8,321 matches
-
A are o durere de dinți.» nu sunt folosite în mod analog. Ele diferă în ceea ce privește gramatica lor acolo unde, la prima vedere, ar putea să nu pară că diferă.“43 Afirmația că senzațiile sunt doar „ale mele“ spune doar în aparență ceva. Ea are tot atât de puțin sens ca și afirmația că „știm“ ceva despre experiențele noastre subiective: „Propoziția «Senzațiile sunt private.» este comparabilă cu: «Pasiența o facem singuri.».“ (Cercetări filozofice, § 248.) Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista contexte în care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
urmare, sens. El a căutat înțelegerea filozofică în corelații ce se impun atenției noastre în situațiile cele mai simple, mai elementare de folosire a expresiilor limbajului, opunându-se tradiției care încearcă să o obțină prin pătrunderea a ceva ascuns de aparențe. „Greșeala noastră este de a căuta explicații acolo unde ar trebui să vedem faptele ca «fenomene originare». Adică acolo unde ar trebui să spunem: se joacă acest joc de limbaj.“ (Cercetări filozofice, § 654.) Mai mult decât cititorului de filozofie, profesioniștilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dintre ei pare să fi fost deplină. Ei împărtășeau sentimentul că, împreună cu puținii bărbați care cultivaseră înaintea lor aceleași preocupări, au privilegiul unic de a cerceta o lume a formelor ideale, pure, eterne, pe deplin desprinsă de lumea comună a aparențelor și iluziilor. O lume despre care Russell spunea că este încântătoare pentru cei ce iubesc perfecțiunea mai mult decât viața. Prin însăși natura obiectului său de studiu, cercetătorul este pus aici la adăpost de amăgirea soluțiilor aparente. În contrast cu gânditorul care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este de a purifica ceea ce este impur, de a elimina ceea ce este ambiguu, de a preciza ceea ce este vag. Pe o altă cale și într-un alt mod decât Platon, filozofia va trebui să promoveze o mișcare în sus, de la aparențele sensibile la esențele inteligibile. Din punctul de vedere al lui Wittgenstein, singura îndreptățire, unica rațiune de a exista a activității filozofice este, dimpotrivă, aceea de a ne ajuta „să vedem mai bine“ lucruri care sunt accesibile tuturor oamenilor, adică să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lor vor fi aprobate în viitor de adunări proprii 237, clerul fiind convocat prin înscrisuri (writ) arhiepiscopale. În concluzie, în perioada domniei lui Eduard al III-lea monarhia a reușit să respingă orice restricție în exercitarea puterii executive. Anglia oferea aparența unei "perfecte monarhii constituționale", dar după ce șansa succesului în Războiul de 100 de ani s-a stins, Parlamentul va iniția o nouă ofensivă contra monarhiei, pentru îngrădirea prerogativelor regale. Perioada anilor 1375-1509 consemnează lupte cvasicontinue între monarhie și stări, sfârșite
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
pas în direcția limitării puterii dogelui s-a făcut în anul 1032, când este consemnat sfârșitul regimului monarhic ereditar 407; al doilea este marcat de reforma instituțională din 1172, prin crearea Marelui Consiliu, iar din 1176 și Micului Consi-liu408. În aparență Consiliul era ales de popor (contio). Procesul de "aristocratizare" a societății se produsese deja din anul 1172 și din această perspectivă autoritatea supremă trecuse de la contio la Marele Consiliu, care prezenta poporului adunat dogele ales pentru o aparentă confirmare, în
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
supus, puțin ostil, este însoțită de pretenția ca stările să-i fie asociate și să confere suport legal hotărârilor politice. Nimic nu ar putea fi mai fals însă, decât să reducem raporturile dintre puterea domnească a fanarioților și boierilor la aparența unui acord juridic constant 599, cum este el consemnat în anaforele Adunărilor de stări. Existența contradicțiilor, care opun domnul fanariot și boierii greci stărilor superioare autohtone cler și boieri români -, au generat convocarea adunărilor paralegale. Scopul lor este protestatar și
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și poate, mai ales de către mulți dintre douămiiștii ce-l consideră un veritabil deschizător de drumuri, dar și indexat, deja, poate prematur. Cum apare, totuși, poetica și în ce rezidă poeticitatea de substanță a textelor atât de puțin lirice, în aparență, ale lui Constantin Acosmei? Cum se poate proba originalitatea unui poet așezat, fără drept de apel, în descendența lui Bacovia (Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian ș.a.), în principiu pentru figurația și atmosfera asfixiantă, evidente în toate poemele, sau a lui Șerban
