5,657 matches
-
mic ocol, prin Serenite. Cu orice preț, tata voia să ajungă în locul care pentru el însemnase până nu de mult acasă, voia să pășească o dată pe străzile orășelului din care fusese izgonit, voia să mai dea o dată ochii cu scena nenorocirii familiei sale. Știa de moartea mamei și a lui Victor. Știa că singurul supraviețuitor, Vlad, e student la București. Știa și că acum casa în care locuiserăm era închiriată de proprietăreasă altcuiva, previzibil, unuia dintre gealații care-l ridicaseră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în sinea lui, tata știa că tot ceea ce face el face în compensație, să-și mai spele din păcatele de neșters, să mai uite de vină, să mai uite de felul cum și-a lăsat femeia și să mai uite nenorocirile, cum s-au prăpădit Vera și doi dintre fiii săi. Știa că de aceea face ce face și că în zadar face, vina lui e prea grea și el nu se poate mântui. *** Într-o seară, biserica a fost gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pusese nimic în gură pentru că nu avea in casă nici o coajă de pâine; se încălzea, din cauza lipsei lemnelor de foc, cu nuielele pe care le rupea din gard. și apoi peste maica Natalia dăduse, după moartea soțului, și o altă nenorocire; în timp ce marele patriot Ilie Ilașcu stătea în temnițele din Tiraspol, niște derbedei din sat au pândit când bătrâna era plecată la câmp sau la biserică și i-au furat din ogradă tot ce mai avea-foarfecele de pe pragul casei, toporul, sapa
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
povestită. Unui inventator, o revistă importantă i-a luat un interviu lung, de șase ore, pentru ca la sfârșit să se dovedească - ce moment penibil! - că reportofonul n-a înregistrat nimic, fiind defect. Istorisite pe scurt, în câteva cuvinte, până și nenorocirile par să-și piardă emoția. Un prieten, un om între două vârste, s-a așezat bun-zdravăn în fotoliul lui, în fața televizorului, iar când soția l-a întrebat: „E ceva interesant?“, el era mort. Povestea interviului ratat e tot atât de neliniștitoare ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
când a citit mecanic și a înregistrat textele care i-au trecut pe sub ochi haotic, mult, dar rătăcit, într-o continuă răvășeală a memoriei. Când te întrebi de gravitatea unor lucruri, riști să nu înțelegi că, oricât de impresionantă e nenorocirea unui om, există întotdeauna și belele mai mari. Cum ar fi aceea că o mulțime de indivizi cu judecata întreagă pot fi scoși din ale lor cu un simplu „Ascultă aici!“. Am tras cu urechea la câteva dialoguri și pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
am mai dus pe Rue de Grenelle, dar m-am dus tot așa, fără un motiv clar, pe alte câteva străzi pe care, n-aș putea spune de ce, m-am simțit mai bine ca niciodată. Vecini odioși Există și o nenorocire despre care nu se vorbește. În fața ei, legile, oricât de multe și de bine ar fi întocmite, sunt neputincioase. Ea nu devine decât arareori subiect de ziar sau de anchetă de televiziune. Când ți se întâmplă nenorocirea, oamenii te ocolesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Există și o nenorocire despre care nu se vorbește. În fața ei, legile, oricât de multe și de bine ar fi întocmite, sunt neputincioase. Ea nu devine decât arareori subiect de ziar sau de anchetă de televiziune. Când ți se întâmplă nenorocirea, oamenii te ocolesc, deoarece ai ceva dintr-un contaminat ce răspândește, la rându-i, un rău incontrolabil. Prietenilor nu se cade să li te plângi. Neavând nici o putere, îi faci să se simtă prost. Îi iei părtași într-o acuză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Prietenilor nu se cade să li te plângi. Neavând nici o putere, îi faci să se simtă prost. Îi iei părtași într-o acuză incomodă, care aduce a soartă. E soarta ta, de ce să-i chinuiești și pe alții cu ea? Nenorocirea asta, care seamănă perfect cu o pedeapsă fără sfârșit, sunt vecinii infecți din apartamentul de deasupra apartamentului tău. Am avut, preț de câțiva ani, în apartamentul de deasupra niște vecini odioși, pe care mă gândeam să-i omor. În fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mod eficient. Visam că le făceam felul, însă atât de bine, încât nu eram prins. Și, bineînțeles, mă trezeam odihnit, cu sentimentul datoriei împlinite. Nu am fost curios să știu unde s-au dus și pe capul cui a căzut nenorocirea. Am vrut să-i uit și am reușit. Totuși, din când în când, am o senzație incontrolabilă de frică. Uneori, mă prefac că greșesc etajul și sun la ușa familiei liniștite care s-a mutat în locul demenților. Când aceștia îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
