798 matches
-
îi spune, țipând, că pleacă. El plânge pe înfundate, din ce în ce mai chinuit, în timp ce ea își îngrămădește și mai repede lucrurile în sac. În curând termină și își pune grăbită pardesiul. Se îndreaptă spre ușă, apoi se întoarce, vine spre el, îl zgâlțâie de umeri și continuă să țipe: De ce plîngi? Ia spune, de ce plîngi? După care începe să plângă și-i ia capul la piept. A treia ceartă. El se apropie amenințător, cu chipul desfigurat de furie. Ea stă pe un scaun
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
știi că arată bine? întrebă ea. —Așa pare. Bărbații urâți nu sunt mușcați de deget. —E-adevărat, interveni Ted. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată. Dar asta era pe punctul de a se schimba, se gândea Ashling. Joy o zgâlțâi. —Șeful tău? — Păi... este... foarte serios, se gândi Ashling să spună. Nu prea pare să mă placă, recunoscu ea, simțindu-se apoi deopotrivă bine și rău. —De ce nu? o interogă Joy. Da, de ce? era și Ted curios să afle. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mașina de 2 CP pe banda de refugiu a Autobahn-ului și dormeam În mașină. Eu mă instalam pe bancheta din spate. Nu aveam destui bani ca să mergem la hotel. În zori, primele camioane de mare tonaj care treceau În trombă zgîlțîiau mașina și ne trezeau din somn. „Camioanele mari circulă devreme“. Fraza asta pe care o spusesem trezindu-mă Îl entuziasmase pe tata: „Ăsta ar fi un titlu grozav! Camioanele mari circulă devreme! Ah! O să-mi amintesc de el! E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nevoie ca să ne dăm seama că cineva care pare profund adormit de fapt a murit? De cîte ori Îl implorăm pe acel cineva să se scoale, de cîte ori Îi spunem că va Întîrzia? De cîte ori continuăm să-l zgîlțîim, refuzînd să credem ceea ce sîntem pe cale să admitem? Ce facem așteptînd să vină medicul? Nu cunosc răspunsul la aceste Întrebări. Aș vrea să nu fi fost În situația să mi le pun. Moartea soțului ei aparține vieții mamei mele, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
aflat deasupra rigorilor legilor ateniene : libertatea este înlăuntrul meu și n-o puteți închide (p. 118). Pasiphon, fiul lui Aristodem, este atras de spiritul de frondă al cinicului și îl îndeamnă să-i strângă pe tineri în jurul lui spre a zgâlțâi din temelii societatea coruptă, Diogene respinge ideea de luptă și afirmă că nu are talent și nici ambiție de conducător, fiind atras doar de singurătate (p. 122). El refuză să fie sclavul ideii de libertate și preferă să rămână simbolul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Și deodată, dintr-o întâmplare, termenul a fost scurtat. La ora cinci dimineața el dormea. Era la sfârșitul lui octombrie; la ora cinci e încă frig și întuneric. A intrat șeful închisorii, încet, cu garda după el, și l-a zgâlțâit ușor de umăr, el s-a ridicat puțin, s-a sprijinit într-un cot, vede lumina. „Ce-i asta?“ „La ora zece are loc execuția“. Zăpăcit de somn, n-a crezut, a început să-l contrazică pe șef, spunând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a plecat și l-a pus să jure... Nu, băiatului îi e mai bine acolo unde este. Deși tare mult și ar dori să-l mai vadă măcar o dată înainte de a închide ochii. Are zâmbetul maicii sale... Se scutură ca zgâlțâit de friguri. Privirea iscoditoare a Liviei îl face să se controleze. În sufletul său însă, dorul neostoit repetă întruna: Scribonia, Scribonia... Ce mi-ai făcut...? O iartă imediat. Sărmana, s-a sacrificat de bunăvoie pentru a o scăpa pe fata
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cuvântă continuă necruțător: — Toate câte și le conferă el însuși, cu de la sine putere, nu numai că nu vor fi spre lauda sa, ci, dimpotrivă, vor provoca invidia, bănuiala și, în cele din urmă, revolta. Umerii firavi ai bătrânului se zgâlțâie, ca scuturați de friguri. Ce mai vrea de la el, de nu i dă pace? Face un gest ezitant cu mâinile, încercând să alunge vedenia și, în același timp, s o mai rețină un pic pe Scribonia. — Mi-e frig, adie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aduse fiului său vitreg. În schimb, îi stă în putere să-i ordone lui moartea, chiar și fără vreo justificare legală. Găsește el una, dacă vrea să se răzbune sau să i bage pumnul în gură. Un tremur nervos îi zgâlțâie