5,349 matches
-
episcop de Augsburg; ducele Henric al II-lea "cel Certăreț" de Bavaria, recent depus; și ducele Henric I de Carintia— aveau de asemenea sprijinul Bisericii. Aliat cu ducele Otto I de Suabia și de Bavaria, regele Otto a pornit în marș mai întâi asupra orașului Passau, aflat în mâinile rebelilor. În septembrie orașul s-a predat ca urmare tacticilor de asediu ale sale, care includea și construirea unui pod de bărci. La întrunirea de Paște a curții regale din 978, ținută
Războiul celor Trei Henrici () [Corola-website/Science/325242_a_326571]
-
al II-lea, de a se impune la domnie. Cererile sale au fost respinse, iar împăratul a acordat Suabia nepotului său de frate, Otto I. În următoarea revoltă din cadrul Dinastiei Ottonienilor, Otto al II-lea în 976 a pornit un marș împotriva Regensburgului, unde ducele Henric "cel Certăreț" a fost depus. În fine, Luitpoldingul Henric "cel Tânăr" a obținut unele compensații, în condițiile în care împăratul a separat Carintia de Bavaria, iar noul creat Ducat de Carintia a revenit lui Henric
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
ar fi căzut și ar fi fost astfel un semn al lipsei de reverență a pisanilor, care declarau că, atâta vreme cât vântul le este favorabil, nu ar mai fi avut nevoie de ajutorul divin. Flota pisană a înaintat în coloană de marș pentru a ataca prima linie genoveză, luptând potrivit obiceiului medieval de a izbi și a debarca pe bordul advers. În cele din urmă, victoria a trecut decisiv de partea genovezilor prin intervenția escadronului lui Zaccaria, care a căzut asupra flancului
Bătălia de la Meloria (1284) () [Corola-website/Science/324521_a_325850]
-
a fost aprobată printr-o lege a Congresului Confederației la 6 noiembrie 1862. Cele două armate de la Fredericksburg reprezentau cel mai mare număr de oameni înarmați care s-au confruntat în vreo luptă din cadrul Războiului Civil. Armata Uniunii a început marșul la 15 noiembrie, și primele elemente ale ei au sosit la Falmouth la 17 noiembrie. Planul lui Burnside a început să meargă prost foarte repede—ordonase să se trimită poduri mobile pe front și să se asambleze pentru trecerea rapidă
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
în extrema stângă, cea a lui McLaws exact în spatele orașului, iar cele ale lui Pickett și Hood la dreapta. El a trimis după Jackson la 26 noiembrie, dar comandantul celui de al Doilea Corp anticipase necesitatea și începuse deja un marș forțat de la Winchester la 22 noiembrie, acoperind până la 30 km pe zi. Jackson a sosit la cartierul general al lui Lee la 29 noiembrie și diviziile sale au fost desfășurate pentru a împiedica trecerea lui Burnside în aval de Fredericksburg
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
acum, flăcăi! Acum e vremea! Dați-le!” Ultima brigadă a lui Hancock a fost condusă de gen. brig. John C. Caldwell. În fruntea celor două regimente de pe stânga, col. Nelson A. Miles i-a sugerat lui to Caldwell că practica marșului în formație, întrerupt de focuri de armă și reîncărcări, făcea din soldații unioniști ținte ușoare, și că o șarjă concertată la baionetă ar putea fi mai eficientă. Caldwell nu și-a dat acordul. Miles a fost lovit de un glonț
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
scria: „dacă există un loc mai rău ca infernul, eu sunt acum în el.” Burnside a fost demis după o lună, după o nouă tentativă de a epura câțiva din subordonații săi din armată în urma unui nou eșec umilitor în „Marșul Noroiului” din ianuarie. În martie 2006, Civil War Preservation Trust (CWPT) a anunțat începerea unei campanii naționale de conservare a sitului istoric Slaughter Pen Farm, o parte din câmpul de bătălie de la Fredericksburg. Ferma de , denumită local "Pierson Tract", a
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
cruciadă au avut obiecții, fapt care a provocat oarecare întârziere armatei cruciate înainte de a părăsi Constantinopolul. Robert a participat apoi la Asediul Niceei, după care armata s-a separat în două grupuri. În ce îl privește, Robert a pornit în marș alături de Ștefan al II-lea de Blois, Bohemund de Tarent, Robert Curthose și ghizii bizantini, mărșăluind la distanță de o zi în fața grosului cruciaților. Această avangardă a fost înconjurată de către turcii selgiucizi ai sultanului Kilij Arslan I, urmarea fiind bătălia
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
și Hugue "cel Mare" de Vermandois, a ajuns la timp pentru a sparge încercuirea; cele două armate au reușit joncțiunea, centrul armatei fiind format din trupele lui Robert și Raymond. Selgiucizii au fost înfrânți, iar cruciații și-au putut continua marșul către sud. La finele anului 1097, cruciații au ajuns în dreptul orașului Antiohia. Asediul Antiohiei a durat luni de zile; în luna decembrie, Robert și Bohemund de Tarent au părăsit pentru scurtă vreme restul armatei, pentru a efectua un raid asupra
