6,323 matches
-
oameni din nou niciodată. Dar trebuie să fac "ca și cum". Căci drumul luptei mă face să întâlnesc carnea. Chiar umilită, carnea este singura mea certitudine. Nu pot trăi decât prin ea. Patria mea este creatura. Iată de ce am ales acest efort absurd și fără urmare. Iată de ce sunt pentru luptă. Epoca îi este favorabilă, am spus-o. Până acum, măreția cuceritorului era geografică. Ea se măsura după întinderea teritoriilor învinse. Nu întâmplător cuvântul și-a schimbat sensul și nu-l mai numește
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să restituim raționamentului absurd chipuri mai calde. Imaginația poate să mai adauge la acestea multe altele, țintuite în timp și în exil și care, de asemenea, știu să trăiască pe măsura unui univers fără viitor și fără slăbiciune. Această lume absurdă și fără Dumnezeu se umple atunci cu oameni care gândesc limpede și nu mai speră. Și n-am vorbit încă despre personajul cel mai absurd: creatorul. CREAȚIA ABSURDĂ FILOSOFIE ȘI ROMAN Toate aceste vieți menținute în aerul avar al absurdului
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
asemenea, știu să trăiască pe măsura unui univers fără viitor și fără slăbiciune. Această lume absurdă și fără Dumnezeu se umple atunci cu oameni care gândesc limpede și nu mai speră. Și n-am vorbit încă despre personajul cel mai absurd: creatorul. CREAȚIA ABSURDĂ FILOSOFIE ȘI ROMAN Toate aceste vieți menținute în aerul avar al absurdului n-ar putea continua fără un gând profund și statornic, care le însuflețește cu forța lui. Și, în acest caz, nu poate fi vorba decât
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
trăiască pe măsura unui univers fără viitor și fără slăbiciune. Această lume absurdă și fără Dumnezeu se umple atunci cu oameni care gândesc limpede și nu mai speră. Și n-am vorbit încă despre personajul cel mai absurd: creatorul. CREAȚIA ABSURDĂ FILOSOFIE ȘI ROMAN Toate aceste vieți menținute în aerul avar al absurdului n-ar putea continua fără un gând profund și statornic, care le însuflețește cu forța lui. Și, în acest caz, nu poate fi vorba decât de un ciudat
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
absurdă și fără Dumnezeu se umple atunci cu oameni care gândesc limpede și nu mai speră. Și n-am vorbit încă despre personajul cel mai absurd: creatorul. CREAȚIA ABSURDĂ FILOSOFIE ȘI ROMAN Toate aceste vieți menținute în aerul avar al absurdului n-ar putea continua fără un gând profund și statornic, care le însuflețește cu forța lui. Și, în acest caz, nu poate fi vorba decât de un ciudat sentiment de fidelitate. S-au văzut oameni conștienți îndeplinindu-și îndatoririle în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
războaie, fără a se socoti în contradicție cu ei înșiși. Și aceasta pentru că pentru ei important era să nu eludeze nimic. Există, astfel, o fericire metafizică în faptul de a susține absurditatea lumii. Cucerirea sau jocul, iubirile fără număr, revolta absurdă sunt tot atâtea omagii pe care omul le aduce propriei sale demnități într-o luptă în care este dinainte învins. Trebuie doar să respecți regulile luptei. Acest gând poate ajunge pentru a hrăni o minte omenească; el a susținut și
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
a susținut și susține civilizații întregi. Nu negi războiul, ci mori din pricina lui sau trăiești! Tot astfel și cu absurdul: trebuie să respiri o dată cu el, să-i recunoști lecțiile și să le afli miezul. În această privință, bucuria prin excelență absurdă este creația. "Arta și numai arta, spune Nietzsche; avem arta, pentru ca adevărul să nu ne ucidă." În experiența pe care încerc s-o descriu și s-o fac simțită în mai multe feluri, e sigur că un chin țâșnește acolo
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
colecție de flori, de tapiserii și de spaime au tocmai această semnificație. Totodată, ea nu are mai mult sens decât creația continuă și de neprețuit căreia i se consacră, zi de zi, o viață întreagă, actorul, cuceritorul și toți oamenii absurzi. Toți încearcă să mimeze, să repete și să recreeze realitatea ce le este proprie. Sfârșim totdeauna prin a avea chipul adevărurilor noastre. Pentru un om care a întors spatele eternității, întreaga existență nu-i decât un mim uriaș sub masca
