KorAP: Find »[drukola/base=picta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...199 200 201 ...407 >

10,156 matches

Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777

Franța nu are constrîngeri pentru Miller, toate îi sînt accesibile, supunîndu-i-se ca sub magia unui act sacerdotal. Bineînțeles că o astfel de lume ideală nu există decît în mintea celui "evadat" din spațiul nativ al limitărilor nenumărate. Tabloul parizian e "pictat" din unghiul subiectivității invazive a lui Miller, iar nu din cel al obiectivității realiste. Lucrul face din Primăvara ... un roman, pînă la un punct, demonstrativ-onirist. Atmosfera "fantastică", "de eliberare", se simțea încă din primul segment al deceniului parizian, prezentat în

[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
și societate trebuie privită din unghiul a ceea ce Adorno numește "identitate estetică". Legată de lumea reală (prin naștere), arta conține principiul autoconservării acestei lumi, transformîndu-l într-o marcă de autoidentificare. Este, crede Adorno, ceea Schönberg sugera prin observația că pictorul pictează un tablou și nu lucrul pe care el îl reprezintă. Conotația trimiterii nu poate fi ratată: fiecare operă de artă, în mod spontan, aspiră să fie identică ei însăși, la fel cum lumea din care se articulează rămîne identică sieși

[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

POPESCU (c) EDITURA JUNIMEA, IASI ROMANIA Alina-Iuliana POPESCU O poetică a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana Editura Junimea Iași 2015 "Am visat, întotdeauna, un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală, pictați cu peisaje, în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți." Ana Blandiana, Autoportret cu palimpsest La umbra cuvintelor în floare Eminentă absolventă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, Alina-Iuliana Popescu este

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
la fel de complexe, precum ea însăși, curg, totuși, în paralel, într-o sisifică încercare poetică de a le suprapune cumva. "Am visat, întotdeauna, un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală, pictați cu peisaje, în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți"43. Firește, chiar și această noutate constituie, parțial, crezul Generației sale, exprimat prin vocea aceluiași mare Nichita Stănescu: "Să-ți trăiești soarta. Asta este un lucru relativ ușor

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
creații este relevant în acest sens, el devenind cheia către o posibilă interpretare, îndepărtată cu mult de cea obișnuită: "Am visat, întotdeauna un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală, pictați cu peisaje în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți"23. Încă de la acest nivel, cel de proiectare al modului de a scrie sau cel de explicare a modului în care a scris -, tăindu-le elanul tuturor acelora

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
înțelesurilor sale ermetice. Pornind, însă, de la unul dintre propriile sale crezuri poetice, pe care noi l-am considerat magistral ("Am visat, întotdeauna, un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală pictați cu peisaje în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți" (Autoportret cu palimpsest), i-am cercetat poetica dintr-un unghi diferit, pe care îl considerăm corect, fiind susținut parțial de alte încercări anterioare, de cercetare a operei sale

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
la un moment dat. Adică, deconstrucția canonului și deconstrucția de sine. Citatul care apare și ca motto al tezei: "Am visat, întotdeauna, un text cu mai multe nivele, perfect inteligibile fiecare, autonome și diferite, asemenea acelor pereți de mănăstire medievală, pictați cu peisaje în care, din anumite unghiuri, se descoperă figuri de sfinți." (Ana Blandiana, Autoportret cu palimpsest) identifică, la modul vizionar, aceste două deconstrucții. Autoarea tezei consideră că deconstructivismul își află cel mai bine funcționalitatea la nivelul textelor care se

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
obiectivează în artă tot așa cum omul se obiectivează în limbaj, nu este subiectul vorbitor sau creator de limbaj, ci este subiectul universal, un subiect care și-a asumat responsabilitatea tuturor subiectelor, așa cum face pictorul adevărat, care spune că așa se pictează și orice alt pictor ar trebui să picteze așa. El e singurul subiect, deși nu e singur ca subiect empiric, însă... este un subiect absolut". Acestui subiect absolut îi lipsește dimensiunea alterității, prin excelență proprie limbajului, ceea ce înseamnă că limbajul

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
în limbaj, nu este subiectul vorbitor sau creator de limbaj, ci este subiectul universal, un subiect care și-a asumat responsabilitatea tuturor subiectelor, așa cum face pictorul adevărat, care spune că așa se pictează și orice alt pictor ar trebui să picteze așa. El e singurul subiect, deși nu e singur ca subiect empiric, însă... este un subiect absolut". Acestui subiect absolut îi lipsește dimensiunea alterității, prin excelență proprie limbajului, ceea ce înseamnă că limbajul este comunicare cu cineva, dimensiune "ce nu poate

