8,590 matches
-
altul decât Leonida Constantinescu. În articolul-program al C.r., periodic subintitulat „Tribună de luptă românească pentru eliberarea și unitatea națională”, se spune: „Născut în vremuri de restriște, el vine să răspundă unei chemări de firească solidaritate, adresându-se tuturor românilor ce rătăcesc pe drumul lung și anevoios al pribegiei [...] Așezându-se pe linia primatului național, «Curierul român» nu va servi decât un singur crez: cauza națională. Îl va servi cu toată tăria și cu toată căldura, fără nici o ambiție partizană.” Sub raport
CURIERUL ROMAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286600_a_287929]
-
sfârșit (i se aruncă în față cu fulgi, asistă la un mic dejun), ceea ce îi prilejuiește anamneza unor scene din adolescență, acelea reale: reacția unei sărmane profesoare de franceză când o anunță că deocamdată nu îi poate plăti lecțiile. Personajul rătăcește printr-un labirint („Sunt propriul meu Minotaur”), unde se va lovi de o sârmă electrică și va muri, probabil, scufundat în pământ. Ultima oază este numai un purgatoriu. Motivele fundamentale ale literaturii științifico-fantastice fiind identice cu ale textelor mitic-arhetipale, prozatorul
COLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
CORNEA, Aureliu (1897, Iași - 11.IV.1930), prozator. A fost un autodidact; plecat de acasă în perioada adolescenței, a rătăcit prin țară și prin străinătate, câștigându-și existența ca actor ambulant sau din diverse meserii, unele meschine (a lucrat, de exemplu, ca tăbăcar la Grenoble). Întors în 1924 în România, a frecventat mai multe cercuri literare, printre care și Sburătorul
CORNEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286419_a_287748]
-
care intrau deopotrivă „timidități ascunse cu grijă”, obsesia stilului frumos, „acele predispoziții stricătoare de diletant și juisor al vieții, atât de străine abstractorilor de chintesențe”, „lipsa de aplicație și osârdie laborioasă la exercițiul speculațiilor spirituale”, cel care se socotea „un rătăcit prin lumea intelectualilor” s-a hotărât, în primăvara anului 1950, să-și redacteze amintirile, adunându-le în două impunătoare manuscrise: Lume și întâmplări dintr-o jumătate de veac (1900-1950) și Oameni văzuți de aproape (1900-1950). O tentativă a fiului său
BELDIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
cu instinctul cântecului” (Pompiliu Constantinescu), B. și-a vădit în Cabane albe, în Brume (1940) și Turnuri (1945) identitatea vocii lirice, dicțiunea originală, „cadența internă”, „metronomică” (M. Petroveanu) și aria tematică individualizatoare. După război, la începuturile proletcultismului însă, poetul „a rătăcit pe tărâmuri străine artei sale” (N. Steinhardt). Cărțile din intervalul 1949-1956 (Minerii din satul lui Crișan, 1949, Tulnice în munți, 1950, Cerbul roșu, 1956) intră în categoria reportajului versificat, abundând în locuri comune, alegorii tocite, simbolistică în general simplistă, fără
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
pirandellizează fără a accede la consistența unei parabole. Dincolo de grația fadă a mondenității, piesa își are totuși momentele ei de febrilitate, ca și o anume energie în disputa de idei. Un labirint fără ieșire, prin care suflete cuprinse de patimi rătăcesc amăgite de părelnicia vieții, iată universul pe care ar vrea să-l sugereze tripticul Labirinte: Ariadna fără fir, Vapoare în ceață, „tragi-comedie”, Satele lui Potemkin, dramă psihologică pe o canava istorică (inclusă în 1929, sub pseudonimul Andrei Dănescu, în repertoriul
BLANK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285759_a_287088]
-
de tensiune la nivelul mușchilor sau constrângere a încheieturilor împiedică fluxul liber al energiei. În ceea ce privește mintea, aceasta trebuie să rămână calmă, liniștită și lucidă în timpul executării exercițiilor, atenția fiind concentrată asupra sincronizării între corp și respirație. Dacă mintea ezită și rătăcește, fiind ocupată de gânduri inutile, sau atenția este distrasă de stimuli externi, corpul și respirația își pierd sincronizarea, iar energia urmează mintea pe drumul neplanificat al divagației mentale și emoționale. Acesta este motivul pentru care, în qi gong, simțurile fizice
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
sau poate că veți încerca să simțiți energia cum trece prin diferite părți ale corpului, asemenea unor curenți de apă caldă. Cu cât veți avea conștientiza mai clar energia, cu atât va curge mai intens prin sistemul dumneavoastră. Atunci când mintea rătăcește și nu se mai concentrează asupra practicii, energia dumneavoastră o urmează și se risipește, în loc să se acumuleze în canale și în centrii energetici. Atunci când sunt practicate corespunzător, cu o prezență de spirit constantă, aceste exerciții elimină energia stagnantă din sistem
