5,380 matches
-
niciodată la Dog Rocks sau Elbow Key. Și la Cat Key sau Bimini nu erau nici pescăruși, nici chire. La Key West n-aveai cum să vezi decît cel mult chire. — Da, la Killem Peters. Sigur că da. Își fac cuiburile pe stîncile de corali. — Exact. Dar unde să fi văzut tu pescăruși ca Ăia din povestirea ta? — Papa, poate mi-ai povestit tu de ei. — E o povestire foarte frumoasă. Mi-aduce aminte de o altă povestire, pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pot abține. Uitîndu-se În față, văzu locul unde șoseaua făcea o curbă la dreapta și o lua printre mlaștini. Asta era ceva bun. Lucrurile Începeau să arate mult mai bine. Curînd o să ajungă la locul În care Își fac egretele cuib, printre chiparoșii veștejiți. Tocmai trecuseră pe lîngă locul acela, În care omorîse șarpele cu clopoței, În iarna În care trecuse pe aici cu mama lui David, Înainte să se nască Andrew. În anul Ăla cumpăraseră niște cămĂși indiene din Everglades
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
insulă din mlaștina din stînga și străluceau În soarele care-și arunca razele printre copacii negri și, pe măsură ce soarele apunea, tot mai multe treceau În zbor, erau albe și zburau Încet, cu picioarele lungi Întinse În spate. — Se Întorc la cuiburi. Au mîncat În mlaștină. Uită-te cum frînează cu aripile și-și Întind picioarele alea lungi ca să aterizeze. — O să vedem și ibișii? — Uite-i. Oprise mașina și pe deasupra mlaștinii peste care se lăsa Întunericul văzură ibișii bătÎnd ritmic din aripi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la mănăstire la Cetățuia. Într-acea ună vreme ne-au sosit și o samă de tătari într-agiutoriu... biruindu-i, precum s-au vădzut, că și Franțoz căpitanul au cădzut la mîna noastră... pornindu-ne cu tătarii ca să le spargem și cuibul din Cetatea Neamțului”. Dar tătarul tot tătar rămâne, fiindcă spune vodă: „Însă tătarii cum au trecut Siretiul au și început a prăda și robi țara pînă în munte, care robie și pradă, nu se va putea uita în veci”. Da
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe-nserat, altele amuzante, sau fantastice, ziua. Așa prinsese o mare dragoste pentru copaci și pădure, pentru spațiile verzi și largi, care aveau să-l fascineze totă viața. Doamne, cum mai trecuse timpul! La vârsta lui, mulți încă nu zburaseră de la cuib, el avusese un destin aparte, trecuse de la copilărie la maturitate deodată, fără să-și dea seama. Se-ntreba ce-or mai fi făcând ai lui, mama și tata? Surâse amintirii. Într-o seară, mama-l trimisese-n sat să-și
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ea, mă mai pot face să zâmbesc din nou fără frică. Și doar frământările ei dulci îmi înverzesc sufletul ca primăvara iarba pe câmpii, căci mă simt ca un drumeț cu aripi neînvinse, călătoare, ca păsările când se întorc la cuiburi, nerăbdătoare, acasă. Doar mama, cu parfumul ei de grație și mister, misterul vieții sufletești, adânc, mă poate liniști. Doar în privirea ochilor ei blânzi ca marea, valul îmi poate găsi răspunsul. Și doar în clipirea lor se regăsește zbaterea de
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
Toma: Silvester Andrei salvează abatajul. Recitat în școli, ca exemplu de măiestrie literară. Și tot Toma, în Piuici și frații lui mai mici (poem tradus în cîteva limbi) le explica școlarilor de ce rîndunica de tip nou nu-și mai face cuib sub streașină. Pentru că inovase locuința în prun. Țelul înalt al păsăricii era să vadă mereu cerul. Cer proletar, mult mai senin decît posacul cer burghez. Repede "orientată" și "limpezită" după îndrumarea dascălului A. Toma, Veronicăi i se încingea condeiul: "O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
născut, la libertate și chiar la viață (pag. 225). Acum toți știu că nici adulții n-au fost vinovați. Dar cu ce am păcătuit noi, copiii? De ce am avut atâta de suferit? Doar eram mici când ne-au smuls din cuiburile noastre. Scriu și tremur de emoții mari, de retrăiri când îmi amintesc cum se comportau cu noi, concluzionând: „Comuniștii staliniști au dus la pieire și schimbul de mâine al neamului nostru” (pag. 251). își reamintește că: „Odată, când în casă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
