5,010 matches
-
de om, dar nu născut de el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui. DUMNEZEU Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existența lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistența lui Dumnezeu reprezintă o poartă către ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
trei familii de popoare: familia popoarelor germane, a celor latine și familia popoarelor slave. Părerea mea e că dominanta e latină și spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominantă europeană. Nu Germania. S-au zbătut germanii, dar sunt tot subalterni, ca și slavii. Așa, dacă gândești omul ca european, au nemții o expresie: a vorbi de puritate germană, poloneză, franceză este ridicol, pentru că popoarele Europei sunt die Früchte einer Promenadenmischung , adică două babe surde, cu
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
din alte motive. Gemenele râdeau și de ea că o face pe dădaca și dacă tot Îi place, să facă și treburile prin casă. Săndica era o fetiță firavă dar cu mult suflet și se maturizase repede, văzând cât se zbăteau părinții să le asigure traiul zilnic. Având grijă de cel mic se străduia să fie de folos familiei, așa după puterile ei. Toată viața ai să fii precum Cenușăreasa, râdeau de ea cele două surori gemene. Atunci mama le pedepsise
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
vibrând asurzitor. Vocile zburau în jurul capului, îmi cuprindeau mâinile în semn de adio! Cineva a îngenuncheat lângă patul meu, să mă apere, să mă trezească din acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vorbă la bucătărie cu G.V. Eu făceam mâncare la aragaz și el și-a descărcat sufletul într-un fel care m-a speriat. Eu știu cel mai bine cât a suferit și cât am suferit și noi și ne am zbătut să-l ajutăm, dar nu mi-am putut închipui că tocmai el, cel mai darnic și mai săritor dintre toți, să aibă o asemenea reacție, referitoare la sora lui. A izbucnit din el toată iubirea respinsă și neînțeleasă, dar și
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
spune nimic de rău și nu-i va mai opri niciodată de la planurile lor. Dar... dacă n-o găsim? Deși șoptită, vocea Ilincăi îi înfioră pe toți. Grupul s-a oprit o clipă țintuind-o cu priviri în care se zbăteau nu numai reproșuri, ci și îndoieli amare. Cum adică? Ce zici? Tu vorbești serios? Și, în timp ce în gîndurile lor găsirea sau negăsirea comorii devenise cea mai grea problemă din lume, vaca reuși să smulgă o gură de iarbă, o rămurică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pălărie, dădu soluția tot Bărzăunul. Nimeni însă n-a îndrăznit nici măcar să zîmbească în fața unei astfel de propuneri. Era foarte bine primită și-i scotea pe toți la liman. Așa că se ridicară să plece. În clipa aceea însă iedul se zbătu mai tare ca niciodată și scoase un fel de geamăt prelung, ca o chemare dureroasă. Ce-o fi cu el?... Dacă moare? scînci Ilinca. Of, of, cît de rău mi-ar părea! Tu ce zici, Virgil? întoarse ea ochii înlăcrimați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
aflau, chiar în fața lor, la marginea pădurii, privindu-i neclintită, ședea o căprioară... Nimeni nu făcu nici cea mai mică mișcare. Doar iedul mai scoase o dată acel geamăt prelung și trist, cu ochii ațintiți spre mama lui, continuînd să se zbată tot mai tare. Îndată apoi, alt strigăt, mai puternic și mai dureros, veni din partea căprioarei. Și, fără să mai țină seama de nici un pericol, nici de faptul că era singură în fața celor cinci vrăjmași, care-i răpiseră puiul, căprioara porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
