KorAP: Find »[drukola/base=domnesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...199 200 201 ...229 >

5,717 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

sale măsurară, parcă cu curiozitate, statura solilor. Nu era Îmbrăcat cu hlamida purpurie tivită cu blană albă și nici nu purta pe cap coroana bunicului său Alexandru cel Bun. Avea veșminte mai sobre, aproape militare, În culorile maronii ale vânătorilor domnești. Haina de catifea, lungă până deasupra genunchilor, Îi era strânsă Într-o centură bătută cu diamante, iar la piept strălucea un medalion de aur primit de la dogele Veneției. În ziua aceea Ștefan nu purta nici un Însemn al puterii, tocmai fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
i se păruseră a avea vreo importanță Într-o Întâlnire care nu avea cum să devină dialog. Nu era o negociere și nu era o solie adevărată. Era doar o tentativă orgolioasă de intimidare, ce nu merita osteneala adunării Sfatului domnesc. De fapt, Sfatul fusese adunat pentru ceea ce avea să urmeze. - Care e numele tău, solule? Întrebă domnitorul, cu aceeași curiozitate, ca și cum ar fi fost vorba de un musafir sosit dintr-o țară exotică, plin de daruri și mesaje de prietenie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
avea nici un conținut, ceea ce Însemna și că putea fi infinit de relaxată. Oricum rezultatul era același. - Consider aceste cuvinte ca o jignire! strigă Iusuf. Prefer moartea decât un asemenea răspuns! - Ah! tresări Ștefan. Atunci... Cu un gest scurt luă sceptrul domnesc de pe perna ținută de spătarul Mihail, se Întoarse și plesni tâmpla solului cu o forță care Îi zdrobi pe loc oasele craniului. Iusuf se prăbuși, mort pe loc, Într-o baltă de sânge. Voievodul puse sceptrul la loc și făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
timp, frăția noastră cu creștinătatea catolică a Apusului Europei! Creștinătatea noastră se apără până În ultima mănăstire din adâncul codrilor! Și nu va pieri chiar dacă ființa noastră vremelnică se va face țărână! În sală se lăsă din nou liniștea. Întregul Sfat domnesc simțea că de data asta nu are loc una din adunările menite să stabilească strategia apărării țării, ci se Întâmplă ceva mult mai important. Țara era amenințată În Întregimea ei, ca alcătuire a obștii, ca organizare militară și ca suflet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
să fie Imperiul cu tătarii din Crimeea sau cu Țara Românească peste un an sau chiar peste trei luni. Dar În acel moment sistemul de alianțe al lui Mahomed funcționa perfect și rapid. Spre deosebire de sistemul de alianțe al Moldovei. Sfatul domnesc se prelungi până târziu În noapte. Se citiră scrisorile de răspuns ale regelui Cazimir al Poloniei, ale lui Matei Corvinul al Ungariei și ale lui Andrea Vendramin, dogele Veneției. Cazimir promitea că va trimite sultanului o solie care să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ce se apropia de sfârșit. - Am aflat tot ce se putea afla din surse diplomatice și din informații ale structurilor militare, spuse, cu glas potolit, domnitorul. Acum vreau să discutăm despre informațiile mai secrete decât informațiile secrete dezvăluite astă-seară Sfatului domnesc. Mesajul meu a ajuns la Istanbul? - A ajuns, prin rețeaua Apărătorilor, răspunse Pietro. A fost Înmânat direct Marelui Maestru al Cuceritorilor. - Identitatea lui se confirmă? - Până acum, da. Toate datele și toate evenimentele verificate de noi sunt reale. Dar cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
proporții, voievodul ținea piept unei forțe copleșitoare. Dar frontul se muta, implacabil, spre nord. Căpitanul Oană strânse frâul lui Crivăț, care se cabră, surprins. - Apărătorii În vârf de atac, scuturile ridicate pe flancuri! Lăncierii În prima linie! Aflat În mijlocul vânătorilor domnești, spătarul Mihail sesiză noua așezare a Apărătorilor, dar nu Înțelese schimbarea de strategie. Apărătorii renunțau oare la lupta de hărțuială? Prefera Oană un atac sinucigaș? Dădu pinteni și se apropie de căpitan, care Îi desluși chipul abia când ajunse la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
flancul drept. - Fie, căpitane. Nu acestea au fost poruncile măriei sale, dar ai Întreaga mea Încredere. - Ordin pentru toți oamenii tăi! Arcașii În față, protejați de scuturi! Trei lansări de săgeți Înaintea contactului direct! Spătarul Întoarse calul și galopă spre vânătorii domnești. Erina Își apropie calul de al lui Oană. - Spune-mi Erina... șopti căpitanul. - O singură promisiune... Conduci bătălia de aici, prin semnalele voastre... Nu ai cum să te aperi acolo, În vâltoarea luptei. Abia Îți miști brațul stâng și deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