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
acestuia, episcopul Gaulcher, și a pus stăpânire pe un număr de castele imperiale. Pacea a fost restabilită în 1102, iar Robert a prestat omagiu împăratului pentru Flandra imperială. Însă după 1105, noul împărat Henric al V-lea, a pornit în marș asupra Flandrei, având sprijinul contelui Balduin al III-lea de Hainaut și trupe trimise din Olanda. Robert al II-lea a reușit să oprească invazia în afara zidurilor orașului Douai și o nouă pace a fost semnată, prin care Henric al
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
stat musulman în mijlocul Italiei, a emis o capitulație adresând un apel de adunare a soldaților creștini la Lucera în primăvara lui 866, pentru a ataca Bari. Din sursele contemporane nu se poate afla dacă aceastp forță a întreprins vreodată un marș asupra Bari, însă în vara aceluiași an împăratul a străbătut Campania împreună cu împărăteasa Engelberga și a primit îndemnuri de atac asupra Bari din partea principilor longobarzi Adelchis de Benevento, Guaifer de Salerno și Landulf al II-lea de Capua. Abia în
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
o zonă de siguranță, iar forțele argentiniene de pe Georgia de Sud crescuseră datorită echipajului submarinului, Maiorul Sheridan s-a reunit împreună cu cei 76 de oameni de care dispunea, și a decis să atace chiar în acea zi. După un scurt marș forțat, și un bombardament demonstrativ de pe vasele Antrim și Plymouth, forțele argentiniene s-au predat fără luptă. Imediat a fost trimis un mesaj la Londra: “Vă rugăm să o informați pe Majestatea Sa că steagul alb flutură alături de Union Jack
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
debarcarea, nava "Intrepid" a trebuit totuși să le urmeze pentru a facilita debarcarea trupelor. A urmat o complicată operație de debarcare, care a durat mai multe nopți, operațiune la care a participat și nava soră a lui "Intrepid", HMS “Fearless”. Marșul trupelor Welsh Guards a eșuat, posibil datorită faptului că trebuiau să care un echipament extrem de greu. Militarii s-au întors la San Carlos, fiind debarcați direct la Bluff Cove de HMS “Fearless”. HMS "Sir Tristram" a navigat în noaptea de
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Marea Britanie, cât și în Argentina, influență ce a început imediat după război și care continuă până în present. Scriitorul Jorge Luis Borges a descris războiul drept “o luptă între doi spâni pentru un pieptene”. Ca o consecință a războiului, cuvintele “yomp”(marș greu cu tot echipamentul în spinare, din argoul pușcașilor marini) și “exocet”(pește zburător în franceză) au intrat definitiv în argoul britanic. Războiul a fost de asemenea subiect de discuție în piese de teatru, film și tv. În Argentina, guvernul
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
de aghlabizi debarcase în Sicilia cu câteva luni înainte, sub pretextul oferit de apelul generalul bizantin Eufemius, revoltat împotriva împăratului Mihail al II-lea al Bizanțului. După înfrângerea forțelor locale și ocuparea fortăreței de la Mazara, invadatorii sarazini au pornit în marș asupra Siracusei, care era capitala insulei sub stăpânirea romană și bizantină. Asediul s-a desfășurat în timpul iernii dintre anii 827 și 828 și a continuat până vara, în care perioadă de timp asediații au avut mult de suferit din cauza lipsei
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
și i-a înfrânt pe otomani lângă Șibot. Această înfrângere a avut ca efect amânarea oricărei tentative de cucerire a Regatului Ungariei pentru mai multe decenii. În 1480, Mahomed a trimis o armată în sudul peninsulei Italice. Ar fi urmat marșul împotriva Romei și cucerirea centrului creștinismului occidental. Forțele otomane au cucerit Otranto și s-au pegătit pentru marșul spre Roma. Papa Papa Sixt al IV-lea s-a temut ca Rooma să nu aibe soarta Constantinopolului, de la cucerirea căruia trecuseră
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
cucerire a Regatului Ungariei pentru mai multe decenii. În 1480, Mahomed a trimis o armată în sudul peninsulei Italice. Ar fi urmat marșul împotriva Romei și cucerirea centrului creștinismului occidental. Forțele otomane au cucerit Otranto și s-au pegătit pentru marșul spre Roma. Papa Papa Sixt al IV-lea s-a temut ca Rooma să nu aibe soarta Constantinopolului, de la cucerirea căruia trecuseră doar 28 de ani. El a reluat apelurile pentru convocarea unei noi cruciade. Moartea sultanului în 1481 i-
