79,378 matches
-
dau un anunț, la ziar, să închiriem și casa de aici. Stă goală de pomană și ne poate aduce bani buni. Anul ce vine o să fie gata casa de la Bucura, așa că o să avem unde petrece singuri sau cu copiii, la aer, sub poala pădurii. Ce zici? Ce să zic, tu ești capul familiei! Cap-necap, avem trei copii la școală, cheltuielile și pretențiile sunt tot mai mari, trebuie să chibzuim cât putem să întindem plapuma. Eu zic, oricât am întinde-o, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în baie, cu mâna ostentativ dusă la falcă. Al dracului securist, mă ține în șah! Îl interesau pe dânsul cum au fost sarmalele! Lasă, domnu' Argatu, că o să-ți stea sarmalele de la Irbis în gât! Ies puțin, să mai respir aer proaspăt! Gândea că mersul prin zăpadă o să-i mai calmeze "durerea de masele". Era prea frumos afară și mirosea peste tot a sărbătoare. Văzuse pe ici-pe colo case cu anunțuri "de închiriat" și dorea să afle cam care e "Piața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
aici mi-a fost viața mea ani buni, aici au ieșit din mâinile mele frumuseți de care sunt mândru. Printre ele, bijuteriile Reginei și inelul acela care nu-mi mai dă pace... Simți iar că se sufocă, simți nevoia de aer proaspăt și rece. Își zise: Dacă aș încerca o tărie? Nu era băutor, dar se gândea că un pahar de ceva tare i-ar face bine. Intră alături, la Capșa și ceru un coniac, spunându-și, după ce a tras primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
îi luă ceva timp, dar, în continuare, șoseaua nu era aglomerată, avea ceva zăpadă, soarele se ițea printre nori... După Câmpina parcă prinsese aripi. Mai avea puțin, colinele erau înzăpezite, pomii străluceau cu podoaba lor albă... Deschise geamul să respire aer curat și dădu drumul la radio să se relaxeze. Din difuzoare se auzi vocea Mariei Tănase, inconfundabilă: "Foaie verde siminoc Țineți Ciuleandra pe loc, Țineți-o flăcăi așa Pân-o ajunge Puica..." Își aduse aminte de film și de nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
prin pădure, au hotărât "să se întindă" puțin, urmând să se revadă "mai încolo". "Mai încolo", când s-au revăzut, începuse o ploicică de primăvară, picăturile sunând vesele pe acoperișul casei. Au "servit" câteva aperitive în muzica ploii și în aerul proaspăt, apoi Petre i-a invitat la masă, unde îi aștepta, întins maiestuos, pe un fund mare de lemn, purcelușul de lapte, rumen și apetisant, cu mărul tradițional în gură. Petre pregătise și un ceaun cu cartofi prăjiți și murături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ca un copil, ce ascultase o poveste frumoasă. La treburile zilnice din livadă, din grădină și chiar la "Observator", era asistat de Toni, alături de care începuse să facă excursii tot mai îndelungate în pădurea din spatele casei. Îl atrăgeau brazii maiestuoși, aerul proaspăt, păsărelele, umbrele și luminile pădurii. Găsea câte o poieniță unde întindea pătura și, cu fața în sus, privea albastrul cerului. Câteodată mai și adormea, fiind trezit de Toni care-l trăgea cu colții de pantaloni, atrăgându-i atenția c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
dat cu amintirea părintelui Gherasim de la Paris și cu spusele lui: "și roag-o să te ierte"! Bolborosi, în neștire, de câteva ori "Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă", își făcu cruce și ieși din biserică, simțind că nu mai are aer. Pentru viitorul "Cooperativei", Petre mai făcu, împreună cu inginerul Pavelescu, drumuri la București aveau nevoie de specialiști în construcții industriale, pentru a le face planurile celor două hale de producție, gândind că la construirea lor vor pune umărul toți meșterii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
din nou ce fată frumoasă are și ce mare crescuse. Au zburat până la Bucura, de la poartă Ana nu mai sfârșea cu mirările când văzu livada plină cu fructe, potecuța străjuită acum de tufe de trandafiri de toate culorile, care îmbălsămau aerul cu parfumul lor. Ana se lipi de umărul tatălui, parcă vrând să-i mulțumească, fără cuvinte, pentru colțul de rai clădit pentru ei. Tată, am o surpriză pentru tine. Ce surpriză? Uite, ți-am adus icoana pe "glajă", cea păstrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
