6,277 matches
-
Europei, fiind cu nouă luni mai tânăr decât regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos. Ca rege, Felipe are puteri politice limitate, Constituția din 1978 arătând că monarhul “arbitrează și mediază funcționarea instituțiilor”. Cea mai presantă sarcină a lui este reformarea monarhiei. Un sondaj al Centrului pentru Studii Sociologice din Madrid a arătat că popularitatea monarhiei s-a prăbușit în ultimii ani ai domniei lui Juan Carlos, de la un nivel record de 75% ajungând la 38%. În iunie 2015, Felipe i-a
Felipe al VI-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310402_a_311731]
-
Ca rege, Felipe are puteri politice limitate, Constituția din 1978 arătând că monarhul “arbitrează și mediază funcționarea instituțiilor”. Cea mai presantă sarcină a lui este reformarea monarhiei. Un sondaj al Centrului pentru Studii Sociologice din Madrid a arătat că popularitatea monarhiei s-a prăbușit în ultimii ani ai domniei lui Juan Carlos, de la un nivel record de 75% ajungând la 38%. În iunie 2015, Felipe i-a retras surorii sale, infanta Cristina, titlul de Ducesă de Palma de Mallorca, în urma scandalului
Felipe al VI-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310402_a_311731]
-
În iunie 2015, Felipe i-a retras surorii sale, infanta Cristina, titlul de Ducesă de Palma de Mallorca, în urma scandalului de corupție în care este implicată. După un an de domnie, Felipe a reușit să ridice nivelul de popularitate al monarhiei la 81%, potrivit cotidianului El País. După atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid, Felipe, împreună cu surorile sale Elena și Cristina, au devenit primii membri ai familiei regale spaniole care au participat la un protest public.
Felipe al VI-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310402_a_311731]
-
(n. 28 noiembrie 1857 — d. 25 noiembrie 1885) a fost rege al Spaniei, domnind din 1875 până în 1885, după ce o lovitură de stat a restaurat monarhia, punând capăt efemerei prime republici spaniole. Alfonso a fost fiul Elisabetei a II-a a Spaniei. Nu se cunoaște exact tatăl lui biologic, dar cel legal a fost vărul mamei sale, (presupusul homosexual) Francisc de Assisi de Burbon, Rege Consort
Alfonso al XII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310405_a_311734]
-
mama lui a abdicat în favoarea sa, în prezența unor nobili care sprijineau cauza reginei exilate. Și-a luat titlul de Alfonso al XII-lea, pentru că deși nici un rege al Spaniei unite nu a purtat titlul de Alfonso al XI-lea, monarhia spaniolă era considerată o continuatoare a monarhiilor mai vechi reprezentate de cei unsprezece regi ai Castiliei și Leonului, numiți tot Alfonso. La scurt timp după, Alfonso a intrat la Academia Militară Regală Sandhurst, în Regatul Unit, pentru a-și continua
Alfonso al XII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310405_a_311734]
-
prezența unor nobili care sprijineau cauza reginei exilate. Și-a luat titlul de Alfonso al XII-lea, pentru că deși nici un rege al Spaniei unite nu a purtat titlul de Alfonso al XI-lea, monarhia spaniolă era considerată o continuatoare a monarhiilor mai vechi reprezentate de cei unsprezece regi ai Castiliei și Leonului, numiți tot Alfonso. La scurt timp după, Alfonso a intrat la Academia Militară Regală Sandhurst, în Regatul Unit, pentru a-și continua studiile militare. Pe când era acolo, a emis
Alfonso al XII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310405_a_311734]
-
la Academia Militară Regală Sandhurst, în Regatul Unit, pentru a-și continua studiile militare. Pe când era acolo, a emis, pe 1 decembrie 1874, ca răspuns pentru o urare primită de la susținătorii săi, un manifest care îl proclama singurul reprezentativ al monarhiei spaniole. La sfârșitul acelui an, pe când mareșalul Serrano a plecat din Madrid pentru a conduce armata nordică în Războiul Carlist, brigadierul Martinez Campos, care de ceva timp luptase mai mult sau mai puțin deschis pentru rege, a condus niște batalioane
Alfonso al XII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310405_a_311734]
-
lucru a însemnat sporirea tensiunilor cu papalitatea și cu Spania ultracatolică. „Bearnezul” (fr. „Le Béarnais”), așa cum era poreclit Henric al IV-lea, a reușit să eficientizeze aparatul de stat, liberalizând comerțul și slăbind marea nobilime feudală; el pune astfel bazele monarhiei absolutiste pe care nepotul său o va instaura, și care va constitui un model la care vor aspira toți monarhii europeni. Din păcate opera de consolidare statală a lui Henric al IV-lea s-a întrerupt în mod brusc în
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
