956 matches
-
la crin". În 1969 e chemat de Patriarhul Justinian și lucrează aproape 8 ani ca arhitect titular al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, unde activează din plin, restaurând integral Mănăstirile Pasărea (unde figurează pe placa votivă de la intrare) și Suzan, Mănăstirile Zamfira și Cernica (parțial ); restaurează cu succes deosebit Biserica Sfântul Gheorghe Grivița, bombardată în anii 1942-1943; instalează monumentul de piatră de la Mănăstirea Peștera Ialomicioarei, proiectând ansamblul mănăstiresc. În 1971 - 1972 aprilie lucrează în R.F.G la firma Iohann -Liess. Realizează mai
George Văsii () [Corola-website/Science/326811_a_328140]
-
este Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta. Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea. Gheorghe Iancu (decedat înainte de 1812) a avut șapte copii, patru fete - Sântioana, Maria, Zamfira și Ana - si trei băieți - ALISANDRU tatăl viitorului erou, Avram și Ioan. Tatăl lui Avram Iancu, Alisandru (1787-1855), a fost pădurar, apoi jude domenial. El a urmat școala primară în sat și probabil pe cea din Câmpeni. Mama lui Avram
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,96%). Pentru 2,42% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna cuprindea atât satele actuale (Coada Malului, Măgurele, Protosinghelu), cât și satul Zamfira, făcând parte din plasa Podgoria a județului Prahova și având o școală înființată în 1858. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași compoziție, cu o populație de 2359 de locuitori. În 1950, a fost inclusă în raionul Teleajen al
Comuna Măgurele, Prahova () [Corola-website/Science/301691_a_303020]
-
În 1950, a fost inclusă în raionul Teleajen al regiunii Prahova și, din 1952, al regiunii Ploiești. Satul Protosinghelu a luat în 1964 numele de "Iazu". În 1968, județul Prahova a fost reînființat, iar comuna a fost reorganizată, pierzând satul Zamfira, arondat comunei Lipănești.
Comuna Măgurele, Prahova () [Corola-website/Science/301691_a_303020]
-
vârsta de 16 ani a fost destul de avansat în meșteșugul picturii, drept pentru care a încheiat un contract pentru zugrăvirea unei biserici, dar cu o remunerație destul de modestă. Gheorghe l-a ajutat pe Nicolae la executarea picturilor murale de la Mănăstirea Zamfira în anul 1856 - 1857 și la Mănăstirea Agapia în anul 1860. Mai târziu, Gheorghe a intrat în rutina execuției de icoane. Sporadic a mai realizat copii după ilustrate și a încercat să facă portrete, dorind să-l urmeze pe Nicolae
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
care Gheorghe le-a executat, trei dintre ele afându-se și astăzi la biserica din satul Pitaru: "Sfântul Spiridon" (1852), "Sfântul Dumitru" (1852) și "Sfinții Constantin și Elena" (1853). Gheorghe l-a ajutat pe Nicolae la executarea picturilor murale de la Mănăstirea Zamfira în anul 1856 - 1857 și la Mănăstirea Agapia în anul 1860. Mai târziu, Gheorghe a intrat în rutina execuției de icoane. Sporadic a mai realizat copii după ilustrate și a încercat să facă portrete, dorind să-l urmeze pe Nicolae
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
pisania nouă, scrisă sub cea veche, la intrare: "„Această sf biserică s-a renovat în anul 1986 de preotul Nițescu Aurelian, cu epitrop Mihăescu Ion și consiliul: Stănescu Ion cântăreț, Dinuță N Nicolae, Dinuță Dumitru, Dinuță Ion (Vodă), Amza Benedict, Zamfira Vasile, Chivulescu Nistor, Marinescu Gh Grigore Ion și enoriașii satului.”" Lăcașul din Moșteni-Greci a imitat de la început bisericile de zid din zonă. Sub tencuială se distinge însă o biserică de lemn, în linii mari încă ușor de recunoscut în formele
