8,628 matches
-
de pe față când îl lovi cu mâna cealaltă peste celălalt obraz. — Gata, zise ea. Acum e mai bine. Ușa se deschise brusc în spatele lor și în încăpere intră cel mai frumos bărbat pe care Vultur-în-Zbor îl văzuse vreodată. Gilles Priape păși înăuntru, mângâindu-și languros unealta meșteșugului său, cu care natura fusese mai mult decât generoasă. Aceasta se ridică la fel de lejer până într-un unghi rezonabil de drept, timp în care Gilles îl măsură din priviri pe Vultur-în-Zbor. — Acesta? o întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unde se află Grimus? Sus pe munte, presupun? — Acum nu mai contează, spuse Virgil Jones. Tu ai luat o hotărâre, eu alta. Prin urmare drumul se sfârșește aici. Pentru amândoi. La revedere, domnule Vultur. Vultur-în-Zbor trecuse prin atâtea emoții de când pășise în această încăpere, încât se simți obligat să-și dea frâu liber mâniei. Sunt bucuros că nu am sfârșit aici, înconjurat de curve și nebunie, spuse el răstit. — Ești sigur că-i așa? întrebă Virgil Jones. — Da, strigă Vultur-în-Zbor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ea făcu un pas la dreapta și așteptă. Media căscă ochii mari, apoi îi închise și strânse din buze. Vultur-în-Zbor o conduse până la Poartă. Virgil Jones și Liv s-au uitat cum cele trei contururi firave urcă pe povârnișul muntelui, pășind într-un mod miraculos pe acolo unde nu exista potecă pe care să mergi, până când nu s-au mai văzut. Erau niște umbre atât de palide, încât nu a durat mult până să dispară. Liv s-a întors și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fereastră deschisă, într-un șuvoi constant de veniri și plecări. Pe piedestalele micuțe din jurul încăperii era o scăldătoare pentru păsări, erau puse tot felul de semințe, iar un bazin de scăldat pentru păsări era piesa centrală a camerei. Niște păuni pășeau țanțoși pe podea. Dar nu toate păsările erau vii. Creaturi împăiate odihneau în vitrine de sticlă peste tot prin jur, imobilizate pe vecie în scene tipice vieții lor: păsări mâncând, păsări curtându-se, păsări împerechindu-se și clocind, păsări în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să zbori afară într-un minut dacă mai continui cu chestii de genul ăsta. Am lăsat jos cana cu ceai și l-am bătut ușor pe mână pe Joe. —E în ordine, Joe, oricum, mulțumesc. Ridicându-mă din spatele biroului, am pășit spre Tony Muldoon, care se uita la Joe cu o privire care se voia amenințătoare. Asta era o greșeală din partea lui; bicepșii lui nu erau nici măcar cât încheietura mâinii lui Joe. Vino să o vezi din unghiul ăsta, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
i-am spus, arăți atât de bine încât te-aș mânca! Vocea i se îngroșase, mâinile ajungându-i sus pe coapsele mele, dezbrăcându-mă de rochie, ghidându-mă înspre gura lui. —Tu prima, a mormăit. Se crăpa de ziuă pe când pășeam înapoi prin parc, aruncând cu virtuozitate sticlele goale la un coș de gunoi de pe drum, și am luat singurul taxi care se plimba pe lângă Serpentine Gallery. Dacă tot ai de gând să faci gesturi romantice, măcar să le faci cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe amândoi, deoarece nici unul nu a trebuit să se chinuie să aranjeze întâlnirea. Am bătut cu palma locul de lângă mine. —Ești grăbit? Ia loc. —De ce vorbești în șoaptă? m-a întrebat Tom suspicios. De-abia te pot auzi. Dar a pășit prin poartă în micul parc și a rămas uitându-se în jurul său. —Drăguț aici, nu? Am ieșit doar să iau ziarul. — Unde este Alice? i-am spus, încercând să fac conversație. Tom mi-a aruncat o privire plină de neîncredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ne-a speriat, dar Dominic, mai puternic și mai mare decât mine, avea mai puține de pierdut dacă ar fi fost zăpăcit și și-a permis să se întoarcă pentru un moment spre ușa de la intrare. Profitând de șansă, am pășit spre el și l-am pocnit peste urechi cu toată puterea, simțind cum pumnii mei și-au atins ținta, deși nu destul de tare încât să-i sparg timpanele. Era prea înalt pentru asta. Eram gata să-mi prind mâinile una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