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Toți încearcă să mimeze, să repete și să recreeze realitatea ce le este proprie. Sfârșim totdeauna prin a avea chipul adevărurilor noastre. Pentru un om care a întors spatele eternității, întreaga existență nu-i decât un mim uriaș sub masca absurdului. Cât privește creația, ea este marele mim. Acești oameni mai întâi știu. Apoi, tot efortul lor constă în a străbate, a mări și a îmbogăți insula fără de viitor la țărmul căreia au tras. Dar mai întâi trebuie să știe. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
privește creația, ea este marele mim. Acești oameni mai întâi știu. Apoi, tot efortul lor constă în a străbate, a mări și a îmbogăți insula fără de viitor la țărmul căreia au tras. Dar mai întâi trebuie să știe. Căci descoperirea absurdului coincide cu un moment de suspensie, în care se elaborează și se legitimează pasiunile viitoare. Chiar și oamenii fără evanghelie au un Munte al Măslinilor. Și nici pe acesta nu-i voie să adormi. Pentru omul absurd, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
știe. Căci descoperirea absurdului coincide cu un moment de suspensie, în care se elaborează și se legitimează pasiunile viitoare. Chiar și oamenii fără evanghelie au un Munte al Măslinilor. Și nici pe acesta nu-i voie să adormi. Pentru omul absurd, nu se mai pune problema de a explica și a rezolva, ci de a simți și a descrie. Totul începe prin indiferența clarvăzătoare. Să descrie, iată ambiția ultimă a unei gândiri absurde. Știința însăși, ajunsă la capătul paradoxurilor sale, încetează
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
acesta nu-i voie să adormi. Pentru omul absurd, nu se mai pune problema de a explica și a rezolva, ci de a simți și a descrie. Totul începe prin indiferența clarvăzătoare. Să descrie, iată ambiția ultimă a unei gândiri absurde. Știința însăși, ajunsă la capătul paradoxurilor sale, încetează să mai propună și se oprește să contemple și să deseneze peisajul mereu virgin al fenomenelor. Inima învață astfel că emoția care ne cuprinde în fața chipurilor lumii nu ne vine din adâncimea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
deci indiferent dacă terminăm regăsind principalele teme ale acestui eseu în universul magnific și pueril al creatorului. Am greși dacă am vedea în asta un simbol și dacă am crede că opera de artă poate fi socotită un refugiu în fața absurdului. Ea însăși este un fenomen absurd și nu ne propunem decât s-o descriem. Ea nu oferă o ieșire din răul spiritual. Este, dimpotrivă, unul din semnele acestui rău, care îi repercutează în întreaga gândire a unui om. Dar opera
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
teme ale acestui eseu în universul magnific și pueril al creatorului. Am greși dacă am vedea în asta un simbol și dacă am crede că opera de artă poate fi socotită un refugiu în fața absurdului. Ea însăși este un fenomen absurd și nu ne propunem decât s-o descriem. Ea nu oferă o ieșire din răul spiritual. Este, dimpotrivă, unul din semnele acestui rău, care îi repercutează în întreaga gândire a unui om. Dar opera de artă face ca pentru prima
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
-l în fața celuilalt, nu spre a se pierde în acesta, ci spre a-i arăta cu precizie calea fără ieșire pe care mergem cu toții. Sub semnul raționamentului absurd, creația urmează indiferenței și descoperirii. Ea marchează punctul din care țâșnesc pasiunile absurde și unde raționamentul încetează. Astfel se justifică locul său în acest eseu. Va fi de-ajuns să punem în evidență câteva teme comune creatorului și gânditorului pentru a regăsi în opera de artă toate contradicțiile gândirii angajate în absurd. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
punctul lor de plecare. Dar am văzut că din toate filosofiile care pleacă de la absurd puține se mențin în limitele lui. Și tocmai după distanțările și după infidelitățile lor am putut măsura și mai bine ce anume nu aparține decât absurdului. Totodată, sunt silit să mă întreb: este cu putință o operă absurdă? Nu vom insista niciodată îndeajuns asupra caracterului arbitrar al vechii opoziții între artă și filosofic înțeleasă într-un sens prea strict, ea este, în mod sigur, falsă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pleacă de la absurd puține se mențin în limitele lui. Și tocmai după distanțările și după infidelitățile lor am putut măsura și mai bine ce anume nu aparține decât absurdului. Totodată, sunt silit să mă întreb: este cu putință o operă absurdă? Nu vom insista niciodată îndeajuns asupra caracterului arbitrar al vechii opoziții între artă și filosofic înțeleasă într-un sens prea strict, ea este, în mod sigur, falsă. Dacă vrem numai să spunem că ambele discipline își au fiecare climatul lor
