8,411 matches
-
e comandant de aproape un an... Karg... Un câine, un... Ar fi capabil, în loc de răspuns, să te trimită direct la Curtea Marțială... ― Atunci ar urma să plec fără să încerc barem a mă împotrivi sau a ocoli ticăloșia? izbucni iarăși Apostol, acuma însă furios și scrâșnind dinții. ― Ascultă sfatul meu, prietene, zise căpitanul liniștit. Sunt mai bătrân ca tine și am îndurat multe în viață... Războiul n-are altă filozofie decât norocul. Lasă-te deci în grija norocului. Parcă în doi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-mă pe mine... Mai chibzuiește și o să-mi dai dreptate! Dar fără patimă! Fără pripire!... Calm!... Calm!... Se sculă încet, își puse casca în cap, gata de plecare. ― Decât să mă duc acolo, mai bine trec la muscali! șopti atunci Apostol, uitîndu-se drept în ochii căpitanului. ― Ușor de zis, răspunse Klapka liniștit, parcă ar fi așteptat de mult vorbele locotenentului. Dar dacă nu izbutești, știi ce te așteaptă!... Numai deunăzi ți-am povestit despre cei trei... Și ei au vorbit ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare... Apoi iar auzi, de astă dată chiar la spatele lui, glasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Foarte urgent!... Firește că treci pe la noi, pentru că și domnul colonel are să-ți vorbească... Deocamdată eu te felicit prietenește!... Ai salvat onoarea diviziei întregi... Domnul colonel a telefonat chiar azi-noapte la cartier... Vine a patra, Bologa, bravo!... Peste o oră Apostol era într-un automobil, alături de un căpitan de stat-major, pe care-l întîlnise la postul de comandă al regimentului și care se oferise să-l ducă până la cartierul diviziei, deoarece tot se gătea de plecare. Pe drum îi spuse și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
văd... ― Eu nu voi merge niciodată acolo! zise Bologa tresărind și roșindu-se. Gross vru să mai zică ceva, dar atunci apăru în pragul casei un plutonier țanțoș, strigând cu importanță: ― Domnul locotenent Bologa!... Poftiți... Excelența-sa... Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt reglementar înaintea generalului Karg, om scurt și gros, cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi, ale căror priviri, țâșnind de sub sprâncene foarte late și veșnic încruntate, păreau două pumnale veninoase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu privirea țintă la Bologa, căutând să-l scormonească în adâncimile sufletului. Câteva secunde domni o tăcere ca un giulgiu, încît de afară se auzi limpede huruitul unei căruțe și ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu-se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape răgușit: ― Dumneata ești romîn? ― Da, excelență, răspunse locotenentul repede. ― Romîn! repetă generalul, cu un glas uimit și enervat care aștepta o dezmințire. ― Romîn! repetă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ridicate și zgârcite, gata să-l zdrobească, răcnind: ― Ce? Imposibilitate morală?... Ce vorbe sunt astea? Cum îndrăznești?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, care ascund pur și simplu lașitatea unor oameni fără sentimente patriotice! Nu cunosc, înțelegi? Nu vreau să cunosc! Apostol căută să protesteze, dar generalul îi reteză avântul, congestionat de mînie: ― Nu-ți dau voie să mai vorbești, ai înțeles?... Fiecare cuvânt al d-tale ar merita un glonte! Gândurile ce se ascund în dosul vorbelor d-tale sunt criminale
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-l adânc. Să știi că am să mă împușc, dacă... Cuprins de o furie neputincioasă, Klapka începu să se lovească cu pumnii în cap, bîiguind: ― E nebun!... A înnebunit! Ce să fac eu cu nebunul?... Doamne, Doamne, ce să fac? Apostol se apropie și zise mișcat: ― Poate că nici nu merit zbuciumarea d-tale, domnule căpitan... Sunt ingrat că nu te ascult, dar acuma... zi-mi adio și îmbrățișează-mă! Căpitanul se uită un răstimp la el, potolit brusc și cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i, ce s-a întîmplat? întrebă Apostol uimit. Ce jeluiești