93,376 matches
-
nimic. Folosesc și procedee aproape oulipiene, jocuri pure ale formelor textuale, însă nu e nimic strict aici, nici dogmatic... Nu mă feresc însă nici să construiesc psihologia unui personaj, o focalizare internă asupra psihologiei unui personaj... Ne putem juca, într-adevăr, cu toate acestea. Vă puteți considera, așadar, în fond, un postmodern... Nu prea știu... Ar trebui să ne înțelegem asupra unei definiții care pentru mine rămâne oarecum vagă, nu înseamnă mare lucru... Se călătorește foarte mult în cărțile Dv. și
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
care nu e recentă, care e foarte bogată, țara însăși fiind bogată, cu șaizeci de milioane de locuitori, poeții francezi contemporani, cei mai mari, își vând cărțile în o mie de exemplare... Această situație poate părea consternantă și îngrozitoare, într-adevăr. Putem, desigur, căuta motive, și unul, foarte simplu, este că s-ar cuveni învățat cum trebuie citită poezia, pentru că, în orice caz, nu putem citi poezia fără să știm cum s-o citim... Iar aceasta e o problemă ce privește
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
sa traducere a Odiseei, contractată cu Editura Fundațiilor Regale). Caută un editor pentru roman, și, la 17 septembrie 1934, notează că a stabilit o înțelegere cu editorul S. Ciornei. Acesta însă tergiversa lucrurile. Atunci, la 1 octombrie, contractează cu Editura Adevărul romanul care, predat, e pus imediat în lucru. În 15 decembrie 1934 consemnează "apariția în librării a romanului Mite", autorul primind acasă exemplarele care i se cuveneau. Apoi începe distribuirea romanului prietenilor, cenacliștilor și criticilor literari. Încep să apară articolele
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
provocare la adresa lui Călinescu, care, din 1932, cînd a publicat vestita biografie Viața lui M. Eminescu, trata foarte critic pe oricine își lua îndrăzneala să abordeze subiectul. Lovinescu a așteptat, în tensiune, apariția cronicii lui G. Călinescu la rubrica sa din Adevărul literar și artistic. Ea apare în 10 februarie 1935. E, de fapt, o execuție radicală, ascunsă sub motivația că E. Lovinescu merită o critică dreaptă. Nu-i recunoaște decît meritul unei opere de vulgarizare a unor documente rare, recent publicate
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
roman, Lovinescu credea că a "prins sub lupa sa pe giganticul Eminescu" e o autoînșelare. Romanul e, de fapt, o evocare a lui Mite Kremnitz în care Eminescu ocupă locul secund. Lovinescu a făcut imprudența de a-i răspunde, în Adevărul, lui Călinescu, acuzîndu-l de părtinire, deci de neobiectivitate. Concepția mea asupra lui Eminescu este diametral contrară (celei a lui Călinescu, n.m.), întrucît tragedia vieții poetului e pusă în propriul său suflet și nu în accidentul boalei din urmă; în orice
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
pusă în propriul său suflet și nu în accidentul boalei din urmă; în orice condiții ar fi trăit, Eminescu ar fi fost sufletește la fel". Dar șapte zile mai tîrziu, Lovinescu nota în Agendă: "regretul de a fi dat în Adevărul răspuns lui Călinescu și scrisoarea trimisă.... Nu trebuia să mă descopăr în chestia Eminescu". Și, totuși, a reluat articolul său în al treilea volum al Memoriilor, ca al doilea capitol al secțiunii Dezbateri literare, dîndu-i titlul Oiștea-n gard a
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
fi călcați în picioare de hoardele de guzgani. Nu mă iluzionez că articolele mele ar avea un cât de mărunt impact - nici măcar la nivelul păturii intelectuale și artistice. Nu mă chinuie nici fantasma de moralist cățărat pe butoi și clamând adevăruri ultime. Scriu ceea ce scriu strict pentru a-mi păstra propria sănătatea mintală. Scriu dintr-un efort disperat de a sta cu ochii deschiși atunci când constat că prea mulți dintre apropriații mei nu-și mai pot deschide pleoapele solidificate de urdoarea
Cu eutanasia spre Europa by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16185_a_17510]
-
decisiv al lui Romain Rolland, a început să-și povestească, în scrieri anume, neobișnuita sa viață. Pentru că, se știe, toată opera sa e profund autobiografică. E greu de spus dacă aceasta se datorează carenței sale de invenție sau a intuit adevărul că viața sa e atît de extraordinară în fapte ieșite din comun încît e suficient să o recreeze prin narațiune. Iar acele narațiuni, au cucerit instantaneu o recunoaștere internațională unanimă (l-a ajutat întru aceasta și faptul că le-a
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
România. Musa i se alătură, pentru un preț care nu ajungea nici pentru mîncare la restaurantul lui Goldenberg, originar, firește, din România. Musa nu izbutește să facă nimic pentru Sara și, plin de datorii, nu se putea (dar voia într-adevăr?) întoarce acasă împreună cu fiica sa, cum plănuise. Pînă la urmă, Adrian eșuează ca "om sandviș", la colțul unei străzi, pentru un cinematograf, iar Musa umblă în niște pantaloni uzați (pe ai lui îi vînduse), cu o gaură în fund. Își
