5,318 matches
-
24-25). Fundalul și tabloul câmpului de luptă, descrise în culorile cele mai închise, sunt de o realitate deconcertantă și nu este exclus ca ucenicii lui Isus să nu fi fost cuprinși de teamă în realitate. Dar pentru a nu-i copleși sufletește și pentru a nu-i înfricoșa și nici descuraja pe viitorii săi ucenici din fața războiului etern, anexat Evangheliei sale, cu promptitudine de spirit și abilitate dialectică, după cum procedau și comandanții de oști în a promite recompense celor valoroși, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sau umanistă. Nu există excepție de la această regulă, până la Edwin Black, decât cu totul în afara orientărilor calitative; ceea ce înseamnă, desigur, alt "regim" al cercetării, precum ne amintim din raționamentele anterioare. Prin urmare, iată, "momentul istoric" Edwin Black aproape că ne copleșește cu importanța sa. Să ne asumăm împreună și fiecare dintre noi această imensă sarcină: aceea de a îl asculta cu toată atenția, urmărind cuvintele unice în care criticul alege să ne transmită înțelegerea sa a piesei lui Chapman, aleasă cu
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
i. e., al lui Hitler n. a.) al războiului s-a dezvoltat "în numele" umilinței, dragostei și păcii"381. Dacă judecăm "cantitativ" discursul lui Hitler din Mein Kampf, atestă criticul, "cartea [...] se plasează, în mod cert, în categoria urii"382, litera textului fiind copleșită de "venin", în detrimentul, desigur, al "carității", milei sau al dragostei. Însă, observă Burke, "arborele genealogic raționalizat al acestei uri"383 atestă, la origine, "dragostea ariană"384. Cu alte cuvinte, declară criticul, Hitler "extrage o doctrină a războiului dintr-o doctrină
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
o asemnea "eroare" trebuie atribuită în întregime analistului. Dacă asumpțiile importante sunt satisfăcute, dar rezultatul prezis nu are loc, eroarea trebuie atribuită teoriei. Cea mai interesantă situație este, totuși, cea în care presiunile prevăzute pe cale teoretică intervin, dar ele sunt copleșite de alte forțe. Semnficația celui de-al treilea tip de "eroare" teoretică depinde de care dintre variabilele exogene triumfă, cât de des și în care anume cazuri. Vom dori să știm de asemenea cât de puternice trebuie să fie acele
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
care nu se știe „cu musca pe căciulă”, deci care nu are nimic pe conștiință, nu simte nevoia unor scuze. În schimb, „cine fuge de judecată vina și-o mărturisește”.) „Cu cât te prinde mai mult patima, cu atât te copleșește mai amarnic rușinea.” (L.N. Tolstoi) Același cuvânt poate să mângâie pe unul și să jignească pe altul. (Pentru că fiecare apreciază remarcele celuilalt din punctul său de vedere. De aceea se și spune: „Cine ce poftește lesne crede”.) „Cele mai multe certuri provin
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
atunci când trebuia, de victoria obținută.) „Voința inițiază toate acțiunile frumoase, dar ocazia le duce la bun sfârșit.” (Seneca) Inimile ruginesc așa cum ruginește fierul. (Un sentiment care nu mai este Întreținut de către parteneri, care este expus unor frecvente prejudecăți sau este copleșit de rutină Își pierde vitalitatea, murind treptat.) „Peisajul pe care Îl avem mereu sub ochi nu-l mai privim.” (J. Renard) Mai de preț este Îndoiala celui deștept, decât certitudinea prostului. (Îndoiala deșteptului ne face să gândim și Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
activității, pentru a se vedea dacă rezultatele obținute confirmă sau nu entuziasmul și promisiunile de la Început. De aceea, Înțelepciunea populară se arată prudentă: „E ușor să vorbești, greu e să Înfăptuiești”.) La omul sărac nici boii nu trag. (De omul copleșit de necazuri și lipsuri și norocul fuge.) „Dar chiar și un mare necaz Își are farmecele lui În clipele de mare strâmtoare: căci această Împotrivire a sorții călește o minte curajoasă și o face să-și adune toate forțele, care
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai mult decât ceea ce dai. (O floare, de pildă, dăruită cu o expresie de admirație sau de respect În priviri valorează mai mult decât o bijuterie foarte scumpă, dată cu un gest de emfază, de rutină sau de obligație: „Te copleșește darul, dacă ți se dă cu un zâmbet”.) „Sunt unii care dau puțin din belșugul pe care Îl au, și aceasta pentru a li se recunoaște dărnicia, Însă această dorință ascunsă umilește darul făcut. Sunt, apoi, alții care, puțin având
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
