1,110 matches
-
pe cei trei, iar cel mai înalt îi aruncă un sărut lui Danny. Partenerul lui se strâmbă, își vârî degetele în chiloțeii celuilalt și îl trase înapoi pe hol, unde dispărură amândoi. Se auziră chicoteli. Lui Danny îi veni să vomite și se îndreptă spre ușă. Gordean îi aruncă din spate: — Nici o întrebare suplimentară, domnule detectiv? Danny se întoarse. — Nu. — Nu ești de părere că totul e exact inversul vieții tale? Sunt sigur că ai o familie frumoasă. O soție sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
îți place atât de mult? Preț de o fracțiune de secundă lui Danny i se făcu frică. Gordean și Băiat Drăguț deveniră niște siluete de carton, niște răufăcători în care să-și descarce pistolul. Ieși numaidecât pe ușă, trântind-o. Vomită în stradă, găsi un furtun în fața casei de alături, bău niște apă și își clăti fața. Apoi, calmat, se sui în Chevy-ul lui și îl parcă pe partea cealaltă a șoselei, așteptând cu farurile stinse. Băiat Drăguț ieși din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
legând firele de contact. L-a înțepat pe Marty cu o doză, l-a dus în apartamentul din Hollywood, l-a injectat și cu celelalte trei doze și i-a îndesat în gură gluga unui halat de baie, ca să nu vomite sânge pe el când aveau să-i plesnească arterele cardiace. Inima lui Marty a explodat puternic. Coleman l-a strangulat, golindu-l și de viața care mai rămăsese în el, i-a crestat spatele cu bățul zoot și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în public până trec de Gibraltar, iar restul voiajului trebuie să se uite mereu în spate când se aventurează dincolo de puntea principală a pasagerilor. O furtună în golful Biscaia mai detensionează situația penibilă, transformându-i pe pasageri în epave care vomită continuu, prea preocupați de situația lor mizerabilă, ca să mai observe rănile de pe fața lui Bridgeman sau brusca revenire la vechile sale haine ponosite. Spiritele se mai ridică la bordul vasului Loch Lomond, doar când se ivesc stâncile albe ale Doverului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rău. Nu sunt vrăjitor. Dacă scoateți spiritul, nu mai rămâne nimic. Bătrânul îl bate pe umăr îmbărbătându-l, și-i întinde vasul său cu o băutură groasă, amară. Imediat ce ia o gură din ea, stomacul i se contractă și o vomită. Bătrânul îl face să bea din nou. Din nou vomită. Procesul se repetă până când observă că mâinile sale lucioase de salivă par foarte îndepărtate. Distanța se mărește rapid de parcă ar fi întins în sus, spre tavan. După aceea, se instaurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nimic. Bătrânul îl bate pe umăr îmbărbătându-l, și-i întinde vasul său cu o băutură groasă, amară. Imediat ce ia o gură din ea, stomacul i se contractă și o vomită. Bătrânul îl face să bea din nou. Din nou vomită. Procesul se repetă până când observă că mâinile sale lucioase de salivă par foarte îndepărtate. Distanța se mărește rapid de parcă ar fi întins în sus, spre tavan. După aceea, se instaurează o stare de confuzie. Deși rămâne tot în peșteră, întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ce să leșin. Țineți-vă tare, doamnă, zice An-te-hai. E sfârșitul! Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că am turnat vin peste bolovanii de pavaj pe care zăceau însângerați peștele, capul pocului și cocoșul. În drum spre palanchin, vomit. An-te-hai îmi spune că în fiecare zi pe Poarta Tunetului și Furtunii e adus un porc, care e sacrificat până la amiază. Porcii fără cap ar trebui să fie aruncați după ceremonie, dar nu sunt. Eunucii templului îi ascund, îi tranșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
prescripții cere ca supa să fie amestecată cu sânge proaspăt de căprioară, care se strică repede. Personalul de la bucătărie trebuie să taie o căprioară la două zile, să prepare imediat medicamentul și să spere apoi că Majestatea Sa nu va vomita imediat după ce i-l turnăm pe gât. Spre sfârșitul lui octombrie, arțarii arată de parcă soarele le-ar fi dat foc. Într-o dimineață, când Nuharoo și cu mine îl scoatem pe Tung Chih la o plimbare, descoperim că apropiata primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