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și cea receptoare de sens) este moartea. Sigur că încă din titlu este clar că tema dominantă a Jucăriei mortului este exploatarea relației individului cu moartea, tentativa de a o amâna sau de a o mistifica, prin ritualuri doar în aparență ludice; jucăria mortului este în esență un ceremonial de raționalizare a fricii de moarte, prin convertirea ei într-un fel de fetiș mai puțin înfricoșător: "(am scos câteva oase/ de sub saltea și/ am făcut o morișcă/ în timp ce morișca se învârtea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și ezoterici, cultivatori ai obscurității și ambiguității, ai figurilor de sunet și de construcție care să corporalizeze teme lirice dintre cele mai grave. Dragostea spiritualizată și moartea, obsesia timpului tiranic și a artei care să confere sens unei lumi a aparenței, dimensiunea sacră a ontosului, logosul și veșnicia sunt doar câteva dintre temele de recurență ale liricii acestui poet. Ștefan Amariței refuză, fără nicio îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea imaginarului său provine, de altfel, tocmai din accesul constant la simbolistica
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Și totuși afară se-ascunde lumina,/ se clatină-n margini de roșu aprins/ Afară se află lumina, fără-ndoială,/ și apa din lacuri gemea, încrețită/ de pala de vânt, nicicum de verbul/ rostit din cartea cu file de aur". În ciuda aparențelor contrare, în mitologia lirică la care Ștefan Amariței trudește neostoit, începând cu Plaja sau Pe malul Aheronului, figurile asociate genezei și miracolului ocupă, ca întotdeauna, o poziție centrală. Referințe critice (selectiv): Marian Barbu, în revista "Dorul" (Danemarca), noiembrie 2000; Marian
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
seamănă cu un "bocet hărțuit" dintr-o otavă cu parfumuri tari și greieri cu sunete reci ca zidul" (Nicolae Panaite). Tematic vorbind, imaginarul liric din Mângâios pare totuși organizat în jurul unei forțe centripete, criza profundă a interiorității, declanșată doar în aparență de erotica întunecată. Toate înfățișările pe care ia, într-un neostoit elan de întregire a ființei, anima descrisă în carte de la "fecioara în haine albastre/ cu pecețile purtate/ la vedere-n nerușine" sau "femeia rară,/ cu picioarele împiedicate/ și nestemate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Pasteluri validează încrederea trufașă a poetului într-o armonie când întunecată, când luminoasă. Dar și dorința lui de a conferi pregnanță unei stranii rețele de corespondențe (obsesie preluată de la marii simboliști), de relații între condiția umană și cea cosmică, între aparențele și esențele fie ele biologice, neurologice ori pur naturale din universul ce ascultă, orice s-ar spune, de o coerență universală: "zăpada/ și creșterea vertiginoasă a maselor celulare/ în plămâni sau inimă sau tegumente / un roz violaceu (inconfundabilă culoare!)/ invadându
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de Liviu Antonesei, Povești filosofice cretane și alte poezii din insule. Poeme inedite (Editura Herg Benet, București, 2012), pare a fi călătoria în spații pe care mentalul colectiv le asociază, de regulă, categoriei departelui, alteritatea nu mai deține decât în aparență funcția de catalizator al poeziei. Sigur, între poveștile filosofice cretane și celelalte poezii din insule regăsim numeroase texte ce cultivă teme și motive subsumate alterității, inclusiv celei exotice sau radicale. Feminitatea pare a se bucura, la fel, de interesul inteligentului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Nichita Stănescu și Mircea Ivănescu, ba chiar și cu François Villon, Jean Cocteau ori Francis Jammes! Numai pentru a concede că, finalmente, Emil Brumaru nu poate fi comparat decât cu... Emil Brumaru. Adică un inegalabil caligraf al spațiului (doar în aparență) bucolic, în fapt remodelat de singura perfecțiune grea pe care este dispus să o vadă ochiul său lăuntric: "O, vechi și dragi bucătării de vară,/ Simt iar în gură gust suav de-amiază/ Și în tristețea care mă-nconjoară/ Din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
alcov, bucătăria ("Dulci bucătării de vară/ Cu găleți de zoi la ușă,/ Unde plitele-și înfundă/ Nara moale în cenușă") și cămara. În proximitatea lor este situată, firește, grădina. O uriașă fantezie asociativă le umple cu o mulțime doar în aparență eteroclită de obiecte, ființe și vegetale ca și uitate, redescoperite cu o candoare perfect convingătoare, deși adesea jucată, reprezentată. Iată, bunăoară, parada obiectelor specific brumariene, aureolate, fără excepție, de o nedezmințită învestitură senzorială: încăpătorul "dulap obscur", ce se dovedește "dulap
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
marchează, prin estropiere, diferența o diferență, tocmai, pervers fascinantă față de prototipul generic. Reparata cu cei trei sâni mistici și două suspine laice, Pirata chioară de un sân și Glycera ai cărei sâni fac să zboare Fluturii din pandișpan sunt, contrar aparențelor, tocmai simboluri ale fertilizării. Mutilarea ca act de jertfă este integrată, spre exemplu, de Gilbert Durand în categoria ritualurilor care au ca scop primar fertilizarea și ca finalitate ascunsă "domesticirea lui Cronos". Invocarea unor ființe de semn feminin mutilate din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
