6,950 matches
-
De aceea mă tem pentru tine, după moartea mea. Nu toți au nevoie și de înțelepciune când au putere. Nu știu ce te vei face tu... caut de mult un mijloc. Dar în clipa aceea ușa se trânti de perete și năvăli înăuntru un sutaș voinic, plin de praf și de scaieți și cu ochii roșii de oboseală. Auta sări în picioare și puse mâna pe toiagul de abanos, negăsind la îndemînă altă armă mai potrivită să-și apere stăpânul. Marele Preot întoarse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scaun lung, cu două rezemătoare față-n față. Străinul care părea să fie fată veni lângă sclav și-i făcu un semn, din care acesta înțelese că trebuie să se așeze. Se așeză într-o parte a scaunului, lăsîndu-și picioarele înăuntru, pe un fel de prag. Străinul (sau străina) se așeză în partea cealaltă și apăsă ceva ca un sâmbure negru. Scaunul se ridică în sus, spre tavan, pe un fel de picior lung, și se opri dinaintea unui soi de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Învelișul lui avea darul să îmbogățească lumina aruncată asupra lui. Erau aproape de turn. Marele Preot făcu semn sclavilor să se oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă gândesc acum la soldați! zise bătrânul. Mă gândesc cum să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă gândesc acum la soldați! zise bătrânul. Mă gândesc cum să-i dăm de veste lui Auta. - Poate e mai bine să așteptăm într-un cort până dimineața... Marele Preot îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întrebă mirat: - Ai ieșit din întîmplare? - Nu, stăpâne, am auzit sunet de voci, și am recunoscut vocea ta. Marele Preot tresări. - Nu minți cumva? Cum se poate auzi dinăuntru?... Ai auzit și ce spuneam? - N-am deslușit, stăpâne, căci și înăuntru vorbeau. Tefnaht schimbă o privire cu Marele Preot. - Tu minți! zise Tefnaht. Cine te poate crede, când chiar tu i-ai scris slăvitului nostru stăpân că pereții turnului sunt groși de trei palme! Marele Preot îi iscodi ochii. - Nu mint
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
groși de trei palme! Marele Preot îi iscodi ochii. - Nu mint, stăpâne, răspunse Auta. Ei au o oglindă fermecată în care se poate vedea tot ce este în jurul turnului, și au o cutie din care se aude, când e liniște înăuntru, chiar și foșnetul vântului în spice... Te-am așteptat cu nerăbdare, stăpîne! Marele Preot se întoarse spre un slujitor: - Atunci să se întindă corturile. Până dimineață stăm aici. - Nu veniți înăuntru? îl întrebă Auta. Nu-i nevoie de cort pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o cutie din care se aude, când e liniște înăuntru, chiar și foșnetul vântului în spice... Te-am așteptat cu nerăbdare, stăpîne! Marele Preot se întoarse spre un slujitor: - Atunci să se întindă corturile. Până dimineață stăm aici. - Nu veniți înăuntru? îl întrebă Auta. Nu-i nevoie de cort pentru tine, slăvite stăpâne, și pentru strălucitorul Tefnaht. Marele Preot își opri o întrebare pe buze. Spuse altceva: - Dacă socoți că nu e primejdios să intrăm la ei, vom intra să-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în palat fără globuri. Sitele de cernut văzduh le aveau la ei, însă nu pe nas. Voiau să nu sperie pe nimeni. Slujitorul îl opri pe Auta la ușă și intră în sală singur. După câtva timp, slujitorul îl chemă înăuntru. Sala cu cărți era goală. - Unde-i stăpânul nostru slăvit? întrebă sclavul Marelui Preot, dar slujitorul ieși tiptil strecurîndu-se pe lângă el, fără să-i fi răspuns. În o anumită parte a sălii erau câteva jilțuri de abanos acoperite cu piei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
paturi, și fiecare își strânse trupul în curele puternice. Apoi luntrea începu să se ridice pe cele două picioare ale ei care se lungiră până o așezară drept, cum stătuse în lanul de grâu. Cu un zumzet ușor, picioarele intrară înăuntru. Auta simțea că îi vine sângele în cap, dar îi fu rușine să spună. De altfel, nimeni n-avea timp de el. Fiecare avea în grijă câte o anume unealtă de măsurat... Toți aveau capetele băgate în altfel de globuri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
