60,569 matches
-
tulburătoare. Mă întorceam cu uimire la ideea că o atinsesem; ținând cont de ceea ce se întâmplase, termenul „atinsesem” era mult prea blând. Poate de aceea, privind în urmă, faptul în sine mi se părea neverosimil, și, deși îi revedeam părul negru și lucios tăvălindu-se în praf, deși îi auzeam icnetul de durere când i-am răsucit brațul, nu-mi aminteam deloc senzația născută din contactul dintre carnea ei și a mea. Totul era ca și cum intangibilitatea ei, pe care o sesizasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să formez corect numărul din Pelham Crescent. Mi-a răspuns slujnica. Doctorul Anderson și doamna Lynch-Gibbon plecaseră din oraș pentru weekend, iar doamna doctor Klein se întorsese la Cambridge. 19 În lumina lunii, Cambridge era scăldat în albastru deschis și negru cafeniu. Aici nu era ceață și peste oraș se boltea o cupolă înstelată de o strălucire intensă, luxuriantă. Era genul de noapte în care devii conștient de existența altor galaxii. Umbra îmi aluneca înainte pe asfalt. Deși nu era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
drept spre mine era Honor. Stătea puțin întoarsă într-o parte, cu picioarele acoperite de un cearceaf. Partea de sus a corpului era goală și cafenie ca a unei statuete de la prora unui vas. I-am remarcat sânii ascuțiți, părul negru ciufulit, trăsăturile înțepenite și lipsite de orice expresie, ca ale unui chip sculptat în lemn. Nu era singură. Lângă pat, un bărbat gol își punea în grabă un halat. Mi-am dat seama imediat și fără nici o urmă de îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dar mâna rămase rece și fără vlagă. Ea mergea ceva mai repede decât mine și, deși mă grăbeam, era mereu în fața mea. Își ținea fața întoarsă în partea cealaltă, dar îi vedeam picăturile de apă formate pe părul scurt și negru care arăta ca o bonetă ponosită împodobită cu pietre prețioase. Gheața de pe pavaj era acum mai groasă și mai dură iar picioarele noastre nu mai spărgeau stratul cristalin. În cele din urmă, ușor și fără efort, am început să patinăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am închis-o imediat după ce am tras o gură de aer rece și înecăcios de afară. Am privit pe fereastră. Mult sub nivelul meu, Lowndes Square dormita în ceața felinarelor prin care se înălțau, ajungând până aproape de fereastra mea, trunchiurile negre ale copacilor. Nu reușeam să-mi dau seama dacă lumina difuză prin care întrezăream formele de jos era a amurgului sau dacă era doar lumina felinarelor alungând noaptea. Cerul era acoperit și întunecat. M-am întrebat cât o fi ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ceea ce l-a enervat și mai tare. Apoi a dispărut în puterea nopții și nu s-a întors mult timp. Și Honor Klein s-a instalat din nou în casă, parcă e prezentă peste tot în permanență, ca un nor negru. Sunt de-a dreptul speriată, Martin. Rosti ultimele cuvinte cu un fel de scâncet, se așeză pe patul de campanie și-și scoase batista. Hai, adună-te, cred că totul este doar în imaginația ta, am spus. Văzând în inconștiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
urmă am atins ușor conținutul cutiei și mi-am dat seama că este păr omenesc. Mi-a mai trebuit un moment să înțeleg că șuvița lungă și groasă care umplea cutia era podoaba capilară a lui Georgie, tot părul ei negru presărat cu fire castanii. În ușă m-am ciocnit violent de Antonia. * — Georgie! am strigat. Georgie! și am bătut cu putere din nou în ușa încuiată a locuinței ei. Pe când scoteam mașina, i-am spus Antoniei că Georgie cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu Georgie; așa cum zăcea, complet nemișcată, cu gura căscată, respirând regulat dar părând lipsită de viață, mi-a amintit de o figură de ceară. Era întinsă pe o parte, cu o mână deasupra capului. Purta o cămașă albastră și pantaloni negri. Pe acestea le recunoșteam. Era desculță. I-am privit labele picioarelor. Și pe acestea le recunoșteam. Le-am atins. Erau reci, și ele parcă de ceară, și i le-am acoperit cu o pernă. I-am privit picioarele lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a părut mie că arată cam straniu. Vorbea cu precizie și detașare. „N-are pic de milă”, mi-am spus. Apoi am continuat în gând: nici eu. Honor purta un balonzaid ponosit, fără cordon. Nu avea