6,982 matches
-
domiciliul actual în Germania, 80636 Munchen, Hilblestr. 32, cu ultimul domiciliu din România, localitatea Sibiu, str. Rahova nr. 8, ap. 48, județul Sibiu. 67. Popescu Darie Remulus, născut la 1 ianuarie 1961, în localitatea Sarmas, județul Harghita, România, fiul lui Sărac Grigore și Maria, cu domiciliul actual în Germania, 80636 Munchen, Hilblestr. 32, cu ultimul domiciliu din România, localitatea Cluj-Napoca, str. Bucegi nr. 12, bl. D2, ap. 14, județul Cluj. 68. Melzer Nicu Daniel, născut la 4 decembrie 1969 în localitatea
HOTĂRÂRE nr. 407 din 24 mai 1999 privind aprobarea renunţării la cetăţenia română de către unele persoane. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/124368_a_125697]
-
publice centrale și locale, în limita normativelor de dotare a acestora, cu respectarea procedurilor de declarare și de evaluare, precum și unităților de cult; ... b) creșelor, grădinițelor, centrelor de plasament și centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, școlilor, bibliotecilor, instituțiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societății Naționale de Cruce Roșie din România, precum și persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma dezastrelor, la propunerea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, a
ORDONANŢĂ nr. 128 din 29 august 1998 republicată*) pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/121624_a_122953]
-
a spus: „Dar de ce faceți asta cu el?”, l-au băgat În beton și i-au turnat beton până la gât. Și ne-am dus noi și l-am scos - l-au lăsat acolo și noi l-am scos. A murit, săracu, În Germania... ulterior a fost doctor. Acolo morți erau cu nemiluita. În fiecare dimineață băteau clopotele și trebuiau să scoată În afară morții din cameră. Unu’ după altu’, unu’ după altu’, mureau oamenii pe capete. Și cei care Încercau să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
trebuia să mergem la lucru la jandarmi. Încărcam vagoane, descărcam vagoane... Dimineața trebuia să fim prezenți acolo. Nu primeam absolut nimic - nici mâncare, nici bani, absolut nimic. Seara ne duceam acasă. Cum am supraviețuit? Norocul nostru era că ucrainenii erau săraci lipiți pământului. N-aveau nimic. Dacă aveau vacă - vaca era Împărțită În patru anotimpuri: vara la ăsta, toamna la ăsta, iarna la ăsta și primăvara la ăsta. Așa era (râde). Când ne-au dus la câțiva kilometri de Moghilev, mama
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
multe limbi. Și tata vorbea ucraineana, rusa, nemțește, vorbea și ungurește, că el se trăgea din Maramureș - a avut noroc că știa limba rusă și vorbea cu țăranii de acolo. De fapt, bărbații și tineretul erau pe front; rămăseseră femeile. Săracii, vai de capul lor, i-au mai dat unu’ o barabulă... Unu’ Îl Întreabă pe tata: „Băi, Între voi, Între evrei, acolo, nu este vreun doctor?”. Tata zice: „Uite, eu Întâmplător Îs doctor”. Habar n-avea. Zice: „Ce s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
unde să-l culcăm. Noi ne-am chinuit și am trăit În lipsuri Încă mult timp, ca urmare a dramaticei și tristei noastre existențe din Transnistria - perioada Holocaustului, când totul a fost pierdut, când n-am avut nimic, când eram săraci lipiți pământului, cu un copil mic, născut În Transnistria, cu greutăți... Au trecut ani de zile până am reușit cât de cât să ne punem pe picioare. Eu n-am putut să urmez școala, atâta am făcut - liceul. Ultimul an
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să se mai mute câte unu’, am rămas fiecare Într-o cameră, cu toaleta afară, fără baie, fără bucătărie și părinții mei așa au trăit. N-au mai avut putere să se mute de acolo, să ia Împrumut... Au rămas, săracii, acolo. Bine, soră-mea s-a măritat, la facultate și eu m-am măritat și ei, săracii, au rămas acolo. Astea au fost urmările acestei nenorociri. (februarie 2003) „Era obligatoriu să purtăm steaua galbenă”, interviu cu Ingeborg Goldschlager La Început
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fără bucătărie și părinții mei așa au trăit. N-au mai avut putere să se mute de acolo, să ia Împrumut... Au rămas, săracii, acolo. Bine, soră-mea s-a măritat, la facultate și eu m-am măritat și ei, săracii, au rămas acolo. Astea au fost urmările acestei nenorociri. (februarie 2003) „Era obligatoriu să purtăm steaua galbenă”, interviu cu Ingeborg Goldschlager La Început aș vrea să-mi spuneți unde și când v-ați născut, despre familia dumneavoastră de atunci... Sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
