5,812 matches
-
în primul rând la cea mai mare sărăcie spirituală 1 - iar dacă Maiestatea Sa dumnezeiască ar fi șastfelț slujită și ar binevoi să-i aleagă, și la sărăcia materială; în al doilea rând, șsă-i conducăț la dorința de ocări și dispreț, pentru că din aceste două lucruri se naște umilința, astfel încât să fie trei trepte: prima, a sărăciei opusă bogăției; a doua, ocările și disprețul, opuse slavei lumești; a treia, umilința opusă trufiei; și, de la aceste trei trepte, să fie conduși către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-i aleagă, și la sărăcia materială; în al doilea rând, șsă-i conducăț la dorința de ocări și dispreț, pentru că din aceste două lucruri se naște umilința, astfel încât să fie trei trepte: prima, a sărăciei opusă bogăției; a doua, ocările și disprețul, opuse slavei lumești; a treia, umilința opusă trufiei; și, de la aceste trei trepte, să fie conduși către toate celelalte virtuți. 147. Dialog. Se va purta un dialog cu Stăpâna noastră, ca să-mi dobândească de la Fiul și Domnul său harul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
gândul că un alt bărbat ar fi avut-o îl chinuia teribil. Dacă ar fi iubit-o ar fi putut crede că purtarea lui e gelozie pură, dar ceea ce simțea pentru ea nu era dragoste, mai degrabă o antipatie și dispreț, iar despărțirea de ea ar fi fost precum o măsea dureroasă care-i aducea alinare extirpând-o. Se lăsase la voia întâmplării, fără a căuta soluții. Le ignora și nu căuta nici o alternativă. Își adusese aminte cum medicul psihiatru o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Încerca să se poarte calm și nu îndrăznea să-și afirme nevinovăția. Păreau ca doi cunoscuți, iar timpul petrecut împreună fusese ca un preludiu plăcut care acum se apropia în mod firesc de un sfârșit dezastruos. O privea cu un dispreț pe care ea nu-l merita. Acum speranța era ca un pui cu tot cu pene, cuibărit în suflet. Înfricoșată, tremurând, se furișă ca o umbră într-o altă cameră înaintând în întuneric, deschizând ușa fără zgomot. Se trezi rugându-se: ,,Doamne
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iz de ceartă și un gust amar. Carlina se simțea uitată și abandonată. Își ridică privirea căutând-o pe a lui și constată ca unul pentru altul nu mai reprezentau o companie plăcută. Privirea lui era plină de ură și dispreț. O privea fără nici o expresie. Nopțile erau cenușii, lipsite de transparență. Unde dispăruseră toate nopțile care debordau de iubire, în care își dorea să stea mereu cu el? Rămăsese numai cu gândul la ele, știind că nu mai există?... Viața
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ai aflat? Sau maică-ta nu ți-a spus niciodată să nu dai crezare bărbaților că au tendința de a te înșela? E uimitor. Cum ai putut face un lucru atât de măreț și tot pe atât de demn de dispreț pentru alții. - Nu te-am cunoscut lipsit de sensibilitate. - Nu mă înțelege greșit. Tocmai mă înfurie faptul că nu am mai știut de tine nimic, până n-am aflat de curând de la Lucia. N-am știut unde să te caut
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
maică-ta sau schimbat. - Ești absolut sigur!? Mama încă te mai iubește. - Te rog înțelege. Nu mai putem înoda ce a fost. Vei avea în curând un frățior. Spune că mă ierți și nu mă considera un tată vrednic de dispreț. - Nimic nu este mai îngrozitor ca ceea ce mi se întâmplă. - Înțelege că la vremea aceea am iubit-o mult pe mama ta. Era ca o perlă adevărată, veritabilă dar am pierdut această comoară. Am pierdut-o iremediabil. - Și atunci de ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făcând zid viu în spatele dramei care se consumă în prim-plan Plus Simbolurile. Cinematograful românesc a stat și mă tem că stă încă sub nefasta influență a cinematografului sovietic de tip Tarkovski, producând în serie regizori bântuiți de himere, afișând dispreț pentru story, intrigă, construcție dramaturgică. O (anumită) parte a criticii de film, favorabilă ea însăși Poeziei, Inefabilului, Simbolului, i-a încurajat împotriva oricărei evidențe. în fine, Publicul ”avizat”, strâmbând din nas la producția americană mediocră (pentru că oamenii aceia nu-și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
