616 matches
-
cazul Eminescu, organizând chete publice pentru poet, demonstrând, pe seama sa, că societatea burgheză nu-și protejează geniile, etc. Iar toate aceste demonstrații s-au făcut cu tăierea în două a operei lui Eminescu și aruncarea la coș, ca netrebuitoare, a ziaristicii. în general memorialiștii epocii sunt extrem de indulgenți cu socialismul juvenil ieșean, considerându-l fie o curiozitate, fie o formă de acordare a sufletului la Europa occidentală, oricum, o manifestare a vârstei și prea puțin mai mult decât atât. Artur Gorovei
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
sănătatea. Se exprimă încrederea nemăsurată a sa în activitatea de ziarist, care este o muncă sisifică, mereu ridici bolovanul și el mereu cade. Soluția cealaltă, ieșirea din cerc, înseamnă abandon pentru viața casnică. Asemenea discuții nu serveau, însă, demonstrației că ziaristica l-a îmbolnăvit pe poet. Celălalt fragment este extras dintr-o scrisoare datată de poet însuși „Duminica Floriilor” cu anul, 1882, întregit iarăși de Veronica Micle, dar de data aceasta cu cerneală violetă. Este o scrisoare veselă, plină de lumină
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
nu am vacanțe, ci trebuie să trag ca catârii, greu la vale și greu la deal.” (Vezi tot acolo, p. 241; editoarea de azi transcrie vacanță când se vede clar vacanțe) Fragmentul al treilea sare, tot pentru a demonstra povara ziaristicii, la o scrisoare din septembrie 1882: „ Ei, dac-ai ști cum salahoria asta în care petrec împreunată cu boală și mizerie mă apasă și mă fac să devin incapabil de-a voi ceva, ai înțelege și m-ai ierta.” (Eadem
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
aceasta „desmânierii” iubitei, pentru că i separă distanța ci tot ziarului, care este aici și trebuie să iasă. Alegerea acestui colaj publicat în 1890 în revista „Arhiva” s-a făcut oarecum întâmplător, autorul urmărind vag dilema lui Eminescu „cercul vicios al ziaristicii” sau „iubirea casnică” dar tăindu-i baza, punerea în ecuație, iar apoi căutând expresii „proletare” precum muncă, salahorie etc. (putea alege și altele, Eminescu se compară chiar cu „uvrierii apusului” undeva) rotunjind oarecum mărturisirea de la cei „șase ani” (cât a
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
incoerența, dezordinea și confuziunea. Să vedem acum dacă această trăsătură s-a transplantat și în scrierile sale...” (Apud: Alexandru Dobrescu, „Detractorii lui Eminescu”, Ed. Junimea, Iași, 2002, p. 190 193). Desigur, poezia eminesciană este, astfel, incoerentă, dezordonată și confuză iar ziaristica sa, de asemenea. Zeci de pagini de „analize” vin să confirme influența vieții asupra operei. Aceeași imagine la Alexandru Grama și ceilalți. Ei toți, sau aproape toți, sunt ardeleni și cu spiritul critic ardelean se glumește mai greu pentru că este
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
la fel de mari poeți, atît cît sîntem omenește îndreptățiți să-i judecăm. Orice altă judecată aparține lui Dumnezeu și transcende istoria.” Dl. Răzvan Codrescu, cu care dorin să stăm de vorbă, analizează, pentru a ajunge la ceastă concluzie, biografia, poezia și ziaristica lui Eminescu. Dacă nu m-ar uimi cu câtă seninătate afirmă lucruri neadevărate, nici n-aș intra în discuție. Dânsul spune, de pildă, așa: „în familia căminarului Gheorghe Eminovici nu pare să fi primat educația religioasă. Tatăl stătea drept pe la
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