greață ori de câte ori își aduce aminte de chestii mai scârboase, deci nu nevastă-mea a asistat, din sistem, la entuziasmul prostesc al profesorilor în 2004 și chiar în 2008, de a aduce la putere marea belea portocalie, fiindcă altfel ar fi vomitat și mațele din ea, numai când și-ar fi amintit. Zumzăiau profesorii în cancelarie și pe holuri, ca un roi de albine, în favoarea „partidelor democratice”, (sic!!!), PDL și PL și nu admiteau cu nici un chip, ca ei ditamai profesorii, să
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Îndesat În geantă toate caietele de pe birou. Totul a durat mai puțin de zece minute, ca de obicei. ― Dacă ai de gând să mănânci, ai face bine să te grăbești. ― Nu vreau să mănânc azi! Și așa Îmi vine să vomit. Mi-am luat geanta nefiresc de mare și am sărit În pantofii negri cu toc minuscul. Nu mă simțeam pregătită pentru școală sau pentru orice altceva. ― Sunt gata! Adi ne aștepta În față Într-o mașină scumpă. Maria era o
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
-o eu. — Sigur? m-a întrebat ea din nou. — Sigur. — Sigur, sigur? Sigur, sigur. A urmat o scurtă pauză. —Janey! Părea impresionată. Poftim! Termin-o tu! mi-a spus Helen aruncându-mi restul de Cornetto. — Nu, mulțumesc. îmi venea să vomit numai când mă gândeam la mâncare. Nu, te rog s-o iei, mi-a spus Helen. Ți-am zis s-o iei. M-am săturat de Cornetto, dar indiferent de câte ori îi spun lu’ tata să ia Magnum de la centrul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Nu-i de mirare că unul singur apărea cu pantalonii de piele, am croncănit eu în continuare. Fiindcă, a spus Brigit printre hohote, roșie la față. Fiindcă... fiindcă... nu era decât o singură pereche! —încetează, am implorat-o eu. O să vomit! — Haideți, fetelor, s-a auzit vocea unui bărbat. Spuneți-ne și nouă care e poanta! Dintr-odată deveniserăm foarte populare. în bar erau mii de bărbați care veniseră din Mayo pentru o conferință despre carnea de vită. își închipuiseră, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
P... poftim? am întrebat-o nervoasă. —O să mănânci ce ți se pune în față, m-a amenințat ea. N-am timp de prostii din astea cu nu mănânc sau mănânc prea mult sau mănânc, dar dup-aia mă duc să vomit. N-am mai auzit asemenea tâmpenii! Și dacă te prind prin bucătăria mea încercând să găsești locul în care am ascuns jeleul, să știi că zbori imediat de-aici! —Sadie, las-o-n pace! a zis un bărbat care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în capătul cel mai îndepărtat al mesei, adică pe cât de departe se putea de noi, ceilalți, și ne-a ignorat pe toți. M-am uitat la ea până când m-am simțit atât de copleșită de invidie încât îmi venea să vomit. Mi-ar fi plăcut să mă pricep și eu să fiu așa distantă, dar mie nu-mi reușea niciodată. îîntrebând „Cum e? Sunt destul de distantă?“ nu ajungi, fără îndoială, prea departe.) întreaga colecție de bărbați din jurul meu uitase să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în fața lui... îCred că era vorba de ginecologul fustangiu. Deși, mai târziu am aflat despre Chaquie niște chestii care mă făceau să cred că se putea foarte bine să fie și lăptarul.) Simțeam că leșin, că sunt pe punctul să vomit și tot timpul pierdeam firul poveștilor ei. Speram c-o să-mi pierd cunoștința sau c-o să am o criză sau ceva în genul ăsta, dar de fiecare dată când eram pe-aproape îmi reveneam doar ca să descopăr că Chaquie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
un băietan pe nume Barry pe care îmi aminteam că-l văzusem cu secole în urmă - adică ziua trecută - au pregătit singuri micul dejun. Eu am stat pe scaun, am băut apă, am respirat adânc și am încercat să nu vomit. Barry era cel care arăta de paisprezece ani și care-i strigase lui Sadie „ Da, nu ești bună de nimic“. Cu puțin timp înainte de micul dejun mi-am dat seama că urma să-l văd pe Chris, iar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Vincent glumea cu siguranță. însă nimeni nu râdea. Nimeni nu spunea nimic. Abia după multă vreme, lumea a început din nou să vorbească și să glumească. însă Stalin n-a mai scos nici un cuvânt. Mie îmi venea în continuare să vomit. în stil mare. Dacă n-aș fi știut adevărul, aș fi zis că noaptea trecută făcusem un chef monstru. Din fericire, Betty era de treabă. M-a întrebat dacă vreau să gătesc ceva anume. Eu am bolborosit: —Ceva simplu. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
