KorAP: Find »[drukola/base=inerent & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...199 200 201 ...211 >

5,255 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

analizează ergativitatea din punctul de vedere al teoriei Cazului. Autorul explică diferențele dintre sistemul acuzativ și cel ergativ prin existența unui Parametru al Cazului Obligatoriu (engl. Obligatory Case Parameter), conform căruia există două Cazuri structurale (diferite de Cazurile semantice sau inerente). O limbă trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic al intranzitivelor, aceasta fiind unica diferență între sistemul ergativ și sistemul nominativ. Celelalte diferențe dintre limbi sunt rezultatul unor parametri independenți, legați de dihotomia ergativ/nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
relevantă din punct de vedere articulatoriu/perceptiv. Nu există o legătură directă între LF și PF. Cazul structural este atribuit în anumite poziții structurale, indiferent de rolul tematic atribuit în D-Structură și de categoriile care atribuie rolul tematic. Cazul inerent este echivalent cu atribuirea rolurilor tematice. 2.6. O explicație sintactică a partiției morfologice Teoria generativă nu a fost folosită numai pentru a explica fenomene majore, ci și pentru aspecte de detaliu care privesc specificul limbilor ergative, de exemplu, partiția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
legate de terminologie și de stabilirea unor corespondențe între Cazurile din limbile acuzative și cele din limbile ergative, precum și dificultăți de încadrare a Cazului ergativ într-unul dintre tipurile de Caz recunoscute în gramatica generativă (abstract vs morfologic, structural vs inerent/lexical). 3.1. Probleme și soluții terminologice Dificultatea de a folosi denumirile Cazurilor cu referire la cele două tipuri de limbi a fost remarcată în numeroase studii. În cele mai multe dintre acestea s-a încercat stabilirea unor corespondențe între denumirile folosite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Ce tip de caz este ergativul? Ergativul ridică pentru teoria Cazului două tipuri de probleme, legate, pe de o parte, de relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract, iar, pe de altă parte, de statutul ergativului: Caz structural vs Caz inerent. (Pentru definirea acestor două concepte și pentru aplicarea lor la limba română, vezi Stan 2005: 239−242; vezi și supra, 2.2. pentru distincția Caz structural vs inerent în teoria formulată de Bittner și Halle și 2.5. − în teoria

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar, pe de altă parte, de statutul ergativului: Caz structural vs Caz inerent. (Pentru definirea acestor două concepte și pentru aplicarea lor la limba română, vezi Stan 2005: 239−242; vezi și supra, 2.2. pentru distincția Caz structural vs inerent în teoria formulată de Bittner și Halle și 2.5. − în teoria PP). În ceea ce privește prima dintre probleme, majoritatea cercetătorilor sunt de acord asupra faptului că există o legătură (strânsă) între cazul morfologic și Cazul abstract, chiar dacă, uneori, aceasta este imperfectă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-comandă celui/verificat de cel mai apropiat DP aflat într-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent − determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale: a. caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc. În această abordare − arată Anand și Nevins

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și care e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Laka (2006: 374) afirmă că, deși s-a susținut anterior (chiar de autorul însuși) că în bască există Caz structural, morfologia cazului este mai bine explicată dacă se consideră că acesta este inerent. Prima care a propus această analiză este Levin (1983). Gramatica limbii basce nu e ergativă în sensul lui Bobaljik (1992) sau conform teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
375). Laka (2006: 376) susține că gramaticile nominative și ergative reprezintă variații parametrice minimale ale mecanismului general de atribuire a Cazului structural. În bască nu există dovezi că rolurile tematice și Cazurile ar fi disociate (motiv pentru care atât Cazul inerent, cât și cel structural pot explica situația din bască). Laka (2006: 390) menține deci ipoteza lui Levin (1983): Cazul este un fenomen de D-Structură în bască, reformulând-o: Cazul e inerent, legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ar fi disociate (motiv pentru care atât Cazul inerent, cât și cel structural pot explica situația din bască). Laka (2006: 390) menține deci ipoteza lui Levin (1983): Cazul este un fenomen de D-Structură în bască, reformulând-o: Cazul e inerent, legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează partiția ergativă din warlpiri și rolul absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la acuzativ (obiectul tranzitiv). Legate (2006b: 151; 2008: 58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a se acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a se acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă fiind prezența/absența relației de acord cu T. Autorii propun interpretarea ergativului ca marcare diferențiată a subiectului (engl. differential subject marking

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie al nominativului (în warlpiri, absolutivul este un epifenomen care acoperă și nominativul, și acuzativul − vezi supra, 3.2.3.), termenul ergativ are o definiție coerentă: este întotdeauna o formă specială de marcare a subiectului Agent, având aceeași sursă (Caz inerent al v tranzitiv). Autorii citează și o excepție de la această regulă, basca, nu întâmplător o limbă ergativă numai morfologic. Un argument suplimentar pentru interpretarea pe care o dau autorii cazului ergativ ar fi faptul că și Cazul acuzativ este legat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
abordarea cartografică și abordările strict derivaționale oferă o nouă înțelegere a problemei marcării cazului ergativ și a tranzitivității în limba samoană. În această limbă, cazul ergativ poate apărea numai în prezența unui obiect în absolutiv și nu este o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă a fost analizată ca fiind de bază și a fost invocată detranzitivizarea pentru a explica prezența cazului absolutiv la argumentele externe ale predicatelor tranzitive. O abordare diferită este sugerată de atomizarea structurilor sintactice și morfologice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) o diateză pasivă înaltă, de care depinde cazul ergativ; aceasta trebuie fuzionată (engl. merge) pentru a atrage (engl. smuggle) subiectul din locul în care primește absolutivul. Predicatul nud se combină cu o diateză pasivă silențioasă. Cazul ergativ nu este inerent, nu este legat se agentivitate, de trăsătura [± Animat] sau de un anumit rol tematic, ci este asemănător unui Caz structural, depinzând de prezența unei anumite "regiuni" din configurația sintactică. Diateza ergativă (un tip special de diateză pasivă, care trebuie inserată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și al II-lea. Multe dintre acestea sunt prezente și în Pană Dindelegan (2003a). Primul punct care ne interesează este clasificarea semantică a verbelor 6 (GALR I: 326), realizată în funcție de două trăsături semantice inerente, primitive: "schimbare" și "agentivitate". Variația acestor două trăsături determină identificarea a trei clase de verbe: verbe de stare, definite prin [− Schimbare, − Agentivitate] (a durea, a iubi, a se mira, a plăcea, a se sinchisi, a se teme, a urî, a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcție: S-a albit de ziuă/A albit de ziuă, Ploaia se pornește/ Ploaia pornește, Pânza îngălbenește/Pânza se îngălbenește. Concluzia formulată în urma analizei acestor situații este că, în absența unei corelații sintactice și/sau semantice regulate, reflexivitatea, ca trăsătură inerentă, iese din domeniul gramaticalului (GALR II: 165/162) − vezi infra, 6.1. −, ceea ce presupune deci că reflexivitatea este o trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare a lui Lyons (1968), precum și definiția din Pană

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
indicator de inacuzativitate. 3.2.2.3. Clasa verbelor de mișcare nu are comportament omogen (Levin și Rappaport Hovav (1995: 58, 93, 147, 162, 183, 185, 186, 189, 200). Verbele care denotă o mișcare direcționată 15 (specificarea direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]