5,013 matches
-
de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție de a plasticiza, fără ornamentație excesivă, ele se înfiripă și în structuri muzicale, polifonice, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
frământat și capricios. A.I., cel mai de seamă orator bisericesc la noi, a dat prin suita de didahii străluciri literare elocvenței sacre. Spontaneitatea exordiilor, trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un stilist desăvârșit. Didahiile rămân și azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI: Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
toți aceia care - eroi sau umili, excelenți sau de rând - trăiesc în adevărul destinului lor (frumusețea sau adevărul unui destin nu provin din excelență, ci din calma asumare a premiselor lui), se deschide zona vastă a vieților care, practicând o retorică falacioasă a posibilului, reflectă o inadecvare la resursele de libertate conferite. Din lumea celor care se amăgesc că e în ei mai mult decât li s-a dat, sau a nemulțumiților cu ce li s-a dat, din această lume
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Științe și de mai multe ori întrunirilor cu caracter social. Chiar și detractorii recunoșteau că "dacă nu este citit, este cu siguranță ascultat". Iorga a profitat foarte mult de pe urma talentului său oratoric. Tudor Vianu considera că Iorga avea un "talent retoric par excellence"98. În anii '30, pe măsură ce criza europeană se adîncea, vorbea cu regularitate la radio 99. Corespondența lui Iorga este imensă, a scris peste 10 000 de scrisori. Iorga a fost cu siguranță un efortolic 100. Frasin Munteanu-Râmnic își
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din partea cuiva ca Antonescu!"55. Gheața începea totuși să se topească. Ziarul "Curentul" al lui Șeicaru publica articole favorabile despre Iorga, iar Gheorghe Brătianu, scriitorul și criticul literar Tudor Vianu și alții îl elogiau. Am putea foarte bine pune întrebarea retorică: Unde erau toți acești domni atunci cînd Iorga avea nevoie de ei? NOTE IORGA DIN PERSPECTIVA SFÎRȘITULUI DE SECOL XX Ființa umană este o ființă istorică (...) existența umană nu poate fi concepută decît în cadrul istoriei. Emmanuel Mounier El a fost
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
competiției intelectului evreiesc nu existau numai în România. Puține din colegiile Ligii Iederei (Ivy League) mențineau o cotă (un Numerus clausus) în privința studenților evrei. Și chiar dacă evreul absolvea, el întîmpina mari dificultăți ca să găsească un post ca profesor de engleză retorică sau istorie. Poate că din cauza aceasta a înflorit această mișcare literară evreiască la New York City. Evreii licențiați în limba și literatura engleză găseau rareori un angajament. Cînd a vizitat Statele Unite, Iorga a fost surprins descoperind existența acestei situații. Atunci cînd
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
planificarea centralizată era doar un amestec pestriț de edicte predictive și normative pentru uzul Întreprinzătorilor particulari. Majoritatea țărilor occidentale aveau sectoare publice În creștere rapidă, dacă ne luăm după cheltuielile guvernamentale sau după numărul de angajați la stat. Însă entuziasmul retoric pentru planificarea de stat nu s-a materializat decât În Franța. Ca și cele britanice, guvernele franceze postbelice au naționalizat: transportul aerian, băncile, 32 de companii de asigurări, utilitățile, minele, industria de armament, fabricile de avioane și concernul gigant Renault
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
teorie, singura corectă și adevărată din lume, teoria legală sovietică, și să se prevaleze permanent de precedentul din practica legală sovietică... Lupta de clasă, mereu mai ascuțită, e o necesitate absolută În ziua de azi. Vocabularul marțial atât de drag retoricii comuniste reflecta această stare de conflict permanent. Metaforele militare abundau: lupta de clasă impunea alianțe, colaborări cu masele, mișcări eluzive și atacuri frontale. Afirmația lui Stalin că lupta de clasă se ascuțea pe măsură ce socialismul se apropia a fost invocată pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nouă generație de socialiști germani a abandonat oficial linia marxistă a partidului, veche de șaptezeci de ani, și și-a făcut o virtute din nevoia de a accepta realitatea RFG. Marxismul avusese În socialismul german postbelic cel mult o funcție retorică - PSD abandonase ambițiile revoluționare În 1914, asta dacă le-a avut vreodată. Dar renunțând la formulele anchilozate ale socialismului maximalist, socialiștii germani au putut să-și modifice Însăși substanța gândirii. Deși mulți erau În continuare nemulțumiți de rolul țării În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai mustește de iritare și frustrare, dar trădează surprinzător de puțină mânie. Era o revoluție fără victime, ceea ce până la urmă Însemna că nu era, de fapt, o revoluție. În Italia, situația era cu totul alta, În ciuda asemănărilor superficiale la nivel retoric Între mișcările studențești. În primul rând, fundalul social al conflictelor din Italia era aparte. Migrația masivă din Sud spre Nord În prima jumătate a deceniului crease În Milano, Torino și alte orașe industriale din Nord o cerere de transport, servicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deja. Printre sloganurile manifestanților din Torino În iunie 1968 se puteau auzi „Nu păcii sociale În fabrici!” și „Numai violența răzbește unde domnește violența!”