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
decis să conducă personal operațiunile din sudul Italiei. Taormina, ultimul avanpost bizantin major din Sicilia, a capitulat la 1 august 902. Messina și alte orașe și-au deschis porțile pentru a evita masacre similare. Trupele lui Ibrahim a pornit în marș asupra sudului Calabriei, unde a pus asediu asupra orașului Cosenza. El a murit în 24 octombrie de dizenterie, iar campania începută a fost oprită, trupele revenind în Sicilia. În acest moment, Sicilia trecuse aproape integral sub controlul dinastiei aghlabizilor, cu excepția
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
puternică armată bizantină sub comanda generalului Maniakes a traversat strâmtoarea Messina. Aceasta includea corpuri de longobarzi și de normanzi care a respins contraatacurile musulmanilor din Messina. După o altă victorie categorică în vara lui 1040, Maniakes s-a oprit din marș pentru a începe asedierea Siracusei. Însă, după cucerirea acesteia, generalul bizantin a fost eliberat din funcție, iar contraofensiva musulmană care a urmat a condus la recuperarea tuturor orașelor capturate de bizantini. Sicilia a fost invadată de o nouă putere a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
între regele longobarzilor, Desiderius, și papalitate. În 772, papa Adrian I a expulzat pe toți oficialii longobarzi din curia papală. În replică, regele Desiderius a invadat teritoriul papal, capturând chiar și Otriculum (astăzi, Otricoli), aflat la doar o zi de marș față de Roma. Ca urmare, papa Adrian a solicitat sprijinul lui Carol cel Mare. Carol încheiase anterior o alianță cu longobarzii, căsătorindu-se cu una dintre fiicele lui Desiderius, Desiderata; însă după numai un an de la acest eveniment, regele franc își
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
debarcat la Marsilia și a călătorit până la Thionville, de unde au trimis mesajul: Carol cunoștea adevărul asupra agresiunii lui Desiderius și amenințarea pe care acesta o reprezenta și pentru propria sa stăpânire asupra francilor și a pornit cu trupele sale în marș către Italia la începutul verii anului 773. Nu se cunoaște numărul trupelor conduse de Carol cel Mare; se știe doar că el a împărțit-o în două grupuri, dând comanda unuia dintre acestea unchiului său Bernard. Armata francă a trecut
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
care a urmat cu forțele ruse. Pe 6 ianuarie, cartierul general al Armatei a 3-a otomane a ajuns sub tirul rușilor. Hafiz Hakki Pașa a dat ordinul pentru retragerea generală. Pe 7 ianuarie, ultimele forțe otomane au pornit în marș către Erzurum. Înfrângerea otomanilor în bătălia de la Sarikamish a fost covârșitoare. Doar aproximativ 10% dintre soldații Armatei a 3-a au mai reușit să se retragă pe pozițiile inițiale. Enver Pașa a renunțat la comandă. Voluntarii armeni au contribuit serios
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
săptămâni, până la venirea trupelor ruse. Iudenici a început pe 6 mai o ofensivă în teritoriul otoman. Una dintre direcțiile ofensivei era spre lacul Van, pentru sprijinirea apărătorilor Vanului. O brigadă de cazaci transbaikalieni și subunități ale voluntarilor armeni au început marșul spre Van . Pe 21 mai, generalul Iudenici a fost primit în oraș, i-au fost oferite cheile orașului și citadelei și a confirmat guvernul provizoriu armean, numindu-l pe Aram Manukian în funcția de guvernator. După eliberarea orașului Van, luptele
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
pentru vreuna dintre părți. După recucerirea în august a celor două orașe, Ahmet İzzet Pașa a hotărât să treacă la contraofensivă la o săptămână după încheierea ofensivei rușilor. Trei corpuri de armată otomane (3, 4 și 16) au executat un marș de-a lungul litoralului Mării Negre. Pe 2 august, Armata a 2-a a început la rândul ei înaintarea. În vreme ce generalul rus Iudenici era în nord și ataca neîntrerupt Armata a 3-a, Armata a 2-a era în sud și
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
creat o breșă în liniile franceze de pe flancul stâng al poziției pușcașilor marini. Ca răspuns, rezerva americană, formată din Regimentul 23 Infanterie, Batalionul 1 din Regimentul 5 Pușcași Marini și încă o parte din Batalionul 6 Mitraliori, au efectuat un marș forțat de pentru a acoperi breșa, ceea ce au reușit până dimineața. În seara zilei de 2 iunie, forțele americane stabilizaseră un front de la nord de șoseaua Paris-Metz, front ce trecea prin terenuri agricole și pădurici, și se întindea spre vest
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]