12,418 matches
-
și circuit de răcire. E ca mașina mea, ca nenorocitul de Fiasco - care și-a trăit veleatul, dă tuturor bătăi de cap, și face praf bani, cauciucuri și benzină. Lorne trecuse la examinarea stilului de viață somptuos al lui Garfield, galeriile de artă pe care le administra în Paris și Roma, vacanțele cînd se ducea special pentru opera din Palma și Beirut, casele din Tuscany, Dordogne și Berkeley Square, vizuina din Barbados, crescătoriile de armăsari, pista de elicoptere din Manhattan... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu privirea el blândă de ființă exploatată, portocalele din bolul de jobene nebune... Mi-am făcut debutul parizian anul trecut, când am filmat o reclamă comercială pentru un nou sortiment de cotlete de cal congelate. Am folosit studiile ecvestre din galeria de lângă fluviu. Ideea era cam așa: băiatul o întâlnește pe fată în fața hipodromului de la Degas, după care o duce la o braserie selectă pentru niște chifteluțe clasa-ntâi din carne de cal sau calburger sau ce dracu o fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
oriunde le place, fără ca vreun bețivan picat din senin sau vreun vagabond să le strice cheful. E prea târziu, îmi spun eu. Ce-a fost a fost. Dar cine le-a lăsat nepedepsite? Și acum înapoi în udul Manhattan, în galeria fierbinte, unde mirosim cu toții a câine ud. O privesc pe Martina, care se uită fix și cu toată atenția la matadorul mort, și-mi spun - dea, femeile, sunt atât de diferite de noi, cam la fel de diferite cum ar fi francezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aibă ceva artă în viața lui... În viața noastră sălășluiește forma, conturul artistic, și vrem ca forma să ne fie dezvăluită, chiar dacă ne mișcăm în spațiul strâmt alcătuit din chei, portfard, cești de cafea, șifoniere, carnete de cecuri, rufe, coafură, galerii pentru perdele, garanții pentru frigider, pixuri, nasturi, bani. Sunt în căutare de bani, caut bani. Dă-mi niște bani. Hai. Fă-o. Ia, ține niște bani... Am încercat să încasez un cec azi-dimineață. Totul a fost ca într-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
metodă de a „desființa” miturile autohtone: adâncirea în straturile lor de esență... astfel, malformațiile sunt radiografiate, capriciile desființate și întreaga structură arhitectonică se prăbușește pe domeniul derizoriului... Data 3, E cum se poate mai ciudat...ne-am întâlnit ieri, la galeriile de artă... o văd parcă și acum: pupila-i e învăluită într-un cafeniu aurit, care atrage mai întâi privirea printr-o aparență veselă: îți vine s-o privești, în toată splendoarea inocenței ei, mirosind proaspăt a tinerețe, a vitalitate
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
artă, a bazelor culturii și ale ordinii sociale. Dada s-a născut astfel dintr-un refuz violent al războiului, din nihilismul care viza spiritul de organizare general. Cabaretul Voltaire, denumit cu o vădită notă ironică și subversivă, funcționează simultan ca galerie, scenă de teatru, pub și club al artiștilor. Muzica zgomotoasă, poeme recitate simultan de 4 pana la 7 voci, dansuri bizare în măști grotești și costume fantastice, întrerupte de sunete nemaiauzite sau incantații din textele misticului Jacob Böhme puteau fi
Mişcarea dada şi influenţa asupra artei contemporane. Conceptul de urât la dadaişti. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
noului realism francez ori pe cele ale artei pop a anilor '60, arta intalațiilor este vazută ca un complex de tehnici, motive și interacțiuni sociale capabilă să aduca în prim-plan în orice context, fie ca este vorba de o galerie ori un spațiu privat sau sitespecific, o problematică diversă. Importanța experiențelor dada ori neo-dada se face simțită având în vedere prezentul context al artei. Ceea ce era experimentat doar sau instinctiv este în prezent teoretizat, conștientizat și aplicat în domeniile largi
Mişcarea dada şi influenţa asupra artei contemporane. Conceptul de urât la dadaişti. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
