KorAP: Find »[drukola/base=plâns & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...199 200 201 ...222 >

5,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Bine, gata... Am să fac tot ce spuneți voi. GARDIANUL: De ce să faceți tot ce spunem noi? De unde știți că tot ce spunem noi e bine? De unde știți că nu mă prefac? De ce sunteți atât de naiv? De ce credeți că plânsul meu e adevărat? ARTUR (Stupefiat.): Păi, nu e? GARDIANUL: Păi, nu! Dumneavoastră trebuie să vă plângeți. Dumneavoastră sunteți osândit, aveți conștiință. Noi suntem niște viermi. Așteptăm și noi să roadem firimiturile care vor cădea de pe gâtul dumneavoastră. De aceea vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
domnule! S-aveți o viață fericită și să vă mai gândiți din când în când și la noi... Cât se va mai putea... CĂLĂUL (Vine jovial, atras de alcool.): Domnule Artur... eu, în pofida celor spuse despre mine... (Brusc izbucneste în plâns.) Și ce dacă sunt șovăielnic și neputincios? Căci sunt victima neputinței noastre de porci râioși ce suntem, de viermi împuțiți și îngâmfați... Eu și Bruno, două scârnăvii, doi rahați.. prieteni de o viață... Dar eu, în sufletul meu... GARDIANUL (Către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Să nu-ți fure cineva ceva. Ai grijă! RECRUTUL: Da, mamă. MAMA: Vezi de ciorapii ăia groși. Să nu-i faci harcea-parcea. RECRUTUL: Nu, mamă. MAMA: Vezi să nu te bată careva. RECRUTUL: Da, mamă. MAMA (Un nou acces de plâns.): Și să nu ne uiți. Vezi bine că soră-ta nu m-ascultă. Să-i spui să m-asculte, așa să-i spui. S-o-nveți de bine. RECRUTUL: Da, mamă. MAMA (Îmbrățișându-l încă o dată.): Hai, du-te. (RECRUTUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gât.) Uaaa.. Göteburg, ai? Göteburg... (Îl răstoarnă pe PARASCHIV, îl lovește în ceafă.) Göteburg... (Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui MACABEUS.) (PARASCHIV trece de la urlet în plâns; izbiturile sale devin tot mai lente apoi cedează; PARASCHIV devine un morman de carne care plânge resemnat, încet, până la icnete; râsul și urletul de gorilă ale lui MACABEUS se vor mai auzi un timp; apoi un urlet sângeros aducând a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prins... (MACABEUS se lasă în jos, moale ca o (cârpă.) Stai mă, stai... (Furie.) Stai... MACABEUS: Du-te, du-te odată... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Du-te! PARASCHIV: Rămân aici... O să ne jucăm în fiecare zi de-a baba-oarba. MACABEUS (Urlet, plâns.): Vreau să pleci. PARASCHIV: Niciodată! Aici rămân... (Începe să-l târască prin încăpere.) Am să te hrănesc și tu... (Îl trage de picioare, îl rostogolește printre lucruri.) tu... ai să mă cauți... ai să mă cauți cu ochii închi... o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e greață... Mi-e așa de greață... PARASCHIV: Am să-mi dau pantalonii jos și tu ai să faci lucrul acela grețos... cu mine... MACABEUS: Nu, nu... PARASCHIV: O să fie bine... O să ne iubim ca frații... MACABEUS (Icnet, zguduit de plâns.): Lasă-mă, lasă-mă în pace... PARASCHIV: Tu ai înnebuni, Maco? MACABEUS: Da. PARASCHIV: Zău? (Pauză; icnetul lui MACABEUS; plictiseală teribilă pe fața lui PARASCHIV.) PARASCHIV: Ce faci tu acolo, Maco? Plângi? MACABEUS: Da... PARASCHIV: De ce, Maco? MACABEUS: Așa... PARASCHIV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu te du. PARASCHIV: Mă duc după apă... MACABEUS: Nu vreau apă. PARASCHIV: Taci! (Cei doi amuțesc; tot acest joc este un joc de umbre speriate; ustensilele își reiau lucrul deasupra gurii de intrare.) PARASCHIV: Iar a început! (Izbucnește în plâns.) MACABEUS: Nu plânge. PARASCHIV: Ce vrea? De ce vrea să intre tocmai aici? MACABEUS: E speriat. E îngrozit. Îi put picioarele. PARASCHIV: E nebun? MACABEUS: Gata, îl omori și gata. PARASCHIV: Nu, nu-l omor, jur că nu-l omor, de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tot. MACABEUS (Mărinimos.): Spune-i că nu-i fac nimic. PARASCHIV (Către INAMIC.): Stai pe scaun. (Îl așază pe scaun.) Nu-ți facem nimic. INAMICUL (Gesticulează, hohotește, arată de câteva ori semnul rușinii pe obraz, râgâie; aproape că izbucnește în plâns.) MACABEUS: Ce vrea? PARASCHIV: Vrea să plângă. MACABEUS: Să nu plângă! Mă scoate din sărite... PARASCHIV (Îl mângâie pe creștet pe INAMIC.): Să nu plângi... INAMICUL (Se liniștește; îi privește pe rând; spune ceva din gât; le întinde amândouă mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tare, fui-fui, v-a zburat mintea, mă duc.) MACABEUS: Cum, cum? PARASCHIV: Vrea să plece. MACABEUS: Nu, nu! PARASCHIV: Stai să mănânci varza. INAMICUL: Bine. ( Se duce și se prăbușește pe masă; pare că plânge, umerii i se zguduie de plâns; din acest moment al acțiunii INAMICUL va pronunța și unele cuvinte; MACABEUS și PARASCHIV nu vor observa niciodată acest lucru.) MACABEUS: S-a lăsat? PARASCHIV: S-a așezat la masă. MACABEUS: Taie varza. PARASCHIV (Scoate varza și o așează pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
că nu trece? Și mie... de ce nu-mi dați... biletul pe care vi l-am cerut? De ce? Și ce dacă nu trece? Mie să-mi dați biletul pe care... vi l-am cerut... (Ultimele cuvinte spuse într-un acces de plâns înăbușit.) CASIERUL: Domnule, dacă nu trece... la ce vă trebuie biletul? Ce vreți să faceți cu biletul? Sunteți nebun? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am să mă plâng! Am să vorbesc cu superiorii dumitale! Unde-i șeful gării? Unde-i? HAMALUL (Cinic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
timpul... Sunt blestemat! Simt nevoia să vă omor! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Liniștește-te, Grubi... Lasă... Nu mai e mult... N-are nici un rost să mă omori... În schimb, am să-ți dau voie să mă îngropi... HAMALUL (Acces de isterie, plâns, frică, ură, plictiseală.): N-am să vă iert niciodată, domnule! Niciodată! Vă urăsc, vă urăsc îngrozitor de mult... Pe voi, ăștia, pe voi care vă lăfăiți în ploaie... care vă învârtiți de colo până colo, toată viața, prin ploaie... și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