persoane cultivate sunt nonlectori și, invers, dacă numeroși nonlectori sunt persoane cultivate, e pentru că nonlectura nu Înseamnă absența lecturii. Ea este o veritabilă activitate, ce constă În a ne organiza În raport cu numărul imens de cărți, astfel Încât să nu ne lăsăm copleșiți de ele. În această calitate, merită să fie apărată și chiar predată. Desigur, cel puțin pentru un ochi neexersat, nimic nu seamănă mai mult cu absența lecturii decât nonlectura, și nimic nu pare mai apropiat de cel care nu citește
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
se regăsește încă din titlu, devenind simbol al poeziei, pus în legătură cu substantivul zeu, conduce, totodată, către o deconstrucție a canonului paradigmatic stănescian. Zeul lui Nichita Stănescu era Vasile Pârvan, omul care, mai presus de Eminescu, de Blaga, de Arghezi, îl copleșește pe poet, prin integritatea, prin noblețea și prin erudiția spiritului. Zeul Anei Blandiana sunt oamenii de rând, cu care ea se identifică sau nu, dar care devin tragici clowni, în arena de circ care este lumea ca spectacol. Esențial de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cum le numea Mircea Horia Simionescu, care planează mereu asupra fragilei ființe omenești. Luciditatea intensă, arzătoare este, de altfel, o altă însușire care ne place la Ana Blandiana. Ea se definește ca o poetă care știe și care se simte copleșită de ceea ce știe". Alex Ștefănescu, Istoria, p. 398. 104 Ibidem, p. 399. 105 Vezi Interviul "Acoladei": Ana Blandiana, realizat de Ion Zubașcu, în "Acolada", nr. 13, octombrie 2008, p. 14. 106Ileana Oancea, Poezie și semioză, Timișoara, Editura Marineasa, 1999, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Calul verde", care venea să-i confirme vocația, a fost reprezentată pe scena Teatrului Național din Iași. Farsă tragică despre evaziune și alienare, piesa are rădăcini în actualitatea imediată, propunînd o radiografie într-o tonalitate tragicomică asupra unui cuplu conjugal copleșit de neputință, banalitate și ratare. Salvarea e căutată într-o invenție a imaginației, în acceptarea unui fals, în refugiul într-o zonă imaginară, într-o zonă a convenției. Locuind acest spațiu imaginar, cei doi soți simt însă acuta nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Alex pleacă în birou) Maria: Și-atunci de ce nu ne-ai spus nimic? De ce nu ne-ai spus de la început? Mihai: Cum să-ți fi spus, cînd să-ți fi spus cînd tot timpul, de cînd am venit, m-ați copleșit cu daruri, cu discursuri, cu mîncăruri, cu laude? Cînd? (se aude o ciocănitură în tavan; ciocăniturile se repetă, apoi încetează) Adică ce vrea să însemne asta? Val: Adică îi deranjăm. Maria: Pe cine deranjăm, dragă!? Val: Pe ăi de sus
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
publicat, i s-au jucat mai multe piese, cele mai interesante rămînînd din punctul meu de vedere "Calul verde" și "Regulamentul de bloc". Cea dintîi este o farsă tragică despre evaziune și alienare, propunînd o radiografie asupra unui cuplu conjugal copleșit de banalitate, neputință și ratare, cuplu care-și caută salvarea într-o invenție a imaginației. În "Regulamentul de bloc" dramaturgul face un dublu sondaj în existența omului contemporan: la primul nivel, el vizează relațiile interumane, starea socială, condiția individului în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
văzut/ Ca să-mi pot face o idee clară despre întâlnire” (p. 91), iar Polonius „o să-și găsească un loc ș...ț de unde să audă toată convorbirea”. Cei doi speră ca prințul să dea, în sfârșit, frâu liber sentimentelor ce-l copleșesc (cum altfel, susține Polonius, s-ar putea explica toată „nebunia” lui?), dar și această strategie va fi sortită eșecului, iar supraveghetorii nu vor reuși, nici de data aceasta, să dezlege enigma. Nu numai pentru că interpretează greșit semnificația scenei la care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
diagonal puternic, care trece prin capetele lor până la capul femeii, susținut de direcția privirilor. Compoziția dă la iveală de această dată o simetrie centrică între contradicțiile invertite: separare funcțională echilibrată de contactul fizic pe partea stângă și atracție funcțională care copleșește separarea fizică din partea dreaptă. Această simetrie constituie o centricitate stabilă, foarte deosebită de lipsa neliniștitoare a echilibrului pe care am observat-o la prima vedere. Și încă ceva. Centricitatea totală a compoziției se îndreaptă permanent dinspre stânga spre dreapta cu ajutorul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
