7,946 matches
-
i-a spus Amy lui Daisy atunci, cînd erau amîndouă la școală, așa, de-a dreptul, că doar era copil, zice: „Vai, ce-o să facem cu tata! Ne temem c-o să-și piardă mințile“ - zice. „Se trezește În toiul nopții țipînd și urlînd și credem c-a luat-o razna“ - a zis. „Aha, pricepi acum, nu-i așa?“ - i-am spus tatălui tău cînd am auzit. „Cei vinovați fug chiar și cînd nu sînt urmăriți.“ „Cred că are multe lucruri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șoptea la ureche: „Douăzeci... douăzeci.“ Și chiar atunci a Început să bată clopotul... clopotul de la tribunal și bătea cît putea de tare și de repede. „Vai, Doamne!“ - am zis - „s-a-ntîmplat ceva. Ce să fie oare?“ Se auzea cum strigau și țipau toți În piață și cum băteau În ferestrele prăvăliei lui Curtis Black ca să ia arme, asta făceau, și-atunci tatăl tău, ca orice bărbat, a vrut să se scoale și să plece, și-a luat pălăria și-a zis: „Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
an și-apoi s-a Întors la tatăl ei. Chiar el i-a povestit, Înțelegi. A spus că era Îngrozitor și că fata n-a mai putut răbda, că Ed Începuse să-și piardă mințile și că uneori aiura și țipa că sufletele celor pe care i-a ucis se-ntorc din mormînt ca să-l hăituiască și să-l chinuiască. „Vezi“ - i-am spus tatălui tău cînd mi-a povestit - „vezi ce se-ntîmplă? Așa e Întotdeauna“ - am zis. „Cei vinovați fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
află acum la discreția unei culturi ostile, lipsită de umanism. Și noi credem că într-un fel sau altul tu ești răspunzător pentru acest dezastru. Așa că... Când Vocea Patru tăcu amenințător, se produse o întrerupere. Vocea unui băiat, subțire, ascuțită, țipă de undeva din tavan: - Aduceți-l aici sus! Vreau să-l văd! Aflu eu ce s-a întâmplat! Discut eu cu el! Surpriză totală. Și uimitor ce s-a petrecut atunci. Jos pe podea, toată lumea se ridicase în picioare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
depindea desigur, de cât de multă activitate corticală era încorporată în aceste prime reacții. După câte putu constata Gosseyn, prea puțin din cortex era implicat în ceea ce observă pe parcursul acelor prime momente, după ce militarul rostise fatidicele cuvinte. Vreo zece voci țipaseră aproape instantaneu. Unii se învârteau în loc. Câțiva țâșniră în fugă pe lângă Gosseyn. Dacă fuga lor avea într-adevăr o țintă, atunci se pare că se îndreptau spre tron. Dar de fapt, fuga lor încetă înainte ca ei să ajungă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
cu băiatul? O privire aruncată împăratului îl făcu să observe ochii acestuia ieșiți în afară, cu fața foarte încordată. Era momentul să ia o hotărâre. Pufăind, Gosseyn își dădu drumul la respirație. Și aproape imediat băiatul făcu la fel. Dar țipă încântat: - Am câștigat! Am câștigat î Gosseyn care dispunea de un cortex complet dezvoltat - cel puțin așa considera el - rumegase însă alte câteva idei. De aceea, după ce își normaliza cât de cât respirația, își recunoscu înfrângerea zâmbind, și zise: - Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Reacția băiatului la victoria adversarului său fu... ei bine, acesta se porni să țopăie. O rupse la fugă în partea mai lărgită a camerei, izbind mese, scaune. Ceva mai târziu, năvălea pe o ușă frumoasă, albastră, aflată într-un colț, țipând: - Mamă, mamă, m-a bătut la scroob! Urmă o pauză. Apoi ușa se deschise și apăru o femeie tânără. Sau, cel puțin, Gosseyn presupuse că persoana aceea blondă îmbrăcată într-o uniformă bărbătească, cu pantaloni, dar având numai o bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Gosseyn. Iar ceilalți Troog priveau fix la el. Apoi, brusc, un Troog, al cărui corp era de departe cel mai voluminos dintre cei aflați la masă, se ridică - aproape sări, de fapt (scaunul se târî cu zgomot) - și spuse aproape țipând: - Veen, nu mai ești bun de comandant. Așa că eu, Yona, mă numesc comandant în locul tău! Străinul care fusese așa de neașteptat strigat pe nume, nu scoase nici un sunet. Păru că se scufundă în scaun; și ceea ce era uimitor, nu contrazise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