De tot râsul a fost despărțirea lui Toni de Pic cel mic, ce tot scâncea și lătra trist din coșuleț! Cei de la "Mamaia" erau bronzați și bine dispuși, petrecuseră excelent, dar nici Ana și Petre nu se puteau plânge pădurea, aerul curat, mâncarea sănătoasă, serile lungi de discuții pe prispă le prinseră bine, nu le lipsea nici bronzul, fiind și ei răsfățați de soare la treburile prin livadă, prin grădină... Ana începu școala, ultimul an, cel mai greu, cu bacalaureat, examen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
apăra pe Valea Moldovei. În luptele de retragere, în localitatea Lespezi, infanteria inamică cu două batalioane, atacă puternic pentru a ocupa podul de peste Siret. Pentru a opri înaintarea armatelor sovietice, românii comandați de lespezeanul V. Hreamătă au aruncat podul în aer, la dinamitare participând și soldatul Gheorghe Burcut (Oloi) din Heci, salvându-se toate tunurile, muniția, oamenii răniți, trupele pregătindu-se în aceeași zi (7 aprilie 1944) să se retragă la Pașcani, unde au dus lupte de stradă, corp la corp
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
o oră erau în Târgul Lespezi, stabilindu-și comandamentul în clădirea fostei poște, peste drum de sediul actual al poliției. A doua zi, spre seară, erau în satul Hârtoape, de unde au auzit două bubuituri puternice care au însemnat aruncarea în aer a podurilor de peste Siret, de la Blăgești și Lespezi. Apoi plutonul condus de sublocotenentul M. Hreamătă a traversat Siretul prin apă cu sloiuri până la piept, iar pe la ora 22 urca dealul Pașcaniului (7 aprilie 1944). Regruparea ostașilor a avut loc a
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
și oficiul poștal era stabilit Comandamentul Armatelor Românești, care se retrăgeau din Uniunea Sovietică pe linia Lipcani - Botoșani - Sirețel - Pașcani. În acea zi, târgul era plin de soldați, iar în ziua următoare podul de fier avea să fie aruncat în aer. Ultimul comandant de jandarmi și primul milițian avea să fie Aurel Botez, a cărui soție a fost moașă comunală. Fiica lor, Lenișor, avea să fie funcționară la primărie, până la ieșirea la pensie, după care s-a retras la Fălticeni, la
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
fi considerată decât impertinență și asta n-are nici o legătură cu rafinamentul. Nici mulți dintre cei care-și închiriază case elegante în plin centru nu sunt cu-adevărat nobili, ci mai degrabă cerșetori de elită. Adevărații nobili nu-și dau aere, așa cum face Iwashima. Chiar și în familia noastră, mama a rămas singurul reprezentant nealterat al adevăratei aristocrații. Ea are un farmec aparte, care nouă ne lipsește. Să luăm ca exemplu felul în care mama mănâncă supa. Noi am fost învățați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
apoi cuțitul deoparte, apucă furculița cu mâna dreaptă și străpunge, fericită, bucățică cu bucățică. Când mâncăm pui, noi ne dăm osteneala să luăm carnea de pe os fără să facem nici cel mai mic zgomot în farfurie, pe când mama, cu un aer nonșalant, ia osul cu vârful degetelor și mușcă de pe el carnea. Uneori mănâncă cu mâna chiar șunca sau cârnații cu legume de la gustarea de prânz, apucându-le cu o iuțeală uluitoare. Astfel de gesturi necivilizate mi se par nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
rânduită cu mult bun-gust. — Mamă, e mai plăcut decât mi-am imaginat, am zis eu, respirând greu din pricina urcușului. Da, este. Mama s-a oprit în holul de la intrare. Ochii i-au lucit de fericire câteva clipe. — În primul rând, aerul este curat, spuse unchiul, mândru. — Da, ai dreptate, zise mama, zâmbind. Grozav! Aerul de aici e nemaipomenit. Am râs toți trei. Holul și prima cameră erau pline de bagajele care sosiseră deja de la Tokyo. — Și apoi... din sufragerie se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
zis eu, respirând greu din pricina urcușului. Da, este. Mama s-a oprit în holul de la intrare. Ochii i-au lucit de fericire câteva clipe. — În primul rând, aerul este curat, spuse unchiul, mândru. — Da, ai dreptate, zise mama, zâmbind. Grozav! Aerul de aici e nemaipomenit. Am râs toți trei. Holul și prima cameră erau pline de bagajele care sosiseră deja de la Tokyo. — Și apoi... din sufragerie se vede o priveliște minunată, mai spuse unchiul Wada, conducându-ne în încăpere și poftindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mai vedeau drumul de țară, câmpul cultivat cu orez, crângul de pini și, în zare, marea. Așa cum stăteam în sufragerie, linia orizontului părea la același nivel cu pieptul meu. Splendid peisaj! exclamă mama cu tristețe în priviri. — Poate și datorită aerului. Lumina soarelui de aici este complet diferită de cea din Tokyo, nu-i așa? Parcă își filtrează razele printr-o fâșie de mătase, am zis eu, veselă. La parter erau două camere - una de zece, cealaltă de șase rogojini - , un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