drumul spre cititor stând sub pecetea întunericului:,,(...) spuse de mai mulți, auzite de mine, împrăștiate de necuratul.” Cuvântul este resimțit că un gunoi, forma de pedepsire a greșelilor umane. Forță elementelor lexicale este năprasnica, violența:,, Cuvintele erau plesnete de bici, disprețul și frica aveau mirosul cămășilor și izmenelor purtate fără întrerupere trei și patru săptămâni.” Incipitul românului Lumea în două zile stă sub semnul unei referențialități mitice. 21 decembrie, solstițiul de iarnă, presupune o misterioasă legătură între planul terestru și cel
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
sine însuși, împlinind rolul unui farsor. Destinul e generat de propria imaginație:,, (...) avea cinismul să încerce până unde poate împinge glumă, cât de mare este puterea farsei? Sau totul este doar întâmplare, coincidență, destinul nostru nefiind decât închipuirea noastră?” Simte dispreț față de ideea scrisă ( deși cameră să, înțesata de cărți, induce inspirația, asigură starea de securitate, el își închipuie, trăiește ficțiunea). Transferul în planul imaginar este atat de intens, încât se identifică unui Dumnezeu domestic: ,,Lumea sărbătorii căreia mâinile Prin actul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
nu e slugă să suporte manifestările colerice ale altora... Atît timp cît eu mă port civilizat cu muncitorii din subordine, pretind aceeași comportare și șefilor mei. Ascultă, tovarășe fizician!... se înfurie Brîndușa, ridicîndu-se în picioare, rostind cuvîntul "fizician" cu același dispreț ca azi-dimineață, cînd am fost la ea în birou. Prim-secretarul, care a urmărit toată discuția noastră, privindu-ne pe rînd, ridică brusc stiloul spre Brîndușa, oprind-o. Brîndușa observă gestul, își stăpînește furia, strînge din umeri ca o scuză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
asta. Dar nici la șantaj nu pot să recurg: "pornesc instalația dacă-mi dați casă"... Vă las vouă ție, Brîndușei și altora drumurile astea; eu am cărarea mea... Tamara se uită lung la mine, privindu-mă cu un amestec de dispreț și ură, care mă lasă rece. Nici chiar gestul ei scurt, prin care-și scutură capul, aranjîndu-și buclele brumate, nu-mi mai spune nimic. Mă gîndesc o clipă la noaptea ceea de Ajun și-mi pare bine că nu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
intuit că undeva, în subconștientul meu, am o bănuială, că toată explozia mea de vorbe și gînduri era o mantie sub care îmi ascundeam teama de-a nu o descoperi pe Livia cea adevărată: "Un depozit de cărți..." Cu ce dispreț ba mai degrabă ignoranță agresivă a spus-o!... Bag din nou fisa în telefon și încep să formez numărul lui Don Șef. Vreau să-l invit la un chef crunt, după care să ajungem ori într-un șanț, ori la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamnă, și să vă strîngă de gît, îi spun calm. Vorbele mele o lovesc pe Brîndușa ca o palmă dată pe neașteptate. Face o grimasă de durere, lăsîndu-și brațele să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă gândesc la tine, mă gândesc cu spaimă și uneori cu liniște: „Îmi feresc copilul și trebuie să fie așa“. Îmi vorbea azi cineva de heimatlos (fără țară, fără pașaport) ca de un lucru infamant. Lăsam vorbele să cadă cu dispreț. Vorbele ce valoare mai au. Și „Faptele“ dureroase și ucigătoare au alură de tragedii grecești. Iubito, fii fericită. Atâta vreau. Să știi ori când că eu am știut ce vine - că nu ne vom mai vedea - de când am rămas singură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Eu alunecam și mă săltam înapoi pe pernele de piele și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari boieri din România și că saluturile proprietarilor și ale țăranilor erau un omagiu firesc, fiindcă numai noi singuri eram „boierii“. Nu știu cine-mi vârâse asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-mă când ai ce ți-am cerut. Și, înainte să pot face un pas, iat-o, ieșind din cabina de probă a lui Erin, la fel de înaltă, blondă și imaculată ca întotdeauna, buzele deja strâmbându-se într-un surâs plin de dispreț. Părul îi lucește, ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul corp îmi e străbătut de un șoc electric. Picioarele, acoperite de pantalonii gri strâmți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceva de genul ăsta.) — Păi, și de ce nu mi-ai spus nimic? Pentru că nu m-ai întrebat, îmi vine să-i spun, dar, în loc de asta, mă mulțumesc să dau vag din umeri. — Și unde faci nunta? Vechea expresie plină de dispreț a Aliciei îi revine pe chip și o simt cum se pregătește să mă atace. — Păi... chestia e că... Îmi dreg glasul. OK, acum e momentul. Ăsta e momentul să-mi fac marele anunț. Să-i spun lui Robyn că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
