KorAP: Find »[drukola/base=exclama & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...199 200 201 ...236 >

5,886 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

încă și în tren!... repetă ea, parcă amintindu-și ceva. — Ah, e o istorie stupidă, nici nu merită s-o repet: din pricina guvernantei prințesei Belokonskaia, Mrs. Schmidt, dar... nici nu merită s-o repet. — Negreșit trebuie să mi-o povestiți! exclamă veselă Nastasia Filippovna. — Pe asta încă n-am auzit-o! observă Ferdâșcenko. C’est un nouveau*. — Ardalion Alexandrovici! se auzi iarăși glasul rugător al Ninei Alexandrovna. — Tată, te caută cineva! strigă Kolea. — E o istorie stupidă și pot s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să schelălăie! Trenul continuă să zboare... Sunteți un monstru! strigă Nastasia Filippovna, râzând și bătând din palme ca o fetiță. — Bravo, bravo! aplaudă Ferdâșcenko. Zâmbi și Ptițân, cu toate că nici lui apariția generalului nu-i făcuse plăcere; chiar Kolea râse și exclamă și el: „Bravo!“ — Și aveam, aveam dreptate, de trei ori aveam dreptate, continuă triumfător generalul, pentru că, dacă în tren țigările sunt interzise, despre câini nici nu are rost să mai vorbim. — Bravo, tată! strigă entuziasmat Kolea. Excelent! Negreșit și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieșită din comun. Kolea alergă să deschidă. Xtc "X" Antreul deveni brusc extrem de zgomotos și de aglomerat; celor din salon li se părea că intraseră din curte câțiva oameni și că alții continuă încă să intre. Câteva glasuri vorbeau și exclamau simultan; rumoare de voci și strigăte răsunau și pe casa scării, semn că ușa de la intrare nu fusese închisă. Vizita se dovedea a fi din cale-afară de ciudată. Toți se uitau unii la alții; Ganea se repezi în sală, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tac! — Iată cui trebuie să-i mai cereți iertare, spuse prințul, arătând spre Varia. — Nu, în cazul acesta am de-a face cu dușmani. Fiți sigur, prințe, că am încercat de multe ori; dar dumneaei nu e sinceră când iartă! exclamă Ganea cu înflăcărare, se întoarse cu spatele la Varia și se trase deoparte. Nu, te iert! spuse brusc Varia. — Și mergi diseară la Nastasia Filippovna? — Merg, dacă zici tu, numai că mai bine stai și judecă singur: mai e acum cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cincisprezece, pentru că altminteri rămân lefter. — O, fără îndoială; și fiți sigur că imediat... Pe lângă asta, generale, am o rugăminte. N-ați fost niciodată la Nastasia Filippovna? — Eu? Eu să nu fi fost? Pe mine mă întrebați? De câte ori, dragul meu, de câte ori! exclamă generalul apucat de o criză de ironie satisfăcută și triumfătoare. Dar în cele din urmă am renunțat s-o mai frecventez, pentru că nu vreau să încurajez această căsătorie indecentă. Ați văzut, ați fost martor astăzi: am făcut tot ce putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
m-a invitat: astăzi acolo e sindrofie. De altminteri, sunt gata să trec peste unele conveniențe și n-au decât să râdă de mine, numai să intru cumva. Ați avut, tinere prieten, exact, dar exact aceeași idee ca și mine! exclamă generalul entuziasmat. Că doar nu v-am chemat aici pentru fleacul ăsta! continuă el, culegând bancnota și depunându-și-o în buzunar. V-am chemat tocmai ca să vă propun o expediție în doi la Nastasia Filippovna sau mai bine zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o mare povară morală, aș... — Mi se pare că și-așa am făcut o mare prostie deranjându-vă adineaori, bâigui prințul. Pe deasupra, acum sunteți... La revedere! — Dar nu pot, nu pot să vă las să plecați de lângă mine, tinere prieten! exclamă generalul. Văduva, mama familiei, e cea care extrage din inima ei acele coarde care vibrează în toată ființa mea. Vizita n-o să dureze mai mult de cinci minute, în această casă nu umblu cu ceremonii, aproape că locuiesc aici; mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un ticălos. De altfel, e grozav de irascibil și nici nu-l mai contrazic. Va să zică Nastasia Filippovna de-abia v-a cunoscut și v-a și invitat la ea? — Tocmai asta-i: nu m-a invitat. Atunci cum vă duceți? exclamă Kolea și chiar se opri în mijlocul trotuarului. Și... și cu asemenea haine, când acolo e o adevărată sindrofie? — Zău că n-am habar cum o să intru. Mă primește - bine, nu - înseamnă că am pierdut prilejul. Cât despre haine, ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toate acestea erau destul de grosolane și intenționat cusute cu ață albă, însă aici se acceptase ideea că lui Ferdâșcenko i se permite s-o facă pe măscăriciul. — Păi eu sunt primit și tolerat aici tocmai ca să vorbesc în felul ăsta! exclamă de îndată Ferdâșcenko. Spuneți și dumneavoastră, chiar e posibil ca oameni de teapa mea să fie primiți undeva? Doar pricep și eu chestia asta. Se poate ca eu, Ferdâșcenko, să fiu pus lângă un gentleman atât de subțire precum Afanasi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
