16,963 matches
-
research handbook, vol. 2, Hampton, Cresskill, NJ. Rubenson, D.L., Runco, M.A. (1992), „The psychoeconomic approach to creativity”, New Ideas in Psychology, 10, pp. 131-147. Runco, M.A. (1985), „Reliability and convergent validity of ideational flexibility as a function of academic achievement”, Perceptual and Motor Skills, 61, pp. 1075-1081. Runco, M.A. (1986), „Maximal performance on divergent thinking tests by gifted, talented, and nongifted children”, Psychology in the Schools, 23, pp. 308-315. Runco, M.A. (1989), „The creativity of children’s
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
al., 1980). Cu o semnificație aparte, se conturează predispoziția indivizilor creativi de a aparține unor medii familiale defavorizate; educația și pregătirea profesională - cercetătorii istoriometriști au evaluat și contribuția educației formale, precum nivelul de educație formală dobândită sau gradul de excelență academică (Goertzel et al., 1978; Hudson, 1958; Pressey și Combs, 1943; Simonton, 1983b, 1986b). O temă strâns legată de această problematică este impactul pregătirii de specialitate asupra dezvoltării creativității (Gieryn și Hirsh, 1983; Hayes, 1989; Simonton, 1984e, 1986b, 1991b, 1992b). După cum
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
productivity and recognition”, Personality and Social Psychology Bulletin, 7, pp. 516-522. Hermann, D.B. (1988), „How old were the authors of significant research in twentieth-century astronomy at the time of their greatest achievements?”, Scientometrics, 13, pp. 135-138. Hudson, L. (1958), „Undergraduate academic record of Fellows of the Royal Society”, Nature, 182, pp. 1326. Hull, D.L., Tessner, P.D., Diamond, A.M. (1978), „Plancks principle: Do younger scientists accept new scientific ideas with greater alacrity than older scientists?”, Science, 202, pp. 717-723. Huntington, E. (1938
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
precedente a capitolului de față. Bibliografie Amabile, T. (1983), The social psychology of creativity, Springer-Verlag, New York. Amabile, T. (1989), Growing up creative: Nurturing a lifetime of creativity, Crown, New York. Bailin, S. (1988), Achieving extraordinary ends: An essay on creativity, Kluwer Academic, Dordrecht. Berliner, P.F. (1994), Thinking in jazz: The infinite art of improvisation, University of Chicago Press, Chicago. Bloom, B.S. (ed.) (1985), Developing talent in young people, Ballantine, New York. Campbell, D.T. (1960), „Blind variation and selective retention in creative thought as
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
202-219), Cambridge University Press, New York. Langley, P., Simon, H.A., Bradshaw, G.L., Zytkow, J.M. (1987), Scientific discovery: Computational explorations of the creative processes, MIT Press, Cambridge, MA. Lubart, T.I. (1994), „Creativity”, în R.J. Sternberg (ed.), Thinking and problem solving (pp. 290-332), Academic, San Diego. MacKinnon, D. (1962), „The nature and nurture of creative talent”, American Psychologist, 17, pp. 484-495. MacKinnon, D. (1967), „The highly effective individual”, în R.L. Mooney și T.A. Razik (eds.), Explorations in creativity (pp. 55-68), Harper Row, New York
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
să învețe destul de mult ca să poată îmbunătăți cunoștințele existente deja. Culturile se deosebesc prin numărul domeniilor pe care le recunosc și prin ierarhia din cadrul acestora. De exemplu, în culturile occidentale filosofia s-a dezvoltat din religie, iar apoi celelalte discipline academice s-au desprins de filosofie. Multă vreme religia a fost regina disciplinelor și a impus „memele” care puteau fi incluse în diferite domenii; acum, domeniile academice sunt mult mai independente, cu toate că se poate spune că matematicile au devenit termenul de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
exemplu, în culturile occidentale filosofia s-a dezvoltat din religie, iar apoi celelalte discipline academice s-au desprins de filosofie. Multă vreme religia a fost regina disciplinelor și a impus „memele” care puteau fi incluse în diferite domenii; acum, domeniile academice sunt mult mai independente, cu toate că se poate spune că matematicile au devenit termenul de referință pentru evaluarea celorlalte domenii. Tabelul 16.1. Întrebări și ipoteze legate de modul în care cultura afectează rata creativității 1. Cum sunt stocate informațiile (de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
genius and manic depressive insanity”, Medical Record, 82, pp. 937-939. Jamison, K.R. (1989), „Mood disorders and patterns of creativity in British writers and artists”, Psychiatry, 52, pp. 125-134. Kao, G. (1995), „Asian Americans as model minorities? A look at their academic performance”, American Journal of Education, 103, pp. 121-159. Kasof, J. (1995), „Explaining creativity: The attributional perspective”, Creativity Research Journal, 8 (4), pp. 311-366. Kris, E. (1952), Psychoanalytic explorations in art, International Universities Press, New York. Kuhn, T.S. (1962), The structure of
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