De fapt, îl chema Carlos, iar eu îi spuneam Titirezul. Carlos se credea un dansator extraordinar și se dădea în spectacol cu orice ocazie. Când începea să-și rotească șoldurile cam micuțe, cu niște mișcări absolut exagerate, îți venea să vomiți. în zilele când nu-i spuneam Titirezul, îl fericeam cu porecla Omul Care îți întoarce Stomacul Pe Dos, ca să mă mențin în tema rotației. Și Wayne unde e? am sărit eu. Dacă el nu vine, nu mai are sens să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu ochi strălucitori. Bărbați cu cămăși cu mânecile cu volane, pălării mari de paie, cravate din șireturi de pantofi, care agitau niște maracas. Genul de muzică pe care o poți descrie ca fiind „contagioasă“. Pe mine însă mă făcea să vomit. O detestam. Soneria a sunat din nou și de data asta era chiar un invitat. Soneria a sunat din nou și în cameră au mai intrat încă vreo zece oameni, cu sticle de băutură în brațe. Pe mine m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de ușurare amestecat cu încă ceva, ceva neplăcut - Luke mă văzuse și făcuse o remarcă. Ce zisese oare? Cu stomacul strâns, mi-am amintit dintr-odată episodul cu degetul băgat în talia pantalonilor lui Luke și mi-a venit să vomit de rușine. Te rog, Doamne, am implorat, fă să nu se fi întâmplat. Dacă ștergi partea asta, promit să dau la săraci salariul de săptămâna viitoare. Ce naiba a fost în capul meu? m-am întrebat îngrozită. El, dintre toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în depărtare. în depărtarea înfricoșătoare a unui loc din trecut. Am încercat, dar eram prea mic ca să fac ceva. Se auzea până sus... înțelegi? Bufniturile. Palmele, pumnii... Neil a tăcut, apoi a deschis gura ca și cum i-ar fi venit să vomite. Și-a pus palma peste gura deschisă. Noi ne uitam la el, cu ochii măriți de groază. — Iar ea se chinuia să nu țipe, înțelegeți? a reușit Neil să mai spună, cu un zâmbet schimonosit. Ca să nu ne sperie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Helen. Ei, ce voiam de fapt să văd era că nu reacționează în nici un fel în fața lui Helen. Dar Chris și Helen și-au aruncat vreo câteva priviri care nu mi-au plăcut. Păreau pline de subînțeles. îmi venea să vomit și mă uram pentru că, în prezența oricăreia dintre surorile mele, păleam pur și simplu, deveneam insignifiantă. Uneori până și mama mă eclipsa. Ca o proastă, crezusem că avusesem asupra lui Chris un impact suficient de puternic pentru ca acesta să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Fața arăta perfect normal. Dar când domnul Bourke l-a ridicat, creierii bărbatului s-au scurs prin partea din spate a craniului. Dan Bourke a zis c-a fost așa de dezgustător că lui taică-său i-a venit să vomite. Noi n-ar fi trebuit să știm nimic din toate astea. O auzisem pe mama zicând „Șșșșș, pereții au urechi“. Apoi încruntase din sprâncene. Dar Dan Bourke, care avea informații din interior, ne-a povestit totul. Ne-a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dintre noi se prefăcea că-l pocnește în cap pe celălalt cu vătraiul, apoi cel care fusese lovit trebuia să zacă pe jos vreo câteva secole, după care altcineva trebuia să fie domnul Bourke, să vină și să mimeze că vomită. Odată, Claire a jucat așa de bine partea cu vomatul, încât a vomat pe bune. A fost grozav! Când mama a aflat de jocul nostru, ne-a luat vătraiul, așa că am fost nevoiți ca în locul lui să folosim o lingură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ceva, pierderea aceea îmi frânsese inima. Pe masa din fața mea a apărut o ceașcă de ceai, iar tandrețea gestului mi-a multiplicat durerea de vreo zece ori. Am început să plâng și mai tare și simțeam că-mi venea să vomit. —Cioc CIOC? mi-a scârțâit direct în ureche cineva care nu putea fi decât Don. Nu! — Doamne, chiar e în stare proastă, am auzit pe cineva murmurând. Din fericire, m-am trezit râzând ca un copil. Cine a zis asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]