8,805 matches
-
la universitate, a fost foarte emoționată auzind că Alex îl cunoștea pe John Robert Rozanov. Alex continuase să-și dea aere, o invitase pe Linda să vină pentru un timp la ei, făgăduindu-i că o să-i prezinte și minunea. Strania mamă a lui Alex, alt factor de alienare, murise cu puțin timp în urmă și Geoffrey Stillowen ocupa încă Belmontul. Și Linda a venit. Alex a aranjat o mică petrecere la care-l invitase și pe John Robert. („Nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Zet capabil de ipocrizie. Nu-și urmă părinții pe ușa care ducea afară. Spre deosebire de mama lui, nu se grăbea deloc să înoate. Dimpotrivă, îi plăcea acea specială tensiune înainte de înot care face ca totul să-ți apară viu și straniu și, oarecum, încetinit. Se reîntoarse pe promenadă, vag conștient că erau câteva persoane pe care le cunoștea (sau care, mai curând, îl cunoșteau pe el - doamna Osmore, de pildă), așezate la măsuțe. Dar Adam se feri să privească într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Doamne, cât era de vie! În timp ce zăcea întins, pândind glasurile care încetaseră, își dădu seama că stătea cu gura deschisă. Și-o închise precipitat. În ultima vreme, se trezise de câteva ori cu gura deschisă și încolțise în el o stranie convingere. În primul rând, se simțea de parcă peste noapte fusese mort. Morții rămnân cu gura deschisă. Apoi, în imediată legătură cu această senzație, devenise conștient (sau își imaginase, ori își amintise) că în timpul nopții ceva se prelinsese afară din gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
loco patris, a făcut-o din motive mai obscure. Uneori, în copilărie, Tom fusese înspăimântat de George, dar într-un sens imediat. În câteva ocazii memorabile, s-a nimerit a fi ținta violenței lui George. Totuși, nu-i purta resentimente. Straniu era faptul că Brian, deși semăna mult mai mult cu George decât semăna Tom cu el, pur și simplu nu-l înțelegea deloc, pe când Tom îl intuia într-un anumit fel. Deși Tom nu avea în structura lui nici o iotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru alții (George, de pildă), ar fi fost extrem de dificilă. Problema de imediată urgență, însă, era să-l oprească pe Emma din cântat. Vocea necultivată a lui Tom fusese puternică. Vocea cultivată a lui Emma era rezonantă, pătrunzătoare și extrem de stranie, un sunet aproape nepământean. La Casa Gărzilor Călare se deschiseseră ferestrele. Câțiva trecători traversaseră drumul dinspre clădirea Vechii Amiralități. Alții, care ieșeau de la Teatrul Whitehall, se opriseră siderați să privească în jur, uluiți. Zurbagiii din Trafalgar Square se apropiaseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care zăceau neatinse din seara când, cu o sută de ani în urmă, el și Stella se duseseră în vizită la Alex. Izbind cu gheata în picioarele delicate ale măsuței de toaletă, reușise să crape unul. Brusc, i se păruse straniu și chiar amuzant faptul că Stella se strecurase în casă, pe furiș, răsucind cu teamă cheia în broască, și își vârâse în buzunar micile netsuke. Sau poate că trimisese pe altcineva să le ia. George nu-și pusese încă întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum devenise corpolent. Avea un cap extrem de mare, turtit în creștet, o frunte joasă și un păr foarte scurt, creț, sur pe vremuri și acum cărunt, fără nici un semn de chelie. Ochii mari, cu o tăietură rectangulară și o privire stranie și cruntă, erau de un căprui spălăcit, dar străluceau luminoși. Fața era lată, cu pomeți înalți și, când aflai de originea lui rusă, îți dădeai seama că era de tip slav. Avea un nas mare, puternic, acvilin și o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
celălalt, preotul ținându-i mâna și frecându-i-o ușor. — Ei bine, micuțo? Diane îi strânse mâna cu putere, ținându-i-o un moment prelungit, apoi i-o eliberă și se trase îndărăt. Îl găsea pe preot atrăgător, dar foarte straniu; era atât de diferit de ceilalți bărbați, atât de lipsit de grosolănia caracteristică bărbaților! Îi plăcea să-l atingă, dar era întotdeauna nervoasă, temându-se ca nu cumva George, a cărui prezență absentă o urmărea continuu, să apară de după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