așa ceva. Și ce-o să faci când o să-ți ceară niște bani? — Până atunci o să fac rost și de bani! — Și dacă te verifică? Dacă se duce la Barneys, să vadă cu ochii lui? — N-o să mă verifice, spune Danny cu dispreț. Abia are timp să vorbească cu mine o dată pe lună; cum o să se ducă la Barneys, pe nepusă masă? Exclus. Dar, dacă cumva te întâlnești cu el pe scări, spune-i ce te-am rugat. Asta-i tot ce-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
moda... — Mie-mi spui? îmi șoptește Danny în ureche. — Dar, dacă se vând, o fi ceva de capul lor. Daniel, îmi scot pălăria în fața ta. Pune mâna pe alt tricou, cu capse în jurul gulerului și se uită la el cu dispreț plictisit. Pe care să-l iau? — Nu trebuie să cumperi nici unul! zice Danny iute. O să-ți fac eu unul special pentru tine. Cadou. — Insist, spune Randall. Dacă nu pot să-mi sprijin propriul frate... — Randall, te rog. Vocea lui Danny
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
puțin vreo mie de amante blonde în New York, care au fost agresate pe Madison Avenue de fosta nevastă a prietenului, scoasă din minți. — Cum... ai zis că-l cheamă pe prietenul tău? arunc în treacăt. — William. Își schimonosește buza, a dispreț. Auzi cum îi spunea ea: Bill! O, Doamne. Ea e. Blondina practicantă. Și e chiar aici, în fața mea. OK. Continuă... să zâmbești. N-o lăsa să se prindă că bănuiești ceva. În adâncul sufletului, sunt furioasă la culme. Asta e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
greață de la stomac, mă sforțez să pun o mână pe mâneca ei de bouclé roz. — Nu crezi că trebuie să fim solidare una cu alta? Să... ne sprijin una pe cealaltă? Urmează o pauză, în timpul căreia Alicia mă privește cu dispreț. După care își trage brusc brațul din mâna mea și se îndepărtează, cu pași mari. Ne mai vedem, Becky, zice peste umăr. Trebuie s-o opresc. Repede. — Becky! În spatele mele aud glasul lui Eileen și mă întorc mirată. Uite vasele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sentimentul că o să mi-o arunce în față. Apoi, cu foarte mare grijă, împăturește hârtia și o pune pe servantă. Ce e zvâcnetul ăla ușor de sub ochiul ei, emoție? E ofensată? Lividă de furie? Sau pur și simplu plină de dispreț? Nu pot deloc s-o citesc pe Elinor. Acum cred că are un rezervor uriaș sigilat de dragoste în suflet, iar în clipa imediat următoare mi se pare aceeași vacă încălțată dintotdeauna. Acum mi se pare că mă urăște de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Goga-Cuza), În cadrul unei adunări proguvernamentale a Asociației Romilor din Craiova s-a declarat de la tribună : „Trebuie să luptăm ca să curățăm cojocul românesc de păduchele jidănesc” <endnote id="(686, p. 243)"/>. „Nimic mai comic - scria H. Stahl În 1910 - decât reciprocul dispreț al evreului pentru țigan și al țiganului pentru celălalt” <endnote id="(843, p. 112)"/>. Chemarea la luptă de mai sus este destul de paradoxală pentru niște reprezentanți ai romilor, o minoritate etnică percepută, la rândul ei, ca fiind parazitară și murdară
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
1872 ; <endnote id="cf. 685, p. 239"/>). Spre deosebire de Arghezi, Nicolae Iorga a simțit o bolnăvicioasă voluptate atunci când a descris mizeria În care trăiau evreii din Bucovina și Basarabia la Începutul secolului XX. Ceea ce este compasiune la primul este un imens dispreț la cel de-al doilea : „Într-o duhoare ce amețește, se Îngrămădesc case evreiești strâmbe, care sunt lustruite de murdărie”, „case murdare, În care se oploșește jidovime”, „evreimea stă la iveală Înaintea tărăbilor joase, spurcate”, „această păcătoasă calicime leneșă, care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]