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de scop a spiritului. Nu există granițe între disciplinele pe care omul și le propune pentru a înțelege și a iubi. Ele se întrepătrund și aceeași neliniște le unește. E necesar să spunem de la bun început că, pentru ca o operă absurdă să ne cu putință, trebuie ca gândirea, sub forma sa cea mai lucidă, să-și aibă partea ei. Dar, în același timp, ea nu trebuie să se manifeste decât ca inteligență ordonatoare. Acest paradox se explică conform absurdului. Opera de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
o operă absurdă să ne cu putință, trebuie ca gândirea, sub forma sa cea mai lucidă, să-și aibă partea ei. Dar, în același timp, ea nu trebuie să se manifeste decât ca inteligență ordonatoare. Acest paradox se explică conform absurdului. Opera de artă se naște atunci cind inteligența renunță să mai emită raționamente asupra concretului. Ea înseamnă triumful cărnii. E provocată de gândirea lucidă, care însă, chiar în acest act, se abandonează pe sine, necedând tentației de a supraadăuga celor
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
se abandonează pe sine, necedând tentației de a supraadăuga celor descrise un sens mai adânc, pe care-l știe nelegitim. Opera de artă întruchipează o dramă a inteligenței, a cărei dovadă nu o face însă decât în mod indirect. Opera absurdă pretinde un artist conștient de aceste limite și o artă în care concretul nu semnifică nimic mai mult decât el însuși. Ea nu poate fi scopul, sensul și consolarea unei vieți. A crea sau a nu crea e totuna. Creatorul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pretinde un artist conștient de aceste limite și o artă în care concretul nu semnifică nimic mai mult decât el însuși. Ea nu poate fi scopul, sensul și consolarea unei vieți. A crea sau a nu crea e totuna. Creatorul absurd nu ține la opera sa. El ar putea să renunțe la ea și, uneori, cniar renunță în schimbul unei Abisinii. Putem totodată vedea în asta o regulă de estetică. Adevărata operă de artă este totdeauna pe măsura omului. Ea este prin
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
o fațetă a diamantului în care strălucirea interioară se rezumă fără a se limita. În primul caz există surplus și pretenția la eternitate. În al doilea, operă fecundă, datorată unei experiențe subînțelese, a cărei bogăție se lasă ghicită. Pentru artistul absurd, problema constă în a-și însuși arta de a trăi, care e mai presus de îndemânarea artistică. Cu alte cuvinte, marele artist este, înainte de orice, în climatul absurdului, un mare om viu, dacă înțelegem că aici a trăi înseamnă în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
datorată unei experiențe subînțelese, a cărei bogăție se lasă ghicită. Pentru artistul absurd, problema constă în a-și însuși arta de a trăi, care e mai presus de îndemânarea artistică. Cu alte cuvinte, marele artist este, înainte de orice, în climatul absurdului, un mare om viu, dacă înțelegem că aici a trăi înseamnă în egală măsură a simți și a gândi. Opera întruchipează așadar o dramă intelectuală. Opera absurdă ilustrează gândirea ce renunță la iluziile sale și care se resemnează să nu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de îndemânarea artistică. Cu alte cuvinte, marele artist este, înainte de orice, în climatul absurdului, un mare om viu, dacă înțelegem că aici a trăi înseamnă în egală măsură a simți și a gândi. Opera întruchipează așadar o dramă intelectuală. Opera absurdă ilustrează gândirea ce renunță la iluziile sale și care se resemnează să nu mai fie decât o inteligență ce se folosește de aparențe, acoperind cu imagini ceea ce nu are nici o rațiune. Dacă lumea ar fi inteligibilă, arta nu ar exista
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
formei sau ale culorii, unde stăpânește numai descrierea în splendida ei modestie. Expresia începe acolo unde sfârșește gândirea 17. Filosofia acestor adolescenți cu ochii goi, de care sunt pline templele și muzeele, a fost transpusă în gesturi. Pentru un om absurd, ea e mai plină de învățăminte decât toate bibliotecile. Sub un alt aspect, tot astfel stau lucrurile și cu muzica. Dacă există o artă lipsită de orice învățăminte, aceea e muzica. Ea se înrudește prea mult cu matematicile pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]