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
perfectă armonie și mintea este calmă... Când ne odihnim în seninătate împlinită și nu suntem tulburați de atașamentele obișnuite, atunci organele vitale se odihnesc în armonie, inundate în energia care nu curge. Astfel, spiritul protejează trupul la interior, fără a rătăci. Stresul mental și emoțional secătuiește energia mai repede decât cea mai istovitoare muncă fizică. Stresul nu dăunează numai organelor și diminuează reacția sistemului imunitar prin producerea secrețiilor hormonale ce mențin întregul sistem într-o alertă permanentă de tipul „luptă sau
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
zâmbetul pătruns de vraja misterioasă a lui „petite pomme”. Apoi, cu vârsta, în albumele din ce în ce mai noi și mai apropiate de vremurile noastre, expresia aceea se estompa, nuanțându-se cu un văl de melancolie și de simplitate. Femeia aceea, franțuzoaica aceea rătăcită în imensitatea înzăpezită a Rusiei, era cea care le învățase pe celelalte cuvântul care te face frumoasă. Bunica mea din partea mamei... Se născuse în Franța, la începutul secolului, în familia lui Norbert și Albertine Lemonnier. Taina acelui „petite pomme” a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
popula cu colhoznici. Iar Parisul care ieșea încet din apă purta în el o emoție foarte rusească - răgazul trecător de după încă un cataclism istoric, bucuria de a fi pus capăt unui război, de a fi supraviețuit unor represiuni ucigașe. Am rătăcit pe străzile lui încă ude, acoperite de nisip și de mâl. Locuitorii îngrămădeau în fața ușilor mobile și haine ca să le usuce - cum fac rușii după o iarnă pe care încep să o creadă veșnică. Și pe urmă, când Parisul a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se întindeau unul dintre cele mai mari orașe ale Rusiei și câmpia cenușie a Volgăi, se înălțau clădirile-fortărețe ale arhitecturii staliniste. Și acolo, în mijlocul dezordinii unei cine interminabile și al norilor sidefii de tutun, se ivea umbra acestei franțuzoaice misterioase rătăcite sub cerul siberian. Televizorul revărsa știrile zilei, transmitea ședințele ultimului congres al Partidului, dar fondul acela sonor nu avea nici un fel de urmare asupra conversațiilor musafirilor noștri. Pitit într-un colț al bucătăriei ticsite, cu umărul sprijinit de etajera pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trebuit să ocolească o pâlnie uriașă. În locul acela, mulțimea de fugari devenea mai compactă. Îndepărtându-se de pâlnie, oamenii împovărați cu saci, se împingeau și, dintr-o dată, se observau unii pe alții. Încercau să-și vorbească, dar unda de șoc rătăcită în mijlocul caselor țâșnea pe neașteptate și, cu un ecou asurzitor, le punea căluș. Își agitau brațele cu neputință și își reluau fuga. Când, la capătul străzii, Charlotte a văzut gara, și-a simțit fizic viața de până ieri prăbușindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și mai disprețuit. După tentativa aceea jalnică, m-am cufundat și mai mult în căutările și în lecturile mele. Reflexele efemere ale Atlantidei de-a lungul timpului nu-mi mai ajungeau. De-acum înainte, năzuiam să cunosc istoria sa intimă. Rătăcind prin cavernele bătrânei noastre biblioteci, încercam să clarific pricina căsătoriei extravagante dintre Henric I și prințesa rusă Anna. Voiam să știu ce putea trimite ca zestre tatăl ei, vestitul Iaroslav cel Înțelept și cum făcea el să ajungă hergheliile de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
populat de mumii, cu figuri de ceară purtând etichete: „Trei cochete”, „Președintele Faure și iubita lui”, „Ostaș bătrân într-un sat din nord”... Am închis la loc cufărul. Sprijinindu-mă în coate de balustrada balconului, mi-am lăsat privirea să rătăcească în auriul străveziu al serii, deasupra stepei. „La urma urmei, la ce le-a slujit frumusețea?, m-am gândit eu cu o luciditate subită, tăioasă ca lumina asfințitului. Da, la ce le-au slujit sânii lor frumoși, șoldurile, rochiile care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din nou, a doua zi. Cu stânjeneala resimțită de doi camarazi, care, seara, și-au făcut confidențe grave, exaltate și sentimentale, s-au destăinuit până în străfundul foarte intim al sufletului lor și, dimineața, se regăsesc la lumina cotidiană și sceptică. Rătăceam în jurul pistei de dans, încă închisă, era abia ora șase seara. Voiam cu orice preț să fiu primul partener al dansatoarei din ajun. Superstițios, speram că timpul va fi dat înapoi și voi putea să lipesc la loc ceașca spartă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