așa... Ai vreun necaz?... Ceva de pe acasă? ― Eu sunt copac fără de rădăcini, zise Cervenko amărât, adăugând cu o privire disperată: Bologa, auzi tu, în noaptea aceasta o să ne atace rușii! Apostol păli, parcă l-ar fi pălmuit. Adineaori a vorbit și el de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i evite întrebările plictisitoare și să aibă un pretext de a merge la postul de observație. Un atac însă i-ar răsturna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul observatorului. Apostol primi un cuțit în piept și o lovitură în cască. Apucă cu amândouă mâinile teodolitul, ca să nu se răstoarne. Apoi i se păru că se ridică în sus și deodată se pomeni iar la pământ, cu o durere crâncenă în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a treia dată a deschis ochii într-un salon alb, în spital. Patul era înconjurat de doctori. ― Bravo, mortule! i-a zis zâmbind unul cu cotlete albe și mustăți hegre. Bine c-ai înviat... Dacă de șase zile mocnești așa... Apostol atunci a simțit fericirea de a trăi ca un fior nespus de dulce și, cu buzele crăpate de fierbințeală, a șoptit abia perceptibil: ― Nu mă doare nimic... nimic... Vreo șapte săptămâni mai mult al morții a fost decât al vieții
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe când el barem e sincer. ― Astea-s prostii, prietene! zise Varga, după o pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de soare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură și vagonul se clătina parc-ar fi fost să-și piarză
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și încet, parcă s-ar fi temut să nu-i audă cineva. În colțul dinspre vagonul ofițerilor, un preot român, înalt, slab, cu o bărbuță rară și îmbrăcat sărăcăcios, se sfătuia domol cu trei țărani care, după port, păreau unguri. Apostol, făcîndu-și loc pe la spatele preotului, auzi vorbă românească și întoarse capul o clipă, fără însă a se opri din mers. Zări o față cunoscută parcă... În înghesuială nu avu vreme să se mai uite înapoi, dar îi rămase în ochi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toată înfățișarea, îi arăta un interes într-adevăr sincer, aproape nefiresc de sincer. Pe urmă veni și rândul întrebării așteptate, luând însă o formă glumeață, prietenoasă: ― Ei, așa-i că nu s-a prăbușit lumea fiindcă vii cu noi aici? Apostol văzu limpede în ochii generalului că cere un răspuns scurt: nu. De aceea nu-și putu stăpâni o secundă de ezitare, care se stinse singură. Apoi vorbi cu o cutezanță înfrumusețată de claritatea glasului: ― Niciodată n-am fost laș, excelență
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ce lume! Ce nedreptate! Tocmai în clipa aceea aghiotantul se furișă iarăși înlăuntru. Generalul își curmă reflecțiile și-i zise poruncitor: ― Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare și iată că a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
c-așa-i obiceiul, răspunse Ilona repede, aproape speriată. Apoi fiindcă Bologa tăcea, urmă mai liniștită: De altfel, la noi biserica e românească și popa în românește face slujba totdeauna, numai predica o spune pe ungurește, ca să pricepem mai bine... Apostol tocmai se mustra că i-a putut pune o întrebare atât de neroadă, răspunsul ei însă îl încurcă cu desăvârșire. Și nu vorbele, ci glasul ei aspru și totuși dulce și mângâietor ca o panglică de mătase, cu niște mlădieri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
