5,352 matches
-
învinși de generalul Petrus, care trece Dunărea și duce lupte cu căpetenia militară slavă Piragast, undeva în Ialomița sau Ilfov-Câmpia munteană (Theophilact Simocata). La sfârșitul secolului al VI-lea și începutul celui de-al VII-lea, atacurile slavilor singuri sau aliați cu avarii devin tot mai puternice. În anul 602, are loc o nouă expediție militară bizantină condusă de generalii Priscus și Comentiolus împotriva slavilor și avarilor din regiunea Tisei inferioare. Anul 602 marchează momentul de cotitură în istoria regiunilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar baza economiei lor nu era cultivarea pământului, ci creșterea vitelor, folosite și ca unitate de schimb. Mai aflăm din aceeași lucrare a lui Mauriciu că sunt numeroase triburi slave care nu se înțeleg între ele-unii conducători de triburi se aliază cu romanii. Triburile slave locuiau de-a lungul râurilor. La sfârșitul secolului al VI-lea, slavii din Dacia duceau o viață stabilă de crescători de vite și agricultori (cultivatori). Erau organizați sub forma "democrației militare", având mulți regi-conducători ai unor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde au înfruntat oștile țarului Simeon și au înaintat până sub zidurile capitalei bulgare, Preslav. Silit de împrejurări, țarul bulgar a oferit sume mari ungurilor și a încheiat pace cu Bizanțul. Dar, ca să se răzbune pe unguri, el s-a aliat apoi cu pecenegii, vechii lor dușmani, și a inițiat o acțiune comună împotriva lor (a ungurilor). Lovitura decisivă a fost aplicată de pecenegi, în 896, când sălașele ungurilor au fost distruse.23 În fața acestui dezastru pentru neamul lor, mulți din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bun (bonus), frumos (formosus), tânăr (tener), bătrân (veteranus). Pentru îndeletniciri agricole avem termenii: a ara (arare), a semăna (seminare), a treiera (tribulare), a secera (sicilare), a măcina (machinare), a culege (colligere); plante agricole: grâu (granum), secară (secale), orz (hordeum), alac (alia), parâng (exclusiv local), mălai, spic (spicum), neghină (nigellina), pământ (pavimentum), câmp (campus), arie (area), agru (ager), falce (falcem); unelte agricole: jug (jugum), furcă (furca), secere (sicilis), aratru-plug (aratrum). În viticultură: vie (vinea), viță (vitea), poamă (poma), must (mustum), vin (vinum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bizantinilor, după un asediu de trei zile, ungurii cuceresc cetatea Sătmarului și nordul voievodatului până la Zalău și Poarta Meseșului. Peste câțiva ani, după ce ungurii cuceresc cetatea Veszprem (castrum Bezprem) și devastează Transdanubia, secuii, care fuseseră supuși ai ducelui Menumorut, se aliază cu ei (ungurii), lăsându-și fiii ca ostateci, și se obligă să meargă în prima linie, ca să lupte împotriva lui Menumorut. Toate cronicile îi amintesc pe secui ca vecini ai românilor, cu care au conviețuit, iar în secolul al XIII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
amintesc pe secui ca vecini ai românilor, cu care au conviețuit, iar în secolul al XIII-lea, ei vor lupta împreună împotriva tătarilor. Însă, la începutul secolului al X-lea, când ungurii pătrund la est de Tisa, în Transilvania, secuii aliați cu ei trec peste râul Criș și impreună cu aceștia participă la asediul cetății Bihareaasediul a durat 13 zile, iar luptele au fost înverșunate (cronica amintește, pentru prima dată, de pierderile suferite de atacatori). În cele din urmă, se ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de oameni din toate limbile și întrețineau ele însele o oaste și acestora, la îndemnul ministrului său Nicephor, li s-au suspendat subvențiile anuale în bani pe care le primeau pentru apărarea frontierei.16 În aceste condiții, în disperarea lor, aliindu-se cu pecenegii, ei s-au revoltat împotriva stăpânirii bizantine. Cine erau ei? Am văzut că se constituise o provincie (bizantină) a "malului Dunării" (Iorga), ca o strajă împotriva pecenegilor, ce includea ambele maluri ale fluviului. Or această inițiativă bizantină