c'est les autres, poetul pare mai întâi a întoarce spatele... antioptzecist!, exteriorității: "Vine fotograful, vine portretistul./ Acesta nu sunt eu/ și aceasta nu e lumea pe care-o visam!" (Ceea ce flacăra nu știe). Rezultatul este, în ordinea strictă a aparenței, regia narcisiacă a unui spectacol identitar în care se mizează în special pe măști, travestiuri, reflectări speculare și alți topoï ai pluralității. Suntem avertizați, de altfel, că ne aflăm în fața unui (supra)autor/ regizor autosuficient, care nu mai are nevoie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poată scrie ceva. Fiecare rană a lui e ca o fântână. Într-una din rănile sale stau eu și-mi continui psaltirea. Fratele Daniel nu știe nimic din toate astea. El îmi va continua psaltirea" (VIII. Celălalt Lazăr). Deși, în aparență, ultima dintre cele Nouă variațiuni... pare a rupe seria istovitoare a reflectărilor (pe ultimul Daniel îl privește primul Kiril), finalul redeschide cercul demonic, sugerând reiterarea nesfârșită a poveștii: Se sfârșea luna april și începea luna martie. Daniel se apropie de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
universale, al inconsistenței lumii evocate, al neantului suveran. Pe de o parte, o poetică a austerității, a stilizării semnelor și figurilor dominante sau de fundal; pe de altă parte, o poetică a spectacularului, a teatralității, o retorică uneori grandilocventă a aparențelor. Cele mai reușite poeme sunt, natural, cele în care este imposibilă trasarea unei linii de demarcație între cele două mărci ale universului danilovian: Lied nocturn, Melancolie, Ferapont, Orologiul anotimpurilor: Ieșirea din iarnă, Poem despre bătrânul domn Hokusai. În acest gen
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din casa Culianu, din casa mea din Țicău sau în plimbările la Repedea, Breazu sau Bârnova", își va aminti mai târziu Magistrul din "mahalaua celestă, Țicău"), orficii vizează reinstaurarea raporturilor ființei poetice cu lumea originară, arhetipală, în modalități doar în aparență diferite. Astfel, dacă Mihai Ursachi și Dan Laurențiu readuc în atenție îndeosebi substratul filosofic și religios, așadar ceea ce primul numește "esențele absconse, de extracție orfică și creștină" ale poeziei, Cezar Ivănescu exploatează, până la saturație, latura incantatorie a limbajului liric. Încă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ale interiorității prearănite. E un fel de a spune că poeta dă senzația că depășește relativ ușor albia eului, planul subiectivității și așa fragile, printr-o plăcere uriașă, o voluptate a construirii de scenarii atemporale, în care actantul e în aparență altul. Am văzut, încă din trecerea în revistă a elementelor paratextuale, că alterii pentru care optează, în această tentativă de alienare conștientă de un sine obsesiv, proces paradoxal însă transformat în exact opusul său introspecție, clarificare și validare de sine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este frecvent una dintre soluțiile (nu de urgență, ci de uzură, de permanență) prin care autoarea înțelege a supraviețui, cel puțin scriptural. Celălalt spațiu al recluziunii pentru care optează Carmelia Leonte este cel de esență profund creștină. Dacă, în ordinea aparenței cel puțin, pare a predomina tentația mitologicului asimilat intertextual, livresc, dar și ca recurs existențial (în sens de resursă energetică preferată, de matcă a energiilor creatoare aceasta e, bunăoară, semnificația encomionului dintr-un vers ca "Benedicțiune, mască, benedicțiune"), la un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
interpretare), dar alegerea urbei în care carnavalescul, măștile, teatralitatea devin chiar efigii obligatorii ține mai mult de o estetică a (de)mascării, a esențializării și revelării treptate. Așadar călătoria mentală se desfășoară într-o Veneție astfel transfigurată, plină, în ordinea aparenței, de vestigii (ale istoricității și, desigur, ale culturalului atemporal, mereu viu), iar în ordinea esenței, de însemne ale unui altceva ce transcende orice delimitare spațială sau temporală. Profunzimea sugerată încă din titlu este prin urmare de un cu totul alt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fiul). Delimitarea se face, adesea, în termenii unei apostrofe de care histrionicul autor uzează fără menajamente (a se vedea frecvența termenilor ca "paiațe", "măști", "saltimbanci", "papagali"). În fapt, eul și lumea din care el s-a rupt sunt, în ciuda oricăror aparențe, două mulțimi disjuncte. Certitudine care are ca rezultantă lirică tocmai de-solidarizarea și închiderea într-un cerc al suferinței singulare, căci declanșate, simultan, de mai mulți factori. Un sumbru inventar al cauzelor estropierii ființei lăuntrice constituie materialul poetic ideal pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]