începu să-și desfacă curelele. Auta se uită la el mirat. Hor îi spuse rîzînd: - Am ajuns. Auta își desfăcu nehotărât curelele de pe trup, apoi se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse cârmaciul. Ți-ai uitat Piscul Sfânt unde mi-ai spus că ai învățat întîia oară că nu sunt zei? Uite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl apucă o sfârșeală din care se trezi după un răstimp, flămând. Flămând de hrană obișnuită, dată de pământ. Se sculă de pe piatră și se duse încet spre marea luntre care strălucea în propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile de carne. Dar ieși cu plosca de vin dăruită de țăranul din câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mureau numai stăpânii. - Lasă asta! îi spuse Hor. Părea foarte obosit. Poate că odată vom putea răsplăti ceea ce am răpit fără voia noastră. Apoi se întoarse spre cei doi pământeni și spuse în limba atlantă, ca să-l înțeleagă Nefert: Haideți înăuntru, să plecăm. Fiecare clipă poate să fie cea din urmă. Nefert făcu un pas înainte. Auta rămase însă pe loc. Hor crezu că nu l-a auzit și mai spuse o dată. Dar Auta îi răspunse: - Eu nu plec. Rămân aici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă aflu. De o zi și o noapte trebuia să fi trecut printre Stâlpii lui Melkart, dar am trecut pe mare deschisă și totuși stelele îmi spun că Stâlpii zeului hananeu au rămas îndărăt. Bătrânul nu-și clinti privirea, însă înăuntru era tulburat. - Așadar tu socoți că i-a cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu o bătălie, ci poate plictiseala cârmaciului, care oricât o va fi îndrăgit pe Mehituasehet, își dorea prietenul de-o seamă cu el, pe Uh, poate și pe ceilalți. Numai Uh, cu fața senină și doar cu ochii mai adânciți înăuntru decât de obicei, nu căuta să-și închipuie nimic și, mergând, aștepta să se sfârșească drumul. Când ajunseră în câmpie, Min, cârmaciul, le strigă de departe că Hor îi chema sus pe podiș, în munții din țara Haru. Intrând în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
putem fi toți fără voi! îi răspunse Min. Când fu să intre, Mai-Baka șovăi: - Zeii ne duc poate în cer... Noi îi rugăm pe zei, să ne cruțe încă... pământul încă ni-e drag. Auta îl luă de mână ducîndu-l înăuntru, apoi pe Ntombi, și le spuse: - Nu în cer; deocamdată tot pe pământ, în țara Haru unde ne așteaptă ceilalți prieteni străini. Dar nici așezat pe scaun, alături de Ntombi, Mai-Baka nu-și găsea astâmpăr. Întrebă iarăși, în timp ce luntrea pornea: - Zeul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigat însă: - Acesta singur care s-a aciuat la noi ca venetic, vrea să ne fie judecător! După câteva clipe se simți zarvă în fața ușii. Cei doi au sărit în picioare și, deschizând ușa puțin, l-au tras pe Lot înăuntru, iar Auta s-a repezit la fereastră și a îndreptat arma spre ochii celor de-afară. Fără știrea lui, arma era potrivită ca să nu ucidă, ci numai să amețească pe cel asupra căruia se îndrepta. Oamenii din fața casei se clătinară
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe mătase, fără să aibă nici plumb, nici cărbune, nici funingine sau vopsea. O dată, omul din Babilon îl întrebă: - Dar prietenii tăi din steaua aceea cum de te-au lăsat să pleci și să-i părăsești? Ochii lui Auta priviră înăuntru: - Pentru aceia, dorința unui om pe care-l socotesc ei cinstit este sfântă. Să nu crezi că, dacă ți-am spus că voiau să se mute în altă stea, steaua lor care i-a născut nu le era dragă. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văzând-o că suferă, mai ales atunci când a început să meargă la școală. A doua zi dimineața, o zi de vineri, Ramona se trezi destul de greu, de parcă ar fi fost bolnavă de febră, îi ardeau tâmplele și ceva o ardea înăuntru, simți nevoia să bea apă, luă și o aspirină. Sărind peste micul dejun, băuse doar o cafea la insistențele mamei și nu mai pomeniră nici una dintre ele nimic despre incidentul din seara trecută. în drum spre școală, Ramona deveni melancolică
