8,522 matches
-
am putut spune. Și mi-a dat o asistentă telefon și mi-a zis că a murit la volan" (M.C., 72 de ani, Mărășești). Deși peste 95% din răspunsuri au afirmat că femeile sunt majoritare în rândul clienților, există și relatări care atestă prezența bărbaților într-un număr deloc neglijabil. "Vin mulți oameni la mine, foarte mulți, de la oameni simpli la intelectuali. Și este curios că mulți cred că vin mai multe femei... și uite că nu este deloc așa. Sunt
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
de boală; dacă în vis îți cade un dinte, îți va muri unul dintre apropiați; dacă visezi câine înseamnă că ai un dușman dar dacă te mușcă înseamnă că îți va face un rău" (C.Ș., 68 ani, Neamț). Unele relatări sunt și mai interesante, pentru că se combină starea de vis și cea de veghe. "Eram foarte tânăr când încercam să învăț o rugăciune. Nu era grea dar nu știu ce aveam pentru că uitam tot timpul. Seara, după ce mă băgam în pat, încercam
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
popa a început să-mi spună ca și cum ar citi, da nu citea... Doară în carte nu stătea scris necazu' meu, dar el vedea acolo ce mă interesa pe mine. Și tare bine mi-o mai spus..." (E., 68 ani, Suceava). Relatările unui judecător de la Judecătoria de pace din Broșteni preluate și prezentate de Alexandru Ofrim demonstrează prezența acelorași credințe și practici divinatorii la începutul secolului trecut. "Sunt încă oameni care duc oamenii pătimași de cutare boală ori necaz spre a le
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
putea fi descifrat cu o cheie, așa cum ai deschide o ușă spre o încăpere secretă, dar numai cu acordul voinței divine (psaltirea). În cercetările noastre nu am aflat nici un ritual de acest gen în spațiul bisericesc. Am obținut însă unele relatări care atestă faptul că tehnica a fost adoptată de laici. În anii 80', în unele localități din Bucovina, se practicau ritualuri de divinație maritală prin învârtirea cărții. Totuși, de această dată se pot folosi și alte cărți de rugăciune, iar
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
de la Frunzeni). Nici instrumentele nu sunt întâmplătoare. Își au povestea lor și o simbolistică aparte. Ele sunt descântate la un fierar. Acesta, la rândul său, a respectat rigorile unui ritual specific pentru confecționarea și descântarea instrumentelor de descântec. Într-o relatare separată, mătușa Catinca ne-a explicat cum se deruleză acest ritual. Tânărul trebuie să fie necăsătorit și curat. El va lucra sau va descânta instrumentele într-o noapte cu lună plină, dezbrăcat până la brâu și numai cu mâinile la spate
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
conferă obiectului calități deosebite, spune interlocutoarea noastră. Atributele locului care se transferă asupra obiectelor, lucrurilor și ființelor care intră în contact cu el sunt o constantă în credințele românilor. Ernest Bernea, în Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român..., prezintă relatări cu privire la acest lucru. Locul bun își imprimă propriile caracteristici asupra a tot ce intră în contact cu el. Această contagiune se manifestă și atunci când spațiul are conotații și caracteristici negative. Rolul scoabei este acela de a interveni și "salva" familia
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Înmormântarea la români, tratează și aceste momente prevestitoare din perspectiva rolului pe care-l joacă în cele trei mari momente ale trecerii. Ele sunt prezentate aici ca obiceiuri, credințe, uneori superstiții, și mai puțin ca practici divinatorii foarte riguroase. Alte relatări ale unor practici și semne prevestitoare întâlnim în varii lucrări de specialitate: S. Florea Marian, Vrăji, farmece și desfaceri, București, Ed. Coresi, 1996; S. Florea Marian, Sărbătorile la români, București, Ed. Fundației Culturale Române, vol. I-II, 1997; Adrian Fochi
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
la Porphyrios, De abstinentia, III, 5. 61 S. Florea Marian, Ornitologia poporană română, II, Cernăuți, 1883. 62 Elena Sevastos, Călătorii prin Țara Românească apud S. Florea Marian, Înmormântarea la români, București, Ed. "Grai și suflet. Cultura națională", 1995, p. 8. Relatări asemănătoare se regăsesc și în scrierile lui Ion Creangă: "iar găinile cântau cocoșește la casa moșneagului să mai facă a rău, c-apoi nici zile multe nu mai aveau" (I. Creangă, Scrieri, t. I, Iași, 1890, 294). 63 S. Florea
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