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852

inspiră tablouri sau desene. Și spiritul meu merge în direcția asta cu o forță irezistibilă." Căutînd și cercetînd întruna, cu intensitate, mergînd pînă la capătul puterilor fizice și mentale, Vincent van Gogh își inventează, încetul cu încetul, maniera de a picta. Într-o scrisoare din aprilie 1882, îi vorbește fratelui de "aparițiile de culoare care răsar" în mintea sa în timp ce pictează. "De cînd mi-am cumpărat culorile și pensulele am muncit pe brînci, pînă la epuizare totală, după ce am realizat șapte

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
intensitate, mergînd pînă la capătul puterilor fizice și mentale, Vincent van Gogh își inventează, încetul cu încetul, maniera de a picta. Într-o scrisoare din aprilie 1882, îi vorbește fratelui de "aparițiile de culoare care răsar" în mintea sa în timp ce pictează. "De cînd mi-am cumpărat culorile și pensulele am muncit pe brînci, pînă la epuizare totală, după ce am realizat șapte studii. Într-unul e o mică figură, o mamă cu un copil la umbra unui copac uriaș, într-o armonie

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
vară. Efectul e aproape italian. Practic n-am putut să mă împiedic, n-am putut să mă opresc din lucru. Voiam pur și simplu să-ți spun asta, simt că sunt apariții de culoare care răsar în mintea mea cînd pictez, ceea ce nu mi se întîmpla înainte, structuri cuprinzătoare și profunde." Trei ani mai tîrziu, în cursul lui 1885, Vincent îi scrie lui Theo din Nuenen în Olanda, ca să-i vorbească iar despre concepția sa asupra picturii. Să pictezi nu înseamnă

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
mea cînd pictez, ceea ce nu mi se întîmpla înainte, structuri cuprinzătoare și profunde." Trei ani mai tîrziu, în cursul lui 1885, Vincent îi scrie lui Theo din Nuenen în Olanda, ca să-i vorbească iar despre concepția sa asupra picturii. Să pictezi nu înseamnă să fotografiezi, el nu vrea să picteze în mod corect, nici vorbă de a reda lucrurile așa cum sunt. Cu prețul propriei ființe el vrea să atingă acel ceva mai adevărat decît "purul adevăr": În vechile tablouri, personajele nu

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
structuri cuprinzătoare și profunde." Trei ani mai tîrziu, în cursul lui 1885, Vincent îi scrie lui Theo din Nuenen în Olanda, ca să-i vorbească iar despre concepția sa asupra picturii. Să pictezi nu înseamnă să fotografiezi, el nu vrea să picteze în mod corect, nici vorbă de a reda lucrurile așa cum sunt. Cu prețul propriei ființe el vrea să atingă acel ceva mai adevărat decît "purul adevăr": În vechile tablouri, personajele nu muncesc. Mă chinui zilele astea lucrînd la o femeie

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
corecte, spune-i că ceea ce vreau să spun este că dacă am fotografia un om care sapă, cu siguranță el n-ar săpa. (...) Spune-i că în ochii mei Millet și Lhermitte sunt în privința asta adevărați pictori pentru că ei nu pictează lucrurile așa cum sunt, ci așa cum ei, Millet, Lhermitte, Michelangelo le simt. Spune-i că nu doresc decît să învăț să fac asemenea inexactități, asemenea anomalii, corecturi și schimbări ale realității, încît să iasă, dacă vrei, niște minciuni, mai adevărate în

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
să fii. Înainte mă simțeam, însă, mai puțin pictor, pictura devine pentru mine floare la ureche, o distracție, precum vînătoarea de iepuri pentru nebuni. Atenția devine și mai intensă, mîna mai sigură. De aceea îndrăznesc să te asigur că voi picta și mai bine. Atît mi-a mai rămas astăzi." " Nu mai am timp să gîndesc sau să simt; merg înainte ca o mașină de pictat", scrie Vincent într-o scrisoare datată 1 septembrie 1888. În seara de Crăciun a aceluiași

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
devine și mai intensă, mîna mai sigură. De aceea îndrăznesc să te asigur că voi picta și mai bine. Atît mi-a mai rămas astăzi." " Nu mai am timp să gîndesc sau să simt; merg înainte ca o mașină de pictat", scrie Vincent într-o scrisoare datată 1 septembrie 1888. În seara de Crăciun a aceluiași an, Vincent se ceartă cu Gauguin, care acceptase invitația lui de a lucra împreună în Provence. În noaptea aceea își taie o ureche pe care

