5,026 matches
-
despre frică, nehotărâre, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sunt pagini grupate arbitrar în spațiul unor eseuri disparate, ci momentele născute oarecum necesar în urma unei intenții de rigoare. Ele se înscriu deci în logica unei idei care le dictează ritmul și conținutul. Mi-am pus întrebarea, terminând-o în această formă, dacă este vorba de „o carte grea“. Nu cred. Mai degrabă este o carte ambițioasă, care îndrăznește să vorbească „de sus“ despre noi, oamenii. Dar îmi fac iluzia
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu mai sunt și nu mai sunt întrebat decât în postura de purtător al libertății primite. Printre elementele fondului intim-străin se află, desigur, libertatea, dar nu se află și iubirea de libertate. Cel ce mi-a dăruit libertatea nu-mi dictează și atitudinea față de ea. Răspunderea la acest nivel are sens tocmai în măsura în care raportarea mea la libertate nu este predeterminată, ci este ea însăși un moment al libertății mele: eu pot să onorez darul libertății și să-l utilizez la nivelul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
asupra operei de artă. Dar ne vom opri asupra acestei mici scrieri nu în întregul ei, ci atrași de o singură problemă: opera de artă plastică și limita. Conferința lui Heidegger a contat pe împrejurări: tema ei a fost prilejuită, dictată deopotrivă de locul și de vremea în care a fost ținută: „Noi cei de aici, membri ai Academiei de Arte, adunați la Atena în prezența Academiei de Științe, într-un veac al tehnicii științifice, la ce altceva am putea medita
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Tehnicile utilizate de el la citit erau fenomenale. Ca să sesizeze laitmotivul, citea adesea o carte din patru în patru pagini, uneori necatadicsind nici măcar să taie foile. Își făcea mereu însemnări, indiferent dacă era în tren sau într-un restaurant; îi dicta secretarului său sau nota cîteva cuvinte pe fețe de masă sau pe meniuri 108. Nu o dată s-a întîmplat ca Iorga să coboare din tren cu proiectul unei cărți sau cu un articol ori două scrise în timpul călătoriei. Ca să-și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
duminici, de la 2 la 5 după-amiaza și de la 9 seara la două dimineața). În timp ce dicta, Iorga se plimba în jurul mesei, rareori întrerupîndu-se; Stahl considera dictarea aceasta drept "un curs captivant de interesant". După părerea lui, dacă nu și-ar fi dictat cartea, Iorga ar fi avut nevoie de 150 de ore ca să o scrie 112. Familia l-a ajutat în rezolvarea corespondenței cu membrii partidului său, cu figurile politice românești și de peste hotare, cu savanții și cu oamenii obișnuiți care apelau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
apelau la ajutorul lui. Iorga nu lăsa nici o scrisoare fără răspuns. Circulă și acum o istorioară care îl prezintă pe Iorga citind o carte în timp ce pășește de colocolo prin fața a trei stenografi, oprindu-se din cînd în cînd ca să le dicteze acestora simultan o carte, o piesă și un editorial. Spiritul relatării lui Stahl este dominat de caracterul apocrif al incidentului. Fără ajutorul magnetofonului, al procesoarelor de cuvinte, al computerelor, al avioanelor sau al altor "înalte tehnologii", Iorga se bizuia pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
volumul 3, 1909): din păcate, modul în care tratează Iorga literatura română de după Societatea "Junimea" suferă de pe urma implicării sale emoționale în "Sămănătorul". Critica și istoria literară a lui Iorga după scrierea acestei opere voluminoase vor fi constituite numai din ironii dictate de opiniile lui sămănătoriste. Gheschichte des Osmanischen Reichs (5 volume, Gotha, 1908-1913) se ocupă de istoria Imperiului otoman de la ascensiunea lui pînă la Războaiele balcanice și la prăbușire. Lucrarea aceasta a fost inspirată de opera fecundă a lui Lamprecht Geschichte
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
El nu greșea întotdeauna în prezicerea cursului evenimentelor. Îi era teamă de faptul că revizionismul maghiar va fi încurajat de toate acestea. Atunci cînd ungurii au început să-și susțină pretențiile teritoriale, Iorga comenta: "Ora șacalului". Ulterior, atunci cînd primul Dictat de la Viena i-a redat Ungariei partea de sud a Slovaciei, el declara neliniștit: "Ungaria a cîștigat!"75. Dar Iorga uita că redarea acestui teritoriu era justificată, nu ținea seamă de propriul său principiu etnic organic. Mai mult de 90
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din Norvegia până În Grecia. Lupta armată propriu-zisă a avut loc doar la Începutul și la sfârșitul conflictului. În rest, a fost un război de ocupație, de represiune, de exploatare și de exterminare, În care soldații, trupele speciale și polițiștii au dictat traiul zilnic și Însăși supraviețuirea zecilor de milioane de oameni captivi. În unele țări, ocupația a durat aproape tot războiul; pretutindeni, ea a adus teamă și sărăcie. Așadar, spre deosebire de primul război mondial, al doilea - războiul lui Hitler - a fost o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