din cavaleria ușoară, spadasini de zece ori mai buni decât tot ce au tătarii! Misiune: Îl Împiedicați pe Eminek să mai aibă controlul manevrelor! Dacă ajungeți la el, Îl ucideți! - Înțeles, căpitane! - Atenție la semnalele mele și la mișcările vânătorilor domnești, care vor micșora presiunea asupra voastră atacând pe flancuri! Dacă dau semnalul de retragere, reveniți prin ieșire laterală din luptă, În spatele crângului! Pe poziții! O clipă, marginea satului Ștefănești apărată de călăreții Moldovei Încremeni Într-o liniște neașteptată. Se auzeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
a căpitanului mai poate restabili Încrederea oștenilor. Cei doi se priviseră o clipă și Înțeleseseră că se gândesc la același lucru. Însoțit de mica lui gardă, cu calul Erinei aproape lipit de Crivăț, căpitanul trecuse printre rândurile deznădăjduite ale vânătorilor domnești și ale călăreților de Timiș, ajunsese În locul În care Apărătorii continuau pătrunderea spre Eminek și deveni vârful de atac. Avea frâul calului Înfășurat În jurul pumnului strâns al mâinii drepte și Îi avea, tot În dreapta, pe Erina și pe arcașul Simion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
sălbatică, puterea spadasinilor moldoveni și Încrederea insuflată de prezența căpitanului făcură ca centrul tătarilor să dea Înapoi. Nu erau decât câțiva pași, dar putea fi Începutul unei răsturnări incredibile În raportul de forțe. Căpitanul Tudor Jurj, care preluase comanda vânătorilor domnești după căderea spătarului Mihail, sesiză momentul de ezitare al dușmanilor și ridică sabia, strigând: - După căpitanul Oană, Înainte! Zdrobiți-i! - Moldovaaa! se ridică strigătul de luptă al călăreților lui Ștefan. - Ce se Întâmplă? Întrebă Oană, care nu deslușea mișcările de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Când tătarii auziră semnalul de retragere era deja mult prea târziu. Câmpul de luptă de la Ștefănești devenise deja un loc al victoriei Moldovei. Dar războiul era departe de a se fi Încheiat. Păstrând ca vârf de atac grupul Apărătorilor, călărimile domnești goneau În urmărirea lui Eminek, care avea, Încă, o oaste superioară numeric. Pentru Oană, această retragere era, În mare măsură, inexplicabilă. Tătarii Crimeii se puteau apăra foarte bine pe un alt aliniament, fără să aibă nevoie de această goană nebună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de arcași. Voievodul atacat cu lancea de un ienicer, dar salvat de buzduganul lui Alexandru. Pietro. Răvașul avea și un post scriptum. Cosmin, așteptăm cu sufletul la gură o victorie a ta. Va urma un mesaj al voievodului către călărimile domnești. Supune-te. Căpitanul desfăcu al doilea răvaș, sosit la un ceas după primul, În timp ce Apărătorii provocau răsturnarea de forțe de la Ștefănești. Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu stăpânitor al ținuturilor Moldovei de la Dunăre până la Nistru și de la hotarele Țării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Apus. Cosmin Oană 6 iulie 1476, Răcătău, malul Siretului Căpitane Oană, Măria sa mi-a poruncit să-ți transmit prin rețeaua noastră următoarele porunci: nici un călăreț nu iese din cetatea Hârlăului și din nici o altă cetate. Cele două corpuri de vânători domnești și regimentul cavaleriei de Neamț continuă urmărirea lui Eminek, dar nu mai departe de vadul Nistrului.Din ziua În care tătarii au ieșit de pe teritoriul Moldovei, oastea este liberă pentru trei săptămâni. Ne aflăm pe malul drept al Siretului, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nevoie de tine aici. Cât mai repede. Ștefan, domnul Moldovei 15 iulie 1476, Cetatea Albă Măria ta, Eminek a trecut În noaptea asta vadul Nistrului, la nord de Cetatea Albă. L-am adus până aici trimițând cinci mii de vânători domnești de-a lungul Prutului, să facă zid de săgeți la orice Încercare a tătarilor de a trece râul mai devreme. Încă nu s-a luminat de zi. Pe malul celălalt, tătarii Crimeii au fost Încolțiți de o avangardă a Hoardei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
puțin, În fiecare clipă. - Pot să-ți dau scrisoare măriei sale... sau pot să-ți spun eu Însumi ce cuprinde ea... Erina tresări, făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i plăcea infinitul câmpiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