se umplea cu ambarcațiuni de agrement, vase de croazieră, bărci cu vîsle, luntre, gabare și vaporașe, șlepuri din lemn și fier, șalupe elegante, remorchere și orice mai poate pluti sau naviga, toate împodobite și pline cu oameni voioși, rîzînd și țipînd din nimic, doar pentru că soarele strălucește și ei nu simt pămîntul sub picioare, pentru bucuria nemărginită a unei zile frumoase, fără griji, petrecute pe rîu. Am ajuns să cunosc rîul și în momentele lipsite de glorie, sub nori apăsători, cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Și șosetele. I-am lăsat în urma mea pe nisip și, îmbrăcat în pantalonii mei scurți și în cămașa de bumbac, am mers încetișor către apă. În momentul acela, în memoria mea, tot zgomotul a încetat pentru o clipă. Nici un copil țipînd sau urlînd, nici o mamă chemînd. Un moment solemn. Ca într-o prismă de liniște, am intrat în apă. Un mic Ioan Botezătorul, deși Mîntuitorul era la mare depărtare încă. Cînd apa mi-a atins genunchii, m-am oprit. Atunci să
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
fermitate, ne cerea să încetinim sau chiar să interpunem o pauză, pe parcursul căreia vîslele trebuiau să plutească la unghiul corect față de barcă deasupra apei. Și era toamnă. Apa nu era niciodată calmă ca să ne ajute în exercițiu de echilibru. "Langsamer!" țipa supărat, cînd vroiam să mergem mai repede, și barca, vremea și apa păreau să fie în asentimentul nostru. Mai repede, să depășim stufărișul fanat și copacii veștejiți și uscați. Mai repede, să-i depășim pe bărbații din celelalte bărci, cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
stofe de lână bine prinse împreună și, în mijlocul acestui fel de cameră, pun pietre înroșite în foc. Pe ele pun grâne de cînepă ce produc aburi, care-i fac să asude. Sciții iubesc foarte mult această baie de aburi și țipă cînd o iau. Femeile urmează o altă metodă: ele iau lemn de chiparos, cedru și de un arbor ce produce tămâie, pisează acele lemne udate cu apă și fac o pastă cu care se ung; apoi o iau după 2
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
te duc la serviciul de protecție socială acum, îmi promiți că o să vii la pensiunea mea după aceea? I-am spus că nu-i promit nimic și am luat-o la pas ca să scap de el. El mergea în spatele meu țipînd: — Bine! Bine! N-am spus că n-o să te duc la serviciul de protecție socială, nu-i așa? Am continuat să mergem unul lîngă altul pînă ce drumul s-a îngustat și el a luat-o înainte. Cărarea cobora pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nu vreau să discut despre asta. Vrei să vorbești cu mine? — Nu. Inima și penisul i se încordară cu o furie uluită. O luă de brațe și o întoarse spre el întrbînd-o moale: — De ce? Pentru că mi-e frică de tine! țipă ea străfulgerîndu-l cu privirea. Se simți copleșit de un sentiment de rușine și zădărnicie. își desprinse mîinile, dădu din umeri și bodogăni: Hm, poate că e mai înțelept să faci așa. Peste o jumătate de minut, se trezi cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cînd începu să izbească cu pumnii și cu picioarele ca să se elibereze. Fu lăsat să cadă imediat, dar lunecă doar cîțiva metri, următoarea strînsoare fu atît de puternică încît nu-și putea mișca nici brațele, nici picioarele. Deschise gura să țipe, dar un amestec de lînă și țesătură i se strecură înăuntru, pentru că apăsarea făcuse ca vesta, cămașa și jerseul să-i acopere fața. Se sufoca. Urină. Strînsoarea încetă și lunecă în jos, îmbrăcămintea fu smulsă deasupra capului, eliberîndu-i gura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi putut face asemenea lucruri cîndva. „Deschide-ți inima la muzica mea“, mi-a spus. „Plîngi febril.“ N-a putut ajunge la pielea mea, așa că mi-a violat urechile, la fel ca tine. Nu ți-am violat urechile. — Atunci de ce țipi? N-am țipat! — Nu te isteriza. — Nu mă isterizez. — Evident că nu ești calm. Lanark izbucni: — Cum să fiu calm, cînd... Și asurzi din cauza reverberației din domul îngust. își încrucișă brațele și așteptă înverșunat. Rumoarea se stinse, preschimbîndu-se într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