gata, draga mea. Oricum, tăticul lor pare a fi teribil de mulțumit, ceea ce e mult mai important. Trebuie să vorbim de o expoziție. Ce-ai zice să luăm prânzul luni? Poți? Super! Am plecat, dulceață, ne vedem atunci. Treci pe la galerie în jur de unu? Te sărut. Își încheie nasturii de la jachetă peste burtica lui fermă și o luă din loc, mergând de-a lungul sălii. M-am întors la Sebastian și Suki, cărora li se alăturaseră Belinda, cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dar, de fapt, îmi era rușine de faptul că o să ies cu un om de afaceri, bancher la costum. Totul părea foarte... adult, oarecum. Oricum, prânzul cu Duggie a fost un real succes. Ne-am văzut, așa cum a vrut, în galeria lui, pe care o avea în coproprietate cu fostul lui iubit, Willie. Gusturile lor se băteau cap în cap, ceea ce era și scopul; cei doi se înțelegeau precum câinele și pisica și se simțeau minunat așa. Am luat autobuzul până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
puținele străzi rămase în Anglia unde femeile coafate pe bani mulți și cu pielea bine întinsă pe oasele feței îndrăzneau să-și poarte blănurile fără să privească agitate în jur după activiști vegetarieni înarmați cu vopsea roșie și priviri furioase. Galeria Wellington contrasta cu toate magazinele de bijuterii pe lângă care abia trecusem, cu vitrine pline ochi cu fleacuri strălucitoare pe care bărbații bogați să le dăruiască amantelor lor ca premiu de consolare pentru că nu se căsătoresc cu ele. Galeria lui Duggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
priviri furioase. Galeria Wellington contrasta cu toate magazinele de bijuterii pe lângă care abia trecusem, cu vitrine pline ochi cu fleacuri strălucitoare pe care bărbații bogați să le dăruiască amantelor lor ca premiu de consolare pentru că nu se căsătoresc cu ele. Galeria lui Duggie era mare, albă și aproape goală, cu excepția unor picturi uriașe în ulei ale unor chei de instalator în culori stridente și a unui nou asistent, un tânăr încrezut, într-un costum verde pal și cu niște mocasini din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
costum verde pal și cu niște mocasini din imitație de piele de crocodil, care se sprijinea de un birou când am intrat și care mi-a zâmbit batjocoritor fără să-și miște un mușchi. Am lucrat și eu într-o galerie o vreme și întotdeauna trebuia să schițez fizic ceva pentru a exprima dezaprobarea. — Am venit să vorbesc cu Duggie, am spus. Trăsăturile au rămas în aceeași poziție și totuși sarcasmul s-a intensificat. Mă aflam în fața unui maestru Zen în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sau Chuck. American, de preferință, dar nici prea snob. Îmi place mai mult cum arată pe plajă. Viguros. Musculos. Ador australienii din reclamele la săpun, dar accentul lor, draga mea. Nu se poate să angajăm un astfel de tip la galerie. Clienții nu ar accepta așa ceva. Am ajuns în fața unui restaurant italienesc la colțul străzii Dover, umbrit de o prelată verde-măr, care părea ușoară, proaspătă și primitoare. Duggie mă pofti înăuntru, sărută cu tandrețe pe cineva pe care mi-l prezentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
răsare de nenumărate ori. Magazinele erau închise, străzile deja tăcute. Apropiindu-mă de Selfridges, am ajuns exact la St Christopher’s Place, în vecinătatea străzii Oxford care, odată, cu ani în urmă, fusese o oază plină de magazine de antichități- galerii cu stampe japoneze, suvenire de război, chiar și un magazin numai cu nasturi -, iar acum era Centrul Designerilor Vestimentari. Puțin mai jos era o piață drăguță, iar de partea cealaltă era restaurantul, cu mese invadând scările și piața aproape ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