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
o duce, bine împachetată, unei prostituate. După cîteva zile petrecute la spital se întoarce acasă. Are halucinații care îl torturează, îl înspăimîntă. Alungat din Arles unde inspiră frică, acceptă să intre la azilul Saint-Paul de Mausole din Saint-Rémy. Continuă să picteze. Pentru prima oară un critic, Albert Aurier, îi remarcă pictura, în ianuarie 1890. Luna următoare, Theo îi vinde tabloul La vigne rouge (Vița-de-vie roșie), prima și singura pînza care i s-a vîndut în timpul vieții. Vincent se întoarce la Paris

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
care i s-a vîndut în timpul vieții. Vincent se întoarce la Paris unde petrece cîteva zile și se instalează începînd cu 21 mai 1890 în Auvers-sur-Oise, unde locuiește doctorul Gachet, un prieten al pictorilor, care se îngrijește de sănătatea lui. Pictează, pictează cu înverșunare, nu încetează să picteze. Suferă, se așteaptă la alte crize. Pe 27 iulie își trage un glonț în piept... Asupra lui, o scrisoare către Theo, ultima, în care citim: "Ei bine, numai tablourile vorbesc cu adevărat." Vincent

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
i s-a vîndut în timpul vieții. Vincent se întoarce la Paris unde petrece cîteva zile și se instalează începînd cu 21 mai 1890 în Auvers-sur-Oise, unde locuiește doctorul Gachet, un prieten al pictorilor, care se îngrijește de sănătatea lui. Pictează, pictează cu înverșunare, nu încetează să picteze. Suferă, se așteaptă la alte crize. Pe 27 iulie își trage un glonț în piept... Asupra lui, o scrisoare către Theo, ultima, în care citim: "Ei bine, numai tablourile vorbesc cu adevărat." Vincent van

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
Vincent se întoarce la Paris unde petrece cîteva zile și se instalează începînd cu 21 mai 1890 în Auvers-sur-Oise, unde locuiește doctorul Gachet, un prieten al pictorilor, care se îngrijește de sănătatea lui. Pictează, pictează cu înverșunare, nu încetează să picteze. Suferă, se așteaptă la alte crize. Pe 27 iulie își trage un glonț în piept... Asupra lui, o scrisoare către Theo, ultima, în care citim: "Ei bine, numai tablourile vorbesc cu adevărat." Vincent van Gogh avea 37 de ani. Theo

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
etern pe care-l merită Van Gogh. Acest non-imposibil conține o teorie a picturii, a relației dintre pictură și realitate. Mergînd tot timpul și mai departe în imposibilul său estetic și moral, Vincent van Gogh ajunge să transforme lumea. A picta nu înseamnă a reprezenta realitatea așa cum se înfățișează: imposibil să nu cauți să faci erori (calculate), imposibil să nu pictezi minciuni mai adevărate decît realitatea în litera ei, imposibil să nu accentuezi și mai mult culoarea. Pentru Vincent este imposibil

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
Mergînd tot timpul și mai departe în imposibilul său estetic și moral, Vincent van Gogh ajunge să transforme lumea. A picta nu înseamnă a reprezenta realitatea așa cum se înfățișează: imposibil să nu cauți să faci erori (calculate), imposibil să nu pictezi minciuni mai adevărate decît realitatea în litera ei, imposibil să nu accentuezi și mai mult culoarea. Pentru Vincent este imposibil să nu caute să ajungă la realitatea adevărată, la adevărul adevărat. Vincent Van Gogh era, a devenit, nebun? Fără îndoială

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
un punct de vedere cu totul opus: nebunia lui Vincent este rezultatul picturii sale, adică al muncii sale de ocnaș, al convingerii, credinței, însingurării și neputinței sale. Nebunia lui Vincent vorbește despre forța non-imposibilului său. Dacă bea, este pentru a picta, pentru a lucra și mai mult. Cum reușește să reziste, fizic și moral, pe drumul pe care a apucat-o? El încearcă să ascundă și să alunge din minte posibilele care-l minează: posibilul de a nu fi înțeles, posibilul

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
nu fie niciodată recunoscută, posibilul să ratez demonstrarea faptului că nu sunt o brută, posibilul să nu fiu independent niciodată. Pentru a rezista, pentru a uita aceste posibile, Vincent se lasă abrutizat de muncă, de băutură, devine o "mașină de pictat". Putem explica transformarea unui posibil într-un non-imposibil (vocația, de exemplu)? Putem explica transformarea lumii prin non-imposibilul unei ființe umane? EU SUNT LUMI S-a petrecut pe 8 martie 1914. A luat o mînă de foi de scris și s-

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]