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
la capăt nefavorabil științelor. Există un frumos al numerelor, sau al unei demonstrații de algebră? Pe măsură ce ne întoarcem către secolul XVII - epoca marilor și gravelor mutații pe care le deplînge Steiner - e din ce în ce mai greu să disociem un frumos sau un adevăr al artei de frumosul și adevărul științelor. Poate că distincția dintre creație și invenție nu e decît un mit al vremurilor recente, la urma urmelor. Dar o carte precum aceasta, scrisă cum e cu fascinanta elocință a lui Steiner, realiniază
Cele două culturi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16181_a_17506]
-
frumos al numerelor, sau al unei demonstrații de algebră? Pe măsură ce ne întoarcem către secolul XVII - epoca marilor și gravelor mutații pe care le deplînge Steiner - e din ce în ce mai greu să disociem un frumos sau un adevăr al artei de frumosul și adevărul științelor. Poate că distincția dintre creație și invenție nu e decît un mit al vremurilor recente, la urma urmelor. Dar o carte precum aceasta, scrisă cum e cu fascinanta elocință a lui Steiner, realiniază cele două culturi, cum au fost
Cele două culturi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16181_a_17506]
-
să-l ajungă din urmă pe Faulkner. Exagerînd oarecum. Aceeași topică stufoasă a frazei; aceeași vertiginoasă succesiune a incidentalelor; aceeași degrigoladă a gramaticei și sintaxei avînd, filologic, prăpăstioasa derulare a unei fisurări atomice. Cuvîntul - incomparabil al lui Faulkner - poartă, într-adevăr, pecetea epocii moderne, nucleare. Impactul îl resimțiră, în proză, literaturile mai tinere, ca a noastră, mai puțin formată decît cele majore; și în consecință mult mai înclinată să accepte o paternitate naturală, în fine, în narațiune, și care-i lipsea
Tatăl nostru Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16180_a_17505]
-
va urmări cu interes. Nu și cu destulă pricepere însă dacă nu-i vom expune mai întîi puțină teorie." (19) Rămîne să te întrebi, ca cititor, oare autorul a vrut aici să fie simpatic? Se pare că nu, pentru că într-adevăr ne servește "puțină teorie", preparată cam școlărește cu formule de tipul "Explicația cea mai limpede și universală a comicului ne-a dat-o acum 150 de ani Arthur Schopenhauer" sau "Nicolai Hartmann a descris cel mai bine..." etc. Dincolo de stilul
Limpezimi și înnegurări critice by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16188_a_17513]
-
orice, în afară de arestări și torturări." Nu înțeleg de ce verbele sînt la prezent, dar ideea e limpede. De aici diferența din titlul tabletei d-lui Iorgulescu: "...Diferența față de polițiile secrete din Est, spune dl Iorgulescu, e una fundamentală, de esență". Într-adevăr. Chiar și mccarthysmul din S.U.A. acelorași ani era departe de a atinge "performanțele" K.G.B.-ului, ale Stasi ori ale Securității. Nimeni nu era torturat ori ucis în Vest. Diferența cu pricina se uită, din păcate, prea adesea. Dl Iorgulescu atrage
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16199_a_17524]
-
uneori, urechea, cu excese explicative, de tipul :"Ah, ce frig e!" sau "Vezi cît de ușor e să dărîmi!" sau "Am tras de frică și de nesomn!"... Rămîne ca timpul să decidă care dintre cele două percepții e mai aproape de adevăr. Aflăm, din același volum, că, inițial, filmul "era să-l facă" Stere Gulea. În viziunea lui Stere Gulea "învingea patima cărnii sau a simțurilor (...). Ar fi trebuit să iasă un film în genul Poștașul sună întotdeauna de două ori sau
Ciorba reîncălzită by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16195_a_17520]
-
de conducerea restauraționistă ce a monopolizat Revoluția din decembrie, ținînd a obține puterea cu orice preț. "Șansa unică de a face istorie" a fost astfel irosită. Avînd putința de-a alege între continuitate sau înnoire, reconciliere sau fractură, minciună sau adevăr, compromis sau justiție, cîrmuitorii neocomuniști autoînscăunați au optat pentru continuitate, reconciliere, compromis, minciună, injustiție: "Cum nu am nimic comun, declară Bujor Nedelcovici, cu toate aceste "soluții bizantine" pe care le speram depășite -, nu se poate construi ceva temeinic pe amnezia
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
înțeleg, înnebunesc". "Scrînteala" începe cînd refuzi să afli și să discerni din dorința deșartă că o să dormi liniștit. Tocmai în coșmaruri apar vinovățiile noastre ascunse de lumina zilei și de ochii lucizi". Ne aflăm între zeița uitării, Lethe, și zeița adevărului, Authecatos, adică între "spălarea creierului" și veracitatea în gîndire și faptă, obligați a o accepta doar pe una dintre ele. Metanoia, transformarea lăuntrică, e un proces lung și dificil care cere consecvență, efort, dăruire. Max Weber specifica o "etică a