dorință, căpitane. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut. Tu, Ordinul Apărătorilor, și cel care acum nu este aici, Oană. Vă mulțumesc și știu că asta e mult prea puțin. Lăsați-mă singur. Vreau să-mi adun gândurile. Fără Sfatul domnesc, fără spătarii care Îmi țin sceptrul și spada, fără Apărătorii care veghează asupra vieții mele. În această clipă, viața mea mă privește doar pe mine. - Înțeleg, măria ta... Pietro Înclină fruntea și duse pumnul În dreptul inimii. Ceilalți Apărători făcură același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu mânerul În sus. Umbra ei, proiectată pe pământ de lumina lunii, Înfățișă crucea. Era semnul de recunoaștere pentru cei care nu credeau că acolo, la Bradu Strâmb, se află Însuși Domnul țării. În clipa următoare, Întreaga cavalerie a vânătorilor domnești ieși, perfect aliniată, pe latura dreaptă a poienii și În josul ei, iar pădurea fremătă de cai, de voci și de clinchete de arme. Un călăreț se desprinse din formație și sosi, la trap, În fața voievodului. Descălecă, puse genunchiul drept la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
fremătă de cai, de voci și de clinchete de arme. Un călăreț se desprinse din formație și sosi, la trap, În fața voievodului. Descălecă, puse genunchiul drept la pământ și spuse: - Comisul Tudor Jurj, comandantul corpurilor unu și doi de vânători domnești, la porunca măriei tale! - Ridică-te, comise! spuse Ștefan. Și spune-le oamenilor tăi că au prețuirea mea pentru victoria de pe Prut. Acum, Însă, avem de Îndeplinit cea mai grea sarcină din istoria acestei țări. Și cea mai sfântă. Eliberarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de pe Prut. Acum, Însă, avem de Îndeplinit cea mai grea sarcină din istoria acestei țări. Și cea mai sfântă. Eliberarea!! Ultimele cuvinte fuseseră rostite pe un ton mai ridicat, așa cum era obiceiul domnitorului când anunța o decizie crucială În sfatul domnesc. Cuvântul „eliberarea” străbătu poiana și pluti deasupra pădurilor Încremenite În așteptare, până când un vuiet veni de pretutindeni, ca un răspuns la o Întrebare care nu fusese rostită. Întrebarea aceea era: „Sunteți gata să jertfiți tot ce mai aveți pentru acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Cuvântul voievodului se Întorcea, ca un ecou, dar nu era doar ecoul, ci erau zecile de mii de voci care Îl rostogoleau din vârfurile munților spre văile sălbatice de la Bradu Strâmb. Nu mai era singur. Nu fusese niciodată singur. - Călărimile domnești așteaptă poruncile măriei tale, spuse comisul Jurj. Și nu uită că măria sa s-a jertfit pe sine ca să-și lase oamenii la casele lor, la vreme de urgie. Și nici că răzeșimile și boierii țării au căzut la Valea Albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-i drumul? Nu. Era altceva. Uitase cu totul șirul zilelor. Era lună plină. Prima lună plină din august. Dacă tot ce gândea el era adevărat, atunci Ștefan se afla la Bradu Strâmb, adică la numai două zile călare. Iar călărimile domnești care fuseseră lăsate să-și culeagă roadele se Întorceau la luptă. Dar, chiar și așa să fi fost, cu cincisprezece mii de călăreți soarta războiului nu putea fi schimbată. Fulgerător, o umbră intră În cort și, Înainte ca Oană să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cetățile și munții. La cetăți nu putem ajunge, căci se află sub asediu. Ne rămân munții. 14. Întâlnirea 15 august 1476, Păltinoasa, Valea Moldovei Oastea voievodului trecuse dinspre Humor spre Ilișești, fără să iasă din umbra codrilor. Detașamente ale vânătorilor domnești atacaseră și zdrobiseră patrulele de spahii care cutreierau obcinele Bucovinei. Mai sus de Suceava, forțele otomane se aventurau cu greu, iar cele care se aventurau nu se mai Întorceau. Mai sus de Suceava Începea o țară sălbatică și necunoscută. Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aceștia să organizeze apărarea, se retrăseseră. Fără să stea pe gânduri, turcii porniră În urmărire. După un galop de aproape o mie de pași, voievodul dădu semnal arcașilor. Dușmanii intraseră În raza de acțiune a săgeților. În Întunecimea pădurii, vânătorii domnești conduși de comisul Tudor Jurj așteptau cu neliniște ordinul de atac. Zdrobiseră armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
care se jertfiseră acolo. Știau că În spatele lor se află călărimile proaspăt adunate la porunca voievodului, conduse de spătarul Costea. Oșteni noi, tineri, din care puțini cunoscuseră gustul amar, de sudoare și de sânge, al primei bătălii. Dar ei, vânătorii domnești, erau elita cavaleriei moldovene. Ei, și nu altcineva, trebuiau să arate că turcii puteau fi Învinși. Lângă linia vânătorilor se auzi un tropot ușor. Comisul Jurj Întoarse privirile, uimit. - Măria ta... Călăreții Întoarseră și ei capetele. Într-adevăr, Ștefan plecase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]