5,057 matches
-
Memorii, vol. VI, pp. 42 și 282 77 Ibidem, pp. 250-251. Contele Hunyadi a fost cel care a susținut apropierea ungaro-română. Iorga remarca că era cum nu se poate mai potrivit ca o persoană purtînd numele de Hunyadi să fie partizanul unei asemenea reconcilieri. "Neamul românesc", 14 aprilie 1932 78 "Neamul românesc", 11 și 15 martie, 8 aprilie 1932 79 Memorii, vol. VI, p. 387 80 Iorga, My American Lectures, p. 79 81 "Neamul românesc", 24 februarie 1932, vez și Memorii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Cu câteva excepții controversate, dosarul altor criminali - și cel al victimelor lor - a rămas Închis. Istoria și memoria celui de-al doilea război mondial se limitau de regulă la obișnuitul repertoriu de convenții morale: Bine versus Rău, antifasciști contra fasciști, partizani Împotriva colaboraționiștilor și așa mai departe. După 1989 - prin depășirea unor vechi inhibiții -, s-a dovedit că este posibil să recunoști (cu riscul de a Întâmpina rezistență și negări virulente) prețul moral plătit pentru renașterea Europei. Polonezii, francezii, elvețienii, italienii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca să-i poată exploata mai bine, iar occidentalii le-au Întors favorul, făcând relativ puține eforturi de a sabota sau de a opri mașina de război germană. În Europa de Est și Sud-Est, nemții au fost fără milă, și nu doar pentru că partizanii le-au opus acolo o rezistență cruntă, disperată (Îndeosebi În Grecia, Iugoslavia și Ucraina). Așadar, consecințele materiale ale ocupației germane, ale avansului sovietic și luptelor partizane au fost de o cu totul altă natură decât experiența războiului În Vest. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
maghiarilor). Printre cauzele morților civile se numără: exterminarea În masă, În lagăre și pe câmpuri de execuție ce se Întindeau de la Odessa la Marea Baltică; bolile, malnutriția și Înfometarea (provocate sau nu); Împușcarea și arderea ostaticilor de către Wehrmacht, Armata Roșie și partizanii de toate felurile; represaliile Împotriva cetățenilor lipsiți de apărare; bombele, obuzele și luptele de infanterie, În Est pe toată durata războiului, iar În Vest de la debarcarea din Normandia (iunie 1944) până la moartea lui Hitler (mai 1945); mitralierea cu sânge-rece a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sunt, cu siguranță, subestimări și nu includ nenumăratele atacuri asupra femeilor din satele austriece, poloneze și germane aflate În calea forțelor sovietice. Comportamentul Armatei Roșii nu era un secret. Milovan Djilas, colaborator apropiat al lui Tito În armata iugoslavă de partizani și, pe atunci, comunist fervent, a abordat subiectul cu Însuși Stalin. Răspunsul dictatorului, consemnat de Djilas, e revelator: „Tu, care ești scriitor, nu poți să Înțelegi suferința din sufletul omului? Nu poți să-l Înțelegi pe soldatul care a trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trei ani teribili, printr-o serie neîntreruptă de marșuri și bătălii În vestul Uniunii Sovietice, prin Rusia și Ucraina. Pe parcurs, au avut parte de dovezi consistente ale atrocităților comise de nemți. Tratamentul aplicat de Wehrmacht prizonierilor de război, civililor, partizanilor și, În general, oricui le ieșea În cale (când au avansat spre Volga, până la porțile Moscovei și Leningradului, precum și Înapoi, În retragerea lor cruntă și sângeroasă) lăsase urme adânci pe fața pământului și În sufletul oamenilor. Când Armata Roșie a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult diferiți de ce ar fi pictat un artist pe vremea războaielor napoleoniene”. Din Balcani soseau nu numai etnici germani, ci și peste 100.000 de croați asociați cu regimul fascist al lui Ante Paveliæ din timpul războiului, ocolind acum mânia partizanilor lui Tito3. În Germania și Austria, pe lângă milioanele de soldați ai Wehrmachtului deținuți de Aliați și soldații aliați proaspăt eliberați din lagărele germane de prizonieri, erau mulți străini care luptaseră Împotriva Aliaților, alături de nemți sau sub comanda lor: armata antisovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să se Întoarcă „acasă” și că ar prefera să rămână În... Germania. Nu toți au reușit: Între 1945 și 1947, aliații au returnat 2.272.000 de cetățeni sovietici. În primele luni de după război au avut loc scene sfâșietoare, când partizanii ucraineni și emigranții ruși care nu trăiseră niciodată În URSS au fost adunați de trupele britanice sau americane și Împinși (uneori chiar la propriu) peste graniță, În brațele NKVD7. Odată ajunși pe mâinile sovieticilor, ei au Îngroșat rândurile celorlalți repatriați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Norvegia, rezistența Împotriva nemților a fost reală, mai ales În ultimii doi ani de ocupație, când tinerii au ales riscul luptei clandestine În maquis („hățișuri”) În locul muncii forțate În Germania impuse de naziști. Dar abia la sfârșitul ocupației numărul partizanilor activi a depășit numărul celor care colaborau cu naziștii, din convingere, pentru bani sau din interes - În Franța, se estimează că numărul celor realmente implicați era aproape același de ambele părți: Între 160.000 și 170.000. Iar dușmanii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