transmit informații prin intermediul noilor tehnologii și a Internetului. Poate îmbracă forma unei însemnări de actualitate de pe un blog, a unei corecturi adusă unei știri, a filmării unui eveniment și postarea lui pe YouTube, a unei fotografii cu caracter informativ sau relatarea de la o întîlnire de interes limitat, dar important pentru o anumită comunitate. Jurnalismul cetățenesc are o reputație controversată, nu toți fiind convinși de beneficiile sale. Cert este că noile tehnologii avantajează jurnalismul participativ, dându-i acele caracteristici de media cetățenilor
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
să spui "Y minte de îngheață apele", decît pur și simplu "Y este un mare mincinos"; • funcția fatică descrie punerea în relație de comunicare (mincinoasă) a emitentului cu destinatarul (CUI?) printr-o specifică modalitate de atenționare și de încheiere a relatării înșelătoare, insinuante, calomnioase etc.; asemenea formule dobîndesc expresii diferite precum: "Ai auzit despre X?... Dar să nu spui la nimeni". Dincolo de posibilele considerații "critice" care pot fi aduse acestei elementare abordări funcționale [Herseni,1975:126], putem desprinde o importantă sugestie
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
altă parte, dacă mai mulți martori povestesc anumite evenimente în mod similar, vor fi suspectați că s-au înțeles între ei pentru a oferi o imagine falsă asupra realității; ușoare divergențe și detalii diferite pot da prezentării mai multă veridicitate. Relatările identice oferite de către mai mulți martori polițiști pot fi însă considerate ca încercări de a reda cît mai exact anumite fapte, din perspectiva unor profesioniști. Conform Manualului de pregătire a polițistului (English 1986:100) din Marea Britanie, un ofițer poate fi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe post de șerif și călău omul dictează, Dumnezeu execută" (cf. Comitetul de revizuire a legii 1972:163). Jurămîntul, spune Baker (1990:6, 87-88) "are scopul de a preîntîmpina superficialitatea unui interogatoriu formal și de a asigura o veridicitate completă relatării". Pînă în secolul al XVIII-lea, în Anglia judecătorii le spuneau martorilor că a depune jurămîntul înseamnă că în cazul în care vor spune minciuni vor ajunge în iad și vor rămîne acolo pentru totdeauna (Spencer și Flin 1990: 45-46
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este ceea ce Klockars numește "bomboanele poliției". Dintre exemplele mai des întîlnite, el citează promisiuni de a păzi anumite împrejurimi sau locuințe după ce o persoană a fost agresată sau i s-a făcut teamă că va fi atacată, ca urmare a relatărilor de presă; asigurări că numite spargeri care arătau că fuseseră comise de profesioniști ar fi fost doar opera "unor puștani"; liniștirea unui copil grav rănit sau a văduvei unei victime într-un accident prin afirmația că decedatul n-a pățit
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Herodot, care inclusese în cronici ceea ce el considera a fi elemente mitice și supranaturale (Vernant 1980:191). El nu a criticat istoricii pentru că au indus în eroare, ci mai degrabă pentru faptul că au încercat să dea mai mult farmec relatărilor prin includerea unui material fictiv, îndepărtîndu-se astfel de la adevărata îndatorire a unui cronicar, și anume de a înțelege evenimentele trecutului. Oscar Wilde (1989:226) l-a privit pe Herodot într-o lumină mai sarcastică, numindu-l nu "părintele istoriei", ci
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
crezare? N-ar fi un alt exemplu al modului în care experții fac trecutul să pară compatibil cu prezentul? Arendt (1968:238-239) dă tuturor generațiilor dreptul de "a rearanja faptele conform propriei perspective", însă le neagă "dreptul de a modifica relatarea evenimentelor propriu-zise"; din păcate, această distincție este problematică (cf. Arendt 1968: 249-250, 252). Timp de peste două milenii scrierea istoriei în Occident s-a bazat pe studiul documentelor contemporane sau aproape contemporane cu evenimentele pe care le descriu. În Est, această
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
X; vreau doar să te păcălesc spunîndu-ți că mă voi duce într-acolo". Această alternare a presupunerilor constituie baza unei glume evreiești tradiționale, prezentată de Freud (1960:115) ca paradigmă a ceea ce el numea subclasa sceptică a glumelor tendențioase. În relatarea lui Freud: Doi evrei se întîlnesc într-o gară din Galiția. Unde mergi? întreabă primul. La Cracovia, răspunde celălalt. Ce mincinos ești! exclamă primul. Spunîndu-mi că mergi la Cracovia, vrei să mă faci să cred că te duci la Lemberg
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dacă își iese din fire și protestează în gura mare, exprimîndu-și refuzul și luîndu-se la harță cu superiorul său, este mai mult ca sigur că în cele din urmă va sfîrși prin a face ceea ce i s-a ordonat. Din relatarea lui Albert reiese că ambele părți implicate cunosc convențiile și nimeni nu este păcălit. De asemenea, cînd cineva spune "M-am dus acasă la X, dar nu mai avea bere", toată lumea înțelege că gazda avea bere, însă nu îndeajuns pentru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