va minți. Păi tocmai asta-i distracția: să vedem cum minte omul. Dar tu, Ganecika, nu prea ai de ce te teme că o să minți, pentru că și-așa toți știu care-i fapta ta cea mai parșivă. Ia gândiți-vă, domnilor, exclamă deodată Ferdâșcenko, cuprins de un fel de inspirație, ia gândiți-vă cu ce ochi ne vom uita unii la alții, mâine, de pildă, după ce vom fi povestit! Chiar e posibil așa ceva? Nastasia Filippovna, chiar ați luat-o în serios? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ai permis o asemenea nedreptate? — Asta-i bună! Doar n-ați fi vrut să mă duc și să mă acuz singur! zise Ferdâșcenko și chicoti, surprins totuși în parte de impresia generală cam neplăcută produsă de povestirea lui. — Ce murdărie! exclamă Nastasia Filippovna. — Hodoronc-tronc! Vreți ca omul să vă povestească cea mai urâtă faptă din viața lui și-i mai pretindeți și strălucire. Faptele cele mai urâte sunt murdare întotdeauna, după cum ne vom convinge imediat, ascultându-l pe Ivan Petrovici; de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
eu intenționez să povestesc în încheiere o faptă din „propria mea viață“, însă aș vrea s-o fac după dumneavoastră și Afanasi Ivanovici, pentru că dumneavoastră amândoi trebuie să mă încurajați, încheie ea, izbucnind în râs. — O, dacă și dumneavoastră promiteți, exclamă generalul înflăcărat, sunt gata să vă povestesc toată viața mea; recunosc însă că, așteptându-mi rândul, mi-am și pregătit anecdota... — Și e de ajuns să te uiți la chipul Excelenței Sale ca să-ți dai seama cu ce mare satisfacție literară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
taie beregata celui mai bun prieten, cum am citit nu de mult. Da, mare nerușinat mai ești! Și eu sunt nerușinată, dar tu mă întreci. Ca să nu mai zic nimic de cel cu buchetele... Nu vă mai recunosc, Nastasia Filippovna! exclamă generalul, plesnindu-și palmele a sinceră dezolare. Dumneavoastră, atât de delicată, cu idei atât de inteligente și - uite! Ce limbaj! Ce stil! — Acum sunt beată, generale, râse brusc Nastasia Filippovna, și vreau să petrec! Astăzi e ziua mea, ziua mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fi luat la pumni pentru asta. XVItc "XVI" — Afacerea e sigură, anunță, în sfârșit, Ptițân, împăturind scrisoarea și întinzându-i-o prințului. Fără bătaie de cap, pe baza unui testament indiscutabil al unei mătuși, primiți un capital extrem de mare. — Imposibil! exclamă generalul, parcă ar fi tras cu tunul. Toți rămăseseră din nou cu gurile căscate. Adresându-i-se în special lui Ivan Feodorovici, Ptițân dădu lămuriri că prințului, cu vreo cinci luni în urmă, îi murise o mătușă, pe care acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fi el idiot, dar știe că vorba dulce mult aduce, asta-i natura umană!“ Remarcă și prințul, dintr-un colț, privirea scăpărătoare a lui Ganea, cu care acesta parcă ar fi vrut să-l prefacă în scrum. Ce om bun! exclamă înduioșată Daria Alexeevna. — Un om cu carte, dar pierdut iremediabil! șopti generalul cu jumătate de gură. Toțki își luă pălăria și se pregătea să se ridice, ca să dispară neobservat. Făcu cu generalul un schimb de priviri, să plece împreună. — Mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am spus doar că e o femeie pitorească, bâigui Afanasi Ivanovici, care pălise și el puțin. — Dar, totuși, sunt o sută de mii! — Doamne, Doamne! se auzea din toate părțile. Toți se îngrămădiseră împrejurul căminului, toți voiau să vadă, toți exclamau... Unii chiar urcară în picioare pe scaune, ca să privească peste capetele celorlalți. Daria Alexeevna se repezi în camera de-alături și, speriată, șușotea ceva cu Katia și Pașa. Frumoasa nemțoaică fugise. — Măicuță! Regino! Atotputernico! zbiera Lebedev, târându-se în genunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i trecea prin cap că acestea ar putea avea vreodată efect, gândindu-se că o face doar așa. Se dovedi că nu era așa. „Să mai ai încredere, după una ca asta, în acești oameni, mai arată-le încredere onestă!“ exclama el îndurerat, stând împreună cu noii lui prieteni cu o sticlă de vin dinainte, în casa lui Tarasov 37, și povestindu-le anecdote despre asediul Karsului și soldatul înviat din morți. De altminteri, o ducea excelent. Ptițân și Varia spuneau că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