absorbția de către Uniunea Sovietică. În special ucrainenii au făcut tot posibilul să profite de ocupația germană de după 1941, pentru a căpăta mult visata independență, iar teritoriile din estul Galiției și vestul Ucrainei au fost scena unui conflict civil sângeros Între partizanii ucraineni și polonezi, care se opuneau atât naziștilor, cât și sovieticilor. În aceste condiții, distincțiile subtile dintre război ideologic, conflict interetnic și luptă pentru independența politică și-au pierdut relevanța: În special pentru populația locală, care era de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotriva Wehrmachtului și a Armatei Roșii. În Polonia, acest conflict, care s-a transformat după 1944 În luptă de gherilă anticomunistă, a costat viețile a 30.000 de polonezi Între 1945 și 1948. În Ucraina ocupată de sovietici, ultimul comandant partizan, Roman șukevici, a fost asasinat lângă Lvov În 1950, Însă activitățile antisovietice au continuat sporadic alți câțiva ani, Îndeosebi În Ucraina și Estonia. În Balcani, cel de-al doilea război mondial a fost resimțit preponderent ca un conflict civil, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
activitățile antisovietice au continuat sporadic alți câțiva ani, Îndeosebi În Ucraina și Estonia. În Balcani, cel de-al doilea război mondial a fost resimțit preponderent ca un conflict civil, și Încă unul extrem de nimicitor. Pentru Iugoslavia, semnificația etichetelor convenționale - colaboraționist, partizan - rămâne impenetrabilă. Ce era Draža Mihailoviæ, liderul sârb al partizanilor cetnici 9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i determina pe oameni să lupte? Rezistența Împotriva ocupantului (german, italian)? Dorința de a se răzbuna pe adversarii politici din statul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ucraina și Estonia. În Balcani, cel de-al doilea război mondial a fost resimțit preponderent ca un conflict civil, și Încă unul extrem de nimicitor. Pentru Iugoslavia, semnificația etichetelor convenționale - colaboraționist, partizan - rămâne impenetrabilă. Ce era Draža Mihailoviæ, liderul sârb al partizanilor cetnici 9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i determina pe oameni să lupte? Rezistența Împotriva ocupantului (german, italian)? Dorința de a se răzbuna pe adversarii politici din statul iugoslav interbelic? Conflictele comunitare dintre sârbi, croați și musulmani? Obiectivele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de-al doilea război mondial a fost resimțit preponderent ca un conflict civil, și Încă unul extrem de nimicitor. Pentru Iugoslavia, semnificația etichetelor convenționale - colaboraționist, partizan - rămâne impenetrabilă. Ce era Draža Mihailoviæ, liderul sârb al partizanilor cetnici 9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i determina pe oameni să lupte? Rezistența Împotriva ocupantului (german, italian)? Dorința de a se răzbuna pe adversarii politici din statul iugoslav interbelic? Conflictele comunitare dintre sârbi, croați și musulmani? Obiectivele prosau anticomuniste? Pentru cei mai mulți, motivele se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politici din statul iugoslav interbelic? Conflictele comunitare dintre sârbi, croați și musulmani? Obiectivele prosau anticomuniste? Pentru cei mai mulți, motivele se Împleteau. Astfel, regimul ustaș al lui Ante Paveliæ În statul-marionetă croat a ucis sârbi (peste 200.000) și musulmani. Dar și partizanii monarhiști conduși de Mihailoviæ, În majoritate sârbi, au ucis musulmani. Nu-i de mirare că musulmanii din Bosnia au cooperat uneori cu armatele germane, Încercând să se protejeze. Deși urmăreau eliberarea Iugoslaviei de sub ocupația germană și italiană, partizanii comuniști ai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar și partizanii monarhiști conduși de Mihailoviæ, În majoritate sârbi, au ucis musulmani. Nu-i de mirare că musulmanii din Bosnia au cooperat uneori cu armatele germane, Încercând să se protejeze. Deși urmăreau eliberarea Iugoslaviei de sub ocupația germană și italiană, partizanii comuniști ai lui Tito au purces mai Întâi la distrugerea cetnicilor - mai ales pentru că acesta era un obiectiv realizabil. Un deceniu mai târziu, deziluzionat de rezultatul confruntărilor dintre comuniști și cetnici, În care jucase el Însuși un rol eroic, Milovan