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împreună cu pecenegii, teritoriile Macedoniei și Traciei (cf. Attaliates, p. 205-206, 207-209). După câțiva ani, la urcarea pe tron a lui Nicephor III Botaniates, "sciții de la Dunăre" (localnicii, autohtonii) au trimis soli la Constantinopol pentru a-și mărturisi supunerea, iar cei aliați cu pecenegii, care au jefuit, au fost predați împăratului. Solii trimiși, ca și numărul mare de monede bizantine descoperite pe teritoriul Dobrogei, se opun afirmațiilor unor istorici despre încetarea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos și despre constituirea unui "stat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bună organizare și apărare militară a societății locale, dar pierzându-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominantă politică și militară a cumanilor suprapuse celei locale (românești), fără a cunoaște formele instituționale ale dominației. Cumanii reprezentau, în vremea aceasta, o problemă și pentru Imperiul bizantin și Regatul ungar. Izvoarele îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată de vlahi au trecut Istrul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a organiza incursiuni în sudul Dunării, cu toate că sălașele lor se aflau la mare distanță. Despre incursiunile lor întâlnim referiri în lucrările lui Masudi: în 932, poate și mai târziu, aflăm că năvălitorii erau patru popoare turce nomade, printre care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba de pecenegi, de fapt, în 934, a fost o năvălire a ungurilor în sudul Dunării. Stabilirea pecenegilor în nordul Mării Negre a pus probleme Bizanțului și clericul Gabriel a intervenit pe lângă unguri să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În același timp, pecenegii s-au manifestat activ și în teritoriile răsăritene din apropierea Moldovei atacurile lor asupra Rusiei kievene s-au succedat continuu, de pildă, în vremea lui Vladimir cel Sfânt, (978-1015), iar regele Poloniei, Boleslaw cel Viteaz, s-a aliat cu ei în luptele cu rușii din 1013 și 1018. Apoi, în conflictul din 1018-1019, pecenegii și vlahii au luptat alături de cneazul Sviatopolk în luptele pentru tronul Kievului. În același an, 1036, alte triburi pecenege au asediat Kievul, dar înfrângerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bulgarilor și grecilor". Țarul revendica tutela asupra statului latin, iar într-o inscripție din biserica de la Târnovo, el sublinia dependența "frâncilor" din Constantinopol față de puterea sa. Aflat în postura de cea mai mare putere din sud-estul Europei, statul vlaho-bulgar se aliază cu Imperiul bizantin de la Niceea, împotriva latinilor, iar în 1239-1240, Ioan Asan și Ioan Vatatzes au asediat Constantinopolul. Ei nu au reușit să cucerească orașul (recuperat de bizantini abia în 1261), iar în 1241, țarul bulgar a murit. În timp ce, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de întemnițarea acestuia într-o fortăreață din Tracia. Expediția lui Nogai era și o replică la strânsele legături între Bizanț și statul hulaghizilor din Persia, cu care Hoarda de Aur se afla în conflict pentru teritoriile caucaziene. Nogai s-a aliat cu țarul bulgar Constantin Tich, adversar îndârjit al împăratului Mihail, și i-a înfrânt pe bizantini. Relațiile Hoardei cu Bizanțul au rămas un timp încordate, dar împăratul, prin abile manevre politice, a reușit să-l atragă de partea sa, oferindu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1323, ei erau prezenți alături de români la luptele din zonă, astfel, conform izvoarelor, țarul bulgar Mihail Șișman a fost sprijinit de "ungrovlahi" (români) și de "sciți" (mongoli). Iar în 1330, în lupta de la Velbujd, împotriva sârbilor, bulgarii au avut ca aliați pe români și "tătarii negri". Cooperarea româno-mongolă pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia săvârșită de împăratul Andronic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Nichifor Gregoras va vorbi de acei "tătari creștini", confundați cu alanii, puțin numeroși și neînsemnați. De fapt, situația lui Basarab, după 1324, pe plan extern, era complicată, fiind în relații tensionate atât cu ungurii cât și cu sârbii. El era aliat cu bulgarii încă din 1323, îl ajutase pe țarul Mihail cu oștile sale, iar fiica sa era căsătorită cu noul țar, Ioan Alexandru. În iunie 1330, izbucnește războiul între sârbi și bulgari, despre care o scriere sârbească susține că atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pacea să fie în sfîrșit semnată, în martie 1877, țara suferise pierderi de aproape cincisprezece mii de vieți omenești. Războiul declarat de Rusia la 24 aprilie 1877 nu a întîmpinat la început nici o dificultate; guvernul rus nu dorea să se alieze cu nici un stat din Balcani. Abia după ce armata rusă a întîmpinat mari dificultăți la Plevna s-a apelat la ajutorul sîrbilor. Întrucît conflictul dinainte epuizase complet resursele Serbiei, Milan a cerut bani, provizii și asigurări precise în privința teritoriului ce urma
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