pălărie iar părul ei negru era ud de ploaie. Așa cum stătea în picioare, cu mâinile în buzunare, și examina camera, avea aerul cuiva care tratează o afacere. Putea foarte bine să fie și un detectiv. M-am ridicat în picioare. Ea a spus: — Întrucât ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mă uit la ea așa cum nu mă mai uitasem la nici o ființă omenească, așa cum te-ai uita la un demon. Ea mă privea din spatele măștii ei palide evreiești, cu linia gurii perfect dreaptă între buzele arcuite și ochii înguști și negri. Apoi ne-am uitat amândoi în jos la Georgie. Honor a îngenunchiat lângă ea și a început să îndepărteze obiectele pe care, în căutarea noastră, le aruncasem peste ea: hârtii, haine și altele. M-a surprins să văd că Georgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
însuși faptul că văzusem. Ea nu mă va putea ierta nicidată pentru asta. — Mi-ai scris o scrisoare plină de minciuni, spuse Honor. Mă privea stând în picioare, cu capul aplecat în față, cu gulerul hainei ridicat în spatele părului ei negru ca o perucă și cu mâinile vârâte adânc în buzunare. — Ți-am scris o scrisoare plină de prostii, am răspuns. Atunci nu știam că mint. Urmă o scurtă pauză și m-am temut că o să mă expedieze. Mi-am strivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aceste cuvinte pe un ton scăzut, rezonabil și, în timp ce vorbeam mă gândeam că Palmer s-ar putea întoarce în orice clipă, ceea ce îmi dădea un timp periculos de scurt pentru a acționa. Părea că mă ascultă cu atenție, ochii ei negri mă cântăreau și în final spuse: — Nici nu știi ce-mi ceri. Vrei dragostea mea? M-au surprins cuvintele ei și am spus: — Nu știu, nu știu nici măcar dacă te consider capabilă de dragoste. Te vreau pe tine. A râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ca și atunci; însă splendoarea ei demonică pălise. Acum vedeam, în urâțenia ei, frumusețea ei. Era aproape insuportabil. Nu purta pălărie și își trecea întruna mâna prin păr încercând să-l domolească și să-l așeze după ureche. Dar șuvițele negre, lucioase îi cădeau mereu în față; din timp în timp îi vedeam profilul când se întorcea să vorbească cu Georgie sau cu Palmer. Gura, cu arcuirea tipic evreiască, cu buzele de un roșu natural ce contrastau cu nuanța gălbuie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ar putea să fiu nevoit să o rup la fugă spre ea. Dar erau atât de departe de mine ca niște personaje dintr-un film. I-am văzut cum se așază la coadă. Nu mai vedeam înaintea ochilor decât capul negru al lui Honor și umărul ei strâns lipit de al lui Palmer. Mi-am dat seama că n-aș putea să stau și să-i văd dispărând dincolo de ușă. Parcă asistam la o execuție. M-am întors cu spatele spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tabachera În care le ținea și să prelungească dulcea agonie cu Încă ceva minute - fumând Într-unul din scaunele de lângă geam, picior peste picior, astfel Încât soarele care apunea să i se prelingă pe fluierul piciorului și pe pantoful din piele neagră și lucioasă, ca uleiul de motor. Apoi va stinge vârful țigării pe marginea scrumierei și Îmi va rosti Încet numele. Țineam oare aceeași cămașă de noapte violetă cu care am Îmbrăcat-o cândva, trăgându-i cămașa peste mâinile ridicate atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
poală. Era același film, Refugiu, pe care Îl difuzam Încă o săptămână. Acționă mânerele (care arată ca niște bețe de schi În miniatură) tăcută, Își ridică privirea și urmări raza În care praful plutea dinspre cabina de proiecție, deasupra capetelor negre din cinematograf. Am recunoscut imaginile recreate pe ecran. Erau despre Marele Premiu al Germaniei din Nürnberg de anul trecut, când Mercedes a câștigat toate medaliile și Elizabeth Junek a terminat a patra cu Bugatti-ul ei din clasa de doi litri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și ea o cască. Clipea rar din ochii oblici În lumina proiectorului, cu pieptul umflându-i-se și coborând Încet. Un adevărat sfinx polonez. Pe ecran mașinile de cursă dispăreau Într-un nor de praf inundat de soare și gaz negru de eșapament În colțul din dreapta sus - ca peste câteva secunde să se Întoarcă, de data asta dinspre colțul din stânga jos al ecranului, de parcă ar fi dat turul cinematografului, unde au fost Întâmpinate cu steagul ridicat la linia de sosire, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai repede. Doar prietenul meu cel mai bun va ști ce-i de făcut. Am văzut un A alb dispărând, apoi un P roșu, urmat de un O galben. După alte două litere dispăru fără urmă și ultimul O lucios, negru. Acum Otto putea să Încuie ușile, să tragă obloanele scârțâitoare, să caute lacătele, să le ia de la Else În a cărei poală se aflaseră până acum și să se aplece să Încuie și obloanele. Pentru că nu se mai vedea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