României, ucrainenii În vestul Uniunii Soivetice etc.) au fugit odată cu armata germană În retragere, pentru a scăpa de represalii din partea majorității locale sau a Armatei Roșii care Înainta. Nu s-au mai Întors niciodată. Deși plecarea lor nu a fost dictată de lege sau organizată de autoritățile locale, nu aveau de ales. În alte zone, Încă dinainte de sfârșitul războiului funcționa o politică oficială. Inițiativa le aparținea, bineînțeles, nemților, care ordonaseră exterminarea evreilor și expulzarea În masă a polonezilor și a altor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și alții au numit „o tranziție ordonată”. Cum forțele de ocupație aliate doreau același lucru În Est, ca și În Vest, iluziile Rezistenței au fost repede spulberate. În Europa de Est (cu excepția Iugoslaviei), sovieticii au decis conturul guvernelor postbelice și le-au dictat ce măsuri să adopte. În Europa de Vest au fost instalate autorități provizorii până la organizarea alegerilor. Pretutindeni, mișcările de rezistență au fost Încurajate și, În cele din urmă, forțate să predea armele și să-și desființeze rețelele. Dacă privim retrospectiv, e izbitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un caracter pur „indicativ”: ea nu stabilea cote de producție, ci desemna obiective. În această privință era cât se poate de diferită de planificarea sovietică, ce avea ca trăsătură caracteristică (și defect principal) fixația asupra unor cifre rigide și arbitrare, dictând productivitatea În funcție de sectoare și bunuri. Planul Monnet se mulțumea să furnizeze guvernului o strategie și pârghii economice pentru atingerea anumitor obiective. Pentru acea vreme, era un demers profund original. În Cehoslovacia, o Comisie Centrală de Planificare cu trăsături și aspirații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
preferința politică a majorității electoratului - abia În februarie 1949, la un an după puciul comunist, Comisia de Planificare a fost epurată și redenumită Oficiul Planificării de Stat, cu un mandat foarte diferit. În restul regiunii, naționalizările de amploare, precum cele dictate În Polonia prin Legea Naționalizării din ianuarie 1946, erau opera guvernelor de coaliție dominate de comuniști. Dar și acolo existau rădăcini precomuniste: guvernul autoritar din Republica Poloneză interbelică inaugurase În 1936, prin Planul de Investiții Cvadrienal, un sistem rudimentar de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu este o creație artificială a Germaniei, ci o necesitate. Paul-Henri Spaak (aprilie 1942) E ceva ce știm, În adâncul sufletului, că nu putem face. Anthony Eden (ianuarie 1952) „Războiul acesta nu e ca-n trecut; cine ocupă un teritoriu dictează și organizarea socială. Fiecare Își impune sistemul până unde ajunge puterea sa armată. Altfel nu se poate.” Faimosul aforism al lui Stalin - consemnat de Milovan Djilas În ale sale Conversații cu Stalin - era mai puțin original decât părea la prima
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se poate.” Faimosul aforism al lui Stalin - consemnat de Milovan Djilas În ale sale Conversații cu Stalin - era mai puțin original decât părea la prima vedere. Al doilea război mondial nu era pentru Europa primul conflict În care victoria armată dicta organizarea socială: războaiele religioase din secolul al XVI-lea s-au Încheiat În 1555 cu Pacea de la Augsburg, care permitea domnitorilor să-și impună religia În teritoriile câștigate (cuius regio eius religio); În cuceririle europene ale lui Napoleon la Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Coroana britanică, scutite Însă de simbolurile neplăcute ale dominației imperiale. Acum Însă Commonwealthul era pe cale să devină un club al fostelor colonii, state independente pe care statutul de membru nu le obliga la nimic În plus față de ce le dictau propriile interese și sentimente. India, Pakistanul și Birmania au obținut independența În 1947, iar Ceylonul, În anul următor. Procesul nu a fost deloc unul pașnic - milioane de hinduși și musulmani au fost masacrați În epurările etnice și schimburile de populație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmă În Comunitatea Economică Europenă, aceasta avea deja o configurație bine definită, iar noile intrate nu erau În măsură să o influențeze, așa cum nădăjduiseră cândva liderii britanici. CEE era un condominiu franco-german În care Bonnul sponsoriza Comunitatea, iar Parisul Îi dicta politica. Dorința nemților de a face parte din Comunitatea Europeană a fost plătită scump, Însă Adenauer și succesorii săi au suportat acest preț decenii la rând fără să se plângă, preferând alianța franceză surprizei