artilerist îl călăuzi la postul de comandă al lui Klap-ka, numai la câțiva metri de drumul pe care apucase Bologa. Căpitanul tocmai se așezase la masă, singur, în căsuța de bârne, destul de bună și de spațioasă pentru împrejurări. Când apăru Apostol în ușă, salutând cu un zâmbet puțin confuz, Klapka scăpă cuțitul din mână și bolborosi niște cuvinte cehe sperioase. Își veni în fire îndată, se repezi la el și-l îmbrățișă, și-l sărută, plângând de bucurie: ― Bine-ai venit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se uită cu un surâs nedumerit la ceilalți, așteptând acum de la ei salvarea din situația aceasta îngrozitoare. Glasul căpitanului Klapka îi curmă chinul cu o întrebare îngroșată de curiozitate: ― Ce spune, ce spune? ― Nimic... nu vrea să vorbească... murmură Apostol ușurat, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un coșmar; după două momente, mai adăugă, cu o privire îngrozită spre prizonierul care se uita, mormăind revoltat, în altă parte: În sfârșit... eu... eu mi-am făcut datoria și... am încercat să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încercat să... Prizonierii fură escortați mai departe, la alt comandament, iar grupul de curioși se risipi în câteva minute. Klapka rămase pe loc, puțin încurcat, simțind că Bologa vrea să-i vorbească. ― Știi ce mi-a spus prizonierul? zise deodată Apostol, cu fața crispată într-un rânjet. M-a insultat și m-a disprețuit, căpitane, auzi? M-a scuipat!... Acuma vezi bine că trebuie să plec numaidecât... că nu mai am nici un minut... că deseară... O, cât îl iubeam și el
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fu frică să vorbească. Bologa aștepta cu ochii împlîntați în tăcerea căpitanului, apoi șopti: ― Adio!... Ordonanța lui Klapka aduse calul și Apostol încălecă și porni fără să mai întoarne capul. ― La revedere, Bologa! strigă căpitanul, văzîndu-l că se depărtează. Lui Apostol i se păru că și Klapka își bate joc. Dădu pinteni calului. Trebuie să ajungă în sat cât mai repede, să se pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atârnat o soartă de om. Popa Constantin, scufundat cum era într-o bucurie vagă și moleșitoare, se pomeni deodată cu un ofițer urcând cele cinci trepte de piatră ale cerdacului. Un fior de spaimă îl ridică în picioare. Recunoscu pe Apostol, dar spaima îi rămase în inimă și-l făcu să-l întîmpine pe ungurește: ― Bine-ai venit la noi, domnule ofițer. Bologa era atât de mișcat, că nici nu observă atunci vorba ungurească. Fața lui părea aprinsă și buzele învinețite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv, se uită împrejur dacă nu a vorbit într-adevăr altcineva. ― Poftim înlăuntru... poftim, zise Boteanu mirat și șovăind. Pătrunseră într-o odaie albă, în care Apostol văzu pe perete, între două icoane, un loc gol, de unde fusese scos cine știe ce tablou. Atunci se gândi la întîmpinarea ungurească, întoarse ochii la Constantin și se zăpăci, ca și cum ar fi înțeles o taină. Preotul îl pofti să șează pe o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spună și nici măcar cum să înceapă vorba, deși în sufletul lui totul era foarte limpede. Popa rămase în picioare câteva clipe, așteptând bănuitor, apoi se lăsă pe un scaun de paie, la o distanță potrivită, și murmură: ― Aici putem vorbi, Apostole, în tihnă... ― Și fără primejdie! adăugă Bologa, vesel că a izbutit să-și smulgă un crâmpei din cuvintele care-i strângeau în chingi sufletul. Preotul se rușină de propria-i bănuială și zise cu o amărăciune sinceră: ― Omul care a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un crâmpei din cuvintele care-i strângeau în chingi sufletul. Preotul se rușină de propria-i bănuială și zise cu o amărăciune sinceră: ― Omul care a suferit cât am suferit eu are dreptul să se ferească și de umbra lui, Apostole! ― Dar atunci eu, care am fost adus aici să-i ucid din depărtare, eu ce trebuie să sufăr? Nu te gândești, Constantine? strigă Bologa deodată, parcă i-ar fi plesnit inima. Apoi vorbi un sfert de oră, necurmat, cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
preotului se umflase de groază, și câteva clipe nici nu putu vorbi, mozolindu-și doar buzele neputincioase. Apoi deodată, ca după o sforțare crâncenă, răbufni cu glas lăcrimat, ridicând brațul drept într-o protestare fricoasă: ― De ce vrei să mă nenorocești, Apostole?... Eu... abia azi-dimineață am sosit acasă din internare... știi bine, doar ți-am spus în tren... Am fost nevinovat, și totuși am ispășit... Cum să ascult acuma planurile tale, și încă să mă fac părtașul tău? Am și familie, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]