așa ceva. Este de fapt o contra-afirmație, interpretată cu sensul de "N-a fost niciodată". Deși multe texte literare nu ridică probleme ontologice, separarea universului artificial al romanului de lumea reală nu este întotdeauna evidentă. De exemplu, numeroase romane istorice conțin relatări de evenimente petrecute într-adevăr sau personaje reale, pe lîngă afirmații care, deși plauzibile, nu corespund realității. Unii cititori sînt nemulțumiți cînd nu pot stabili cu ușurință dacă un eveniment sau personaj este real ori inventat, iar alții sînt nedumeriți
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
încît să discute posibilitatea trimiterii unor misionari care să convertească acea populație la creștinism. Majoritatea alegoriilor au fost considerate mai degrabă produse ale imaginației decît ale istoriei. Argumentele care susțin adevărul propriu-zis al Bibliei se leagă mai mult de precizia relatării Facerii sau de vîrsta lui Matusalem decît de existența reală a Fiului Rătăcitor sau a Bunului Samaritean. Chiar colegii baptiști ai lui John Bunyan, din secolul al XVII-lea, așa puritani cum erau, par să fi fost dispuși să accepte
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Această modalitate fusese deja utilizată de către Cervantes la începutul secolului al XVII-lea. Putem spune că în aceste romane existau deseori două feluri de afirmații false. De exemplu, Călătoriile lui Guliver a lui Jonathan Swift conține, pe de o parte, relatarea aventurilor lui Lemuel Gulliver în Liliput și în alte locuri nemaivăzute, iar pe de altă parte, o introducere care descrie cum Swift, sau mai degrabă personajul său fictiv, Richard Sympson, a ajuns în posesia manuscrisului lui Gulliver. Multe din afirmațiile
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
depăși limitele prezentului real" (Rappaport 1979:180). În ziua de azi, discursul poate relata și adevărul istoric, fără a fi considerat înșelător. Însă, dacă majoritatea dintre noi nu ezită să clasifice aceste două cărți ca fiind mai degrabă ficțiune decît relatare istorică, deoarece nu sînt plauzibile și/sau credibile, ce atitudine să avem față de romanul lui Defoe, destul de credibil (a fost publicat în 1725) însă destul de neadevărat, O nouă călătorie în jurul lumii, pe care l-a scris fără să fi părăsit
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-și dea seama despre ce fel de discurs era vorba. Nu au avut neapărat dreptate, nici ei și nici criticii care i-au urmat. De exemplu, Defoe a prezentat publicului romanul său Jurnal al anului nefast în 1722 drept o relatare veridică și autentică din punct de vedere istoric a evenimentelor care se petrecuseră în 1665. Criticii din secolul al XIX-lea au lăudat cartea, spunînd că era un text literar reușit, "o capodoperă a verosimilității", însă nu au considerat-o
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de așa-zisa licoare antică, o otravă de care și-ar fi dat seama dacă le-ar fi fost oferită într-o formă modernă. (Ibid.:70) Rousseau, desigur, îl consideră pe Montesquieu un mincinos, cu atît mai mult cu cît relatarea acestuia cu privire la descoperirea manuscrisului este descrisă "în maniera cea mai calculată, pentru a-i convinge pe cititori de adevărul spuselor sale". Pe de altă parte, dacă opera n-ar fi conținut atîtea "imagini lascive" și nu ar fi indus în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a descoperi ceea ce se petrece "cu adevărat" în lume este sortită eșecului. Cînd punem realitatea în contrast cu ficțiunea, de obicei, ne gîndim la ficțiune ca la un text scris. Același contrast poate, totuși, să existe și în comunitățile pre-literate, între acele relatări orale care sînt luate drept adevărate și acelea care nu corespund vreunui aspect al realității. Nu e vorba de nici o minciună, decît în cazul acelor povestiri inventate care sînt prezentate drept adevărate. În toate comunitățile, fie ele literate sau pre-literate
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
i se propusese să devină membru al clubului, fusese respins în urma testului de promovare (Thorold 1913:107). Însă de unde să știm dacă nu cumva și această afirmație este o minciună? Și în zilele noastre, cum ne putem da seama dacă relatările prietenilor noștri pescari cu privire la ceea ce au prins sînt minciuni sau fabulări? Într-adevăr, o recentă colecție australiană de "povestiri trase de păr", pe care autorul le consideră "foarte adevărate" (Egan 1991), îi pune cititorului următoarea întrebare, care constituie chiar titlul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]