lui Sidonio Paes". Înmormântarea Președintelui a fost încă o mărturisire a dragostei pe care portughezii i-o purtaseră în timpul vieții. Întreaga Lisabona defilează câteva zile în șir, în haine cernite, prin fața catafalcului. Nenumărați sunt aceia care văzîndu-l neînsuflețit, izbucnesc în plâns și cad în genunchi. Aproape toată lumea poartă doliu și oamenii plâng pe stradă, cunoscuții și prietenii se îmbrățișează plângând. Parcă sufletul nației ghicise tot ce avea să vină în urma acestor două gloanțe care răpuseseră pe Sidonio. Chiar și cei mai

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe fratele meu dându-și ochii peste cap și exclamând, imitând-o pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În plâns. A trecut un deceniu de atunci. A izbucnit Primul Război Mondial. O mulțime alcătuită din patrioți, Între care era și unchiul meu Ruka, a aruncat cu pietre În ambasada germană. Petersburg-ul a decăzut, devenind Petrograd Împotriva oricăror reguli de prioritate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
de pe câinele pe care era cocoțat, când Dmitri a apărut cu un felinar și ne-a dus acasă. Zăpăciților, zăpăciților“, zbiera turbată Mademoiselle de pe verandă. Ne-am strecurat pe lângă ea fără să scoatem o vorbă. Fratele meu a izbucnit În plâns și s-a predat. Marele danez, al cărui nume era Turka, s-a Întors la treaba din care fusese deranjat, având ca obiect Îndatoritoarele și instructivele mormane de zăpadă din jurul casei. 4 În copilărie știm foarte multe despre mâini, deoarece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă la adresa scumpei ei Elveții, care nu avea flotă de război. Sau o apuca plânsul pentru că Își Închipuia că ori de câte ori se vorbea franțuzește, jocul era Încercarea deliberată de a o Împiedica pe ea să Îndrume și să ornamenteze conversația. Sărmana de ea, era atât de nervoasă și de grăbită să domine conversația inteligibilă de la masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