măr din plasa lui Nuțu fără să-și mai ceară voie, mușcă zdravăn din el și continuă: A fost o chestie teribilă, pe cuvînt!... Un cerb, alungat pesemne de vreun lup, intrase în mlaștină și nu mai putea ieși. Se zbătea acolo de mama focului și se cufunda tot mai adînc... Săracul! Dar era-ncolțit de lup? întrebă Bărzăunul cu multă compătimire în glas. Nu, n-avea nici o rană, nicăieri. Ne-am chinuit cu el aproape două ceasuri pînă l-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să creadă asemenea grozăvie. Păi sigur c-a scăpat, dacă l-am salvat noi! se mîndri Tomiță. Br-br-bravo, dom'le! îl felicită Nuțu și-i mai oferi un măr. Aproape că nici nu mai putea fugi, săracul, de cît se zbătuse în nămol. Ș-avea niște coarne, măi frate, cum nu s-au mai pomenit altele! Nea Pintilie zicea că, dacă l-ar fi găsit rupt de dihanie, l-ar fi tăiat, să nu se mai chinuie. Dar așa cum era a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să-l tragă și pe acesta după el și se prăbușiră amîndoi în mocirlă. Noroc de un strat mai gros de papură și de frunze moarte, care îi împiedică să se cufunde prea tare în mîlul negru și cleios. Se zbătură cîteva clipe acolo temîndu-se să nu-i înghită bahna de tot, apoi reușiră să iasă fără să spună nimic, dar murdari de noroi din cap pînă-n picioare. Se uitară nedumeriți unul la altul, apoi la restul grupului, parcă treziți dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vă spun, pentru că și acest fapt își are însemnătatea lui, că atît ochii cît și urechile erau proprietatea Bărzăunului. Cum însă a prins de veste Bărzăunul despre pregătirea unei noi expediții, pe plan superior, oricît am cercetat și m-am zbătut n-am putut afla. Nici măcar n-am fost în stare să spun "probabil că"... Nici atît! Este, dacă nu mă înșel, prima mare enigmă din toată povestirea de pînă acum și nu cred să mai fie alta care s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dacă-i picuri cu luminarea! Iar Ilinca nu vrea să mai meargă cu nimeni. I-a spus atunci, seara, cînd i-a adus de la rîul din munți 8 păstrăvi și 12 boișteni, că în fiecare noapte visează cum i se zbate un liliac în păr și nu aude decît pîrîitul pietrelor care cădeau din tavanul peșterii. Pe Nuțu lui Răstoacă l-a exclus definitiv din gîndurile sale. Phii, ce momîie! zise Bărzăunul cînd își aminti de făptura lui Nuțu, plină toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tot noi să le depunem la muzeul satului. Bucuria Bărzăunului fu de scurtă durată. În momentul în care a spus că "le-a promis băieților" că merge și ea, simți un fel de strîngere de inimă. Deci, oricît s-ar zbate el, orice fapte ar săvîrși, tot degeaba... Ilinca n-ar merge niciodată numai pentru el la peșteră. Oricîte vise își făurea de fiecare dată, în calea sa se așezau întotdeauna umbrele lui Virgil și Vlad... Acum, la drept vorbind, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
E prea târziu!" Poetul se simte asemenea cu "O Idee, o Formă, o Ființă, plecată din azur și căzută/ Într-un Styx mlăștinos / În care nici un ochi al Cerului nu pătrunde; Un înger imprudent călător/ Care a râvnit iubirea diformului, zbătându-se ca un înotător în adâncul unui coșmar enorm aceasta este conștiința Răului" (L'irrémédiable). În poezia Un voyage à Cythère poetul nu vede în celebra insulă a amorurilor libere decât un stârv spânzurat, vizitat de muște și viermi, simbol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevărul e că, atunci când și-a dus mâna la piept, nimeni nu a bănuit că inima lui exploda în cascade de sânge vinețiu, că inunda văi lăuntrice ale memoriei, că zăgăzuia amintiri, că pecetluia soarta unei minți prin care se zbăteau mâini de copil și se revărsau șolduri de sclave, luminate de inelele unui prinț, năruite, apoi, de amintirea ascuțită și fierbinte ca un pumnal a stăpânului său, lovindu-se de pereți, urlând, înecându-se în propria vomă, strigându-l Tayyib
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cum, de partea cealaltă, legată cu fire invizibile, liniștea încăperii era violată ritmic de țârâitul telefonului. O dată, de două ori, de trei ori. Nimeni. Curajul nu îi fusese răsplătit. Zeii nu iubeau azi îndrăzneții. Gigi Pătrunjel simți un pește rece zbătându-i-se în stomac, nițel cam aproape de inimă. Se lungi pe pernă și încercă să-și regleze răsuflarea. Hm, mai spuse el încă o dată, fără teama de a fi redundant. De emoție, măruntaiele începură să se lăbărțeze și să forfotească