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Era doar una dintre diferențele Între Est și Vest. O alta era tratamentul rezervat de naziști națiunilor ocupate. Norvegienii, danezii, olandezii, belgienii, francezii și (după septembrie 1943) italienii au fost umiliți și exploatați. Dar, dacă nu erau evrei, comuniști sau partizani de un fel sau altul, erau, În linii mari, lăsați În pace. În consecință, popoarele eliberate din Occident Își puteau imagina o Întoarcere la trecut. Până și democrațiile parlamentare din perioada interbelică parcă nu mai păreau atât de rele, grație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de jenă și vinovăție. După cum am văzut, majoritatea europenilor au avut un rol pasiv În război - Învinși și ocupați de un rând de străini, apoi eliberați de altul. Singura sursă de mândrie colectivă la nivel național erau mișcările armate de partizani care au opus rezistență invadatorilor - tocmai de aceea, mitul Rezistenței era mai important În vestul Europei, unde opoziția reală se manifestase mai puțin. În Grecia, Iugoslavia, Polonia sau Ucraina, unde numeroși partizani au luptat deschis atât cu forțele de ocupație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colectivă la nivel național erau mișcările armate de partizani care au opus rezistență invadatorilor - tocmai de aceea, mitul Rezistenței era mai important În vestul Europei, unde opoziția reală se manifestase mai puțin. În Grecia, Iugoslavia, Polonia sau Ucraina, unde numeroși partizani au luptat deschis atât cu forțele de ocupație, cât și Între ei, lucrurile erau, ca de obicei, mai complicate. În Polonia eliberată, de pildă, autoritățile sovietice nu priveau cu ochi buni elogierea publică a partizanilor, care erau antinaziști, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Polonia sau Ucraina, unde numeroși partizani au luptat deschis atât cu forțele de ocupație, cât și Între ei, lucrurile erau, ca de obicei, mai complicate. În Polonia eliberată, de pildă, autoritățile sovietice nu priveau cu ochi buni elogierea publică a partizanilor, care erau antinaziști, dar și anticomuniști. În Iugoslavia postbelică, după cum am văzut, unii partizani erau mai egali decât alții - cel puțin pentru mareșalul Tito și camarazii săi victorioși. În Grecia, ca și În Ucraina, toți partizanii identificați În 1945 au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cât și Între ei, lucrurile erau, ca de obicei, mai complicate. În Polonia eliberată, de pildă, autoritățile sovietice nu priveau cu ochi buni elogierea publică a partizanilor, care erau antinaziști, dar și anticomuniști. În Iugoslavia postbelică, după cum am văzut, unii partizani erau mai egali decât alții - cel puțin pentru mareșalul Tito și camarazii săi victorioși. În Grecia, ca și În Ucraina, toți partizanii identificați În 1945 au fost arestați, Încarcerați sau executați de autoritățile locale. „Rezistența”, pe scurt, era o categorie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
buni elogierea publică a partizanilor, care erau antinaziști, dar și anticomuniști. În Iugoslavia postbelică, după cum am văzut, unii partizani erau mai egali decât alții - cel puțin pentru mareșalul Tito și camarazii săi victorioși. În Grecia, ca și În Ucraina, toți partizanii identificați În 1945 au fost arestați, Încarcerați sau executați de autoritățile locale. „Rezistența”, pe scurt, era o categorie proteică și incertă, ba chiar, În unele locuri, imaginară. „Colaboraționismul” era Însă cu totul altceva. Colaboraționiștii puteau fi identificați și execrați. Erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost uciși și mulți alții răniți, din cauza zvonului că un copil din localitate a fost răpit și omorât În cadrul unui ritual. Într-un sens, și aceste acte erau Îndreptate Împotriva colaboraționiștilor, pentru că, În ochii multor polonezi (inclusiv ai foștilor partizani antinaziști), evreii erau suspectați de afinități cu ocupantul sovietic. Nu se cunoaște numărul exact al oamenilor uciși În primele luni de epurări și execuții „neautorizate” din estul Europei, ocupat de sovietici, sau din Iugoslavia. Dar reglarea haotică de conturi a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urmau să aibă loc procese, ele trebuiau să respecte domnia legii. Dacă se cerea vărsare de sânge era apanajul exclusiv al statului. Tranziția a avut loc de Îndată ce noile puteri s-au simțit suficient de puternice pentru a-i dezarma pe partizani, a impune autoritatea propriei poliții și a descuraja cererea populară de sentințe aspre și pedepse colective. Dezarmarea partizanilor s-a dovedit surprinzător de necontroversată, cel puțin În Europa Centrală și de Vest. Diversele infracțiuni și crime deja comise În euforia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apanajul exclusiv al statului. Tranziția a avut loc de Îndată ce noile puteri s-au simțit suficient de puternice pentru a-i dezarma pe partizani, a impune autoritatea propriei poliții și a descuraja cererea populară de sentințe aspre și pedepse colective. Dezarmarea partizanilor s-a dovedit surprinzător de necontroversată, cel puțin În Europa Centrală și de Vest. Diversele infracțiuni și crime deja comise În euforia eliberării au fost uitate: guvernul provizoriu al Belgiei a proclamat o amnistie pentru toate delictele comise de Rezistență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]