5,756 matches
-
pe betegi iar suferinzii nu-i privesc pe sănătoși cu răutate. Da, sunt rare aceste autobuze, e drept, dar ele există, întocmite pesemne în vreun ceas norocos, sub ocrotirea unei stele prielnice. În altele, conform logicii, domnesc gâlceava, scandalul, ura, mânia și răzbunarea. Necruțătoare e cauza împlinindu-și întotdeauna necruțătoare efectul. Astfel cel mai ades în călătoriile cu autobuzul, lumea e morocănoasă și scârbită, gata să scuipe înjurături și ghionturi. Femeia cu două sacoșe vernil, de pildă, abia așteaptă s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-i dovedească dragostea. A citit și recitit memorabilul cap. 13 din prima scrisoare a apostolului Pavel către Corinteni: „Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate [...], dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se poartă necuviincios [...], nu este iute la mânie [...], se bucură cu adevărul, suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată.” Profesorul R. înțelege că Dragostea descrisă de Apostol este acea virtute care îl înalță pe om spre Dumnezeu, că iubirea pentru aproapele este o
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
petrecut nici dormind, nici distrîndu-mă; și oricine ar trebui să fie dornic de a se sluji de cineva care și-a cîștigat experiența pe cheltuiala altuia." Valoarea capitală a mărturiei epistolare ne obligă să mai cităm încă, în ciuda lungimii textului. Mînia e abia stăpînită de patos și de eleganța frazei: "Multă vreme n-am să mai pot trăi așa, pentru că sărăcia mă înjosește... aș dori ca acești domni Medici să înceapă să mă folosească din nou, chiar dacă ar fi să car
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
succes. Gîndiți-vă la prima lui acțiune pe care a întreprins-o atacînd Bologna, pe cînd trăia încă Giovanni Bentivogli. Venețienii erau nemulțumiți; regele Spaniei la fel; cu Franța avea o înțelegere în această privință; și cu toate acestea, împins de mînie și de violență, a pornit el în persoană în acea expediție. Faptul acesta i-a făcut să șovăie și i-a ținut în loc pe spanioli și pe venețieni, pe cei din urmă de frică, iar pe ceilalți din dorința de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
da Fermo a pierit din cauza perfidiei lui Borgia, răsplată demnă de crimele sale, și cum aceasta s-a întîmplat la doar un an după uzurpare, căderea lui pare atît de rapidă, încît pedeapsa pare a fi prevăzut ce-i pregătea mînia poporului. Exemplul lui Oliverotto da Fermo nu trebuia, deci, să fie citat de autor, pentru că el nu dovedește nimic. Crima, Machiavelli ar vrea-o benefică, și prin acest exemplu se flatează cu gîndul c-ar avea un motiv foarte serios
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ești gladiator... Tânărul îi adresă lui Valerius zâmbetul celui care, aflat în afara legilor spațiului și timpului, rătăcește de-a lungul graniței incerte dintre viață și moarte. În clipele acelea putem citi destinul celorlalți. — Sunt medic, nu gladiator! Cuprins brusc de mânie, Valerius apucă brațul tânărului și-l strânse cu putere, ca să-l readucă pe tărâmul vieții. — Te-am vindecat! M-ai auzit? — Da. Tânărul ridică ușor o mână. — M-ai salvat. Am înțeles. Trăiesc. Lăsă mâna să cadă și adormi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe tărâmul vieții. — Te-am vindecat! M-ai auzit? — Da. Tânărul ridică ușor o mână. — M-ai salvat. Am înțeles. Trăiesc. Lăsă mâna să cadă și adormi pe dată. Valerius îi masă din nou mâinile și picioarele, încercând să alunge mânia care-l cuprinsese brusc. De ce se supărase așa de tare când celălalt îi spusese că e gladiator? Termină masajul când se simți din nou calm. Își puse capul pe pieptul bolnavului, ascultând bătăile inimii. — Se va face bine. E salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dar se ridică imediat, sprijinindu-și fratele. Se povestesc lucruri îngrozitoare despre ei... Nu știu din ce trib fac parte. Am auzit că sunt foarte cruzi... Vei fi în siguranță în sat, stai liniștit - glasul lui Valerius era plin de mânie. Tu și fata veți sta la căldură, în fața focului. Ce anume te îngrijorează? Ai reușit să mi-l lași pe fratele tău pe cap... Ai scăpat de povara asta, iar acum nu ai de ce să te mai temi. Voiam doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mine. Listarius