surescitare. Am dus-o spre singurul loc care ne-ar fi putut adăposti dragostea - pe insula aceea plutitoare unde, la începutul verii, îi spionasem împreună cu Pașka pe prostituată și pe soldați. În întuneric, probabil că am greșit direcția. După ce am rătăcit îndelung printre bărcile adormite, ne-am oprit pe un fel de bac vechi a cărui balustradă cu suporturile sparte se scufunda în apă. A tăcut brusc. Probabil că beția i se risipea încetul cu încetul. Stăteam nemișcat în fața așteptării ei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nume ne făcea să ne gândim la cuarț și nu la orașul care ne era necunoscut... Aveam să merg de-a lungul oceanului timp de zece sau douăsprezece zile și să regăsesc orașul acela, din care o fărâmă infimă era rătăcită undeva în străfundul stepei rusești. 3 În septembrie, prin intermediul unui oarecare Alex Bond, aveau să-mi parvină primele vești din Saranza... Acest Mr. Bond era de fapt un om de afaceri rus, un reprezentant foarte caracteristic al generației de „ruși
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
veghea, însuflețită de o așteptare discretă. Chiar și evantaiul vechi, deși cumpărat abia de două zile, stătea parcă de ani de zile pe măsuța joasă, în paloarea nocturnă a geamurilor. Era o zi feicită. Una dintre zilele gri și leneșe, rătăcite în toiul sărbătorilor de la începutul lunii mai. Dimineața, am bătut în perete un cuier mare, în antreu. Puteai să-ți agăți acolo cel puțin vreo zece haine. Nici măcar nu m-am întrebat dacă vara o să avem nevoie de el. Fereastra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cei buni, ce nu-l ascultă, pier în umbra lor ca-n umbra morții, căci binele e moartea. Ce slab e acest miel, ce tari fiarăle * - ce slab e un ascet, ce tari tiranii. {EminescuOpVIII 59} Nimic nu cată unul, rătăcind * pe malul Nilului, la ape de aur. Pămîntu-l cată cellalt, nu-i ajunge, și cerul chiar l-ar coborî să poată. Și unul moare și cellalt, dar cum? Nu poți da pace dac-asculți glasul răzbunării, nu pace de răspunzi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fi încă un suflet dac Pe-acest pământ nu ne-om supune noi! O jur, o zei! în fața lui Traian! ......................................... {EminescuOpVIII 64} [CELSUS] Strigăt d-orfani și vaiete de mamă, Ruinele fumînde și la isonul Pașilor tăi tresărind universul, Popoare rătăcind pe suprafața Pământului cel dezolat, deșert. Și să te-admir [?! ] Tragedie - tragedie! Căci cei învinși au nu sânt frații tăi? Mai ușor e globul Cu națiile lui decât un fir De pleavă ce e dus de vânt. ............................................... Când dormitează vitejii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pare că vedenii Din lumea cealaltă-l încunjură, și el Își dă de ele seamă... DR[AGUL] Mergi [oare] tu, Bogdane, Ades la vînătoare?... Și singur sau cu alții? BOGDAN Pe când nu erai bolnav mergeam de-a pururi singur, Adesea rătăci-am prin munții nalți ai Tisei Pîn-unde a lor vârfuri despart apele-n două, De curge-apoi o parte spre noi, spre soare-apune, Pe când o altă parte se varsă-n răsărit. Spre răsărit adesea îmblat-am zile-ntregi Urmând cărarea ceea ce
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cel harnic și dragu mamei... Parcă Aud că în fereastră se bate ceva. Nu e. O, luna dintre dealuri cât de frumos se suie Și sufletul mi-l împle cu un dor mare... mare... O, cum aș vrea acuma să rătăcesc călare Ș-un an întreg acasă să nu mă mai întorn... Să sune peste vârfuri duiosul glas de corn; Pierdută-n codru vecinic, în peșteri cu-adîncime, Singură în pădure, să nu mă știe nime, În părul despletit cu dulci flori
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
dragu' mamei... (sperioasă) Parcă S-aude în fereastră că bate ceva... (se uită) Nu e... O, luna dintre dealuri cât de frumos se suie Și sufletul mi-l împle de-o jale mare... mare. Aș vrea acum prin codri să rătăcesc călare, Un an întreg acasă să nu mă mai întorn... Să-mi sune peste vârfuri duiosul glas de corn. (pauză) Mama îmi zice: "Fată, închide uși, ferești, Ades vin zburătorii cei falnici din povești Și pot să te răpească, te
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
atâta n-am iubit-o Și tot, când cu țărâna pe ea [au] coperit-o, Părea că lumea-i neagră și inima-mi se rupe Și în pământ alături doream să mă astupe; Când clopotul veciei plîngea-n a lui aramă Eu, rătăcit la minte, strigam: "Unde ești mamă? " Priveam în fundul gropii și lacrămi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu, Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân În lume-atît de singur și-atîta de străin, Aș
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]