A fost rănit de două ori, ajungând până la Cotu Donului iar pentru faptele sale deosebite de arme, a fost decorat cu Ordinul “Coroană României” clasa V cu panglică de Virtute Militară. În aprilie 1944, bombardamentele americane îi aduc o nouă nenorocire, când a căzut victimă fratele său vitreg, profesorul univ. Adrian Sfintescu, cu toată familia. La Liceul “Eudoxiu Humuzachi’ din Rădăuți a fost unul dintre cele mai statornice cadre didactice, funcționând ca profesor de fizică și chimie timp de 38 de
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93283]
-
decis să-l oprească pe tânărul absolvent Traian Galan pe postul de asistent universitar. Această alegere este dovada cea mai autorizată a pregătirii, capacității intelectuale și perspectivei absolventului. După o muncă asidua de asistent universitar cu rezultate meritorii, cănd nourii nenorocirilor treceau peste Bucovina, profesorul Traian Galan renunța la calitatea de cadru didactic universitar și vine la Liceul din Rădăuți. În arhiva Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi” sunt documente care arată că în anul 1941, profesorul Traian Galan a fost concentrat ca
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93281]
-
de căpitan în armată română - pe frontul antisovietic. Pe front, profesorul Traian Galan, a fost un iscusit ofițer de artilerie la trageri, datorită pregătirii sale matematice și ingeniozității, depășind în acțiunile sale pe ofițerii activi. Despre privațiunile indurate, dramele și nenorocirile din război, profesorul Traian Galan povestea adesea cu groază. Cu o statura atletica, o voce tunătoare și o privire de vultur, profesorul Traian Galan își pironea adesea interlocutorul într-un ring imaginar și numai bună credință și pregătirea acestuia îi
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93281]
-
pentru fete“, cum numeau ei mate-le Îndulcit prin părțile astea. În general, nu prea au Încercat să comunice cu noi, lucru obișnuit pentru araucanii subjugați, care Își păstrează suspiciunile adînci legate de omul alb care le-a adus atîta nenorocire În trecut, iar acum continuă să-i exploateze. Răspundeau la Întrebările noastre despre pămînturi și despre munca lor ridicînd din umeri și spunînd „nu știu“ sau „poate“, punînd repede capăt conversației. Am avut ocazia să ne Îndopăm cu vișine, Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
organizăm masa, Însă pe la jumătatea procesului, pirotehniștii au eliberat drumul și cîrdul de camioane a Început să se miște. Femeia și-a luat Înapoi ceaunul, iar noi am mîncat porumbul nefiert și am pus deoparte carnea crudă. Ca Încununare a nenorocirilor noastre, se apropia noaptea, iar o furtună cu ploaie Îngrozitoare a transformat drumul Într-un fluviu periculos de noroi. Nu putea trece decît cîte un camion o dată, așa că cele de pe partea mai Îndepărtată a alunecării de teren au trecut primele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să sărim pe pămînt la cel mai mic semn de accident, dar tovarășii noștri de călătorie nu au mișcat nici un mușchi. De fapt, frica noastră nu era total nefondată, din moment ce o grămadă de cruci marcau, În aceste părți ale munților, nenorocirile șoferilor mai puțin norocoși care merseseră pe acest drum. Și fiecare camion care ieșise de pe carosabil luase cu el și Încărcătura formată din oameni, Într-un hău adînc de 200 de metri ce se oprea Într-un rîu - eliminînd orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nici ei nimic. Așa că de ce rîdeau ei, de fapt? În realitate, ei rîdeau de ei Înșiși, fiecare rîdea de o parte din el. SÎntem o țară tînără, fără tradiție sau cultură, abia am fost descoperiți, așa că ei rîd de orice nenorociri pe care civilizația noastră infantilă nu a reușit să le rezolve... Însă acum, În ciuda zgîrie-norilor, a mașinilor și a norocului pe care l-a avut, oare s-a maturizat America de Nord cu adevărat? Și-a lăsat Începutul fraged În spate? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a înzestrat cu calități deosebite. N-avea să moară niciodată; n-avea să sufere nimic. Nici de frig, nici de căldură, nici de vreo boală. Dar Adam păcătuiește. Prin păcat își pierde toate aceste daruri și peste dânsul cad toate nenorocirile, toate suferințele. Iată cine a adus în lume suferința, durerea. Păcatul. Dar pentru ce Dumnezeu ne trimite suferințe? Dumnezeu ne trimite sufrințe pentru ca să ne întoarcă pe calea cea bună. Cât timp omul are de toate, înoată în belșug, ușor uită de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