dădu să se îndrepte spre ușă. — Nu-mi mulțumești? Vitellius aruncă cupa spre el. Listarius se feri. Când vei gusta din mâncarea mea, tu ai să-mi mulțumești mie. Punem pariu? — Pariu? Vitellius încremeni. Respira greu, cuprins de mânie, dar și de poftă. Dacă își dădea frâu liber mâniei, băiatul avea să moară, iar el ar fi trebuit să renunțe la plăcerea mâncării. Ca să-și satisfacă această plăcere - știa că faima lui de mâncău era mai mare decât cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mulțumești? Vitellius aruncă cupa spre el. Listarius se feri. Când vei gusta din mâncarea mea, tu ai să-mi mulțumești mie. Punem pariu? — Pariu? Vitellius încremeni. Respira greu, cuprins de mânie, dar și de poftă. Dacă își dădea frâu liber mâniei, băiatul avea să moară, iar el ar fi trebuit să renunțe la plăcerea mâncării. Ca să-și satisfacă această plăcere - știa că faima lui de mâncău era mai mare decât cea de luptător -, trebuia să cruțe viața băiatului, ba mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sărbătorile, pentru că ziua s-a anunțat nefastă. S-a dezlănțuit o furtună cu tunete și fulgere, au izbucnit incendii, iar soldații au jefuit casele și au ucis... Se spune chiar că le-au siluit pe vestale! - întoarse sturzii cu atâta mânie, încât vreo doi săriră din tigaie și aterizară în cratița lui Listarius. Ați prefera să fie tot Nero? izbucni paharnicul. A risipit munți de sesterți în timpul domniei lui. Severus a spus: „Din câte am aflat, cu banii pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mă duc să fac aprovizionarea azi - îl fixă pe Valerius Mucrus. Am dat deja ordin cohortei mele să facă pregătirile. Nu! exclamă Mucrus. Nici nu se pune problema! Nici o cohortă! Ia doar un manipul. Antonius își înăbuși o izbucnire de mânie, în numele eticii militare pe care o respecta cu strictețe. Dacă pot... Simțea privirile celorlalți tribuni ațintite asupra lui, complet lipsite de invidie: în zilele acelea, să faci aprovizionarea însemna adesea să nu te mai întorci în castru. — Un manipul înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul intraseră, în încercarea de a ajunge la Antonius. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu forța unui zeu. Era chipul unui om cuprins de extaz. Iar când au ajuns soldații tăi, când quazii au fost învinși, am auzit că ai leșinat și ai rămas mult timp astfel. Cunosc acel furor străvechi, foarte diferit de mânie, de cruzimea sălbatică a soldatului... Extazul tău a fost unul sacru și ți-a dat o putere supraomenească. — Zeul meu mi-a dat puterea aceea, știi prea bine - Antonius întinse mâna, iar Valerius Mucrus i-o strânse cu putere; strângerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversar. Luat prin surprindere, acesta fu împins în spate. Imediat, ceilalți doi se postară în fața lui Antonius, încercând să-l oprească, așa cum încerci să ții la distanță o fiară sălbatică. Antonius striga și gemea. Lupta cu o furie dezlănțuită. Când mânia ajunse la culme, încețoșându-i privirea și făcându-i inima să stea în loc, oficiantul dădu semnalul. Timpanul începu să bată repede, sălbatic. Deodată, cei doi bărbați înarmați se dădură în lături. Antonius simți că, în adâncul conștiinței sale, ceva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să respingă atacurile populațiilor sălbatice din interior, gata oricând să facă incursiuni de jaf în provinciile romane. De asemenea, îi cerea regelui batavilor să-i fie credincios și loial. — Credincios și loial? - ochiul drept al lui Julius Civilis scăpăra de mânie. La noi se obișnuiește ca aceste virtuți să fie puse în practică numai dacă și celălalt face la fel... Ești credincios celui care ți-e credincios. Ești loial celui care ți-e loial. Dar nu aflase oare că, la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
i-a smuls cununa de laur, aruncând-o într-un pârâu. — Statuile au căzut ca să facă loc gloriei împăratului aflat în viață... Iar cununa, vântul a depus-o într-un izvor sacru - ambasadorul cel bătrân nu-și mai putu înfrâna mânia. Sunt prevestiri faste. Ai fost rău informat. — În orice caz, adăugă cel despre care Julius Civilis spusese că e naiv, dacă tu te pricepi să-ți descoperi spionii, și noi știm să-i descoperim pe ai noștri. Ceilalți trei îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