, Efim (17.V.1944, Măgurele, j. Ungheni), poet. Este fiul Elisabetei (n. Cigoreanu) și al lui Constantin Tarlapan, țărani. Învață întâi în satul natal, urmează liceul la Cornești, județul Bălți (1957-1962), ziaristica la Universitatea de Stat din Chișinău (1962-1970) și frecventează cursuri de literatură la Institutul „Maxim Gorki” din Moscova (1985-1987). Va lucra ca redactor la ziarul „Viața satului” (1969-1971), Radio Chișinău (1971-1974), Editura Lumina (1974-1977), la săptămânalul „Literatura și arta”, iar
TARLAPAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
bibliografice: „În cumpănă”, „Ideea europeană”, 1919, 13; Davidescu, Aspecte, I, 93-96; I. Laus, „Din frământările trecutului”, „Steagul”, 1921, 946; Ibrăileanu, Opere, III, 398-399; Verax [Ioan Lupaș], „Eugeniu Carada”, T,1922, 11-12; „Stingher”, „Timpul”, 1923, 70; Trivale, Cronici, 250; E. Samoilă, Ziaristica, București, 1936, 329; P., „Efimeridele”, VR, 1937, 11; N. Brânzeu, Mariu Theodorian Carada la 70 de ani, „Decalog”, 1938, 82; I.G. Dimitriu, „Efimeridele”, CL, 1938, 1-5; Mia Frollo, Un scriitor original, „Farul nou”, 1940, 9-10; Predescu, Encicl., 526; Straje, Dicț
THEODORIAN-CARADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290162_a_291491]
-
și pă urmă m-am dus și la Securitate. Era lume multă. Strigau, urlau... La ei nici o mișcare. Vă mulțumesc. Ioan Șt. Popatc "Ioan Șt. Popa" S-a născut În 1935. Naționalitatea: română. Religia: ortodoxă. Studii: Facultatea de Filozofie, secția ziaristică. Profesia: profesor. A fost arestat În 1959 și condamnat latrei ani. A executat pedeapsa În Închisorile: Uranus, Jilava, Salcia, Grădina, Ostrov, Luciu-Giurgeni. La data interviului locuia În comuna Valea Mare, satul Drăganu, județul Vâlcea. Interviu realizat de Constantin Petre la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Adrian Sandu, editarea - Adrian Boagiu. Interviul se află În AIO-IICCR, având cotele 61, 62. Cum au Început problemele dumneavoastră cu regimul comunist? În 1959 ar fi trebuit să-mi susțin lucrarea de stat... Eram În ultimul an la Facultatea de Ziaristică, de fapt terminasem cursurile, și am fost ultimul arestat În al patrulea lot de studenți arestați la Facultatea de Filozofie din București, În legătură cu evenimentele din 1956 din Ungaria. Dar ați avut activități anticomuniste? Nu! Eram un tip de la țară, pornit
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
conta, că putea cu cinci clase să fie și prim-secretar de regiune... Da’ n-a vrut el să plece... și a stat pe lângă casă... Ați continuat studiile după eliberare? Da. Așa cum ți-am spus, În 1959 aveam Facultatea de Ziaristică terminată, ar fi trebuit să-mi susțin lucrarea de stat, Însă ei mă exmatriculaseră. Și m-am dus după eliberare și am Întrebat: „De ce m-ați exmatriculat, domnule?”. „Tocmai ca să nu te poți folosi niciodată.” Că puteam să fiu profesor
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să vedeți că”... „Bă, tu pe la mine ai trecut?” „N-am trecut, da’ uite, aveam de gând”... „Băi, ia să vii la mine la birou.” Mă duc la el: „Bă, tu ce știi să faci?” „Eu am făcut Facultatea de Ziaristică.” „Bă, dacă ai ști câți proști din ăștia de-ai tăi vin pe aicea pe la mine...” Ziariștii erau proști de-ai mei... Știi? „Băi, fii atent. Hai că te-angajez aicea, da’ să-mi scrii toate materialele ălea.” Și mai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
examene, se târăsc ani de zile, da’ mata ești nebun? 22 de examene să le iei Într-un an cu medie generală peste 7,50”... Uluitor a fost. Mai târziu mi-a recunoscut și mi-a dat licența și-n ziaristică... Dar la ziaristică cum ați ajuns? M-am dus să dau la Drept și am greșit secretariatul și-am zis: „Nu mai dau Înapoi”. A fost ceva nefast... Știi? Era decan unu’, A.C. Constantinescu, ilegalist, da’ om cumsecade, și secretara
