5,224 matches
-
și obligațiuni pe timpul războiului. Doi dintre foștii săi elevi, Josef Hofmann și Bernhard Pollack au venit în sprijinul său. Cu ajutorul celui de al doilea, aranjamentele la pian ale lui Moszkowski au ajuns la Leipzig fiind recompensat cu 10.000 de franci. La data de 21 decembrie 1921, când era bolnav și în datorii, admiratori de ai săi au organizat un concert cu nu mai puțin de 15 piane. Astfel s-au strâns în jur de 13.000 de dolari, iar lui
Moritz Moszkowski () [Corola-website/Science/329729_a_331058]
-
săptămâni. A studiat cu Luigi Rossi, căruia îi va dedica mai târziu lucrarea "Tre grandi duetti per contrabasso". Doar patru ani mai târziu, un timp surprinzător de scurt pentru standardele vremii, a părăsit Conservatorul cu un premiu de 300 de franci pentru interpretare solo. Acești bani i-au permis să cumpere un instrument fabricat de Carlo Antonio Testore. După ce părăsit Milanul a petrecut o perioadă de timp în America și, de asemenea, a ocupat postul de contrabasist principal la Opera Italiană
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
Haduloha"), de la sud de Elbe. În răsărit, "Limes Saxoniae", o regiune inaccesibilă între Elba și actualul fiord Kiel la Marea Baltică, forma granița naturală cu teritoriile numite Wagria, populate pe atunci de slavii obodriți. În anul 772, Carol cel Mare, conducătorul francilor, a inițiat războaiele saxone, în vederea cuceriri pământurilor din Câmpia germană de nord. Potrivit "Annales regni Francorum", nobilul westfalian Widukind a refuzat să compară în dieta imperială din 777 de la Paderborn și s-a refugiat de-a lungul Elbei spre Nordalbingia
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
regelui danez Sigfred). Chiar și după supunerea lui Widukind și creștinarea din 785, triburile nordalbingiene au rămas în stare de rezistență până când în cele din urmă au fost înfrânte în 798, în bătălia de la Bornhöved de cptre forțele combinate ale francilor și aliaților lor obodriți, conduși de principele Thrasco. Saxonii au pierdut cu acea ocazie 4000 de oameni, iar 10.000 de familii de saxoni au fost deportate în alte regiuni ale Imperiului Carolingian. Teritoriile de la nord de Elba au fost
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
respins pe invadatori dincolo de râul Eider. În anul următor, împăratul a edificat castelul Esesfeld, în apropiere de actualul Itzehoe, întreaga regiune fiind încorporată Imperiului franc. Pentru a preveni tot mai desele invazii ale succesorului lui Sigfred, Gudfred, este probabil ca francii să fi constituit "marca daneză", de la Eider până la fortificațiile Danevirke din nord. După ce regele Gudfred a fost asasinat, succesorul său Hemming a încheiat tratatul de la Heiligen cu Carol cel Mare în 811, în virtutea căruia Eider ar fi urmat să marcheze
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
(în germană "Stammesherzogtum", nume provenit din termenul "Stamm", semnificând "trib") au fost în principal domeniile vechilor triburi germanice din regiunea care mai târziu va fi asociată statului francilor, în special cele din Francia Răsăriteană, la începutul evului mediu timpuriu. În cele din urmă, atunci când Francia de răsărit a început să se transforme în Sfântul Imperiu Roman, regiunile vechilor triburi au căpătat tot identități, în funcție de diviziunile regatului, alături de Lotharingia
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
definite prin granițe administrative stricte, ci prin regiunea de așezare a triburilor germanice principale. Ducii lor nu erau nici administratori regali și nici seniori teritoriali. Triburile care au devenit ducatele de origine germane au fost la început alemanii, thuringienii, saxonii, francii, burgunzii și rugii. În secolul al V-lea, migrația germanică ("Völkerwanderung") a adus un număr de triburi barbare în Imperiul Roman, aflat în stadiu de decădere. În anii 443 și 458, burgunzii s-au strămutat pentru a forma Regatul Burgundia
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
număr de triburi barbare în Imperiul Roman, aflat în stadiu de decădere. În anii 443 și 458, burgunzii s-au strămutat pentru a forma Regatul Burgundia; suprafața pe care aceștia o ocupaseră anterior în Germania a fost imediat ocupată de către franci. Francii reprezentau o uniune a triburilor germane de apus, ai cărei conducători se raliaseră de multă vreme Romei. Rugii au fost anihilați în cadrul războaielor din Italia din secolele al V-lea și al VI-lea, dispărând din istorie, și o
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