Biserica de lemn din Moșteni-Greci () [Corola-website/Science/326120_a_327449]
-
ia lecții de canto la Londra. Pînă la urmă, s-a ambiționat și a dat la Conservator și a continuat cu masteratul. Cariera lui luase proporții și ar fi ajuns departe dacă nu ar fi suferit un accident vascular cerebral. Zamfira Haidu, mama lui, nu și-a revenit nici acum din șoc. Își amintește cum a ajuns Ovidiu în Cenaclul Flacăra: „Avea voce foarte bună, era în brigada liceului Uzina 2, avea spectacole, făcuse vioară la Liceul de Muzică. Dar mai
Ovidiu Haidu () [Corola-website/Science/333336_a_334665]
-
se pune piatra de temelie a celei de-a doua biserici de lemn din Bogdănești. Terenul pentru noul lăcaș este donat de Simeon și Ioana Nistor, Vasile și Ioana Leț, Vasile și Anica Rusu, Gheorghe și Ecaterina Rusu, Constantin și Zamfira Anton. Biserica primește hramul "Pogorârea Sfântului Duh" (sărbătorit la 50 de zile după Paști). Între anii 1942-1955, în perioada în care preot paroh este Ioan Alexandrescu, se continuă lucrările de construcție a bisericii. Biserică este înfrumusețată prin pictura executată în
Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh din Bogdănești () [Corola-website/Science/329991_a_331320]
-
Dacoromânia, de-aproape șapte milenii, mai exact, din orizontul anului 4950 î. Hr.), "Soarele și Luna", "Toma Alimoș" ," Corbea", "Iancu Jianu", "Radu Calomfirescu", "Pintea Viteazul", "Constantin Brâncoveanu", "Ghiță Cătănuță" etc. -, cât și în sfera cultă - "Andrii Popa" de Vasile Alecsandri, "Nunta Zamfirei" de George Coșbuc, "Pintea" de Șt O. Iosif, "Rică" de Miron Radu Paraschivescu, "Balada trupului care s-a frânt pe roată" de Radu Gyr, " Mistrețul cu colți de argint" de Ștefan Augustin Doinaș, "Moartea căprioarei" de Nicolae Labiș, "Balada neîncolțită
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
meritele sale a fost răsplătit de către împărat și principii Transilvaniei cu mai multe titlturi nobiliare cu predicatul: Rácz I. (întâi); de Tӧvis (Teiuș), jud. Alba; de Nagylak (Noșlac), jud. Alba; de Galgó (Gâlgău), jud. Sălaj. A fost căsătorit cu domnița Zamfira, fiica logofătului Ioan Norocea de Pitești și Szaszsebes (Sebeș, jud. Alba). Mama sa, domnița Stana, a fost fiica domnitorului Mircea Ciobanul, stră-stră-nepot al lui Mircea cel Bătrân, și a doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan
Petru Racz () [Corola-website/Science/328814_a_330143]
-
comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, folosindu-se de noua semiologie hrisantică, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii. Tot în 1820, Anton Pann se căsătorește cu o fată săracă, pe nume Zamfira Agurezan. Din această căsătorie va avea un fiu, Lazăr, ajuns destul de târziu preot la Biserica Sfântul Visarion din București. În timpul anului 1821 Anton Pann se refugiază la Brașov, după modelul boierilor, adăpostindu-se pe lângă biserica Sf. Nicolae din Schei, unde
Anton Pann () [Corola-website/Science/301488_a_302817]
-
zidită de familia Cantacuzino la 1797 și refăcută de Grigore Filipescu la 1840. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna Boldești cu 3160 de locuitori, în vreme ce comuna Scăeni avea 1260 de locuitori. În 1931, se oficializează apariția satelor Satu Nou și Zamfira în comuna Boldești. După desființarea județului în 1950, ele au trecut în raionul Ploiești al regiunii Prahova și apoi al regiunii Ploiești. În 1968, datorită industrializării prezente prin extracția petrolului și prezența fabricii de hârtie, s-a luat hotărârea înființării
Boldești-Scăeni () [Corola-website/Science/297067_a_298396]
-