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ani de zile, da’ mata ești nebun? 22 de examene să le iei Într-un an cu medie generală peste 7,50”... Uluitor a fost. Mai târziu mi-a recunoscut și mi-a dat licența și-n ziaristică... Dar la ziaristică cum ați ajuns? M-am dus să dau la Drept și am greșit secretariatul și-am zis: „Nu mai dau Înapoi”. A fost ceva nefast... Știi? Era decan unu’, A.C. Constantinescu, ilegalist, da’ om cumsecade, și secretara zice: „Domne, dacă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am dus să dau la Drept și am greșit secretariatul și-am zis: „Nu mai dau Înapoi”. A fost ceva nefast... Știi? Era decan unu’, A.C. Constantinescu, ilegalist, da’ om cumsecade, și secretara zice: „Domne, dacă n-ai vrut, pentru ziaristică trebuie să ai ceva talent. Lasă, cocoană, că oi avea și eu ceva”... Și pe urmă mă duce la A. Constantinescu, și ăsta mi-a spus: „Da, domne, te Înscrii”. V-au mai căutat cei de la Securitate? De câte ori m-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
apărut în 1884, contribuia cu mijloace mai modeste la extinderea obiceiului de a cumpăra gazete în cercuri mai largi de cititori, de curând alfabetizați). Au urmat, pentru Bacalbașa, după 1886, câțiva ani buni în care s-a impus în lumea ziaristicii române, nu lipsită de talente autentice, afirmându-se în redacția unuia dintre cele mai citite și apreciate jurnale politice ale vremii. În ianuarie 1892 el rămâne singur la conducerea gazetei, după ce Panu părăsește direcția „organului democrat-radical“, orientându-l însă, în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
neobositul gazetar - care nu concepea să colaboreze cu inamicul - va fi nevoit să-și acorde o mai îndelungată perioadă de nedorită odihnă; își va nota însă, cu revoltă, umilințele îndurate alături de cei rămași în orașul vremelnic ocupat. Pentru activitatea sa ziaristică patriotică, va fi internat - alături și de alți confrați (în total vreo 60 de ostatici) - la Hotelul Imperial din Capitală. Amintirile sale din perioada ocupației, scrise spontan, dar netransfigurate literar vor apărea imediat după război, în foileton, în cotidianul Românimea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dar netransfigurate literar vor apărea imediat după război, în foileton, în cotidianul Românimea, fiind reunite în volum, în 1921, sub titlul Capitala sub ocupația dușmanului. Îndată ce orașul va răsufla însă liber la sfârșitul anului 1918, Constantin Bacalbașa, care avea patima ziaristicii în sânge, își va reîncepe activitatea de presă, tot la un jurnal conservator, înființat pentru a încerca să salveze dintre ruinele partidului ideea conservatoare, legată acum de numele a două personalități care au avut luciditatea (dar și norocul) să înțeleagă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Cer pentru presa țării mele: Răspundere reală, dar libertate deplină.25 Aflat sub conducerea sa, Sindicatul Ziariștilor din București îi solicită lui Nicolae Iorga o succintă Istorie a presei românești care apare în 1922, Constantin Bacalbașa semnând o retrospectivă despre Ziaristica română din zilele noastre, în care face o constatare cam unilaterală, în fa voarea presei de strictă informație: „Ziarul a apărut pe lume nu dintr-o nevoie culturală și dintr-o nevoie sufletească, ci numai pentru a îndeplini o funcțiune