. În lunile următoare, demonstrațiile din fabrici și universități au ilustrat un gust accentuat pentru violență, atât retorică („Nu schimba statul, zdrobește-l!”), cât și reală. Cel mai popular cântec al mișcării studențești italiene În aceste luni era, cum nu se poate mai potrivit, La violenza. Ironia situației nu a scăpat contemporanilor. Așa cum remarca regizorul Pier Paolo Pasolini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ar fi greșit să credem, privind retrospectiv, că studenții, scriitorii și reformiștii din partid voiau „de fapt” să dea comunismul pe un capitalism liberal și că entuziasmul lor pentru „socialismul cu față umană” era doar un reflex sau un compromis retoric. Dimpotrivă: ideea că exista o „a treia cale”, un socialism democratic compatibil cu instituții libere, care să respecte libertățile individuale și scopurile colective, aprinsese imaginația studenților cehi, ca și pe cea a economiștilor maghiari. Diferența dintre stalinismul discreditat al generației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
justificator al violenței, nu avuseseră nici un rol În formularea acestuia. Ei erau infanteria terorismului. Pe de altă parte, Îndeosebi În Germania de Vest, energia emoțională investită În ura față de Republica Federală avea surse mai adânci și mai ascunse decât giumbușlucurile retorice prost adaptate ale radicalismului de secol al XIX-lea. Dorința de a prăvăli edificiul securității și stabilității În capul generației părinților era expresia extremă a unui scepticism mai general, În lumina trecutului recent, cu privire la credibilitatea locală a pluralismului democratic. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
marxismului ceea ce, de fapt, era expresia epuizării sale doctrinale. Ca să scape de povara propriei istorii și să se impună drept mișcare(a) democratică a stângii, comuniștii occidentali ar fi trebuit să renunțe nu doar la „dictatura proletariatului” și alte formule retorice aruncate În cursul anilor ’70 pe rugul capriciilor ideologice. Ei trebuiau să se dezică public de orice legătură cu comunismul sovietic - gest de care nici măcar Berlinguer sau Carrillo nu erau În stare. Eurocomunismul era așadar o contradicție În termeni. Identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Wandel durch Annäherung - „schimbare prin reconciliere”. Scopul era „depășirea Ialtei” printr-o multitudine de contacte (diplomatice, umane, instituționale) și „normalizarea” relațiilor dintre cele două Germanii și din toată Europa fără a stârni neliniști acasă sau În străinătate. Printr-o acrobație retorică tipică, Brandt a abandonat discret insistența vest-germană asupra ilegitimității Republicii Democrate Germane și condiția ne-negociabilă a reunificării. Bonnul a continuat să afirme unitatea fundamentală a poporului german, dar a recunoscut incontestabila existență de fapt a Germaniei de Est: „O
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ofertă de negocieri pentru reducerea armamentelor de acest tip (așa-numita strategie twin track, „pistă dublă”), era tot mai evident că, sub noul său președinte, statul american adoptase o strategie inedită și agresivă. Atitudinea războinică a Washingtonului era mai mult retorică: atunci când Ronald Reagan cerea ca „Polonia să fie Polonia” sau numea Moscova „un imperiu al răului”, el se adresa În primul rând publicului american. La urma urmelor, același președinte a inițiat convorbiri pentru reducerea arsenalelor nucleare și s-a oferit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Își Începuseră cariera În calitate de critici ai comunismului - cazul mișcării „național-patriotice” ruse Pamiat („Memorie”) - au alunecat cu destulă ușurință spre o simpatie simbiotică pentru trecutul sovietic, Îmbinând resentimentul naționalist cu nostalgia pentru moștenirea sovietică și monumentele ei. Același amalgam de retorică patriotardă și regret pentru lumea dispărută a autoritarismului de tip sovietic a alimentat popularitatea noilor naționaliști din Ucraina, Belarus, Serbia și Slovacia, regăsindu-se și În variile partide țărănești și „populare” apărute În Polonia către sfârșitul anilor ’90, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1993, parlamentul ceh a adoptat o „Lege privind ilegalitatea regimului comunist și rezistența Împotriva acestuia”, prin care Partidul Comunist a fost declarat o organizație criminală. Teoretic, legea incrimina milioane de foști membri de partid, Însă a avut un impact pur retoric, nefiind urmată de vreo acțiune concretă. Departe de a discredita comunismul și a-i legitima căderea, legea nu a făcut decât să accentueze detașarea sceptică a publicului vizat. La zece ani de la adoptare, sondajele de opinie arătau că unul din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un termen de garanție redus. Însuși numele ei implica prezența a două extreme - capitalismul extrem și socialismul de stat - care, de fapt, nu mai existau (primul fusese dintotdeauna o plăsmuire a imaginației doctrinare). Trecuseră vremurile când o revoluție teoretică (sau retorică) era indispensabilă. De exemplu, privatizarea de la Începutul anilor ’80 a fost controversată, provocând discuții aprinse despre sfera și legitimitatea sectorului de stat: au fost puse sub semnul Întrebării realismul obiectivelor social-democrate și legitimitatea morală a dorinței de profit În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
față de colegi, vecini și chiar propriii copii, integrându-se cum puteau mai bine În lumea postbelică și Încercând să ducă din nou măcar În aparență o viață normală. și nu numai În estul Europei. În Franța, deși noile legi interziceau retorica antisemită fățișă de genul celei din viața publică antebelică, moștenirea regimului de la Vichy a persistat. Tabuurile generației următoare Încă nu apăruseră, iar comportamentele care vor fi condamnate mai târziu erau Încă acceptabile. Ca și În anii ’30, stânga nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1990), în care poetul se vrea un tribun, un purtător de voce al renașterii basarabenilor, al revenirii la matca tradiției, la limba și la valorile clasice; Unire, moldoveni!, Ce vor scriitorii?, Matern la Bucovina sunt poezii cu o puternică amprentă retorică, care în anii de cotitură dintre 1987 și 1991 au înfiorat mulțimile. Lirica lui V., având ca moment de realizare estetică deplină Pasăre Eu, topește în cântec „antitezele sufletului” aruncat în realitatea vie și cunoscând visul, rezistența la „rugina cercurilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
ele par să aibă un „suflet” pe care C. știe ca puțini alții să-l descifreze. Printre „hieroglife” și „ideograme”, hermeneutul admiră cu stilizată emoție peisaje încărcate de virtualități alegorice (valea Oltului este în acest fel învestită, înainte de reportajul maiestuos retoric al lui Geo Bogza). Îmbătat de întinderea „nețărmurită” a pustiei și de reverberațiile magice ale luminii, C. cutreieră un Orient în care istoria se sublimează în metafizic (Pătrar de veghe, 1938). Moartea, atotstăpânitoare în deșertul hipnotic (tulburător prin „dumnezeiasca lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
avem o concepție îngustă despre literatură dacă am exclude din sfera acesteia întreaga artă închinată propagandei sau întreaga poezie didactică și satirică. Trebuie să admitem existența unor forme de tranziție cum sunt eseul, biografia și o mare parte din literatura retorică. In diferite perioade ale istoriei, domeniul funcției estetice crește sau descrește: corespondența personală a fost considerată uneori o formă artistică, de asemenea și predica, în vreme ce astăzi, potrivit tendinței contemporane împotriva confuziei genurilor, se produce o îngustare a funcției estetice, se
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Vermont, Simonidy, Petresco, Jiquidi, atât de bine înzestrați pentru genul acesta de lucrări, au furnizat câteva specimene care promiteau frumoase succese pe calea pe care Pal, acest maestru român al afișului, s-a ilustrat la Paris (....)"127. Criticul se întreabă retoric când se vor distinge printr-o "înluminură mai artistică a străzilor noastre". Afișul expresului Ostende-Constanța, executat de decoratorul belgian Théo van Rysselberghe, se constituie într-un model exemplar, "un miracol de claritate, de culoare, și de dificilă simplificare, de unde se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
G. Tudor, figurile d-lui Leonida, remarcat pentru "tehnica impresionistă", și un nud de Olteanu. Șirato remarca manierismul acestor sculptori, notele kitschizante, semn că în sculptură simbolismul își prelungea existența și beneficia de interesul publicului. Criticul subliniază la sculptorii generației retorica sculpturală simbolistă împrumutată de la Rodin, propensiunea către satanismul simbolisto-decadent corelat unei feminități litigioase, plasate în contextul misterelor sacre, al demoniilor carnale și al isteriilor amoroase: Nu înțelegem, desigur, să limităm exercițiul criticii absolut la controlul aparențelor, al formelor, dar, pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]