că îi strivește ființa. Ideea de a părăsi definitiv orașul prindea rădăcini în mintea Olgăi cu fiece zi ce trecea. Această voită evadarea o asemăna cu cea a unor păsări migratoare care, plecând toamna, nu mai revin niciodată la vechile cuiburi, din varii motive. * În întâlnirile sporadice dintre Ina și Olga, aceasta din urmă îi mărturisi că nu se simte în apele ei și că un concediu de odihnă, chiar prelungit, poate la munte, i-ar aduce o restabilire a stării
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
minunat apartament. Victore, dragul meu drag! Și înainte de a face mai mulți pași prin noua ei casă, se aruncă în brațele lui, îl sărută pătimașă și apoi, luându-l de mână, îi sugeră: - Acum, hai să ne bucurăm împreună de cuibul dragostei noastre! Mai întâi, intrară în bucătărie. Totul era ca în paginile renumitei reviste Nekerman: masa, scaunele, dulapurile suspendate, aragazul, frigiderul, vesela și tacâmurile... Fără a comenta, mută de fericire, Olga merse în sufragerie, în camera destinată copiilor, în care
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
casă veche într-o zonă rezidențială a orașului. Deși noua achiziție necesita renovări costisitoare, părinții Inei au înțeles că în ginerele lor fierbe dorința de a avea casa lui. El invoca deseori faptul că, dacă și păsările cerului au un cuib al lor, cu atât mai mult oamenii trebuie să se gândească la acest lucru. Voia să sugereze, pe un plan subțire, că în noua așezare, la care visa ca om în materie, va face totul după inima și sufletul lui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
acum o curiozitate deosebită pentru Ina. Alex intuia nerăbdarea soției sale, dar cum își propusese ca totul să constituie o surpriză, voia ca la intrarea pe poarta noii locuințe să i ofere cheile și să-i spună cu satisfacție: Iată cuibul visurilor mele! Într-o duminică dimineață, după derularea programului de rutină, Alex o strigă pe Ina din bucătărie: - N-ai vrea să mergem până la casa noastră? - De ce nu, numai să mă îmbrac. Îl luăm cu noi și pe Mihăiță? - Mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
nu ne-a fost dat să fim pietre în albia unui râu, să fim veșnici cu adevărat? Trupul nu rămâne pentru a ne compara viața cu a altuia. E bizar cum el, cel frumos, cel care transformă lumea într-un cuib de tablouri mergătoare se dezintegrează frumos, obscur de repede după moarte și, doar sufletul, atât de lipsit de importanță în lumea care vrea să judece trupul, atât de mascat, de adânc îngropat în firea umană poate săruta cu frunțile sincere
ANTOLOGIE:poezie by Oana Sîrbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_688]
-
lui se înalță pînă la ceruri, și se vedea de la marginile întregului pămînt. 12. Frunza lui era frumoasă, și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele cîmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. 13. În vedeniile care-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, și iată că s-a coborît din ceruri un străjer sfînt. 14. El a strigat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
de la toate capetele pămîntului; 21. copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atît de multe și în care era hrană pentru toți, sub care se adăposteau fiarele cîmpului, și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului, 22. ești tu împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat pînă la ceruri, și a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului. 23. Împăratul a văzut pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
fundul acelei curți, unde se ridicau mai multe case ale numeroaselor ei mătuși. Totdeauna, curtea aceea mi se părea Înflorită; miresme de sezon Îmbălsămau aerul până În stradă. Trecusem adesea prin fața casei sale, numai pentru a arunca o privire spre acel cuib secret și a trage În piept miresmele grele ale curții Înflorite. Mă intrigau balcoanele pline de perdele albe. Făceam dese expediții la Olt, pentru ca, la Întoarcere, să am ocazia de a trece pe lângă gardul scund de lemn și să arunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Linia șoselei prelungite până în Valea Câinelui însemnează marginea moșiei Vaideei. Tot ce se află la dreapta liniei ține de noi până în cealaltă vale a Teleormanului, peste care am trecut... Acuma, tot la dreapta, dar aici, aproape, cătunul cela cât un cuib e Bîrlogu. Până acolo, adică până la drumul dintre Lespezi și Bîrlogu, merge moșia Nadinei și apoi continuă până la Teleorman. Cum vezi, aproape am ocolit întreg domeniul nevestei mele... Între Bîrlogu și Amara, mult mai devale, se vede încă