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
din întunecata ei privire. "Mucos netrebnic, momârlan înfumurat, cine se crede el? Nicicând și nimeni nu m-a călcat în picioare. De vină sunt eu, acordându-i prea multă atenție", bombănea Angela în drum spre casă. Trecând prin fața cofetăriei intră înăuntru și simți nevoia imperioasă de a comunica cu cineva. Tăcerea o sufoca. în cofetărie erau doar câțiva clienți, se așeză la cea mai apropriată masă de sobă în care trosnea un foc bun de lemne. Până ce era să-i servească
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
cu multă plăcere. Chipul Angelei se mai însenină și-i zise: -Acum ar fi bine să bem o cafea. Amândoi intrară în cofetărie "La Eva" unde atmosfera era plăcută. Doar la două mese erau clienți, deși sala era destul de mare înăuntru. Era călduț, vitrina frumos împodobită cu 3 instalații, cu beculețe de diferite culori care clipeau și un brăduleț îmbrăcat în beteală argintie, pe care străluceau globuri colorate. Pe lângă toate acestea, mirosul aromat al cafelei răspândit în sală, te îmbia. Eva
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
trist, acum deveni superb și atât de viu și pur în sufletul său. După ce mașina fu pregătită pentru plecare Radu observă că Ramona își freca mâinile înroșite de frig și tropăia. Atunci el deschise portbagajul mașinii și își așeză bicicleta înăuntru, apoi o invită pe Ramona să urce. Ea îl privi surprinsă, apoi zâmbi și urcă pe scaunul din față dându-și seama de intenția lui. în timp ce Radu conducea, Ramona observă pe fața lui un fel de crispare. Atunci ea îl
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
seama de cuvântul pe care l-a folosit dar nu regretă deloc. La poarta familiei Plopeanu, Radu opri și coborî. Ramona îi mulțumi. El făcu o plecăciune zâmbindui, se urcă pe bicicletă și plecă mulțumit că nu l-a invitat înăuntru, pentru că i-ar fi fost rușine să dea ochii cu mama Ramonei. Doamna Neli, care-și văzuse fiica la poartă împreună cu Radu îi ceru explicații. Ramona îi spuse că i s-a defectat mașina iar el i-a reparat-o
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
strălucitori sub efectul machiajului. în seara aceasta purta o rochie din voal albastru, cu mâneci largi iar la gât un șir de perle albe. Toate acestea îi dădeau un plus de distincție. Ajunși la Ramona, cei trei colindară în fața ferestrei. înăuntru, doamna Neli plângea ascultându-i, iar fiica ei se ocupa grăbită și nu fără emoții de aranjatul mesei. Colindătorii intrați în casă urară la mulți ani gazdelor, sărutându-le pe față, în afară de Radu, care cu destulă stângăcie sărută mâna bătrânei
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Angela Ulmeanu se opri din râsul ei zgomotos și pentru o clipă îl privi lung, de această dată fără aroganță și duritate. Radu, care observă, își întoarse repede spatele și urcă scara la primul eta,j unde își avea biroul. înăuntru nu era nici un coleg de al său, toți erau pe hol discutând gălăgioși între ei. Poate în sufletul său nu există atâta asprime și duritate după cum pare a fi, oricum nu mă interesează și mă bucur pentru căsătoria ei, gândi
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
care aluneca prin noroi, se întorcea din câmp, vântul nici el nu se lăsa mai prejos aplecând capacii bătrâni. Deodată, pe marginea drumului observă trabantul Ramonei. Distanța de la care-l privea nu-i permitea să vadă dacă ea se afla înăuntru. Ajungând acolo, coborî și foarte surprins o văzu pe Ramona udă leoarcă, frecându-și mâinile și tremurând de frig. Ea văzându-l deschise portiera. -Vino în mașină, Doamne, cât ești de ud! -Și tu ești udă, ce ți s-a
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]