găseau lemne prin apropiere? — Nu, nu se găseau - lemnele se cumpărau din piață... — Gazdei dumneavoastră Îi plăteați ceva? — Nu, nu-i plăteam nimic. Ei au fost obligați să ne primească, n-aveau ce să facă... Ne-au băgat peste ei, săracii, că ei au trebuit să se retragă și să ne primească pe noi... Erau totuși evrei de-ai noștri... — Deci, În 1942, În familia dumneavoastră s-au Îmbolnăvit doi membri... Da, s-au Îmbolnăvit - au făcut mai Întâi febră tifoidă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
jos”. Atunci am rămas cu mama mea și ne-am Îndreptat spre lagărul unde era baia, dezinfectarea. Ceilalți s-au dus pe partea stângă și pe ei - după aceea am aflat - i-au dus direct În camerele de gazare. Ei, săracii, n-au știut, că era amenajat ca o baie cu dușuri: i-au Închis și În loc de apă au dat acolo gaze, care i-au omorât În câteva minute. În lagăr ați aflat despre asta? În lagăr am aflat, dar parcă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
rămas totul acasă, bineînțeles. Acolo nu era absolut nimic, prin urmare a trebuit să improvizăm. S-au făcut barăci... Din familia dumneavoastră cine a mai fost În ghetou? Noi am avut o familie mare. Tatăl meu n-a mai trăit, săracul - a murit la 78 de ani, În ’42. Așa că a rămas mama, noi, doi copii, au mai rămas Încă cinci copii din prima căsătorie, cu familiile lor... Deci am fost 14 deportați. Și fiindcă toți - În afară de unul, care plecase Încă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am intrat nimeni. Nu ne-au Împușcat, că seara hitleriștii au fugit de acolo. Au pus niște bătrâni acolo să ne păzească, dar au fugit și ăia. A doua zi au intrat americanii. Noroc că ne-au eliberat americanii, pentru că, săracii, cei care au fost eliberați de ruși, au murit foarte mulți după eliberare, fiindcă rușii le-au dat de mâncare. Dar oamenii ăștia, Înfometați, sigur că au mâncat cât au putut și asta i-a dat gata. Americanii În două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Nu era așa ceva, să ne Îmbărbătăm - nu credeam că scăpăm. După eliberare, după două săptămâni, a venit o delegație rusească: Îi trimiteau pe ruși acasă. Noi am fost atunci puțin revoltați că ei pleacă, iar noi stăm. Cineva a spus: „Săracii de ei, Îi duc În Siberia - Îi exterminează rușii, c-au căzut prizonieri”. Pe noi ne-au pus pe națiuni, În blocuri. Mâncare aveam, pe urmă, după ce am ieșit din Revier, aveai tot ce doreai. A venit și timpul să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
geamuri. Și ce face el, de bucurie? Mă ia din cadă - avea un costum mult mai frumos decât al meu acum - și mă strânge: „Mântuitorul meu!”. Am spus: „Nu, Iacob Herman a fost mântuitorul tău”. Dar Herman nu mai era, săracul - a fost un om extrem de bun la suflet. „Îmbracă-te”, mi-a zis. M-am Îmbrăcat și m-a dus nu departe, unde e hotelul „Grand”, știți unde. Acolo era fabrica lor. Avea două case cu un etaj. „Hai, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
niște paturi deasupra. Ei, nici astăzi nu realizez... Că m-a văzut cineva, că nu m-a văzut... M-a văzut neamțul, că totuși am făcut un drum destul de lung. Eu nu am Întors capul. Cei de la baraca 15 erau, săracii, Îngălbeniți să nu intru la ei, cu mintea mea de copil, să mă ascund acolo. Selecția continua. Așa, cu rândul... Odată aud că se deschide ușa și cineva dă cu piciorul și mă descoperă acolo. Cine era? Un Blockaltester sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu Încă vreo trei spălam baraca În fiecare zi. Mai primeam un pic de mâncare acolo. Asta era toata problema. Cehoslovacul, căruia nu Îi știu numele și care, când am fost lovit, m-a luat sub braț, sub pătură... Ploua, săracul, a scos bandajul de pe furunculul lui și mi l-a pus mie. Când am scăpat de selecție - când am fugit, la Auschwitz - și m-au ascuns ăia sub pătură, niște polonezi... Sau ăla care m-a găsit ascuns și m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mi l-a pus mie. Când am scăpat de selecție - când am fugit, la Auschwitz - și m-au ascuns ăia sub pătură, niște polonezi... Sau ăla care m-a găsit ascuns și m-a dat doar În primire - și ăla, săracul, nu avea ce să facă: „Fugi unde Îți fuge capul”. Au fost momente de acest gen... Sau polonezul ăla de la Auschwitz care când m-a văzut