de triburi barbare în Imperiul Roman, aflat în stadiu de decădere. În anii 443 și 458, burgunzii s-au strămutat pentru a forma Regatul Burgundia; suprafața pe care aceștia o ocupaseră anterior în Germania a fost imediat ocupată de către franci. Francii reprezentau o uniune a triburilor germane de apus, ai cărei conducători se raliaseră de multă vreme Romei. Rugii au fost anihilați în cadrul războaielor din Italia din secolele al V-lea și al VI-lea, dispărând din istorie, și o nouă
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
din Italia din secolele al V-lea și al VI-lea, dispărând din istorie, și o nouă confederație de popoare germanice s-a format în locul lor: bavarezii. Toate aceste triburi din Germania au fost în cele din urmă supuse de către franci; alamanii au fost zdrobiți în 496 și 505, thuringienii în 531, bavarezii cândva după 553, și în fine saxonii către 804 în urma campaniei prelungite a împăratului Carol cel Mare. Și alte entități au început să își manifeste identitatea. Domeniul ceh
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
timp în regiunile germane ale Franconiei și Suabiei. Parte a teritoriului burgund a devenit actuala regiune administrativă de Burgundia din Franța, iar Lotharingia a devenit regiunea Lorena. Vechile ducate de origine germane erau regiuni locuite de triburi germanie asociate Regatului francilor. Ducatele erau entități mai mult sau mai puțin independente, conduse de guvernatori din rândul localnicilor care avea titlul de "herzog" (duce). Existența tuturor acestora s-a încheiat în timpul primilor Carolingieni. Aceste mai vechi ducate originare erau: Unele triburi, precum frizonii
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
au administrat aceste regiuni prin comiți (conți) și prefecți, iar uneori au distribuit conducerea către un membru al dinastiei, precum a operat Ludovic Germanul în Bavaria. După divizarea imperiului prin tratatele de la Verdun (843), Meerssen (870) și Ribemont (880), Regatul francilor răsăriteni a fost format din Bavaria, Alamania și Saxonia, alături de părțile estice ale teritoriului franc. Regatul a fost divizat în 864-865 între fiii lui Ludovic Germanul, în mare în baza liniilor care demarcaseră triburile. Puterea regală s-a dezintegrat cu
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu varietatea sa de triburi germanice, în contrast cu romanizatul și mai unificatul regat al celor apuseni, ale cărui ducate erau considerate ca unități regionale administrative lipsite de orice coeziune etnică. Cu toate acestea, potrivit lui J. Flach și Kienast, și ducatele
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Adémar a decurs în principal prin scrierea și transcrierea de cronici, iar opera să principala este o istorie intitulată "Chronicon Aquitanicum et Francicum" sau "Historia Francorum". Elaborată în trei cărți, scrierea tratează istoria Franței de la fabulosul rege Pharamond, rege al francilor, până la anul 1028. Primele două cărți sunt mai degrabă copii ale istoriilor anterioare ale regilor franci, precum "Liber Historiae Francorum", continuarea lui Fredegarius și "Annales regni Francorum", însă cea de a treia, care tratează perioafda dintre anii 814 și 1028
Ademar de Chabannes () [Corola-website/Science/328099_a_329428]
-
711, arabii și berberii islamici conduși de Tariq au trecut Africa spre Gibraltar în Spania, distrugând Regatul Vizigot de la Toledo și în scurt timp, cuceresc peninsula iberică, până în Asturia. Dar din sudul Franței, în 732, sunt respinși la Poitiers de către francii conduși de Charles Martel. Incapacitatea de a se menține în Asia Mică și înfrângerea de la Poitiers din 732 au stopat expansiunea islamică. Califatul Omeiad a înfruntat o serie de probleme, precum imensitatea teritorială, particularismele tribale, contestări ale clanului Banu Hashim
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
în dialectul normand din Jersey: "louis d'Jèrri" sau, mai simplu, "louis") este, împreună cu lira sterlină, unitatea monetară principală a domeniului (în engleză: "bailiwick", iar în franceză: "bailliage") Jersey. În timpul Revoluției Franceze, în 1795, livra franceză a fost înlocuită cu francul. Totuși Jersey recunoștea ca având curs legal livra franceză ale cărei monede metalice aflate în circulație în Jersey deveneau din ce în ce mai uzate și mai rare. Până în 1834, se foloseau îndeosebi monede franceze schimbabile contra lirelor sterline, la o rată de 26
Liră din Jersey () [Corola-website/Science/328340_a_329669]
-
ale cărei monede metalice aflate în circulație în Jersey deveneau din ce în ce mai uzate și mai rare. Până în 1834, se foloseau îndeosebi monede franceze schimbabile contra lirelor sterline, la o rată de 26 la 1. Ca reacție la înlocuirea livrei franceze cu francul francez, care a condus la reducerea aprovizionării Jersey cu monede și la dificultăți în materie de comerț și de plăți, un decret al Consiliului din 1834 a adoptat lira sterlină ca singură monedă având curs legal oficial în Jersey. Monede