britanice. Între timp, francezii „europenizaseră” subvențiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Paris, acestea din urmă aveau un statut (și un profit) asigurat. Dar la Începutul anilor ’60, femeile - ca și bărbații - au renunțat treptat la pălării, costume pretențioase sau haine de seară. Tendințele vestimentare ale marelui public nu mai erau dictate exclusiv de sus. Europa continua să fie capitala stilului și eleganței, dar viitorul părea să fie unul al tendințelor eclectice, inclusiv adaptări ale prototipurilor americane sau chiar asiatice (lucru la care italienii excelau). În vestimentație, la fel ca și În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sălile de clasă, cantinele) și Într-o stare deplorabilă (chiar dacă - sau mai ales dacă - erau noi). Bugetul pentru educație, peste tot considerabil mărit, fusese consacrat școlilor primare și secundare, echipamentului și profesorilor. Era o alegere corectă, și În orice caz dictată de rațiuni electorale, dar consecințele ei nu au Întârziat să apară. În acest punct trebuie să amintim că, În 1968, majoritatea tinerilor nu erau studenți (detaliu omis În multe relatări ale perioadei), mai ales dacă părinții lor erau țărani, muncitori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un efort considerabil să arate altfel. Hainele, părul, machiajul și accesoriile au devenit etichete politice și generaționale indispensabile. Modele erau lansate la Londra: tendințele europene În materie de vestimentație, muzică, fotografie, modeling, publicitate și chiar reviste de mare tiraj erau dictate de gustul londonez. Cum britanicii aveau deja o reputație solidă de design anost și execuție jalnică, aceasta era o surpriză, o inversare tinerească a ordinii firești a lucrurilor, care s-a dovedit efemeră. Însă cu strălucirea ei iluzorie, „Swinging London
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Mexic de un asasin stalinist (și În mare măsură din această cauză), existau partide troțkiste În fiecare stat european unde nu erau explicit interzise. De obicei erau mici, conduse, după modelul fondatorului eponim, de o figură charismatică și autoritară care dicta doctrine și tactici. Strategia caracteristică era „infiltrarea”: troțkiștii activau În cadrul organizațiilor de stânga (partide, sindicate, societăți academice), Încercând să le colonizeze sau să influențeze deciziile și alianțele acestora În direcția dictată de teoria troțkistă. Pentru cei din exterior, partidele troțkiste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fondatorului eponim, de o figură charismatică și autoritară care dicta doctrine și tactici. Strategia caracteristică era „infiltrarea”: troțkiștii activau În cadrul organizațiilor de stânga (partide, sindicate, societăți academice), Încercând să le colonizeze sau să influențeze deciziile și alianțele acestora În direcția dictată de teoria troțkistă. Pentru cei din exterior, partidele troțkiste - și efervescența Internațională a IV-a (a Muncitorilor) la care erau afiliate - erau greu de distins de comuniști: Îi unea aceeași fidelitate față de Lenin și nu-i separa decât istoria sângeroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să Încurajeze exercițiul efectiv al drepturilor și libertăților civile, politice, economice, sociale, culturale și de alte feluri” și „să recunoască și să respecte libertatea individului de a-și mărturisi și practica religia sau convingerea, singur sau În comunitate, după cum Îi dictează conștiința”. Din această listă de drepturi și obligații, prolixă și aparent inofensivă, s-a născut mișcarea pentru drepturile omului. La un an după ce căpătaseră mult râvnitul lor acord internațional, liderii sovietici se confruntau deja cu o gamă tot mai largă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui deal înflorit, muzica de cameră fiind astfel transpusă în plein air. O altă variantă și ultima duce grupul la marginea unei păduri, iar de data aceasta copiii stau pe un trunchi de copac. Muzica se reflectă într-un ritm dictat de dispunerea lor în spațiu, așa cum există și un ritm intern al desenului pe care i-l conferă aceste trupuri goale, care realizează o armonie deplină cu natura din jur, în care ei se instalează firesc. Pe acest fond, muzica
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a treia. Mai curând putem vorbi de un caracter impersonal. Poetul pictează natura privind-o cu Îngrijorare de pe geamul conacului de la Mircești unde „perdelele-s lăsate și lampele aprinse;/ In sobă arde focul, tovarăș mângâios ...”. Caracterul neutru al lirismului e dictat Într-un fel și de canoanele clasice, potrivit cărora sentimentele trebuie ascunse, refulate, ceea ce nu se Întâmplă În poezia romantică despre natură. M. Eminescu vine cu o altă percepție a naturii și nu numai, G. Coșbuc și O. Goga trăiesc
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]