tortul. Nu pot să înceapă fără tine. Mi-a întins mâna, ajutându-mă să mă ridic. M-a tras, șoptind ca pentru ea: — Da’ greu mai ești, dom’le. Rupi omul! A ieșit fără să mai aștepte s-o urmez. Pășea legănat, fără nimic ademenitor, așa cum se-ntorc gospodinele de la piață cu sacoșele burdușite. M-am strecurat la locul meu, lângă ea. Fata cu ochelari adusese tortul. Îl tăiase de-acum în felii. Veturia le împărțea în farfurioare mici, albastre. 2tc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în satul nostru. Acolo asfințitul venea dintr-odată, ca și cum Dunărea înghițea Soarele. Întunericul năvălea dinspre pădure, dinspre baltă, un vălătuc greoi pogorât brusc peste sat. Rareori am trăit în sat bucuria, mirajul înserărilor. Diminețile, în schimb, erau minunate. Lumina parcă pășea temătoare peste case, peste ogrăzi, peste dealuri, peste sufletele noastre. Soarele se urca lin, răsfățat, întârziindu-și venirea în Lume. Mai mult parcă se juca de-a răsăritul, copil alintat, râzând, dând din mâini și zvâcnind de picioare când mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mergem pe Știrbei Vodă. Am coborât doar pe Bulevard, pe partea cu cinematografe, spre „Gambrinus“. Drum pe care îl făceam zilnic și care nu prezenta pentru mine nici un interes deosebit. Îl urmăream doar cu coada ochiului pe tatăl meu cum pășea greoi, poticnit, sprijinindu-se ușor de brațul meu, cercetând vitrinele, afișele și fotografiile cu scene din filme, atent la forfota mulțimii. I-am spus că acolo, sus, deasupra unui cinematograf, lângă farmacie, locuia o prietenă a mea. A încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bisericii. Zăpada se așezase și o înconjura ca un lințoliu alb. Văzusem, cu ani în urmă, în copilărie, când venise un episcop să sfințească nu știu ce la biserica de la noi din sat, cum îi așternuseră peste tot pe unde avea să pășească, de la poartă până în altar, apoi în jurul bisericii pe care a ocolit-o de trei ori cu alaiul după el, fâșii lungi de pânză albă. Părea că ninsese în plină vară, mă minunam eu copilărește de atâta alb răspândit în curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lume gata scriși. Terminați înainte de a-și fi descoperit coborârea în text. Astăzi am ajuns puțin mai târziu la Bibliotecă. Șoferul Berbantului tocmai intra cu teancul de cărți și țoașca galbenă în sală. Garderobiera îi ținea ușa larg deschisă. Cum pășea grav, ghebos și el, șoferul părea că-i chiar Berbantul. Cred că, în străfundul lui, acest moșulică bonom se simte, într-un fel, un soi de Berbant al șoferilor. Respiră și el aerul Bibliotecii, poartă și el cărți în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
buzele, am sărutat-o. Era aproape miezul nopții cînd am ajuns la poarta casei unde locuia Bea. Străbătuserăm aproape tot drumul În tăcere, fără să cutezăm să spunem ce ne trecea prin cap. Mergeam separat, ascunzîndu-ne unul de celălalt. Bea pășea semeață cu Tess a ei sub braț, iar eu o urmam la o palmă, cu gustul ei pe buze. Încă mă mai urmărea privirea piezișă pe care mi-o administrase Isaac cînd ieșisem din Cimitrul Cărților Uitate. Era o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
echipat doar cu o geantă conținînd haine și cîteva cărți, o sărută pe frunte pe Sophie, care dormea ghemuită Între pleduri În sufragerie, și plecă. Străzile erau Înveșmîntate Într-o ceață albăstrie și sclipiri arămii tresăreau pe acoperișurile orașului vechi. Păși Încet, luîndu-și rămas-bun de la fiecare portal, de la fiecare colț, Întrebîndu-se dacă nu cumva capcana timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare să-și amintească decît partea bună, să uite singurătatea care, de atîtea ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut că văd o siluetă colțuroasă profilîndu-se În pragul beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre exhalate de ferestre. Ghemuită Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu mai știu cine ești. Mi-am luat pardesiul și am ieșit În stradă și În ploaie, unde nimeni nu mă cunoștea și nu-mi putea citi În suflet. M-am lăsat În voia ploii Înghețate, umblînd fără nici o țintă. Pășeam cu privirea În pămînt, purtînd după mine imaginea Nuriei Monfort, neînsuflețită, Întinsă pe o lespede rece de marmură, cu trupul presărat cu lovituri de pumnal. La fiecare pas, orașul