convingi să-l cruțe... — Să-l cruțe? zâmbi batjocoritor Antonius. Cum poți să crezi că Vitellius va cruța un gladiator pe care vrea să-l sacrifice în cinstea zeului? În cazul ăsta, clemența lui ar fi nefastă, căci ar stârni mânia zeului și i-ar împiedica proiectele mărețe... Avem o singură speranță: aici, la Augusta, oamenii sunt nebuni după Salix - e faimos, mulțimea îl iubește. Dacă va fi învins, toți vor cere să nu fie ucis. Atunci poate că Vitellius îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îl urăsc“, se gândi Antonius. Bărbatul acela stătea în fața lui și îl invita să închine o cupă de vin. Deși era conștient că îl reprezenta pe împăratul Otho, Antonius nu putea decât să tacă și să încerce să-și stăpânească mânia. Am auzit că ți se spune Plisc de Găină, pentru curajul tău - o clipă, Vitellius se uită distrat spre arenă, apoi îl fixă pe Antonius. E un nume ciudat pentru un bărbat curajos. Îmi explici și mie de unde vine? — Legatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu legiunile din Judaea. Lucru cu care Vespasianus este de acord, după cum te-au informat spionii tăi. — Dar despre revărsarea Tibrului, care aproape că a ras Roma de pe fața pământului, ce mai ai de spus? replică Vitellius, roșu la față de mânie. Oare apele care au distrus podul Sublicius tocmai când Otho se pregătea să pornească împreună cu trupele sale nu sunt un semn funest? Am auzit că apele au inundat orașul, au distrus casele, au înecat oameni, au distrus grânarele, provocând foamete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apropiindu-se de Salix încet și oprindu-se la câțiva pași de el. Era mai înalt cu un cap. Salix rămase nemișcat, dar deschise palma și apoi strânse pumnul; emoționat, Valerius recunoscu gestul care, încă din adolescență, anunța izbucnirile de mânie ale lui Salix. Cei doi gladiatori continuau să se privească în tăcere, măsurându-se. Apoi Skorpius se întoarse cu fața spre public, întinzându-se ca o fiară gata să se repeadă asupra prăzii. În clipa aceea văzu doi bărbați intrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
libertatea pe care viața i-o refuzase. 22 Vitellius nu-l observă pe bărbatul care înainta prin mulțime, stârnind un cor de înjurături pentru că-i împingea și-i lovea cu coatele pe ceilalți, cu privirea fixă și buzele strânse din cauza mâniei. Nu-l recunoscu pe cel pe care încercase să-l acuze de moartea preotesei nici măcar atunci când Valerius sări peste balustradă, intră în pulvinar și se repezi la el. Vitellius căzu de pe tricliniu. Nu apucă să se întrebe de ce nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fac deosebire între interesele mele personale și interesele statului. — A, deci etica îți impune asta? râse Vitellius. Admirabil. Ești un adevărat campion al tradiției, un adevărat cetățean roman. Râse din nou, amuzat de eforturile lui Antonius de a-și stăpâni mânia. — Nu vei porunci să fie omorât, Vitellius. Îl vei judeca și îl vei pedepsi. Va executa pedeapsa, apoi îl vei lăsa liber. Antonius îi întoarse spatele. Trecu prin dreptul lui Valerius fără să-l privească. Se opri, zărind la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noi mânuiam pila cu forță și precizie... Până i-am văzut pe supraviețuitori fugind, lăsând în urma lor mormane de cadavre. Antonius se așezase pe taburetul de lângă masă și asculta cu chipul încordat, cu buzele strânse și pumnii încleștați, cuprins de mânie. — Eu însumi - Titus mișcă degetul pe hartă - am ieșit călare să-i duc lui Annius Gallus o epistolă din partea lui Spurinna. Gallus venea în ajutorul nostru cu Legiunea întâi. După cum își dăduse seama Spurinna, Caecina voia să se refugieze din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius Primus, voi fi la picioarele tale dacă îmi vei ajuta fratele. — Taci! exclamă Proculus încruntat. Mai lipsește să-mi oferi bani ca să mă convingi... Bani, repetă cu dispreț. Antonius tăcu. Își îngropă iar fața în mâini, ca să-și înăbușe mânia și durerea pe care i le provocaseră ultimele cuvinte ale maestrului. Își aminti viziunea din timpul luptei cu quazii, când, cuprins de mânia sacră, înfruntase de unul singur douăzeci de dușmani. Revăzu chipul lui Vitellius; furia și ura se redeșteptară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]