exil și nu era prea familiarizat cu situația internă a Serbiei. Educat la Paris și la Geneva, el se simțea strîns legat de Franța. Pe viitor, guvernul său avea să aibă legături mai curînd cu Franța și Rusia, care erau aliate, decît cu puterile Europei Centrale. Domnia lui va duce deci la o schimbare radicală a politicii externe a Serbiei. A guvernat la început cu două partide, Radicalii și Radicalii Independenți, amîndouă desprinse din Partidul Radical originar. Radicalii au cîștigat alegerile
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
împotriva controlului Vienei cît și a celui al Budapestei, în Transilvania nu exista nici un grup care să susțină formarea unui stat independent sau unirea cu România. Din cauza situației internaționale din perioada aceasta, o astfel de politică nu era practică. România, aliată în 1914 cu Germania și cu Austro-Ungaria, nu era dispusă și nici în stare să sprijine naționalismul românilor din Transilvania. Nici o putere, inclusiv România, nu dorea și nici măcar nu prefigura destrămarea Imperiului Habsburgic. Monarhia era considerată de cea mai mare
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Basarabia, aflată sub stăpînirea Rusiei. Existau puține șanse ca guvernul român să-și afișeze cu prea multă insistență pretențiile față de oricare dintre aceste două mari vecine ale sale. În Transilvania, Bucovina și Basarabia trăiau foarte mulți români. România era însă aliată cu Austro-Ungaria, și nu putea interveni în mod activ în vreuna din aceste regiuni. Atitudinea guvernului sîrb față de slavii de sud din cadrul monarhiei habsburgice era în schimb mult mai complicată. Harta 6. Statele balcanice, 1914 După izgonirea Imperiului Otoman din
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a încercat să se retragă peste graniță, în nordul Albaniei. Mărșăluind pe timp de iarnă într-un mediu rural ostil și lipsite de proviziile absolut necesare, trupele au suferit pierderi uriașe. Ajunse la Marea Adriatică, ele au fost evacuate de vasele aliate pe insula Corfu, unde fusese instituit un guvern sîrb în exil condus de prințul regent Alexandru și de Nikola Pašić. Muntenegru a avut o soartă asemănătoare. O armată habsburgică a cucerit țara în ianuarie 1916, iar Nicolae a fugit în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
sprijini pe sîrbi. Între timp, tensiunea dintre cele două facțiuni de la Atena crescuse, așa că Venizelos a demisionat din nou. În octombrie 1916 țara trecea printr-o gravă criză internă. Venizelos a format la Salonic un guvern separat, susținut de forțele aliate de aici; în decembrie, Britania a recunoscut acest guvern drept autoritatea legitimă a Greciei. Între timp, așa cum se întîmplase deseori în trecut, o flotă britanică și franceză fusese concentrată în portul Pireu. În iunie 1917, Constantin a abdicat în favoarea celui
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
lung asupra politicii acestei țări. Între timp, campaniile militare decisive erau purtate în nordul Franței. Sosirea unui număr tot mai mare de trupe americane, precum și eșecul ofensivei germane din vara anului 1918, au inversat cursul războiului. În septembrie 1918, armata aliată de la Salonic a intrat în sfîrșit în acțiune. Din cele douăzeci și opt de divizii ale acestei forțe, nouă erau grecești, iar șase sîrbești. Acestea aveau să întîmpine o slabă rezistență. Victoria fusese deja repurtată; Puterile Centrale nu mai puteau opune o
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
politicii de aliere cu Germania în război. Studiile militare pe care le urmase în Germania îl făceau să simpatizeze cu această putere. Atitudinea lui era totuși influențată în ceea ce privește teritoriul otoman, mai ales de posibila amenințare a Rusiei. Întrucît rușii erau aliați cu francezii și britanicii, el nu se putea aștepta la vreun ajutor din partea puterilor Antantei împotriva acestui pericol tradițional. Situația din Crimeea nu avea să se repete. În vara lui 1914, Enver i-a abordat pe germani. La vremea aceea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
guvernul sîrb de o soluție iugoslavă în caz că războiul ar fi dus la dezmembrarea Imperiului Habsburgic o chestiune deschisă la momentul respectiv. Pe parcursul anului care s-a scurs după încheierea acestui acord nu a existat nici un indiciu privind intenția marilor puteri aliate de a distruge monarhia. Liderii sîrbi erau în continuare preocupați în primul rînd de asigurarea, după încheierea păcii, a unei compensații teritoriale corespunzătoare. Pašić ar fi preferat și acum să dirijeze singur problemele slavilor de sud. Evenimentele finale au fost
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]