la a doua cinzeacă te face deja să simți chemarea nisipurilor cu enigmaticele mulatre gata să-ți atârne ghirlande de orhidee în jurul gâtului veșnic însetat. La „Podgoria“, după prima baterie, Matvei n-a mai rezistat. A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
impresie? Să mă dau mare, cum se spune, cu lecturi la zi. Credeam într-adevăr în conspirația evreilor, despre care tot peroram? Nici măcar nu-mi mai aminteam de jurămintele mele cu Ghidale, din anii prieteniei noastre. Uitasem cum mă podidea plânsul când intram în frizeria domnului Albrechtino? Uitasem de timbrul acela cu marele fluture tot străbătând văzduhuri spre înălțimi doar de el adulmecate? Nu cred. Nu uitasem nimic. Dar nici nu știu de ce vorbeam aiurea. Nu aveam nici un temei. Nimic rezonabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

apoi privirea spre cei doi martori muți la scenă ca și cum ar fi căutat un ajutor pe care știa dinainte că nu avea să-l găsească și coborî privirea În cele din urmă asupra lui Georges, care-și Încetase cu totul plînsul și părea să aștepte, tensionat, să se scurgă cît mai repede cu putință secundele care lipseau pînă cînd avea să aibă șansa lui. S-ar fi spus că Lassa rememora În gînd vremurile trecute, Încercînd din răsputeri să se convingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Cotopaxi și, de afară, se Întoarse s-o mai privească o dată, În picioare lîngă cal, cu mîna Încleștată pe pistol. Însă păru să Înțeleagă că nu o putea ucide pe cea pe care o iubea atît de mult, izbucni În plîns, se azvîrli În șa și se Îndepărtă pentru totdeauna de acea casă. Rodrigo de San Antonio bîntui prin Quito vreme de doi ani Încheiați, ca o umbră amețită, se Îmbarcă apoi pe Amazon, Într-o aventură nebunească, pornind În căutarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
obiect ascuțit. Picioarele refuzară să o susțină În primul moment și Înțelese pe dată că fusese În egală măsură sodomizată, deoarece sîngera și prin anus. Își mușcă buzele ca să nu strige din nou sau pentru a nu izbucni Într-un plîns nereținut, fiindcă plînsese prea mult În viața ei pentru propriile-i greșeli ca să o mai facă și acum, cînd se socotea nevinovată pentru această nouă nefericire. Se curăță cum putu, oprindu-și hemoragia cu o bucată de cearșaf deja murdar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

așa dulce cum e ea de obicei - păi, nuș’, m-a mișcat cumva. Și dintr-odată am izbucnit în lacrimi și vaiete. Biata mama. Nu știa ce să-mi mai facă, mi-am dat seama. Nu mă puteam opri din plâns, dar în tot timpul mă gândeam că „trebe să termin cu asta, că mami nu mai știe ce să facă“. Mami a mea e mereu așa lipicioasă cu mine, și nu m-am supărat niciodată că nu-i o cotoroanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
ea prefăcându-se supărată și bucurându-se de fiecare clipă. Asta-mi doresc. Un bărbat care să mă iubească așa cum îs. —Trebuie să te duci la doctor, iubita mea, a zis ea din nou, iar eu m-am oprit din plâns și-am rupt o bucată din sulul de hârtie igienică aflat laolaltă cu restul lucrurilor mele pe masa pe care-o țineam lângă mine și mi-am suflat nasul. A fost zgomotos și asta ne-a făcut să râdem-îmi suflu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-l vedea mă făcuse să dau drumul respirației pe care mi-o ținusem într-un geamăt sonor, iar el s-a întors și m-a privit. Părul din față îi era întunecat și ud de sânge, iar ochii roșii din cauza plânsului, și eu m-am mișcat către el și-am îngenuncheat alături. Îl simțeam rece prin cămașă și l-am frecat cu putere fără să mă gândesc, în vreme ce-l sărutam și-i șopteam. Încă mai încerca pe jumătate să se dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259

În acel moment, simți că durerea era nu numai a ei, ci și a mamei, așa cum presimțise. Lacrimile mamei o dureau atât de mult! Plângeau amândouă, ea și maică-sa, fără să zică ceva. Apoi, mama se opri prima din plâns și îi zise: - Lasă, nu mai plânge, Ioanică! Le-au biruit ciuda și invidia. Sunt niște copile. Adă la mama apă și o spălăm imediat, e vară și se va usca repede, apoi o călcăm și va fi ca nouă

La lumina candelei by Lidia Vrabie (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
și întristare... Au îngropat-o lângă rădăcina unui măr, sub fereastra casei mari, unde a stat trei zile neînsuflețită stăpâna sa. - Șurca noastră, mititica...”. În acest moment, Ana Nicoară, o fetiță ce stătea în ultima bancă, izbucni în hohote de plâns... Își lăsă căpușorul să cadă pe mâinuțele de pe bancă și plânsul ei, care izvora dintr-un suflet sincer și credincios de copil, curmă acea atmosferă... Plângea cu toată vocea ei, cu atâta jale, de îți venea foarte greu să-ți

La lumina candelei by Lidia Vrabie (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]