5,105 matches
-
din vestul Europei, la mijlocul anilor ’60 social-democrația nu mai Însemna o politică, ci un mod de viață. Lucru de netăgăduit În Scandinavia. Între 1945 și 1964, scorul Partidului Social-Democrat Danez la scrutinul național a crescut de la 33% la 42%; Partidul Muncitoresc Norvegian a câștigat constant Între 43% și 48%; cât despre social-democrații suedezi, ei au obținut la toate alegerile postbelice minimum 45%. La alegerile din 1968 au depășit chiar 50%. Nu cifrele În sine sunt remarcabile: Partidul Socialist Austriac a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestui document, statul trebuie „să se limiteze la a influența economia prin metode indirecte”. Libertatea pieței muncii și a bunurilor era vitală: „Dirijismul economic totalitarist distruge libertatea”6. Era o recunoaștere tardivă a unui adevăr evident - contrastând cu decizia Partidului Muncitoresc Belgian (Parti Ouvrier Belge) de a reconfirma În 1960 carta fondatoare a partidului din 1894, care urmărea colectivizarea mijloacelor de producție, precum și refuzul de care s-a lovit liderul reformist Hugh Gaitskell când le-a propus laburiștilor britanici, În același
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
totalitar, fie În trecutul recent, fie imediat peste graniță, i-a făcut să valorizeze compromisul. Partidul Laburist britanic nu avea asemenea coșmaruri de exorcizat. și fusese Încă de la Început, precum echivalentul său din Belgia sau Olanda, mai degrabă o mișcare muncitorească decât un partid socialist, animată În special de preocupările (și de banii) sindicatelor afiliate. Avea așadar un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată, ce-i drept, În scădere), Partidul Laburist nu era interesat de măsurile inovatoare ce au caracterizat statul asistențial din Scandinavia și din țările vorbitoare de limbă germană. Compromisul britanic consta În manipularea cererii prin politica fiscală și crearea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cunoscut, Sarcelles, la nord de Paris, a crescut ca număr de locuitori de la 8.000 În 1954 la 35.000 după numai șapte ani. Dezrădăcinat din punct de vedere sociologic și estetic, el semăna mai mult cu suburbiile de cămine muncitorești din alte țări (așezământul de la Lazdynai, bunăoară, la marginea orașului Vilnius, În Lituania) decât cu stilul arhitectural indigen sau tradiția urbană a Franței. Ruptura cu trecutul era voită. „Stilul” european, atât de admirat În alte sfere ale vieții, strălucea prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ființau Încă și Își etalau virginitatea politică, lăudându-se cu interpretarea cea mai fidelă a textelor marxiste originale 10. Dar cele mai multe mișcări, cercuri, societăți și cluburi socialiste de la sfârșitul secolului al XIX-lea fuseseră absorbite de marile partide socialiste și muncitorești coagulate Între 1900 și 1910. Disputele marxiste moderne Își au originea În schisma leninistă care a urmat. Luptele facționale din primii ani ai Uniunii Sovietice au creat erezia marxistă cea mai durabilă, cea a lui Troțki și a discipolilor săi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai mult decât o afinitate electivă: era trăsătura distinctivă care separa ideologia stângii de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale de stânga erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ceea ce ar fi trebuit să Îngrijoreze stânga convențională: partidele și sindicatele Își recrutau adepții (și Își extrăgeau fondurile) din această masă electorală. Deși anchetele sociale ale vremii consemnau dispariția incipientă a proletariatului european clasic, vechea stângă continua să invoce „baza” muncitorească. Îndeosebi comuniștii rămâneau intransigenți. Exista o singură clasă revoluționară: proletariatul; un singur partid care putea să reprezinte și să promoveze interesele acestei clase: comuniștii; un singur rezultat corect al luptei muncitorilor sub conducerea partidului: revoluția, așa cum fusese patentată În Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avut loc o grevă națională care viza un sistem național de pensii). Partidele și sindicatele stângii tradiționale nu erau pregătite să susțină astfel de revendicări. Dimpotrivă, erau Îngrijorate de această forță de muncă nouă și nedisciplinată care afecta vechile instituții muncitorești. Când muncitoarele semicalificate au căutat sprijinul sindicatului comunist pentru a cere micșorarea normelor li s-a spus să ceară mai bine mărirea salariilor. În aceste circumstanțe, de tensiunile sociale din Italia au profitat nu organizațiile clasice de stânga, ci grupările