pe umeri, au trecut câțiva dintre ei pe lângă mine și-au șoptit: — Crezi că e spioană? Am rămas uluită. Am întrebat-o pe fata de lângă mine, care căra și ea pământ, ce-au vrut să spună băieții. — Poate pentru că ai aer de străină, răspunse ea, serioasă. — Zău? Și tu crezi că sunt spioană? — Nu, răspunse ea, schițând un zâmbet. Sunt japoneză, m-am trezit spunând. Am pufnit și eu în râs când mi-am dat seama de caraghioslâcul propriilor mele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
I-am primit sărutul cu buzele strânse. Nu mă prea atrăgea. Totuși, din clipa aceea, a luat ființă „secretul“ meu. Domnul Uehara bocănea pe scări și eu îl urmam, încet, învăluită de un sentiment foarte ciudat. Când am ieșit la aer, vântul care sufla dinspre râu mi-a ciupit obrajii. Mă simțeam minunat. A oprit un taxi și ne-am despărțit fără un cuvânt. Mă foiam în prăpăditul ăla de taxi și aveam senzația că universul e infinit. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
vreau să-l las să-mi scape printre degete. Mi-a mărturisit că e plin de inspirație când îi sunt alături. Nu, nu mai pot continua așa. Nu că-mi displac artiștii, dar nu mai suport plicticoșii care-și dau aere. Ce fel de om este mentorul lui Naoji? M-au trecut fiori. — Nu prea știu, însă la ce te poți aștepta de la un profesor de-al lui Naoji? Am auzit că este etichetat drept desfrânat. — Etichetat? rosti mama, înseninându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
iubita dumneavoastră, să devin mama copilului dumneavoastră! Dacă există cineva care râde de astfel de scrisori, acela-și bate joc de strădaniile unei femei de a-și duce existența mai departe, își bate joc de viața femeii. Mă sufoc în aerul ăsta scârbos de port. Vreau s-o pornesc în larg, să vâslesc. Chiar de-ar fi să se stârnească furtuna. Vai de cei care se dau bătuți! Cei care îndrăznesc să râdă de mine se pot considera niște învinși. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
plin de compasiune: — E în mormânt. Am țipat. Asta era, deci. Mama nu se mai afla printre noi. N-am înmormântat-o? M-au trecut fiori. Am deschis ochii. Se lăsase amurgul pe verandă. Ploua. O ceață verzuie plutea în aer, exact ca-n vis. — Mamă! — Ce faci acolo? m-a întrebat, calmă. Am sărit în sus de bucurie și am dat fuga la ea. — Dormeam. Mă întrebam ce faci. Ai dormit cam mult... Era binedispusă. Mama mă fermeca. Eram extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
rama ușii. Domnul Uehara... am șoptit apoi. A răspuns cineva. Era însă voce de femeie. Ușa de la intrare se deschise și în hol apăru o femeie trasă la față, cu vreo trei-patru ani mai în vârstă decât mine. Avea un aer demodat. — Cine sunteți? întrebă ea, schițând un zâmbet. Nu mi s-a părut nimic răutăcios sau amenințător în vocea ei. — Oh, vă rog să mă scuzați. Eu... Nu mi-a venit să-mi spun numele. Poate că ar fi considerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
în cale. E grozav pentru ei și aș vrea să spun că ceea ce numim gloria omenirii se compune tocmai din așa ceva. Sunt convins că nu e un păcat să mori. E dureros pentru o buruiană ca mine să mai inspire aerul de aici și să mai vadă lumina soarelui. S-a pierdut undeva ceea ce mi-ar putea permite să mai continui. Îmi lipsește. Tot ce-am putut face până acum a fost să rămân în viață. Când am intrat la liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
urât. Însă a fost cincizeci la sută, ba nu, șaizeci la sută, amăgire jalnică. O stranie înșelătorie meschină. Cât despre „oameni“, am fost catalogat drept persoană mărginită și plină de sine și am reușit să-i irit pe toți cu aerele mele. Nu s-au simțit niciodată bine cu adevărat în compania mea. Pe de altă parte, acum mi-e imposibil să mă întorc la saloanele mondene pe care le-am părăsit. Chiar dacă grosolănia mea este șaizeci la sută prefăcătorie, restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]