sau ca înalte instituții de învățământ superior au existat încă din secolul al XVI-lea. Despot Vodă (1561-1563), în Moldova, a plănuit cel dintâi să creeze, cu ajutorul unor învățați aduși din Grecia, Germania și Franța, un colegiu înalt de rang academic la Cotnari (Schola latina), precum și o „academie” la Suceava, proiecte nefinalizate însă. Ideea înființării unei „academii” a avut-o și un domnitor al Țării Românești, Petru Cercel (1583-1585), care, la reședința sa de la Târgoviște, a reușit să reunească oameni de
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
1836), transformată apoi în Asociația literară a României (1845), Societatea Ateneului Român (Iași, 1860), Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român (Astra) (Sibiu, 1861), Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina (1865) etc. Ideea înființării unei societăți academice sau a unei „academii” a fost susținută de cei mai de seamă cărturari ai vremii, între care Ion Heliade-Rădulescu, Ioan Maiorescu, Iordache Golescu, Timotei Cipariu, Gheorghe Asachi, George Barițiu ș.a. Așa, de pildă, în prefața la Gramatica românească din 1828
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
unei „Academii de câțiva bărbați, a căror treabă să fie numai literatura românească, cari cu vremea vor pune în regulă și vor desăvârși limba prin facerea unui dicsioner”; la rândul său, Ioan Maiorescu milita în 1860 pentru înființarea „unei societăți academice sau literare, destinată a concentra activitatea erudiților români [...] pentru cultura limbei, pentru studiul istoriei naționale”. Unirea Principatelor, ca și amplul program de reforme care au urmat actului de la 24 ianuarie 1859 au creat condiții optime și pentru punerea în practică
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
Zappa, care oferise guvernului 5000 de galbeni pentru alcătuirea unui dicționar român, a unei gramatici a limbii române și a unor traduceri din clasicii Antichității. Cele două fonduri - „Cuza” și „Zappa” - au constituit, de altfel, baza materială a viitoarei societăți academice. Prin decretul nr. 582 din 1/13 aprilie 1866 al Locotenenței Domnești, lua ființă la București Societatea Literară Română, a cărei principală menire era de a alcătui dicționarul și glosarul limbii române, „acele două colonade ale templului său literariu”, precum și
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
valențele unei adevărate serbări a tuturor românilor, considerată de contemporani drept „zi de la care va data renașterea literaturii și cultivarea limbii noastre”. Cel dintâi statut, adoptat la 24 august/ 5 septembrie 1867, a prevăzut transformarea Societății Literare Române în Societatea Academică Română, „cu scopul de a lucra la înaintarea literelor și a științelor între români”, fiind „un corp independent în lucrările sale de orice natură”. Statutul prevedea împărțirea instituției academice în trei secțiuni: literară-filologică, istorico-arheologică și de științe naturale. Societatea Academică
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
5 septembrie 1867, a prevăzut transformarea Societății Literare Române în Societatea Academică Română, „cu scopul de a lucra la înaintarea literelor și a științelor între români”, fiind „un corp independent în lucrările sale de orice natură”. Statutul prevedea împărțirea instituției academice în trei secțiuni: literară-filologică, istorico-arheologică și de științe naturale. Societatea Academică Română era condusă de un președinte, un vicepreședinte și un secretar, cea dintâi conducere - Ion Heliade-Rădulescu, președinte (demisionat însă în 1868 „pentru motive foarte grave relative la numirea noilor
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
Academică Română, „cu scopul de a lucra la înaintarea literelor și a științelor între români”, fiind „un corp independent în lucrările sale de orice natură”. Statutul prevedea împărțirea instituției academice în trei secțiuni: literară-filologică, istorico-arheologică și de științe naturale. Societatea Academică Română era condusă de un președinte, un vicepreședinte și un secretar, cea dintâi conducere - Ion Heliade-Rădulescu, președinte (demisionat însă în 1868 „pentru motive foarte grave relative la numirea noilor trei membri”, după cum se menționează în demisia sa, cu evidentă trimitere
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
lui M. Kogălniceanu, G. Sion și Al. Papiu-Ilarian), Timotei Cipariu, vicepreședinte, și August Treboniu Laurian, secretar - fiind aleasă la 31 august/ 12 septembrie 1867. La 27 martie/ 8 aprilie 1879, prin decretul domnesc nr. 1246, s-a hotărât transformarea Societății Academice Române în „institut național cu denumirea de Academia Română”, „persoană morală și independentă în lucrările sale de orice natură”, având drept scop „cultura limbei și istoriei naționale, a literelor, a științelor și a frumoaselor arte”. Conform noului statut, adoptat la 21
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