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În martie 1968, În urma manifestațiilor studențești Împotriva unui proiect legislativ de reformă a Învățământului universitar. Dar, spre deosebire de mișcarea de tineret din Franța, liderii studenților italieni erau interesați mai puțin de reforma instituțiilor academice și mai mult de identificarea cu mișcarea muncitorească, după cum arată și numele organizațiilor lor: Avanguardia Operaia (Avangarda Muncitorilor) sau Potere Operaio (Puterea Muncitorilor). Conflictele de muncă declanșate la uzinele milaneze ale companiei Pirelli În septembrie 1968 și Încheiate În noiembrie 1969 (când guvernul a forțat Pirelli să satisfacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și intelectualilor. Studenții din Roma și Bologna imitau chiar retorica doctrinarilor din Beijing, Împărțind subiectele de studiu În „rămășițe preburgheze” (greaca și latina), „pur ideologice” (istoria) și „indirect ideologice” (fizica, chimia, matematica). Combinația presupus maoistă de romantism revoluționar și dogmă muncitorească era ilustrată În publicația (și mișcarea) Lotta Continua, nume care rezuma proiectul. Lotta Continua a apărut pentru prima oară În toamna anului 1969, când violența izbucnise deja. Printre sloganurile manifestanților din Torino În iunie 1968 se puteau auzi „Nu păcii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a ajuns la o asemenea oroare și să ofere o alternativă În termeni comuniști. Era un „revizionism”: termen folosit pentru prima oară cu acest sens de către liderul polonez W³adis³aw Gomu³ka, la Întâlnirea din mai 1957 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Varșovia și Praga nu se puteau lăuda cu același succes. * * * Deznodământul pașnic al revoltelor poloneze din 1956 a avut prețul său. Deși instituțiile și scriitorii catolici erau Îngăduiți În Polonia lui Gomu³ka, opoziția În interiorul partidului era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea lui Stalin. Temându-se că tulburările din 1956 s-ar putea repeta, conducerea trata criticile aduse liniei partidului ca pe o amenințare directă la adresa monopolului său politic. Rezultatul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au publicat o „Scrisoare deschisă Partidului”, Înaintată secției de partid de la Universitatea din Varșovia În martie 1965. În scrisoare, autorii Înfățișau un regim birocratic, absolutist, surd la interesele tuturor În afară de elita conducătoare pe care o servea, guvernând incompetent o populație muncitorească sărăcită și cenzurând orice critică sau comentariu. Singura speranță a Poloniei, conchideau Kuroñ și Modzelewski, era o revoluție autentică, bazată pe consilii muncitorești, libertatea presei și desființarea poliției politice. La o zi după prezentarea Scrisorii, cei doi au fost arestați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
birocratic, absolutist, surd la interesele tuturor În afară de elita conducătoare pe care o servea, guvernând incompetent o populație muncitorească sărăcită și cenzurând orice critică sau comentariu. Singura speranță a Poloniei, conchideau Kuroñ și Modzelewski, era o revoluție autentică, bazată pe consilii muncitorești, libertatea presei și desființarea poliției politice. La o zi după prezentarea Scrisorii, cei doi au fost arestați și acuzați de subminarea statului. Pe 19 iulie 1965, ei au fost condamnați la trei ani, respectiv trei ani și jumătate de Închisoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
respectiv trei ani și jumătate de Închisoare. Autoritățile au fost influențate mai ales de termenii impecabil marxiști ai criticii lor, de uzul eficace al statisticilor sociale pentru a demonstra slaba performanță economică a regimului și de apelul la o revoluție muncitorească pentru a Înlocui actuala dictatură birocratică (influență neotroțkistă ce agrava situația autorilor 7). Mai presus de orice, partidul era pornit exact Împotriva acestei combinații de diagnostic intelectual și acțiune proletară la care instiga scrisoarea lui Kuroñ și Modzelewski. Acest scandal
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să vadă ce se Întâmplă - menținând trupele Pactului pe teritoriul cehoslovac, pentru orice eventualitate. Au avut loc câteva demonstrații studențești În apărarea reformelor, iar În orașele industriale din Boemia și Moravia a apărut, pentru scurt timp, o rețea de consilii muncitorești după modelul celor maghiare din 1956 (la apogeu, În ianuarie 1969, acestea pretindeau că reprezintă o șesime din forța de muncă a țării, deși În Slovacia erau foarte puține). A mai fost sinuciderea lui Jan Palach, un student de 20