IV-lea, a reușit să eficientizeze aparatul de stat, liberalizând comerțul și slăbind marea nobilime feudală; el pune astfel bazele monarhiei absolutiste pe care nepotul său o va instaura, și care va constitui un model la care vor aspira toți monarhii europeni. Din păcate opera de consolidare statală a lui Henric al IV-lea s-a întrerupt în mod brusc în 1610, atunci când un fanatic religios, François Ravaillac i-a aplicat regelui două lovituri de cuțit în piept. Primul caz de
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
preferând funcționarii scrupuloși, practic executanți, miniștrilor autoritari și cu inițiativă. În mod concret, existau puține instituții în dreptul francez de la acea vreme care să limiteze puterea regelui; însă până atunci contextul politico-social, marii nobili sau statul descentralizat au prevenit instaurarea unei monarhii autoritare. Ludovic al XIV-lea avea însă totul de partea sa: poporul care îl adora, înalți funcționari competenți, marii nobili ținuți sub control, pacea religioasă instaurată de bunicul său etc. Domnia „Regelui-Soare”, marcată de interminabile războaie de dominare continentală, dar
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
Ludovic al XV-lea al Franței (1715-1774) este minor, iar Regența este asigurată de unchiul său, ducele Filip de Orléans, contrar testamentului lăsat de monarhul defunct. În cei opt ani de Regență, Filip de Orléans a încercat să dărâme eșafodajul monarhiei ultraautoritare printr-o serie de reforme: redă Parlamentului dreptul de „remontrance” (dojană la adresa unui act regal), suprimat cu 60 de ani în urmă, încearcă să redea înaltele funcții marilor seniori (din timpul lui Ludovic al XIII-lea, fuseseră alese persoane
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
aici epidemia de ciumă de la Marseille, care face peste 60.000 de victime, teroarea instaurată de banditul Cartouche în nord, materializări ale lipsei unei organizări coerente. În 1723, Ludovic al XV-lea preia conducerea regatului său în mod efectiv, reinstaurând monarhia absolutistă, dar lansându-se, ca și predecesorul său în interminabile conflicte europene și coloniale, care se sfârșesc toate prin eșecuri de răsunet. În plan juridic, domnia lui Ludovic al XV-lea înseamnă sfârșitul muncii forțate (1748), considerată o măsură punitivă
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
reuneau în cadrul parohiilor pentru a decide conținutul caietelor. Ies astfel la lumină enormele tensiuni sociale, fiind contestate în primul rând impozitele prea grele, privilegiile senioriale, modul de împărțire a proprietății comunale, condițiile grele de muncă în manufacturi, cerându-se o monarhie constituțională care să garanteze egalitatea drepturilor, proprietatea și votarea impozitelor doar de către adunări care să se întrunească regulat. Dar, la deschiderea statelor generale, discursul regal nu pomenește nimic de reformele cerute de toată lumea. Din această cauză, la 12 iunie, starea
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
17 iunie, deputații stării a treia și cei câțiva deputați ai stărilor privilegiate care li s-au alăturat, motivând că reprezintă cel puțin 96% din poporul francez, se declară Adunare națională, atribuindu-și dreptul de a vota impozitele. Este sfârșitul monarhiei absolutiste; începe revoluția. La 20 iunie are loc “jurământul de la Jeu de Paume” (Tuilleries): “Adunarea națională consideră că, fiind chemată să fixeze constituția regatului, să opereze regenerarea ordinii publice și să mențină adevăratele principii ale monarhiei, nimic nu o poate
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
vota impozitele. Este sfârșitul monarhiei absolutiste; începe revoluția. La 20 iunie are loc “jurământul de la Jeu de Paume” (Tuilleries): “Adunarea națională consideră că, fiind chemată să fixeze constituția regatului, să opereze regenerarea ordinii publice și să mențină adevăratele principii ale monarhiei, nimic nu o poate împiedica să își continue deliberările, în orice loc ar fi forțată să se stabilească, și, în fine, că oriunde membrii sunt reuniți, acolo este Adunarea națională. Toți membrii acestei Adunări vor depune, în acest moment, jurământul
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
a impus prin [[Lovitură de stat|luarea puterii]] de către o junta de ofițeri dominată de [[Georgios Papadopoulos]]. Membrii juntei erau: În 1974, după perioada de dictatură de șapte ani a avut loc un referendum, iar guvernul a schimbat de la o monarhie constituțională la o Prezidențiale democrației parlamentare, iar în 1981 Grecia a devenit membru al Comunității Europene / Uniunii Europene.