zonă a unui oraș. Astfel, satele Boldești, Scăeni și Balaca au fost comasate într-o singură localitate urbană, care a devenit centrul noului oraș Boldești-Scăeni, iar Seciu a rămas localitate separată, administrată de oraș. Satele Lipănești, Șipotu, Satu Nou și Zamfira ale comunei Boldești au devenit nucleul noii comune Lipănești. Lista monumentelor istorice din orașul Boldești-Scăeni cuprinde 6 monumente istorice, 3 în localitatea Seciu și 3 în orașul propriu-zis. Unul singur dintre ele este clasificat ca monument de importanță națională, acela
Boldești-Scăeni () [Corola-website/Science/297067_a_298396]
-
Lipănești este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Lipănești (reședința), Satu Nou, Șipotu și Zamfira. Comuna se află pe malul stâng al Teleajenului, la nord-vest de orașul Boldești-Scăeni. Este străbătută de șoseaua națională DN1A, care leagă Ploieștiul de Brașov prin Vălenii de Munte. Din aceasta, lângă Lipănești, se ramifică șoseaua județeană DJ217, care trece pe la
Comuna Lipănești, Prahova () [Corola-website/Science/301688_a_303017]
-
se află pe malul stâng al Teleajenului, la nord-vest de orașul Boldești-Scăeni. Este străbătută de șoseaua națională DN1A, care leagă Ploieștiul de Brașov prin Vălenii de Munte. Din aceasta, lângă Lipănești, se ramifică șoseaua județeană DJ217, care trece pe la mănăstirea Zamfira și duce mai departe spre Dumbrăvești. Prin comună trece și calea ferată Ploiești Sud-Măneciu, pe care este deservită de halta de călători Lipănești. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Lipănești se ridică la locuitori, în creștere față de recensământul anterior
Comuna Lipănești, Prahova () [Corola-website/Science/301688_a_303017]
-
Nou de comuna Boldești din județul Prahova. În 1950, ea a fost inclusă în raionul Ploiești din regiunea Prahova, și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, la reînființarea județului, comuna a fost rearondată județului Prahova, primind și satul Zamfira (anterior în comuna Măgurele). În comuna Lipănești se află mănăstirea Zamfira (1855-1857), monument istoric de arhitectură de interes național, ansamblu aflat în satul Zamfira și alcătuit din biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Nifon”-Mare (a cărei pictură a fost realizată
Comuna Lipănești, Prahova () [Corola-website/Science/301688_a_303017]
-
fost inclusă în raionul Ploiești din regiunea Prahova, și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, la reînființarea județului, comuna a fost rearondată județului Prahova, primind și satul Zamfira (anterior în comuna Măgurele). În comuna Lipănești se află mănăstirea Zamfira (1855-1857), monument istoric de arhitectură de interes național, ansamblu aflat în satul Zamfira și alcătuit din biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Nifon”-Mare (a cărei pictură a fost realizată de Nicolae Grigorescu), și biserica „Sfânta Treime” (1743) din cimitir. Tot
Comuna Lipănești, Prahova () [Corola-website/Science/301688_a_303017]
-
regiunea Ploiești. În 1968, la reînființarea județului, comuna a fost rearondată județului Prahova, primind și satul Zamfira (anterior în comuna Măgurele). În comuna Lipănești se află mănăstirea Zamfira (1855-1857), monument istoric de arhitectură de interes național, ansamblu aflat în satul Zamfira și alcătuit din biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Nifon”-Mare (a cărei pictură a fost realizată de Nicolae Grigorescu), și biserica „Sfânta Treime” (1743) din cimitir. Tot în zona mănăstirii, vis-a-vis de biserica „Sfânta Treime”, se află beciul conacului din
Comuna Lipănești, Prahova () [Corola-website/Science/301688_a_303017]
-