secretar general) a fost aleasă la 2/14 iulie 1879. Până în 1948, A.R. a fost condusă de personalități de seamă ale culturii române, între care: Ion Ghica (13 ani), George Barițiu, primul reprezentant al Transilvaniei aflat în fruntea instituției academice, Petru Poni, Anghel Saligny, Iacob C. Negruzzi, Constantin I. Istrati, Emil Racoviță, Ioan Bianu, Alexandru Lapedatu ș.a. Ca secretar general s-a distins cu deosebire Dimitrie A. Sturdza, care a deținut această funcție timp de 29 de ani, între 1885
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
se află și astăzi. De-a lungul existenței, pe măsura diversificării preocupărilor ei, instituția a căutat să-și definească adecvat rolul și locul în societatea românească. Odată cu dezvoltarea spectaculoasă a științelor exacte, mai cu seamă după înfăptuirea României Mari, forul academic s-a pregătit să treacă de la o componență dominată de filologi, scriitori și istorici la una în care să-și găsească locul și o serie de eminenți reprezentanți ai științelor. În 1923, de pildă, Dimitrie Gusti sesiza că rolul forului
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
s-a pregătit să treacă de la o componență dominată de filologi, scriitori și istorici la una în care să-și găsească locul și o serie de eminenți reprezentanți ai științelor. În 1923, de pildă, Dimitrie Gusti sesiza că rolul forului academic era acela de a „răspunde necesității de socializare a creației, de a înfrunta pericolul specializării excesive a științei”. După el, instituția academică „reprezintă totalitatea rezultatelor științifice în unitatea lor; ea este imaginea organică a eternului deziderat de sinteză a tuturor
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
și o serie de eminenți reprezentanți ai științelor. În 1923, de pildă, Dimitrie Gusti sesiza că rolul forului academic era acela de a „răspunde necesității de socializare a creației, de a înfrunta pericolul specializării excesive a științei”. După el, instituția academică „reprezintă totalitatea rezultatelor științifice în unitatea lor; ea este imaginea organică a eternului deziderat de sinteză a tuturor științelor într-un singur corp”, funcția ei specifică și care o deosebește de celelalte instituții științifice constând „tocmai în inițiativa organizării creației
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
secțiunilor în subsecțiuni, care să stabilească mai bine locul unor domenii noi, precum filosofia, sociologia, științele economice, financiare, statistice, militare etc. Importanța care începea să se acorde tot mai mult științelor tehnice a condus, în 1945, la înființarea, sub egida academică, a Consiliului Național de Cercetări Științifice, destinat a contribui la „progresul științelor teoretice și aplicate, prin coordonarea instituțiilor existente ce se ocupă cu problemele științei în general, inclusiv cu cercetarea poporului român, precum și a persoanelor ce lucrează și creează în
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
matematice, științe fizice, științe chimice, științe tehnice, științe biologice, științe agricole și silvice, științe geologice, geofizice și geografice, științe medicale, științe economice, filosofice și juridice, științe istorice, științe filologice, literatură și arte. Statutul din august 1948 prevedea coordonarea de către forul academic a „institutelor și centrelor de cercetări științifice și culturale ale țării”. Ca urmare, în octombrie 1948 au trecut în subordinea ei toate institutele de cercetare fundamentală din țară, a căror activitate s-a desfășurat neîntrerupt până în 1970, când a început
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
de secții și din directorul general al Bibliotecii Academiei. Începând din 1955, Biroul urma să fie format din președinte, patru vicepreședinți și secretarul general, iar Prezidiul din Birou și din președinții de secții și de filiale, întreaga conducere a instituției academice neputând intra în funcție decât după aprobarea ei de către Consiliul de Miniștri. Între 1948 și 1990, la conducere s-au aflat, între alții, Athanase Joja, Ilie G. Murgulescu, Miron Nicolescu, Theodor Burghele, Gheorghe Mihoc, Radu Voinea. Din 1990, conducerea, aleasă
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
secții și de filiale. Din 1990, funcția de președinte a fost deținută de Mihai Drăgănescu (1990-1994), Virgiliu N. Constantinescu (1994-1998) și Eugen Simion (din 1998). Din 1879 s-a instituit și calitatea de președinte de onoare și protector al instituției academice, deținută succesiv de suveranii țării; în 1948 s-a păstrat doar calitatea de președinte de onoare, în care s-a aflat președintele Marii Adunări Naționale, calitate păstrată până în 1969; titlul de președinte de onoare a mai fost conferit în 1985
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
puternice ale luptei de idei și de curente din afară, când ajung aici, se domolesc și se îmbină în acea armonie de puteri, în acea sinteză de energii reprezentativă pentru viața întregului nostru neam” (Gr. Crăiniceanu). Încă de la înființare, instituția academică a reunit personalitățile reprezentative ale științei, culturii și artelor. Cel dintâi statut, din 1867, prevedea alegerea de membri actuali, care nu puteau fi decât „români, cunoscuți prin operele lor literare și științifice”, membri corespondenți și membri onorari, care puteau fi
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]