Liră din Jersey () [Corola-website/Science/328340_a_329669]
-
Pentru început, fiul mai mare al lui Arnulf a fost plasat în afara succesiunii din Francia răsăriteană. Potrivit tratatului de la Mersen din 870 și al celui de la Ribemont din 880, regatul Lotharingiei din fosta Francia de Mijloc trecuse sub stăpânirea regatului francilor răsăriteni. Atunci când, în 893, soția lui Arnulf, Ota a născut acestuia un fiu legitim și succesor, Ludovic Copilul, Zwentibold a primit în compensație titlul regal al Lotharingiei, care fusese deținut ultima dată de către Lothar al II-lea. În vara anului
Zwentibold () [Corola-website/Science/328383_a_329712]
-
la Saint-Omer, Bruges, Ghent și Courtrai și a achiziționat acele teritorii care fuseseră abandonate de oficialii regali și ecleziastici. Multe dintre aceste pământuri vor forma ulterior teritorii care să adăpostească instituțiile de guvernământ, miliția și curțile locale. În 888, regele francilor de vest Carol cel Gras a fost depus și au apărut mai multe candidaturi în vederea succesiunii sale. Din poziția pe care o avea de nepot al lui Carol cel Pleșuv, fost rege al Franciei apusene și apoi împărat roman, Balduin
Balduin al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/328386_a_329715]
-
a fost purtată între francii conduși de Clovis I și Alemani, în mod tradițional dată fiind stabilită în 496. Locul bătăliei este numită "Tolbiac", sau "Tulpiacum" (azi Zülpich), în Renania de Nord-Westfalia, la aproximativ 60 km est de frontieră germano-belgiană, care nu este neplauzibilă. Francii
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
francii conduși de Clovis I și Alemani, în mod tradițional dată fiind stabilită în 496. Locul bătăliei este numită "Tolbiac", sau "Tulpiacum" (azi Zülpich), în Renania de Nord-Westfalia, la aproximativ 60 km est de frontieră germano-belgiană, care nu este neplauzibilă. Francii au avut succes la Tolbiac și și-au stabilit hegemonia lor asupra Alemanilor. Francii erau împărțiți în două popoare vecine și aliate: francii salieni, al căror rege a fost Clovis și francii Ripuariani al căror capitala a fost Köln și
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
496. Locul bătăliei este numită "Tolbiac", sau "Tulpiacum" (azi Zülpich), în Renania de Nord-Westfalia, la aproximativ 60 km est de frontieră germano-belgiană, care nu este neplauzibilă. Francii au avut succes la Tolbiac și și-au stabilit hegemonia lor asupra Alemanilor. Francii erau împărțiți în două popoare vecine și aliate: francii salieni, al căror rege a fost Clovis și francii Ripuariani al căror capitala a fost Köln și a cărui rege a fost Sigebert Șchiopul. La granița regatului lui Sigebert se aflau
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
Zülpich), în Renania de Nord-Westfalia, la aproximativ 60 km est de frontieră germano-belgiană, care nu este neplauzibilă. Francii au avut succes la Tolbiac și și-au stabilit hegemonia lor asupra Alemanilor. Francii erau împărțiți în două popoare vecine și aliate: francii salieni, al căror rege a fost Clovis și francii Ripuariani al căror capitala a fost Köln și a cărui rege a fost Sigebert Șchiopul. La granița regatului lui Sigebert se aflau alemanii, o confederație de triburi germanice, al cărui curaj
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
est de frontieră germano-belgiană, care nu este neplauzibilă. Francii au avut succes la Tolbiac și și-au stabilit hegemonia lor asupra Alemanilor. Francii erau împărțiți în două popoare vecine și aliate: francii salieni, al căror rege a fost Clovis și francii Ripuariani al căror capitala a fost Köln și a cărui rege a fost Sigebert Șchiopul. La granița regatului lui Sigebert se aflau alemanii, o confederație de triburi germanice, al cărui curaj era egalat cu cel al francilor. Raidurile de frontieră
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]
-
fost Clovis și francii Ripuariani al căror capitala a fost Köln și a cărui rege a fost Sigebert Șchiopul. La granița regatului lui Sigebert se aflau alemanii, o confederație de triburi germanice, al cărui curaj era egalat cu cel al francilor. Raidurile de frontieră, jafurile și conflictele între alemani și francii Ripuariani s-au înmulțit, dar se pare că, în anul 496, Sigebert a înfruntat o invazie reală și a făcut apel la Clovis pentru ajutor. Clovis a răspuns favorabil aliatului
Bătălia de la Tolbiac () [Corola-website/Science/328397_a_329726]