asemenea lucruri cîndva. „Deschide-ți inima la muzica mea“, mi-a spus. „Plîngi febril.“ N-a putut ajunge la pielea mea, așa că mi-a violat urechile, la fel ca tine. Nu ți-am violat urechile. — Atunci de ce țipi? N-am țipat! — Nu te isteriza. — Nu mă isterizez. — Evident că nu ești calm. Lanark izbucni: — Cum să fiu calm, cînd... Și asurzi din cauza reverberației din domul îngust. își încrucișă brațele și așteptă înverșunat. Rumoarea se stinse, preschimbîndu-se într-un sunet metalic, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe care o faci? șopti Noakes aplecîndu-și capul. — Nu. — Atunci vei ajunge să îți placă. — Nu. După ce o voi vindeca pe această pacientă, am de gînd să plec cu ea, dacă mă vrea. Noakes se smuci brusc, îndreptîndu-și spatele și țipă: — Ce absurditate! Apoi se aplecă și luă mîinile lui Lanark, bolborosind repede un șir de cuvinte. Nu, nu, nu, nu, fiule, iartă-mă, iartă-mă, nu este absurd! Trebuie să-ți vindeci pacienta, trebuie să pleci cu ea, și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar cînd lucrezi acasă, ai mai multă libertate decît atunci cînd lucrezi într-un birou, într-o fabrică; mai mult... Vocea lui degaja un ecou care concura cu propriile cuvinte. Pentru a încheia propoziția și a fi auzit, începu să țipe, producînd o explozie asurzitoare, care se stinse abia în cîteva minute. După aceea se încruntă la aerul din fața lui pînă cînd vocea spuse: — Continuă să citești. CAPITOLUL 10. Explozii O vizita de două ori pe zi și-i citea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Termină pe fugă cu îmbrăcatul, bîiguind din cînd în cînd „Chiar îmi pare rău“. Luă radioul de pe pat și căută ușa, dar oglinda lucitoare nu avea nici o fisură. — Doctorul Lanark dorește să plece, spuse el. Nu se întîmplă nimic, așa că țipă încă o dată comanda. — Aici sîntem la mine acasă, zise ea. — Te rog, dă-mi voie să plec. Ea îl privi împietrită. El îngenunche pe pat, strîngînd-o de umeri și spunîndu-i rugător: — Uite ce e, o prietenă este... este... e pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar îți mai dau cinci secunde, cinci secunde neoficiale, începînd de acum. Peste o clipă se auzi un șuier slab, iar avalanșa de abur care-i ieși din gură fu atît de puternică încît Lanark își smuci capul în spate țipînd. — Nu ești aici, nu-i așa? întrebă ea. — Ba da, sînt aici. Dar o să te omor. Nu-mi pasă. — Nu vreau să te omor. El simți un val de căldură trecînd prin metalul rece de sub el, apoi ciocul se închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ajuns în Unthank prin apă, în afara jurisdicției consiliului. Dorești să consulți un oracol? — Bineînțeles, dacă e de vreun ajutor. Plasticul alb și rece al micului radio se înfierbîntă ca un fier înroșit. Lanark îl lăsă să cadă pe cuvertură, Rima țipă, el îl împinse cu mîneca pe podea, unde explodă cu un bubuit. Spațiul din jurul patului se umpluse de un fum albastru și dens, înțepător. Rima stătea întinsă uitîndu-se lung la Lanark. El își trase degetele fripte din gură și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un colț al salonului, în timp ce fermierul și copiii lui luau masa în fața șemineului. Mama îmi cînta încet în ureche: Micuța păsăruică, tra-la-la A făcut un ou la fereastă în pervazu’ la. Pervazu’ la a-nceput a se crăpa, Micuța păsăruică țipa și rîcîia Curînd am început să mîncăm cu toții împreună, iar eu dormeam în cămăruță de unul singur. Mama își petrecea mai tot timpul într-o cameră de la etaj, în care nu puteam intra, iar o bătrînă venea să se ocupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ale tatei, iar tu le-ai furat, așa că pune-le înapoi. Pentru că mi-am văzut în continuare de treabă, m-a înșfăcat și mi-a sucit încheietura mîinii pînă cînd i-am dat una în gleznă și atunci a plecat țipînd că-i va spune maică-mii și voi fi alungat. Am alergat plîngănd la cotețe, m-am strecurat prin ușă în patru labe și m-am ghemuit într-un colț al podelei pe care se aflau grăunțe împrăștiate, stînd acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de scăpare, dar ea depinde de corp, și eu îmi respinsesem corpul. Eram condamnat să-mi repet la nesfîrșit trecutul plictisitor, trecutul și iar trecutul și iar trecutul. Eram în iad. Fără ochi încercam să plîng, fără buze încercam să țip, și cu toată puterea inimii pe care o ignorasem să strig după ajutor. Mi s-a răspuns. O voce ursuză și hotărîtă - vocea ta - m-a rugat să-i descriu trecutul ei. Experiența golului m-a învățat să vizualizez lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]