foc, căci mă simt mai aproape de Dumnezeu”. Și iarăși a început să cânte de răsuna pădurea. Așadar, voi toți ce aveți de suferit, voi toți ce plângeți și suspinați, priviți cerul care vă așteaptă. Adunați-vă lacrimile, suferințele, necazurile și nenorocirile și jertfiți-le lui Isus. Aduceți-le la picioarele altarului său și el le va stropi cu sângele său prețios, și astfel acele lacrimi, acele suferințe se vor schimba în tot atâtea pietre scumpe, pe care le va înșira pe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vieții mele. Deo gratias! Pr. Anton Demeter Barticești, 14.03.1992 București - Lourdes jurnal de călătorie Tot ce ni se întâmplă în viața noastră pământească, se întâmplă prin dispoziția și cu permisiunea divină. Atunci când Dumnezeu ne încearcă cu boli sau nenorociri, el are în vedere niște scopuri pline de înțelepciune și bunătate, căci suferințele primite cu credință din mâna Domnului, devin pentru cei încercați prin ele un izvor de haruri și o ocazie de mântuire. Sunt preot și vă vorbesc acest
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
reușit în felul acesta să-l fac să mă însoțească până aproape de Portugalia, unde am dispărut de parcă m-ar fi înghițit pământul. Bineîn țeles că am sosit cu o mică întârziere. Am stat de vorbă puțin despre plastică, dar apoi, nenorocire, ne-am afundat în poezia germană, până aproape să picăm de somn... Dimineață afară ploua fără încetare. La un moment dat, El a fost nevoit să plece, iar eu am rămas așteptând să înceteze ploaia. Aș fi vrut să citesc
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
permit luxul unui somn aproape liniștit, cocoloșit la sânul Augustei. Asta îmi mai dă un pic de încredere, mai cu seamă pentru că nefericirea celui care îmi e atât de drag mă face cu totul incapabil să gândesc la vreo posibilă nenorocire a mea. Dimineața alerg la Giglio: vorbesc despre toate, povestesc totul. Asta ușurează. Numai Castilia este cel căruia îi mai pot vorbi, căci este singurul care a mai rămas în București. Revin la Mihai, ferm decis de data aceasta să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
putea să ți se întâmple nu poate fi realmente rău. Din asta, logic, decurge ideea că nu merită să te preocupe prea mult ceea ce ți s-ar putea întâmpla. Totul este bine-venit! 13 octombrie 1952 Întâlnirea cu Giglio și povestea nenorocirilor sale m-au tulbu rat nespus. Din nou m-a cuprins simțământul copleșitor al fatalității ce ne amenință... Azi, starea aceasta s-a preschimbat într-un soi de impasibilitate și de indiferență... În schimb, după-amiază inspirația mă cuprinse și am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ba aș spune chiar dimpotrivă! Ar fi prin urmare cu totul lipsit de sens să-mi închipui că, din cauză că unii dintre ei mi-au arătat o oarecare prietenie, iar alții m-au tolerat, ar fi de datoria mea să privesc nenorocirile ce s-au abătut asupra lor ca fiind propriile mele nenorociri, tot așa precum li s ar părea și lor nelalocul său, într-o epocă de bunăstare și prosperitate, să-și împartă cu mine, un străin, bucu riile lor adevărate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lipsit de sens să-mi închipui că, din cauză că unii dintre ei mi-au arătat o oarecare prietenie, iar alții m-au tolerat, ar fi de datoria mea să privesc nenorocirile ce s-au abătut asupra lor ca fiind propriile mele nenorociri, tot așa precum li s ar părea și lor nelalocul său, într-o epocă de bunăstare și prosperitate, să-și împartă cu mine, un străin, bucu riile lor adevărate. Zeii mei nu sunt zeii lor. Morții mei nu sunt morții
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lucruri s-au schimbat. În bine sau în rău? Nu știu. De altfel, nici nu mă preocupă prea mult... În mine lucrurile par a se limpezi în bine. Se limpezesc, se tul bură, iar se limpezesc... Asta nu-i o nenorocire. Am auzit de mai multe ori că anii din jurul celui de al douăzeci și optulea ar fi ani grei: vârsta critică. și mă întrebam de ce. Ce ar putea fi critic? Acuma știu. E vârsta în care începi să te cunoști
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]