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
parte, exponenții puterii sînt surzi la semnalele societății civile, pe de altă parte, neîncrederea cetățenilor în instituțiile guvernamentale sporește mereu: "Contractul social nu a fost semnat, iar indiferența față de părerea cetățenilor intră în mentalitatea comunistă". Această indiferență oficială suverană, într-adevăr o moștenire totalitară, "macină nervii" omului de rînd, aducîndu-l astfel la apatie, la indiferentism civic. Orice încercare de schimbare implică o strategie ce se cuvine urmată cu perseverență, însă "românul obosește cam repede". Iar oboseala e un aliat prețios al
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
SRI în administrație și guvern?". Trecută la coada țărilor din Est, România apare nu o dată în ochii apusenilor ca o feudă a lui Iliescu, acesta, la rîndul său, fiind perceput ca un fidel discipol al lui Miloșevici. Și încă un adevăr trist: literatura și arta noastră interesează prea puțin peste hotare, atîta vreme cît nu am izbutit a cîștiga politic, social și moral încrederea pe care Occidentul ne-a acordat-o îndată după decembrie 1989. E un lanț de pierderi ce
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
copertele cu pricina e ficțiune sau realitate. Nu că n-aș prețui cărțile documentare și altele de acest fel: dar doresc să fiu avertizat, să nu cad pradă unei confuzii. Pentru mine literatura este exclusiv ficțiune. Nu caut în ea adevărul (despre viață și moarte, despre mine și despre lume etc.). Pentru adevăr există alte surse de informare. în literatură, caut povestea. Exact: povestea. Adică basmul în care se condensează o întîmplare sau un destin, cu sau fără tîlc limpede (ce
Observații naive despre cărți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16201_a_17526]
-
cărțile documentare și altele de acest fel: dar doresc să fiu avertizat, să nu cad pradă unei confuzii. Pentru mine literatura este exclusiv ficțiune. Nu caut în ea adevărul (despre viață și moarte, despre mine și despre lume etc.). Pentru adevăr există alte surse de informare. în literatură, caut povestea. Exact: povestea. Adică basmul în care se condensează o întîmplare sau un destin, cu sau fără tîlc limpede (ce plăcut este să cauți unul care nu se vede de la început!), ceva
Observații naive despre cărți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16201_a_17526]
-
în generațiunile următoare chiar pentru cercul restrîns de indivizi, pentru care a avut un sens și o atracțiune în ziua nașterii ei"? Sau această observație, reluînd pe cea dintîi: "Recapitulînd rezultatul dobîndit din cercetarea teoretică de pîn-acum, afirmăm din nou adevărul cu care am început: ideea sau obiectul poeziei nu poate fi decît un simțimînt sau o pasiune". Sau: "...niciodată estetica nu a creat frumosul, precum niciodată logica nu a creat adevărul. Dar scopul lor este de a ne feri de
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
dobîndit din cercetarea teoretică de pîn-acum, afirmăm din nou adevărul cu care am început: ideea sau obiectul poeziei nu poate fi decît un simțimînt sau o pasiune". Sau: "...niciodată estetica nu a creat frumosul, precum niciodată logica nu a creat adevărul. Dar scopul lor este de a ne feri de mediocritățile care, fără nici o chemare interioară, pretind a fi poeți, și acest scop îl poate ajunge estetica. Căci asemenea discipline au două mari foloase. Ele îndeamnă, întîi, pe acela care are
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
pe acela care are talentul înnăscut să se perfecționeze în arta sa, deșteptîndu-i atenția asupra multor particularități importante, pe care le-ar fi trecut cu vederea. Ele contribuie, al doilea, să dea publicului o măsură mai sigură pentru a deosebi adevărul de eroare și frumosul de urît". Maiorescu a fost chemat de destin să despartă, la început, apele de uscat, afirmînd dreptul suveran al esteticului în judecarea operelor literare. E un merit excepțional nu numai de valoare istorică dar valabil și
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
din 1871 despre direcția nouă în literatură și cultură, de a oferi modele exemplare și un drum de urmat. Avea dreptate să dezvăluie atunci că "noua direcție, în deosebire de cea veche și căzută, se caracterizează prin simțămînt național, prin adevăr, prin înțelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datorește civilizației apusene și totodată prin păstrarea și chiar accentuarea elementului național". E adevărat nu toate exemplele oferite de el (în poezie, proză literară și proză științifică) au rămas valabile, cele mai multe pierzîndu-se pe
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]