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Operaia; Avanguardia Operaia, Nuclei Armati Proletari și Nuclei Armati Rivoluzionari; Formazione Comuniste Combattenti, Unione Comunisti Combattenti, Potere Proletario Armato și multe altele. Dacă această listă trădează dorința disperată a câtorva mii de foști studenți, situați la extremitățile obscure ale mișcării muncitorești, de a-și exagera importanța socială și revoluționară, impactul efortului lor de a se impune În atenția publică nu trebuie subestimat. Curcio, Mara Cagol (partenera lui) și prietenii lor trăiau, poate, un basm cu bandiți revoluționari (derivat În mare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost constrânse să adopte și să mențină distanța față de violența de orice fel. Pe de o parte, era o reacție spontană la amenințarea care Îi viza și pe ei, ca și pe ceilalți: liderii sindicali și alți reprezentanți ai mișcării muncitorești tradiționale erau printre țintele predilecte ale rețelelor clandestine. Dar era și pentru că „anii de plumb” ai deceniului al șaptelea au amintit tuturor cât de fragile sunt, de fapt, democrațiile liberale - o lecție ocazional uitată În atmosfera euforică din anii ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aproape 34 de milioane cu un an Înainte de moartea lui Franco. Autoritățile spaniole nu se puteau lipsi nici de cooperarea și Îndemânarea forței de lucru urbane, tot mai importantă. Au fost astfel constrânse să recunoască apariția efectivă a unei mișcări muncitorești comasate În Catalonia și În zona industriei grele din regiunea bască. Alături de sindicatele neoficiale ale lucrătorilor din sectorul public, cel bancar și alte branșe funcționărești În expansiune, această rețea semiclandestină de reprezentanți ai muncitorilor și slujbașilor se putea lăuda la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Alături de sindicatele neoficiale ale lucrătorilor din sectorul public, cel bancar și alte branșe funcționărești În expansiune, această rețea semiclandestină de reprezentanți ai muncitorilor și slujbașilor se putea lăuda la moartea lui Franco cu un deceniu de organizare și experiență. Protestele muncitorești din Spania s-au limitat strict la revendicări primare. În ultimii ani, regimul lui Franco se baza deja - ca și cel al lui János Kádár În Ungaria - nu pe o represiune deschisă și brutală, ci pe un soi de acceptare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ritmul alert al schimbărilor, tulburată de autonomia regională și jignită de moravurile relaxate ale noii Spanii, și o stângă socialistă care prindea curaj, era dispusă la compromis În probleme constituționale, dar afișa o imagine radicală de ochii arțăgoasei mișcări muncitorești și a șomerilor tot mai numeroși. Ca și În Portugalia, tranziția politică pica Într-un moment economic dificil. Între 1970 și 1976, ultimele guverne din epoca franchistă Încercaseră să câștige popularitate mărind cheltuielile bugetare și numărul de posturi din sectorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvern au degenerat În hiperinflație. Dacă acest lucru nu s-a Întâmplat, meritul revine În mare măsură semnatarilor așa-ziselor Pacte de la Moncloa din octombrie 1977, primele dintr-o serie de acorduri negociate prin care politicienii, patronatul și liderii mișcării muncitorești se angajau să Întreprindă o vastă paletă de reforme: devalorizarea monedei, o politică a veniturilor, controlul cheltuielilor guvernamentale și reforma structurală a sectorului de stat, gigantic și aducător de pierderi. Moncloa și acordurile următoare (ultimul a fost semnat În 1984
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
observator italian În 1977, stânga discuta deschis, „fără mistificare sau demagogie”, ideea și idealul libertății „depline” pentru prima oară după război 5. Acest fenomen nu s-a reflectat imediat În politică: În cea mai mare parte a anilor ’80, partidele muncitorești și socialiste din Europa de Vest au zăcut neajutorate, recurgând adesea la Împrumuturi ilicite din programele adversarilor politici pentru a-și acoperi goliciunea. Dar vocabularul drepturilor și libertăților le-a oferit savanților și intelectualilor vest-europeni acces la noul limbaj al opoziției politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Papa, așa cum a remarcat Stalin, nu are divizii. Dar Dumnezeu nu e Întotdeauna de partea marilor batalioane: Ioan Paul al II-lea a compensat absența soldaților prin vizibilitate și oportunitate. În 1978, Polonia era deja În pragul rebeliunii. După revoltele muncitorești din 1970 și 1976, ambele provocate de creșterea abruptă a prețurilor la alimente, prim-secretarul Edward Gierek Încercase din răsputeri să nu provoace nemulțumiri interne - În principal, cum am văzut, Împrumutând masiv din străinătate și folosind creditele pentru a le
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]