lunii ce deseneaz? „peste vârfuri" traiectoria eternei „treceri" a universului reveleaz? un alt orizont al cunoa?terii din poezia eminescian?: „Mesajul s?u (al cântecului cornului), În care vibreaz? totu?i notă de voluptate care devine « dulce jale », este acela la care a consim?it supus? inima Isoldei ?i inima lui Tristan: ?i durerea iubirii poate deveni o form? de cunoa?tere că experien?? a timpului, ? i ?? ne duc? la o mai Înalt? revelă
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ca și noi, prostiile, ambițiile și trivialitățile lor, încît, înlocuindu-le cu altele, mai proaspete, nu se schimbă mare lucru", spune Horia Gârbea. Riscul de a cădea în vulgar este mare și, oricum, și-l asumă orice autor de parodii. Voluptatea replicii, armonicele colocviale bogate, calitatea contrastelor, surpriza scurtcircuitelor intertextuale (Eminescu, Shakespeare, Caragiale, Delavrancea etc.) sînt, însă, atribute ale scriiturii, deasupra cărora distingem vocația excepțională de dramaturg (comediant -) comediograf al lui Horia Gârbea. Stăpînul tăcerii este Thot, slujitor înțelept al Împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
treaba mea să știu cum vor primi alții Miros de roșcată amară. în ce mă privește, îmi asum exaltarea și, la nevoie, o explic. Deocamdată, ajunge să spun că m-am abandonat celor 33 de texte care urmează cu o voluptate cvasierotică. M-au încântat, cu forța de impact a unui cadou dulce primit în copilărie, tăietura frazelor, percuția cuvintelor, combina ția de sensibilitate și grotesc, fantezia luxuriantă, rafinamentul obținut din simplitate și stil, ineditul expresiei, jongleria lexicală, umorul-dinamită, amprenta personajelor
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
și am avut un orgasm mintal, în întuneric, ca de vreo două minute. Când a început să se albească rapid, mi-am tras picioarele înapoi, iar figura ei era răvășită, venindu-i subit cearcăne și cute și încrețituri dureroase de voluptate inferioară. Orgasmul a avut și un after-shock liniștitor când ne-am dat seama amândoi că nimeni nu remarcase nimic și că țăranii bodogăneau înainte. — Ai văzut puiul ăla de barză? i-am zis, înclinând capul spre stâlpii rapizi de afară
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
să fie natural, iar naturalețea nu se învață. Râsul voluptuos poate fi transcris fonetic prin „hă-hă“ sau „hu-hu“ sau „hi-hi“, vocala nu contează, numai să nu fie însoțit de privire cercetătoare pentru a verifica dacă și-a făcut efectul. Căci voluptatea e autosuficientă. Și abia acolo începe amorul: atunci când dai de cineva care știe să râdă voluptuos și lăbărțat fără ca aparent să aibă nevoie de tine, ci doar așa... Sibylle știa să se lăbărțeze și, alternativ, să râdă voluptuos. De ce atunci
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
-și putea plasa un virtual deget arătător între omoplați, pentru a coborî, apoi, încetul cu încetul, prelungind și amplificând satisfacția, înspre mijloc, către locul magic în care ar fi simțit nevoia să cuprindă între palme șoldurile fierbinți. Fuma. Trăgea cu voluptate din țigară, iar buzele pline (ruj roșu aprins, aici se încadra bine în decor) se strângeau pătimașe în jurul filtrului lung și păreau a se dezlipi cu foarte mare greutate de el. Savura fumul, înainte de a-l lăsa să iasă, îl
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]