umerii. Pedeapsa capitală! Asta îl așteaptă. Tot ce decide împăratul, chiar în condiții extrajudiciare ca cea de acum, are putere de lege... Principele stă cu spatele la el. Se uită îngrozit la silueta împuținată de vârstă. I se pare că aduce la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu are dreptul să-și afișeze sentimentele. Atât du rerea, cât și bucuria lui pot deveni slăbiciuni exploatate de cei din jur. Asta a învățat de la Pollio. Ah, Pollio, ce fiu de cățea mi-ai fost! Un sughiț violent îi zgâlțâie pieptul. S-a lăsat manipulat de acest nemernic care i-a răpit tot ce avea mai scump. Dă drumul unui nou suspin. Știe însă că n a acționat din interese meschine, ci în folosul Romei. Apucă un colț al togii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
amintirilor. Templul Lu cinei! Câtă emoție îi trezește în suflet! A fost construit în anul când Roma n-a avut magistrați. Prostuța asta mică nu știe încă, dar o să-i povestească. Asinia se leagănă din ce în ce mai apăsat. A ajuns s-o zgâlțâie și pe ea. Spune nu din buze de câteva ori. Fără rezultat. S-a plictisit de jucărie. O alta nu are la ea. Îi prinde atunci brațul și o imobilizează. Cu fermitate. Numără până la 15 în gând, apoi îi dă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
A îmbătrânit și el, nu numai ea. E un gând consolator. — Tămâie! cere din nou Rex Sacrorum. — Puneți-o pe altar, le sfătuiește principele, ca să sfințiți lă ca șul curat al Vestei. — Mă doare, se smiorcăie Asinia lângă ea. O zgâlțâie din nou cu putere. — Divinitatea eternului Caesar păzește eternul foc! adaugă pontifex. Ei aș! mormăie ursuză Occia. Dacă n-am fi noi s-ar stinge la iuțeală. Măcar de-ar pleca mai repede! — Vesta îi va apăra pururea pe cei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai respecți nici un ordin? se răstește bătrâna la ea. E cu adevărat supărată. — Vrei să-i spun Marelui Pontif să pună biciul pe tine? Asinia pufnește morocănoasă. Nimeni nu-i înțelege bolbo roseala, însă cea mică începe să tremure ca zgâlțâită de friguri. Încă un pic și izbucnește din nou în plâns. Occia nu mai are timp s-o liniștească. Grija ei e cealaltă acum. — Ți-am explicat de atâtea ori, o admonestează cu severitate, că există lucruri intime despre care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
însemne decât ceva rău. Ordinea firească a lucrurilor e tulburată. O simte cu toți porii ființei. — Rex? întreabă din nou, pe un ton imperativ. Bărbatul s-a apropiat îndeajuns ca să-și dea seama că plânge. Îl apucă de mâini. Se zgâlțâie de parcă ar avea frisoane. — Asinia..., reușește să articuleze între două spasme. Asinia! O, zei preamilostivi, nu o loviți din nou pe copila asta! Și așa pătimește pentru greșeli pe care nu le-a făcut și pentru minciuni pe care nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
E aici. Se lasă în genunchi și pipăie pe dibuite trupul inert, lungit pe jos. Începe de la cap. Ochii sunt deschiși și gura căscată. Inima bate încă. Dar nu vorbește, nu clipește măcar, nu dă vreun semn de viață. O zgâlțâie cu putere. — Asinia! Nici un răspuns. Doar un horcăit. Miroase a sânge. Și a încă ceva. Înțepător. Coboară cu degetele pe piept... mai jos... din ce în ce mai jos... Ajunge la burtă. Fusta e ridicată și picioarele desfăcute! Țipă scurt, înfricoșată. Nu! Asta nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nefutută de bărbatu său! Antonia și Vipsania abia reușesc să o stăpânească pe Agrippina, care urlă ca ieșită din minți: — Ia nu-ți mai da atâtea ifose de cărturar, că ți stă mai bine cu poalele-n cap! — Taci! o zgâlțâie Vipsania. Se uită prin jur și răsuflă ușurată. Bine măcar că nu e nimeni. Agrippina face o mutră nevinovată: Am întrebat-o pe Domitia ce-a căutat la Claros. Nu era nevoie să-mi sară la beregată pentru asta. Antonia și-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu? Trimite pe cineva mâine să-i dau scrisoarea către colegiul pontifilor, ca să o depună cât mai repede. Scribonius Libo este stupefiat. Începe să dea din nou semne de agitație: — Și ce se întâmplă cu mine în primă instanță? Îl zgâlțâie de umăr neliniștit: — Doar nu mă abandonezi! — Nu, clatină Asinius Gallus din cap. Vreau mai întâi să-i văd în ce ape se scaldă. Îi adresează un surâs liniștitor. — Nu-ți face griji! O să încep chiar de azi să le