satisfăcut — Mulțumesc. Nu v-ați închinat niciodată în această biserică, după câte știu? — Nu, am primit o educație metodistă. — Sunteți încă un credincios? — Nu. Urmă un moment de tăcere. Părintele Bernard simțea o arzătoare anxietate. Ce voia de la el această stranie creatură și, pe de altă parte, cum să facă să-l rețină? Un gând ciudat. Dar și mai ciudată era imaginea care-i veni preotului în minte: vedea parcă în Rozanov un captiv puternic dar liniștit, închis într-o cușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dădu seama că e Tom, și își întoarse, foarte încet, capul. — George, hello...! George rămase cu capul întors, iar privirile ochilor lui mari, distanțați, lunecară spre Tom, fără să se fixeze însă asupră-i. Lui Tom i se înfățisă imaginea stranie sau, mai curând, amintirea unui nebun într-un dulap. Simți cu intensitate, ceea ce în trecut simțise doar vag, calitatea nefirească a lui George, neplăcută ca mirosul unui strigoi. — George, aș vrea să ți-l prezint pe prietenul meu, Emmanuel Scarlett-Taylor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simtă stânjenit, derutat, se foi pe bancă, privi în altă parte, apoi își întoarse iar privirea pentru a constata că micul animal continua să-l fixeze, expresia lui șmecheră, hazoasă, creînd o extraordinară impresie de inteligență care judecă, un spiriduș straniu, nicidecum un cățel. Adam atinse cu vârful degetelor marginea mătăsoasă, franjurată, a urechii lui Zet. Adam se gândea la Rufus. Și de câte ori se gândea la el, apărea parcă pe lume un gol lugubru, prin care fulgera ceva roșu și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simplu de un jind nervos al voinței. Și acum, haide să punem punct acestei conversații ridicole. Nu vrei tu să-i punem punct! Vrei cu orice chip să continui să mă torturezi. Dar mă împingi spre limită. E o atmosferă stranie aici. S-ar putea întâmpla ceva cumplit... — Du-te și cumpără-ți niște insigne naziste. — Îți imaginezi că glumesc? — Da. Ești un impostor, un faux mauvais 1, care pretinde că-i ticălos pentru că e nefericit. Nu ești nici nebun, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de câine. La cea mai mică tresărire, vulpoiul ar fi putut crede că vrea s-o ia la fugă. Zet măsura forța teribilă și voința și mai teribilă cu care se confrunta. Privea fix, concentrându-și întreaga tărie și acea stranie autoritate pe care specia lui, singura dintre toate animalele, o extrage din tovărășia rasei umane. Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
teribilă și voința și mai teribilă cu care se confrunta. Privea fix, concentrându-și întreaga tărie și acea stranie autoritate pe care specia lui, singura dintre toate animalele, o extrage din tovărășia rasei umane. Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să-și țină ochii albaștri, palizi, pironiți pe Zet. Apoi își lăsă laba neagră jos, se aplecă ușor într-o parte și, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
foarte lent, iar Zet continua să se răsucească pe loc. Dintr-odată se auzi în apropiere un zgomot, glasuri omenești. Vulpea se întoarse brusc și, într-o secundă, se făcu nevăzută. Zet rămase unde se afla. Încerca un simțământ foarte straniu, îi era parcă milă de vulpe sau aproape că o invidia, s-ar fi zis că nu voia să se întoarcă în lumea siguranței și a fericirii. După un moment sau două, evitându-i pe Brian și pe Gabriel (căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Lui Tom îi trecu prin minte că așa trebuie să fi fost când a intrat Iisus Hristos în Ierusalim. În vreo pictură, poate, se vedea și un om cățărat în copac, să se uite cum trecea Iisus. „Ce ridicol și straniu, își spuse el, să mă aflu în camera asta, uitându-mă la un om cățărat într-un copac și gândindu-mă ce să-i răspund lunaticului ăstuia! Cum pot să scap?