clătinându-și incontrolabil capul în toate părțile; așa făcea mereu când era entuziasmat peste măsură. Nu-mi pasă ce spune Willie, mă enervează la culme, excrement mic și oribil. Și hainele lui sunt din ce în ce mai stupide. Dacă aș fi vrut în galerie pe cineva care să semene cu un vânzător la Uomo Camp, aș fi angajat unul. Ce? Acoperi receptorul o secundă, apoi reveni. Îmi pare rău, dulceață, trebuie să mă evapor. Avem niște americani în galerie. Era și timpul. —Spune-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Dacă aș fi vrut în galerie pe cineva care să semene cu un vânzător la Uomo Camp, aș fi angajat unul. Ce? Acoperi receptorul o secundă, apoi reveni. Îmi pare rău, dulceață, trebuie să mă evapor. Avem niște americani în galerie. Era și timpul. —Spune-le să cumpere o instalație, am zis, dar deja închisese, și m-am strâmbat. La comisionul pe care îl percepea Duggie, ar trebui să vândă vreo cinci ca să văd și eu vreun profit. Chiar ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Am pus lanțul pe instalație și l-am atârnat chiar eu, am spus răbdătoare. Pe balcon era deja un cârlig în formă de opt, de la candelabrul care atârnase acolo, și firește că am testat întâi cârligul. E ca acela de la galeria unei draperii, doar că mai mare. Răsucești lanțul în jurul lui într-un model în formă de opt și apoi îi faci o buclă peste vârful cârligului. —Era singurul lucru care îi susținea greutatea? —Lanțul? Da. Mai erau și altele opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
priceput. Deși evident că cei de la departamentul de știri economice or să mă linșeze că le-am suflat asta. Cum îl cheamă pe agentul tău? I-am dat numele lui Duggie, gândindu-mă că ar trebui să mă duc pe la galerie să văd și eu fotografiile. Ar fi o distragere bine-venită. Tim a continuat să ia notițe timp de un minut, apoi a spus peste umăr: —OK, Sam, ce vrei în schimb? —Trebuie să-mi promiți că rămâne strict confidențial. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din jur. Am notat pentru mine: proiect, trebuie să cunosc eu însămi contactele lui Tim. Oricine poate face rost de o astfel de informație valorează cât greutatea lui în aur. Capitolul 16tc "Capitolul 16" A doua dimineață am trecut pe la galerie să mă uit la fotografii. Adrian m-a lingușit de cum am intrat - deși cred că nu e cuvântul potrivit, pentru că asta implică ceva mic și blând cu ochi mari și atrăgători, preferabil nu îmbrăcat cu o cămașă portocalie mulată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de milițian. L-am trecut de mult în galeria mea de personaje ale Bulevardului. Voiam, în primii ani de după studenție, să alcătuiesc un album al lor. Îmi dădeam seama, instinctiv, că realitatea devine adevărată, profundă, frumoasă numai dacă o scrii. Intuiam că literatura dă sens vieții. Ficțiunea face lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înjur, cum făceam adeseori când nu înțelegeam ceva sau mi se părea că-i fals. Era lumea foștilor, a scăpătaților, a deposedaților de averi, mulți dintre ei cu stagii prin pușcării, părăsiți de familii, dați afară de prin casele lor. O galerie de bătrâni mai mult decât nevoiași, resemnați, firavi, ca niște animale bolnave, aciuați pe lângă o măsuță, privind pofticios cum îți beai paharul de iaurt, îți rumegai chifla sau mușcai din plăcinta aburindă. Nu puteam rezista privirilor flămânde. Nu mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
citea, În ghereta lui, din scrierile celor mai influente condeie ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea incursiune erau acolo. — Vino, vreau să-ți arăt ceva, am zis. Nu o dată am rătăcit traseul și am fost nevoiți să ne Întoarcem o bucată de drum În căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pași Într-un vestibul cu aspect de peșteră, cu pereții fluctuînd sub mîngîierea unei lumînări. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. Silueta ei se profila pe un coridor țintuit În penumbră, decupată În lucirea lividă a unei galerii care se deschidea În fund. Era așezată pe un scaun, cu spatele la perete, cu o lumînare la picioare. Închide ușa, Îmi porunci ea fără să se ridice. Cheia e În broască. M-am supus. Broasca scîrțîi cu un ecou sepulcral. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mîna. — Nu știi? Credeam că ai ghicit... — Asta-i casa familiei Aldaya, e tot ce știu. Cum ai reușit să intri și de unde știai... — Vino, o să facem focul să te Încălzești. M-a condus de-a lungul coridorului pînă În galeria care prezida curtea interioară. Salonul se Înălța În coloane de marmură și ziduri golașe ce se tîrau spre tavanul decorat În casete, prăbușit pe alocuri. Se zăreau ramele unor tablouri și oglinzi care, cu ceva vreme În urmă, acoperiseră pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]