descrie starea de lucruri așa cum este ea dată - atacul criminal la care era supusă republica spaniolă în acea vreme. Misiunea picturii murale a mers totuși dincolo de acuzație. Ea întruchipează și speranța supraviețuirii. Această temă este susținută de vectorul excentric care copleșește tema centrală cu o acțiune precis direcționată; ea adaugă timp spațiului. Toate figurile din zona centrală și stânga picturii sunt orientate către taur, emblema curajului spaniolilor, ca țintă a speranței lor. Cu toate acestea, și aici, ca și în Familie
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mai pregnante decât orice alt cadru. Pe lângă stabilirea dimensiunilor spațiale, ele funcționează și ca niște bariere contractile. Gândiți-vă la numeroasele vane din lucrările lui Degas, un artist căruia îi place să-și constrângă personajele în spații strâmte care le copleșesc (figura 111). Uneori, închiderea centrică este un bazin puțin adânc care dă figurii ghemuite puțin mai mult decât o bază circumscrisă. Însă chiar și aici se asigură un antagonism între zidurile comprimate ale ligheanului și carnația atrăgătoare a celei care
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
-și continue existența în afara răsunetului lor intim: "Mamă,/ însuflețește-mi amintirea/ pentru drumul de acum/ tot ce-i al meu/ trebuie să vină la matcă/ cred că-i eroare să te lași risipit." Poetul cântă Ardealul a cărui viață îl copleșește. "De patru ani tot vine din Ardeal/ să treacă munții un stejar./ Pe douăzeci de roți/ până la osii înfundate în pământ." Gigantizează insul, puterile lui sunt ale unui Sfarmă-Piatră aflat sub semnul speranței de a se realiza: Când urc trudit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
detașat, dar și cu un anume romantism revendicat de locul în care s-a născut și format. Structura volumului ne trimite la "Amintirile" lui Ion Creangă și la "Desculț" al lui Zaharia Stancu. Celula familiei, cu tot soiul de rubedenii, copleșită de implicațiile sărăciei, ale despărțirilor, ale morților, cu o morală simplă, fără interiorizări grave, se află la limita măsurii și a echilibrului. Pitorescul balcanic, zâmbetul duios, întâmplarea unită cu misterul, eterna dramă țărănească incluzând măștile ce amintesc de volumele anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
abilitate înnăscută de a găsi puncte slabe la cei ce ne înconjoară (chiar și la cei care ar merita admirația noastră), derivată din dorința scuzării propriilor lipsuri. Am fi mai fericiți dacă ne-am răsturna această obișnuință, reușind să fim copleșiți de "chipul frumos" pe care ni-l oferă unii din cei ce ne stau aproape. Să începem cu a zări binele posibil pe care-l ocolim în mod cotidian. * Problema nu este când ne ia moartea, ci mai curând ce
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
și veți dori să gătiți ceva mai complex. Nu este ușor, însă puterea de muncă și ambiția care v-au adus la nivelul de manager vă pot ajuta să depășiți orice dificultăți. Importante sunt trei lucruri: să nu vă lăsați copleșite de greutăți, să vreți cu adevărat să faceți acest salt calitativ și să aveți în casă și altceva decât pâine. * Țin minte că extraterestrul numărul unu n-a rezistat mai mult de o lună... Tocmai ne împăcaserăm; revenise în patul
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
apropie de mine la mai puțin de o sută de metri. (Față de fosta lui nevastă trebuia să păstreze o distanță de cel puțin două sute de metri, avocatul care-l asistase la divorț nu fusese atât de priceput...) Eram din nou copleșită de frustrări și neputință: mă străduisem ani de zile în bucătărie ca să țin un bărbat lângă mine, iar Justiția n-avea altceva mai bun de făcut decât să-l îndepărteze printr-o sentință definitivă... Viața are însă căile ei nebănuite
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
a neliniștii și incertitudinii, a sfâșierii interioare a ființei. Persoana care suferă din punct de vedere moral știe și simte că suferă, dar nu poate nici explica, nici justifica cauzal această suferință. Atât durerea, cât și suferința morală apasă și copleșesc persoana, o imobilizează Într-o stare de Încremenire, o Închid, lipsind-o de orice fel de posibilitate de a putea să i se Împotrivească. Este ca un fel de „paralizie psihică interioară”. Individul este copleșit, dominat de aceste stări pe
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și suferința morală apasă și copleșesc persoana, o imobilizează Într-o stare de Încremenire, o Închid, lipsind-o de orice fel de posibilitate de a putea să i se Împotrivească. Este ca un fel de „paralizie psihică interioară”. Individul este copleșit, dominat de aceste stări pe care nu și le poate explica. El nu poate fi ajutat, trăiește și suferă singur. Această stare de Încremenire, de Închidere interioară, duce la pierderea libertății, la izolarea dată de Însingurare fiind cauza disperării, a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]