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din cap, dar nimeni nu pare prea convins. Reflectează însă. După un răstimp, Rufus îl cheamă pe băiat la el. — Eu nu prea cred în poveștile astea cu transformări și reîn carnări... Îl apucă brusc de piepții tunicii și-l zgâlțâie cu putere. — Da’ îți spun un lucru și cu asta basta, că nu-mi văd capul de treburi și, oricum, nu e datoria mea să-ți oblojesc spaimele. Adaugă cu o voce cavernoasă: — Ia aminte că nici pruncii, nici copiii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ține-o mai spre stânga, că dreapta ți-e apărată de mâneca din metal, iar umărul, de galerus. Pășește mai departe, de data aceasta printre chicoteli înăbușite. Se simte flatat, dar n-o arată. — Iar tu, ce ai aici? îl zgâlțâie pe următorul. — E Mithras, cel cu o mie de nume, vine sfidător răspunsul. Rufus scoate un hohot de râs. Vittelius încearcă să intervină cu tact: — Poate ar fi cazul să înceapă pregătirea... Discuția îl deranjează. Ce l-a apucat și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu Ganymedes. Gladiatorul e alb la față. Se clatină. Pusio îl prinde de piept să nu se prăvale. Veteranul horcăie greoi: — Abia... a... am... scăpat... Rufus observă că are cămașa sfâșiată și pătată de sânge în mai multe locuri. Îl zgâlțâie totuși fără prea multe menajamente: — Ce s-a-ntâmplat? — Fugiți! mai apucă să spună rănitul. Se scurge moale din brațele germanului și se prăbușește la pământ. Cei doi se apleacă asupra lui. — Unde e băiatul? întreabă Rufus cu glas întretăiat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bucătal! Și stidii! Toți pufnesc în râs. Numai Pomponia bodogăne mâhnită: — Nu pronunță încă bine primele cuvinte, da’ știe ce-nseamnă bucătar și cere stridii! Bine că i s-a rafinat gustul înaintea vorbirii. Se repede spre Drusus și-l zgâlțâie cu putere, silindu-l să se dea jos de pe litieră. Urechează la întâmplare încă vreo doi-trei prichindei. — Ai să ajungi să nu mai poți atinge pământul decât atâr nând pe mâinile celor ce te susțin de ambele părți, îl mustră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a întors din campanie. De unde? Cu fruntea încrețită, încearcă să se reculeagă. Din Illyricum! țâșnește într-un final răspunsul. S-a încheiat războiul dalmato illyric ce s-a tărăgănat trei ani de zile. Se scutură înfiorat. Trei ani care au zgâlțâit imperiul din temelii. Probabil cel mai mare pericol la adresa Romei de la războiul cu Hannibal încoace. Slăbiciunea a fost alarmantă. Fundațiile pe care Augustus și-a construit politica lui ambițioasă s-au dovedit firave și nesigure. Poate a fost și vina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și tratamentul spiritual? E ca un măgar tras de doi stăpîni - nu ajunge nicăieri. Știați asta, nu-i așa? — Dar era o durere groaznică... spuse domnul Mundy. — Durere! exclamă domnul Leonard, pe un ton pe jumătate amuzat, pe jumătate disprețuitor. Zgîlțîi scaunul. Pe scaunul ăsta Îl doare că-mi suportă greutatea? De ce nu, de vreme ce lemnul din care este făcut are aceeași materialitate ca osul și mușchiul din piciorul dumneavoastră, despre care spuneți că doare, pentru că vă suportă greutatea? Asta pentru că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era fiartă. Helen făcu ceaiul și duse ceștile la toaletă. Viv era acolo deja și ridicase fereastra. În spatele clădirii era o scară de incendiu; dacă urcau treptele, puteau ajunge la o platformă metalică ruginită, cu o balustradă joasă. Platforma se zgîlțîia cînd pășeau pe ea, iar scara se clătina În șuruburile În care era prinsă. Dar locul era neobișnuit de Însorit, și se duceau direct acolo, de cîte ori aveau ocazia. De acolo puteau auzi soneria și telefonul; și, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am cunoscut bine - Îi surprinse privirea - cu mulți ani Înainte. Doamna Alexander părea dezorientată, se gîndi Duncan. Fraser nu remarcă. RÎnjea În continuare la Duncan. Îi Întinse o mînă destul de formal, dar cealaltă i-o puse pe umăr și-l zgîlțîi În joacă. Nu te-ai schimbat deloc, zise el. — Tu, da, reuși Duncan să Îngaime În cele din urmă. Fraser se maturizase. CÎnd Duncan Îl văzuse ultima oară, avea douăzeci și doi de ani - era slab, alb și colțuros, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]