“ Desigur, totul era nebunie curată, dar Tom voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fost nevoit să-i promită), că se va feri s-o cunoască? Numai această prohibiție și era de ajuns ca „să-l pună pe foc“. Și dac-ar fi refuzat, n-ar fi simțit niciodată ce simțea acum. O magie stranie începuse să acționeze asupră-i. S-ar putea, într-adevăr, să regrete că încercase, dar ar fi regretat mult mai profund, mult mai amar, dacă ar fi respins, din lașitate, provocarea. Dacă ar fi refuzat, l-ar fi „pierdut“ pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i înfrângă ideea. Uimirea lui Tom McCaffrey în fața faptului că alegerea căzuse asupră-i, e lesne de înțeles. Dar de fapt, aria de selecționare, odată ce condițiile esențiale fuseseră întrunite, era restrânsă. Și aici calculele lui Rozanov erau alcătuite dintr-un straniu amestec de înțelepciune autoprotectoare și de naivitate care se putea măsura cu cea a lui Hattie. John Robert nu voia să aleagă un american. Americanii știu prea multe. Se gândise, nu cu seriozitate, ci mai curând ca un exemplu cras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fericit pentru că e inocent și inocent pentru că e fericit“. Ar putea oare asemenea condiție să dăinuie? Dar, pe de altă parte, nu era întocmai ce-și dorea el pentru Hattie? Totuși, când înceta să-și înșire toate aceste argumente, ce stranii fantezii îi traversau mintea! Tom mort sau fugit de acasă, și John Robert nevoit să consoleze o Hattie acum acoperită și justificată de văduvie. Ar suporta s-o vadă în casa soțului ei? Și ce rol de clovn bătrân îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și nu-i plăcea să-l vadă tocmai pe tânărul ăsta oferit pe farfurie lui Hattie. De bună seamă, Hattie, care refuza să ia întreaga poveste în serios, n-o să se mărite cu el. Dar spre deosebire de stăpâna ei, Pearl intuise strania seriozitate a lui John Robert, neobișnuita intensitate a acestuia cu privire la Hattie, pe care n-o observa pentru prima oară și care o tulbura adânc. Se simțea alarmată, îngrijorată, geloasă. Și acum probabil că vor fi mulți tineri frumoși cărora ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
toate direcțiile. Din depărtare se auzea un cuc. Ciocârlii invizibile cântau sus de tot, în văzduhul albastru. — Uite o mână! strigă Hattie. Dintr-un hățiș de mărăcini, extrase o mână de piatră, de mărime naturală. Ce frumoasă e, și ce stranie! O vrei? Nu, e a dumitale. E de marmură? Cred că din ghips. Și în ce fel? Ce? Ai spus că vrei să-ți ceri „într-un fel“ scuze. Da, desigur. Vreau să-mi cer scuze. Atunci cere-le. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
căutarea lui Pearl și a lui Emma. Pe urmă urcaseră toți patru în carcasa ruinată a casei, pardosită cu iarbă și margarete și piciorul-cocoșului. Înăuntru, printre rămășițele părăginite ale zidurilor care păstraseră doar două frumoase ferestre elisabetane, plutea o atmosferă stranie, sepulcrală, de parcă, în ciuda soarelui luminos, casa ar fi fost cufundată în amurg. În locul năpădit de iarbă, care fusese cândva holul mare al casei, constatară că se reverbera un ciudat ecou și Tom îl convinse pe Emma să cânte. Cântase motetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
împuște. Dar cine-i proprietarul meu?“. Răspunsul era limpede. Așa ceva, însă, nu se putea întâmpla și George nu se gândea nici un moment să-și ia viața. Suferința lui era continuu prezentă, ca o ocupație, ca o parte necesară a unei stranii „îndatoriri“ ce i se înfățișa mereu, cu tot mai multă forță și tot mai hidoasă. Influențele temperante, în măsura în care izbuteau să-i pătrundă carapacea, îi apăreau drept frivolități, pierdere de vreme. Zăcuse în brațele Dianei, blând ca un miel. Venise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un incoerent gest de recunoștință. (Tom avea să comenteze mai târziu că arătau ca Sfânta Familie împreună cu Ion Botezătorul.) — Și mie mi-e frig, spuse George. George, cam grăsun, gol pușcă și roșu de frig, stătea acolo, ca o focă stranie. Auzindu-l, se repeziră cu toții la el înarmați cu prosoape, pături, haine. George se așezase pe un bolovan, și ședea închircit, cu spatele cocoșat, ca un uriaș animal marin, ud; întregul grup îl înconjură, bătându-l pe umăr, mângâindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cămașa ta de noapte. — Ți-a plăcut la Londra? — Da, desigur. Regret că tu nu guști galeriile de pictură. — Îmi plac galeriile de pictură. — Te prefaci că-ți plac. — Hattie... — Îmi pare rău, sunt sâcâitoare. E o lumină atât de stranie afară, soarele strălucește și totuși parcă ar fi noapte. Am o senzație foarte ciudată. Sper că nu din cauză că-mi pierd timpul de pomană. Din moment ce citești toate cărțile alea mari, nu-ți pierzi timpul. Prin „cărți mari“ Pearl înțelegea scriitorii consacrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]