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
XXXIII, 27 ianuarie 1920, p. 1. 24. Constantin Bacalbașa, „Intelectualii“, Adevărul, an. XXXIV, nr. 11.334, 12 martie 1921, p. 1. 25. Raport asupra libertății presei (Biblioteca Academiei Române, II, 67767). 26. C. Bacalbașa, ziarist, președintele Sindicatului Ziariștilor din Bucu rești, Ziaristica română din zilele noastre, tipărită de Sindicatul Ziariștilor din București, 1922, p. 171. articolele pe care le scrie: „Ziaristul care susține rând pe rând ideile și interesele altora înșală pe ceilalți; ziaristul care scrie fără să susțină nici o idee se
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a unei operații (se internase pentru „exemă“ la șoldul stâng, agravată printr-o infecție) în dimineața zilei de marți 5 februarie 1935, fiind deplâns, așa cum se cuvenea, de întreaga obște gazetărească (Neamul românesc al lui Nicolae Iorga îl consideră „decanul ziaristicii române“, iar Adevărul, cu loialitate, nota cu același trist prilej: „Constantin Bacalbașa a fost un ziarist în cea mai înaltă accepțiune, intelectuală și etică a cuvântului.“36 Cel din urmă dispărut dintre frații Bacalbașa (fost director al Teatrului Național, Ion
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
ziar ce abia a apărut de două-trei zile și care, prin urmare, ar avea mare necesitate ca să câștige încrederea publi cului. Asemenea știri nefondate, în alte țări se urmăresc pe calea judiciară căci ele ating într-un mod simțitor demnitatea ziaristicii și produc efectul cel mai rău asupra cetățenilor când se văd atinși în credințele lor“. Știrile ulterioare arătau că lupta a ținut de la 8 jum. dimineața până la 1 jum. după-amiază. Ieșirea s-a făcut prin trei părți. Osman-pașa comanda ieșirea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
minte portretul flatant pe care G. Călinescu i l-a făcut Mareșalului Tito (cf. Gîlceava înțeleptului cu lumea, 2, p. 695-696), am citit cu interes toate cele șapte fragmente de cuvîntări și interviuri ale acestuia din urmă despre literatură, artă, ziaristică, știință, publicate de revista „Lumina” (nr. 11/1977). Primul e din 1946, ultimul din 1969. Remarcabil e, mai întîi, felul în care se adresează conducătorul iugoslav publicului său. Tito pare mai relaxat decît oricare dintre fruntașii comuniștilor români din acea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sau încă mai strălucesc un Florin Zamfirescu (excelent ca titlier), un Eugen Stan, un Lucian Livescu. De la acesta din urmă (fratele criticului Cristian Livescu) a învățat să facă anchete. Absolvent al Politehnicii, n are deocamdată curajul să opteze integral pentru ziaristică. Scoate, împreună cu subinginerul Ovidiu Bufnilă, o publicație a Comitetului Județean Bacău al UTC, „Conexiuni”, în care a adus și cîteva semnături importante, una fiind cea a lui D. Mangeron. Crede că e inflație de jurnaliști. L-am contrazis, spunîndu-i că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de a avea còpii după scrisorile mai interesante. Poate un microfilm? În sfârșit, voi scrie câteva pagini despre C. Sturzu, pentru monografia pe care o preconizați 674. Aceasta la Începutul anului viitor. Nu voi Întârzia prea mult. Pentru activitatea sa ziaristică e bine totuși să consultați o broșură tipărită de Biblioteca municipală Bacău (Gh. Pătrar, Publicațiile periodice băcăuane Între 1867-1967). La paginile 80-81 se dau referințe asupra ziarului „Moldova” de sub conducerea lui C. Sturzu - profesor. Ziarul s-a tipărit la Bacău
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]