inimii, așteptând să nu mai sune ca niște bile de biliard ciocnite una de alta, apoi am bătut. Acum nu mai aveam cale de Întoarcere. Eu și sexul meu devenisem una. — Anton? Femeia care mi-a deschis avea păr scurt, negru ca smoala și cizme Înalte până la genunchi. Șireturile aurii erau trase prin sute de inele metalice minuscule. Pe sub déshabillé-ul nu mai lung de vreo treizeci de centimetri, printr-un material subțire și gri ca grafitul, se vedea o cămașă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
termina, iar a lui abia Începea. Stăteam Încă În Neubaugasse, cu mama și cu Agnes, pe când Anton, ajuns Între timp independent, era pe punctul de a deveni regele neîncoronat al vieții subterane vieneze. Obișnuia să-și facă veacul prin „cutia neagră“, o chambre separeé la o cafenea, mai Încolo, pe strada mea, În același local care Îi aparținuse cândva tatălui lui Willy Fischl, și sincer, mă Îndoiesc că talentul și cunoștințele mele de latină ar fi fost apreciate acolo. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aceeași toamnă când am părăsit orașul, acesta era plin de turiști asiatici care stăteau paralizați și leoarcă de transpirație, cu femei vieneze Înalte În poală. Doamnele aveau obraji albi ca varul și guri mari ca niște căpșune coapte, cu arcuri negre deasupra ochilor, subțiri ca firul de păr, trasate parcă cu chibrituri arse. Aveau părul negru, blond sau roșcat, tuns mereu În stil bob, cu fuste absurd de scurte, despicate Într-o parte. Bluzele erau descheiate aproape până jos. Distrate, femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și leoarcă de transpirație, cu femei vieneze Înalte În poală. Doamnele aveau obraji albi ca varul și guri mari ca niște căpșune coapte, cu arcuri negre deasupra ochilor, subțiri ca firul de păr, trasate parcă cu chibrituri arse. Aveau părul negru, blond sau roșcat, tuns mereu În stil bob, cu fuste absurd de scurte, despicate Într-o parte. Bluzele erau descheiate aproape până jos. Distrate, femeile se jucau cu perlele purtate În mai multe șiraguri În jurul gâtului sau Își treceau degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gulere Înalte din celuloid se ridicară, așezară pe masă mici teancuri de bancnote neîmpăturite și le urmară. Perdeaua de mărgele zornăi plină de propuneri indecente. Anton nu mi-a dezvăluit niciodată motivul pentru care a fost obligat să lase „cutia neagră“ În spatele acelei perdele. Poate nu era pentru urechile mele caste. Dar după câțiva ani, după ce am venit În oraș, Își făcu apariția la intrarea unei clădiri, nu departe de zona În care locuisem pe vremuri, Își azvârli țigara În canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ale unei vieți care nu le privea pe autorități? Am studiat mătreața de pe umerii lui Anton și m-am Întrebat oare cât de des se spăla pe cap. Cusătura cămășii era plesnită la subsuori. Unghiile lui arătau ca niște felii negre de semilună. Halal Înger păzitor. Pe la trei dimineața Konrad coborî scările. Între timp, am răsucit și Învârtit paragraful 168 de atâtea ori, Încât Începu să arate ca o pereche de cătușe. Crama Albastră era aproape goală. Rigoberto plecase; cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dacă tot m-a Întrebat de ce m-am mutat aici, i-am răspuns că acasă mă simțeam prea Îngrădit. Aici existența era un pic mai lejeră, viața mult mai liberă. Poate Îi putem zice mai „emancipată“? Dora ridică o sprânceană, neagră și superioară, dar, În loc să răspundă În maniera ei ironică și directă În același timp, mi-a explicat că se Îndrăgostise de omul nepotrivit. — Te referi la „micul tău secret murdar“? am Întrebat-o după ce a terminat. Chelnerul ne luase farfuriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]