(n. 29 iunie 1905, Cornova, județul Orhei, astăzi Raionul Ungheni - d. 29 octombrie 1994, București) a fost un teolog, memorialist și istoric român, . Timp de 40 de ani a fost preot slujitor la Biserică Banu din Iași. Este tatăl Zamfirei Mihail, lingvist și filolog român. Născut la 29 iunie 1905, în Cornova-Orhei, decedat la 11 octombrie 1994 în București. A terminat seminarul teologic la Chișinău (1916- 1926), Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1930) și de Istorie din Iași (lic. 1932
Paul Mihail () [Corola-website/Science/326018_a_327347]
-
În comună se aflau două biserici, una fondată în 1688 de familia Cantacuzinilor și alta la Siliștea Dealului, zidită în 1833 de doi călugări, servind drept schit de maici o vreme, înainte ca locuitoarele sale să se mute la mănăstirea Zamfira. În comună exista școală de la jumătatea secolului al XIX-lea, în anul 1892 învățând acolo 40 de elevi (din care 4 fete). Satul Dițești era reședința unei comune de sine stătătoare, fondată, conform legendei, în vremea lui Mihai Viteazul, fiind
Comuna Filipeștii de Pădure, Prahova () [Corola-website/Science/301672_a_303001]
-
din 1848, s-au redeschis în anul 1851. În anul 1852 a înființat o tipografie, în care a editat aproape toate cărțile de slujbă (mai târziu a luat-o statul). A refăcut cu cheltuiala sa câteva lăcașuri de închinare (Mănăstirea Zamfira, Schitul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea) și a ridicat din temelie biserica din Letca Nouă. Mitropolitul Nifon a îndeplinit funcția de președinte al Divanului Ad-hoc din București la 29 septembrie 1857 și al Adunării elective care a ales domn pe Alexandru
Nifon Rusailă () [Corola-website/Science/310819_a_312148]
-
pastorală, patriarhul Iustin își înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii. A contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericești, reluându-și la București vechea osteneală de la Iași, din Moldova și Bucovina. Stau mărturie mănăstirile: Curtea de Argeș, Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Tigănești, Caldărușani, Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Gheorghe și însăși Catedrala patriarhală, și altele. A decedat la data de 31 iulie 1986, în București, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală. Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea
Iustin Moisescu () [Corola-website/Science/310820_a_312149]
-
Berbenceni, formată din satele Berbenceni, Văleni, Gura Drumului, Fundenii Răzășești, Berbencenii Răzășești și Chiticeni, având în total 996 de locuitori; aici erau patru biserici ortodoxe și o școală, iar proprietari de moșii erau Theodor Codrescu, Lascar Em. Lupașcu, C. Davidescu, Zamfira Nacu și Petru Negel. Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Berbenceni și transferul satelor sale la comuna Secuieni, comună devenită reședința plășii Traian. Comuna avea 2152 de locuitori în satele Berbinceni, Câmpeni, Chilieni, Fundeni, Secuieni și Văleni. În 1950
Comuna Secuieni, Bacău () [Corola-website/Science/300700_a_302029]
-
vestimentare. Are doar o dantelă, o broșă și pieptănătura aduce nota simplității într-o compoziție în care expresivitatea ochilor face tot jocul. Pe aceeași linie se înscriu și portretele lui Ion Făgărășanu, Racottă și soția, preotul Teodosie Zăgănescu și soția, Zamfira, Doctor necunoscut, Ecaterina Manu și Portret de femeie. Toate tablourile lui Constantin Lecca au fost risipite de-a lungul timpului în mai toate muzeele din România precum și în colecții private. Astfel, ele pot fi văzute la Arad, București, Cluj, Brașov
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]