un sat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jenat de cuvintele ei și mai ales de felul cum le-a rostit. Numai acuma recunoscuse pe Brumaru. În același moment privirea lui alunecase dincolo de mașină, pe rondul cu flori roșii, inima înflorită pe care iubirea lui o așternuse în fața cuibului Nadinei. Întinse mâna lui Brumaru, murmurând nehotărît: ― Tu erai?... Nici nu te recunoșteam sub deghizarea asta... Nadina interveni repede cu explicația: ― L-am cules și pe el, ca să fim compania mai mare... Nu te superi? ― O, se poate? Din... Vmse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Măicuța nu e acasă? întrebă foarte natural Mimi. Tânărul răspunse surprins: ― Nu este, dar... poftim înăuntru, doamnă!... Imediat am să... Doamna mică și blondă avu o fluturare de surâs pe buze zicînd: ― Ei, hai, fiindcă tot am venit, să vedem cuibul poetului. Titu se aprinse, îi sărută mâna de mai multe ori și o rugă să stea câteva clipe, să se sature măcar privind-o, că de când a văzut-o deunăzi, n-o mai poate uita... Mimi îl întrerupse, parcă nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Pârjol și prăpăd!... Uitați-vă, așa am scăpat, cum mă vedeți! Când vă spuneam eu că țăranii noștri sunt câini, dumneavoastră mă batjocoreați și nu credeați... Și iată, nicăiri n-au fost mai multe blestemății ca la Amara! Acolo e cuibul revoluției și de acolo au pornit toate!... Ce să vă mai spun, nenorocire mare! Și încă eu tot mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am salvat cel puțin viața și familia, că dacă ascultam pe conu Miron, cine știe ce aș fi pătimit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în Bîrlogu. Va fi pedepsit exemplar și imediat tot satul, bărbați, femei, copii, fără nici o excepție, prin bătaie. Dacă s-ar schița vreo rezistență, se va trage în plin și, la nevoie, se vor aduce tunurile și se va distruge cuibul de rebeli din temelii. În clipa când cele două plutoane porneau în marș forțat spre Bîrlogu, dinspre Amara sosi patrula de recunoaștere, raportând că țăranii de acolo, înarmați cu coase, furci, topoare, câteva arme de foc, s-au concentrat la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și el la Izvoru, dar a ținut să dovedească prefectului că ordinea este atât de mare, că poate merge noaptea și singur prin satele care au fost răsculate. Și pe urmă voia să ia personal conducerea anchetei preliminare în Amara, cuibul întregii mișcări de răzvrătire. Dis-de-dimineață, Ion Pravilă aștepta în curtea primăriei, tremurând și sfătuind cu straja despre secretarul Chiriță Dumitrescu care de două zile stătea ascuns cine știe unde, de frica oamenilor, și de care poate să fie nevoie acuma. ― Tu ești
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
albi din îmbulzeala nesfârșită de cuvinte înecând toate obstacolele artificiale șterse în chinuri. Un fel de intuiție personală ce o găsești numai în freamătul pădurii de foioase. Ploile de ninsori așteaptă să rumege împletitura dureroasă a crengilor arzând gingășia unui cuib de voci pierdut prin Templul zeiței Hator. Gonind veșnicia printre glasurile răgușite ale pietrelor puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! Contur filigranat în porțelan albastru de Prusia.
P?ntec cu laser privit dintr-o parte. Feeling by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83720_a_85045]
-
știu că e un bărbat de care trebuie să mă tem. Se apropie seara. Cerul se întunecă. Frunzele copacilor devin negre, de parcă verdele ar fi fost stropit cu cerneală. Marginile norilor se încrețesc, închipuind forme felurite. Ciorile se întorc la cuiburile lor de pe crengile înalte, iar croncănitul lor ascuțit pare să anunțe că au avut o zi grea. Îi chem pe servitori și le spun că aș vrea să iau cina. Eunucii și doamnele de onoare se înclină și transmit ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
palanchin, cu An-te-hai pășind alături de mine. Intrăm prin Loja Parfumului Proaspăt și apoi pe Poarta Valorii Spirituale. Ajungem la Templul Păcii Eterne într-o oră. În fața mea se află o clădire spațioasă, cu sute de păsări care și-au făcut cuib sub streșini. Sunt primită de un călugăr tânăr care este și eunuc. Are obrajii roșii și o aluniță între sprâncene. An-te-hai îmi anunță numele și titlul, iar călugărul aduce un registru imens. Ia o pensulă, o înmoaie în cerneală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]