Istoria Greciei () [Corola-website/Science/310503_a_311832]
-
în Lumea Nouă în 1590. Simón Jose Bolívar a moștenit o avere însemnată de plantații de trestie de zahăr, case, ferme, moșii și sclavi, avere strânsă de strămoșii săi care toți au fost venezueleni influenți în corpul de funcționari ai monarhiei spaniole. La nașterea sa, tatăl său avea vârsta de 47 ani de ani. Simón Jose Bolívar era băiatul cel mai mic și toți i se supuneau, dar la vârsta de 3 ani își va pierde tatăl iar la 10 mama
Simón Bolívar () [Corola-website/Science/304950_a_306279]
-
N-au fost inventariate aici bunurile aparținând unor foruri centrale: Depozitul de fermentare a tutunurilor, Cazărmile și Banca Franco-Română. Averea este evaluată la 9.416.516 lei, în care aproape 4 milioane reprezintă numai bisericile construite de enoriași. O dată cu înlăturarea monarhiei și proclamarea republicii, la 30 decembrie 1947, România a intrat într-o altă fază a dezvoltării sale. În iunie 1948, la Găești, s-au naționalizat 15 unități economice, trecându-se în proprietatea statului mori, prese de ulei, mijloace de transport
Găești () [Corola-website/Science/297029_a_298358]
-
au vrut ca tronul să-i revină fratelui său mai mic, "Géza". Complotul nu a reușit și Béla i-a trimis pe mama și pe fratele său la închisoare. Revenit în Ungaria și încoronat rege, Béla al III-lea imită monarhiile occidentale, pentru îmbunătățirea administrației țării. Creează o cancelarie și noi impozite (taxe vamale, taxe de drept de trecere, taxe pentru târguri). Duce o politică de favorabilă papei, menținând echilibrul în relațiile cu Sfântul Imperiu Romano-German. Un inventar al veniturilor ecleziastice
Béla al III-lea () [Corola-website/Science/305021_a_306350]
-
acea vreme. Declarația de independență a României din 9 mai 1877 și actele de unire de la sfârșitul Primului Război Mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne. În perioada 1881 - 1947, România a fost o monarhie parlamentară. Din februarie 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea și în 1940 după instaurarea dictaturii militare, rolul parlamentului a fost diminuat, el fiind lipsit de principalele sale atribuții. În perioada comunistă, prin Constituția din 1948
Parlamentul României () [Corola-website/Science/305019_a_306348]
-
așezări obișnuite și în cetăți. Cetățile se numeau dave. Geto-dacii trăiau organizați în triburi și uniuni de triburi conduse de șefi militari care aveau drept centru de reședintă o așezare fortificată numită dava. Istoricii și sociologii vorbesc despre forme de "monarhie federală" la Daci, în perioadele când mai multe triburi se uneau sub conducerea unui singur șef militar. Dar nu de "stat" în sensul grec, roman sau actual al cuvântului, deoarece nu există date care să atesteze instituții permanente de coordonare
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
și generalul Józef Dowbor-Muśnicki. Coordonarea în timp a insurecției a ținut mai degrabă de întâmplare, deoarece, între octombrie 1918 și primele luni ale anululi 1919, Germania era slăbită de de conflictele interne, cu soldații și marinarii militari răsculându-se împotriva monarhiei și a generalilor incapabili. După semanrea armistițiului din 11 noiembrie 1918, situația din Germania s-a complicat prin izbucnirea revoluției. Până pe 15 ianuarie 1918, forțele rebele poloneze au reușit să preia controlul asupra celei mai mari părți a Provinciei Posen
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
avut consecințe nefaste asupra pregătirii elevelor. Religia a fost scoasă din planurile de învățământ, școala s-a numit pentru o scurta perioada “Liceul de fete”, eliminâdu-se numele de Carmen Sylva. Din biblioteca au fost scoase toate cărțile ce aminteau de monarhie sau erau potrivnice ideologiei comuniste. Liceul a fost redus la 7 clase și, deoarece i s-au adaugat 4 clase primare ( I-IV), clasa terminală devenea a XI-a (1948-1949). Câțiva ani mai târziu, liceul a fost redus la 10
Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara () [Corola-website/Science/305982_a_307311]
-
influența culturală a culturii evreiești. Confluențe au fost transmise și de către imigranți (evrei, germani și olandezi), alianțele politice (cu Lituania, Ungaria, Saxonia, Franța și Suedia), cuceriri ale statului polonez (Ucraina, Belarus și Letonia) sau cuceritori al Poloniei (Rusia, Regatul Prusiei, Monarhia habsburgică, mai târziu Imperiul austriac și Imperiul Austro-Ungar). De-a lungul timpului cultura poloneză a fost foarte mult influențată de legăturile sale cu cele germanice, grupurile și minoritățile etnice latine și alte culturi ale celor care trăiesc în Polonia, cum
Polonezi () [Corola-website/Science/305998_a_307327]
-
Imperiului Britanic. Dificultățile financiare, refuzul reformelor și nerăbdarea poporului au condus la Revoluția Franceză (între 1789 și 1799). Acest episod naște, în primul rând, Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului și duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate. Monarhia absolutistă a luat, astfel, sfârșit, fiind înlocuită de una parlamentară pe 3-14 septembrie 1789, care, la rândul ei, a luat sfârșit pe 10 august 1792. Prima Republică a luat ființă pe 21 septembrie 1792, prin editarea "Constituției anului I", avînd
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]