prăpădit, mic, jigărit, mi-a dat o bucată de pâine și o conservă... - Spuneați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu un trenuleț la Dachau... - Vi s-a spus unde mergeți? - Nu ni s-a spus. - Și dumneavoastră unde ați crezut că veți fi duși? - De la Komarom am aflat eu, fiind singurul medic... Mai erau câțiva colegi studenți la medicină, săracii, au murit - erau mai tineri decât mine, clujeni... Și mă chemau. Asta fiindcă știam, pentru că la Vac am lucrat ca medic... Și acolo l-am auzit vorbind pe un milițian de-al lor: „Mare porcărie! Totuși nu se poate, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au Închis Într-o baie - deja auzisem de Auschwitz -, o baie cu ciment pe jos, unde era și puțină apă. Dar ajunseseră acolo vreo două mii de oameni: stăteam ca sardelele. Unul dintre prietenii mei din Cluj a leșinat - a murit, săracul. M-am dus cu el, am mers la ieșire și am rugat să mă lase acolo m-au lăsat Într-o magazie unde erau fel de fel de lucruri din astea vechi și am stat acolo toată noaptea. A doua
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care duceau o viață mai bună, În sensul că primeau pachet. Deci muncă era. Noi tot timpul făceam ceva. După ce am avut infirmeria n-am mai avut probleme, că acolo chemam la mine pe cine voiam. Academicianul Gall a murit, săracul, acum un an... Venise cu un transport, plin de puroi peste tot - picior, mâini, spate... L-am ținut acolo, În infirmerie, o săptămână, până și-a revenit, și pe urmă l-am trimis Înapoi, că nu era bine să stai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aflat că tata și mama muriseră. Fratele meu sosise Înainte cu câteva săptămâni. Am găsit un unchi care venise cu o lună-două Înainte. Ne-am mutat la el. Comunitatea făcuse deja o cantină, unde am mâncat luni de zile ... Cantina săracilor... - Ce s-a Întâmplat cu casa dumneavoastră? - A rămas acolo unde era și a fost dărâmată acum vreo 20 de ani - adică sistematizată. Și am primit 80.000 de lei. Când am venit am găsit casa goală, fără mobilă, fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Pentru bărbați un cocoș, pentru femei o găină: „Găina sau cocoșul pe care Îl sacrificăm În fața ta, Doamne...”. Tata făcea și din asta o abatere: lua un pumn de mărunțiș și spunea: „Ăștia sunt banii pe care-i dau la săraci”. În Israel am văzut că foarte mulți practică treaba asta. Pe vremea aia doar tata practica, la noi. Deci nu se respectau absolut cu sfințenie toate prevederile religioase. Era și dificil. De exemplu, un evreu evlavios nu are voie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
doua grupă de texte, foarte interesantă ca tematică, o constituie cele dedicate Basarabiei (Republicii Moldova) și relațiilor noastre cu teritoriile din stânga Prutului, articole care, toate, ar putea fi puse sub cuvintele poetului Grigore Vieru, care sunt reproduse ca motto: „Nu suntem săraci de avere/ Ci săraci de mângâiere”: Ax Mundi, Joia seacă, bolșevică, Bilanț de dincolo de Prut, O Basarabie prea îndepărtată (referitoare la relațiile cu U.E. și S.U.A.), Puntea aberațiilor (despre inepția numită moldovenism), Atelierul de vopsit ciori, Noua „Cortină” de pe Prut
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
foarte interesantă ca tematică, o constituie cele dedicate Basarabiei (Republicii Moldova) și relațiilor noastre cu teritoriile din stânga Prutului, articole care, toate, ar putea fi puse sub cuvintele poetului Grigore Vieru, care sunt reproduse ca motto: „Nu suntem săraci de avere/ Ci săraci de mângâiere”: Ax Mundi, Joia seacă, bolșevică, Bilanț de dincolo de Prut, O Basarabie prea îndepărtată (referitoare la relațiile cu U.E. și S.U.A.), Puntea aberațiilor (despre inepția numită moldovenism), Atelierul de vopsit ciori, Noua „Cortină” de pe Prut (impusă de președintele de
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
alte nume mari aparținând altor spații culturale: Napoleon („În război ca și în politică, momentul pierdut nu se mai întoarce”), Talleyrand („Vorba a fost dată omului spre a-și ascunde gândurile”), Ben Sirah („Nu e drept a batjocori pe cel sărac”). Legătura strânsă cu aria etnofolclorică este susținută nu numai de analogiile cu diferite snoave populare, ci și de prezența paremiologică cu tentă sarcastică: Nu te umfla broască-n tău / Că nu-i tăul tot al tău, ori Dacă-i dai
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]