căsătorie de recent răposata Elena, soția mea, care a murit în chinurile facerii. Iar ciovlica asta e fiică-mea, Vera, în doliu. Iar acest, acest, o, acest... — De ce te-ai blocat? îi strigă tânărul. Continuă, nu te jena. — Luminăția Voastră! exclamă deodată Lebedev, cu un fel de avânt. Ați binevoit să urmăriți în ziare uciderea familiei Jemarin 39? — Am citit, spuse prințul cu o oarecare uimire. — Ei bine, acesta-i adevăratul ucigaș al familiei Jemarin, chiar el este! — Ce spuneți? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
binecuvântat; înseamnă că i s-a făcut chiar ei milă de tine... Asta-i, la revedere, nici eu, nici tu nu mai avem timp. Și deschise ușa de la apartamentul lui. — Hai să te îmbrățișez la despărțire, om ciudat ce ești! exclamă prințul, privindu-l cu un reproș gingaș și încercând să-l ia în brațe. Însă Parfion doar își ridică mâinile și le coborî imediat la loc. Nu se putea hotărî ; își ferea ochii ca să nu-l privească pe prinț. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai frumoasă. O prindeau foarte bine fâstâceala și ciuda pe propria ei persoană pentru această fâstâceală. — Parcă puține cuvinte ți-a schimonosit, adăugă ea. — M-am bazat pe propria dumitale exclamație! strigă Kolea. Acum o lună frunzăreai Don Quijote și ai exclamat că nimic nu-i mai grozav decât „cavalerul sărman“. Nu știu la cine te-ai referit atunci: la Don Quijote sau la Evgheni Pavlovici, sau poate la o a treia persoană, dar oricum ai vorbit de cineva și discuția a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lui pură, De al său prea dulce vis, El pe scut și pe armură A.M. D.* cu sânge-a scris. Când la luptă paladinii Se-aruncau cu crunt avânt În pustiul Palestinei Nume de femei strigând, Lumen coeli, sancta Rosa*! Exclama înspre dușmani, Semănând apoteoza Spaimei printre musulmani. În castelul lui, departe, Se-ntorcea din Răsărit Și-a rămas până la moarte Mut și trist, ca un smintit. Amintindu-și apoi aceste clipe, cuprins de o nemaipomenită tulburare, prințul fu chinuit mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încercau să se prefacă a nu fi observat nimic. Însă Evgheni Pavlovici (prințul era chiar gata să parieze) nu doar că își dăduse seama, dar se și străduia să se remarce faptul că a înțeles: zâmbea prea ironic. — Ce minunăție! exclamă generăleasa, sincer entuziasmată, imediat ce se încheie recitarea. Ale cui sunt versurile? — Ale lui Pușkin, maman, nu ne face de rușine! exclamă Adelaida. — Păi, cu voi, omul poate ajunge și mai prost decât sunt eu! îi răspunse cu amărăciune Lizaveta Prokofievna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își dăduse seama, dar se și străduia să se remarce faptul că a înțeles: zâmbea prea ironic. — Ce minunăție! exclamă generăleasa, sincer entuziasmată, imediat ce se încheie recitarea. Ale cui sunt versurile? — Ale lui Pușkin, maman, nu ne face de rușine! exclamă Adelaida. — Păi, cu voi, omul poate ajunge și mai prost decât sunt eu! îi răspunse cu amărăciune Lizaveta Prokofievna. Rușine! Imediat ce ajungem acasă, să-mi arătați poezia asta a lui Pușkin! — Cred că n-avem nici o carte de Pușkin. — Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se opri pe treapta de sus a scării, cu spatele spre public, foarte supărat pe Lizaveta Prokofievna, care nici măcar acum nu se gândea să se miște din loc. — Domnilor, domnilor, dați-mi voie, în sfârșit, domnilor, să vă spun ceva! exclamă prințul întristat și tulburat. Și, fiți buni, haideți să vorbim în așa fel, ca să ne putem înțelege. N-am nimic, domnilor, împotriva articolului, nu mă privește; numai că, domnilor, nimic nu-i adevărat din ce s-a scris în articol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de ruble, nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă întrerupeți; nu suntem chiar atât de proști cum ne credeți, domnule avocat, exclamă cu ciudă nepotul lui Lebedev. Firește, o sută de ruble nu-s două sute cincizeci, însă e totuna, pentru că important e principiul; aici inițiativa e importantă și dacă lipsesc o sută cincizeci de ruble - asta nu-i decât un amănunt neînsemnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]