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mare serviciu. Își vărsă toată fierea pe trotuar și porni în josul aleii încercând să recunoască ceva care să-l conducă spre casă. Ajunse înspre dimineață în fața blocului. Poarta verde de vizavi scârțâia lovindu-se de rama gardului. Ceva i se zbătu lui Gigi Pătrunjel sub tâmpla înfundată, ca un fel de amintire a unui lucru pe care îl avusese cândva limpede în minte, dar sforțarea de a-și aminti fu așa de dureroasă, fizică și conturată, ca un lichid vâscos, străin
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
atenție. Din ea coborî un bărbat înalt, îmbrăcat în negru care o imobiliză cu o mână, iar cu cealaltă îi acoperi gura și nasul cu o batistă. Nu reuși să-i vadă chipul, sau să țipe, dar începu să se zbată și să lovească cu picioarele în cel care o ținea strâns să nu scape. De parcă ar fi putut să-și măsoare forțele cu el. Ea, care zbura la o rafală mai puternică a vântului. O amorțeală plăcută îi paraliză corpul
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ivi printre pleoapele închise umezind genele, prelingându-se apoi pe tâmplă, până atinse rădăcina firelor de păr, pierzându-se printre ele. Ridică cu greu pleoapele de pe ochii obosiți din cauza tristeții care-i copleșise de nenumărate ori. O durere surdă se zbătea în partea stângă a pieptului care se ridica și cobora într-un ritm alert. Iubirea doare? Își șterse cu furie lacrimile cu dosul palmei și se ridică brusc. „- De ce nu vine Ana mai repede? Nu vreau să mai stau singură
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
să afle, cu atât se adâncea mai mult în întuneric. Ca și cum el nu-i permitea acest lucru, nu voia ca ea să afle adevărul. Nebunul jucându-se cu regina. Blestemata de eșarfă, doar ea era vinovată de faptul că se zbătea în disperare, că îi ascunsese identitatea acestui bărbat. Nu, nu eșarfa era vinovată. Ea nu fusese suficient de curajoasă să o dezlege când încă era acolo, în brațele lui. Atunci considerase că era mult mai important să-i respecte dorința
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Era asemenea sentimentelor ei: nu trăia dar nici nu murea. Era marioneta propriei minți care se atrofiase îngrijorător de când se îndepărtase el. Neputința pusese din nou stăpânire pe ea și o ținea captivă cu orice preț, dar nici nu se zbătea să iasă, să se salveze. Încetase să mai verifice zilnic cutia poștală după ce așteptase, în zadar, cu înfrigurare răspunsul la chemarea ei disperată. „Vino sau pleacă! Dacă nu ai de gând să vii, te rog să pleci de tot. Să
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
atenție. Din ea coborî un bărbat înalt, îmbrăcat în negru care o imobiliză cu o mână, iar cu cealaltă îi acoperi gura și nasul cu o batistă. Nu reuși să-i vadă chipul, sau să țipe, dar începu să se zbată și să lovească cu picioarele în cel care o ținea strâns să nu scape. De parcă ar fi putut să-și măsoare forțele cu el. Ea, care zbura la o rafală mai puternică a vântului. O amorțeală plăcută îi paraliză corpul
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
este cât se poate de verosimilă. Regina triumfă, disperarea Electrei nu mai cunoaște margini. Hotărârea ei este luată: în lipsa fratelui, va face singură dreptate; este neînduplecată, nu poate lăsa nerăzbunată moartea tatălui, deși aceasta înseamnă uciderea mamei. Personajul nu se zbate între stări contradictorii, nu are îndoieli, știe care este calea de urmat. Se remarcă înlănțuirea precipitată a faptelor. Se cuvine remarcat faptul că discursul tragic se schimbă complet atunci când intervine un mesager, căci dialogul este înlocuit cu o povestire care
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
după bucuria reîntâlnirii dintre frați, se trece la fapte. Egist este primul ucis, de data aceasta, iar eroina își descarcă întreaga ură acumulată în atâția ani proferând blesteme îngrozitoare. Când apare în scenă Clitemnestra, Oreste are un moment de deznădejde, zbătându-se între glasul propriei conștiințe și porunca lui Apolo: „Vai! - cum să omor pe cea care m-a hrănit și m-a născut?”1 - trăire pe care personajul lui Sofocle nu o cunoscuse. Între mamă și fiică are loc aceeași
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]