se destrăma În jurul meu. CÎnd am ajuns la o răscruce de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lăsîndu-i mesaj lui Álvaro că eram bolnavă și că a doua zi aveam să vin cu o oră mai devreme pentru a mă pune la zi cu corespondența. A trebuit să fac un efort ca să nu alerg pe stradă, ca să pășesc cu acea parcimonie anonimă și cenușie a celor ce nu au secrete. CÎnd am vîrÎt cheia În ușa apartamentului, mi-am dat seama că broasca fusese forțată. Am rămas paralizată. MÎnerul Începea să se rotească din interior. M-am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o clipă și i-am Întîlnit privirea. Am văzut În ea teamă și disperare, ca și cînd ar fi presimțit bezna. Am tăgăduit În tăcere, implorîndu-l să nu coboare. S-a Întors, abătut, și s-a cufundat În Întuneric. Am pășit pe pragul de cărămizi și l-am văzut coborînd pe scară, aproape clătinîndu-se. Flacăra tremura, acum o slabă suflare de albastru străveziu. — Julián? N-am auzit decît tăcerea. Puteam zări umbra lui Julián, nemișcată, la capătul de jos scării. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu-l mai cunoșteam. Julián Carax era mort. CÎnd am ieșit În grădina vilei, n-am mai găsit nici urmă de el. Am escaladat zidul și am sărit de partea cealaltă. Străzile dezolate sîngerau sub ploaie. I-am strigat numele, pășind În mijlocul bulevardului pustiu. Nimeni nu mi-a răspuns la chemare. CÎnd m-am Întors acasă, era aproape patru dimineața. Apartamentul era Înecat În fum și mirosea a ars. Julián fusese pe-acolo. Am alergat să deschid ferestrele. Pe birou am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și am putut vedea o mașină neagră, parcată În fața grilajului de la intrare. Am recunoscut automobilul locotenentului Palacios. Jarul unei țigări În Întuneric Îi trăda prezența la volan. M-am Întors tiptil pînă la scară și am coborît treaptă cu treaptă, pășind cu o precauție infinită. M-am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acelui stilou pe care Îl adorasem atîta În copilărie, următoarea dedicație: Prietenului meu Daniel, care mi-a Înapoiat glasul și stiloul. Și lui Beatriz, care ne-a Înapoiat amîndurora viața. Un bărbat Încă tînăr, cu cîteva fire albe În păr, pășește pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenușă și sub un soare de abur care se revarsă peste Rambla de Santa Mónica asemenea unei ghirlande de aramă lichidă. Duce de mînă un băiat de vreo zece ani, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să „învețe”a învăța pe alții, să urmărească ducerea la îndeplinire a tuturor solicitărilor unui cadru didactic bine pregătit, atașat de copii pe viață. Și până acum cadrele didactice participau la cursuri de pregătire, celebrele „reciclări”, acum însă, când am pășit într-un nou mileniu, se cere o abordare a actului educațional puțin mai...altfel. Influențele externe ar trebui considerate ca venind în ajutorul copiilor și cadrelor didactice, pentru a ușura procesul de predare învățare - evaluare, dar trebuie să păstrăm și
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
cel cu desăvârșire mort. Piatra kilometrică, pentru a putea călca mai ușor pe asfalt, primise drept dar de la adevărul ultim, pentru efortul depus fiecare zi, o pereche de adidași Nike uzați de-atâta umblat mereu pe-același drum... Ca să poată păși mai ușor pe asfaltul spart, adidașii Își fixau casca de urechi, ascultând acordurile chitarei lui Jimi Hendrix. Pe calea mântuirii, pictorul Întâlnea suflete pierdute, ce-și arătau fără sfială goliciunea, Îndreptându-și după fiecare act de penitență, săvârșit dedesubtul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prin preajma sa. Și Într-adevăr, În zilele următoare, În timp ce omul Braic prindea puteri, mișcându-se din ce În ce mai dezinvolt sub mulțimea de cearșafuri, fața profesorului sângera de răni. La sfârșitul perioadei de convalescență, În semn de solidaritate față de omul de piae Braic, pășind dimineața În salon, rând pe rând, asistenții și profesorul Își dădeau foc la păr... În sinea lui, masterandul Oliver Îi purta lui Braic un adânc respect. În ciuda multiplelor neajunsuri și a unor slăbiciuni de caracter, omul de paie ajunsese, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]