6,018 matches
-
ale contemporanilor (epigoni, lipsiți de valoare). Prima parte a poemului este o odă și elogiază poeții de altădată: Țichindeal, Paris Mumuleanu, Cantemir, Beldiman, Donici, Anton Pann, Cârlova, Bolliac. Unor poeți valoroși (Bolintineanu, Andrei Mureșanu, Negruzzi) li s-a închinat o strofă, iar lui V. Alecsandri, trei strofe. Față de aceștia, Eminescu avea o admirație deosebită. Aprecia sinceritatea sentimentelor, credința în ideal, caracterul vizionar. Partea a doua a poemului este o satiră la adresa scriitorilor contemporani lui Eminescu, epigoni fără profunzime, a căror artă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Prima parte a poemului este o odă și elogiază poeții de altădată: Țichindeal, Paris Mumuleanu, Cantemir, Beldiman, Donici, Anton Pann, Cârlova, Bolliac. Unor poeți valoroși (Bolintineanu, Andrei Mureșanu, Negruzzi) li s-a închinat o strofă, iar lui V. Alecsandri, trei strofe. Față de aceștia, Eminescu avea o admirație deosebită. Aprecia sinceritatea sentimentelor, credința în ideal, caracterul vizionar. Partea a doua a poemului este o satiră la adresa scriitorilor contemporani lui Eminescu, epigoni fără profunzime, a căror artă se rezumă la "spoială", "lustru", "cârpeală
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a căror artă se rezumă la "spoială", "lustru", "cârpeală"; o creație rece, sceptică, lipsită de idealuri. Sunt amintiți poeții care au scris o limbă "ca un fagure de miere": Cichindeal, Mumulean, Prale, Daniil, Văcărescu, Beldiman, Cantemir, Donici, Pann. În trei strofe este elogiat V. Alecsandri: "Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice". Preluând o idee de la Schopenhauer, după care existența universală se definește prin viață și moarte, poetul cugeta cu amărăciune într-o meditație filosofică, la o lume superficială
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o idee de la Schopenhauer, după care existența universală se definește prin viață și moarte, poetul cugeta cu amărăciune într-o meditație filosofică, la o lume superficială: "Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi". În penultima strofă, Eminescu definește poezia drept o creație pură, divină, unde imaginile poetice sunt "icoane" care înnobilează mintea și sufletul: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
începutul nopții. Titlul poeziei trimite la plaiul mioritic, surprins în melancolia serii, iar tema o constituie aspirația poetului pentru o dragoste ideală, ridicată la nivel cosmic, universal, precizându-se timpul și spațiul: "sara", "pe deal". Poezia este alcătuită din șase strofe; primele patru cuprind elemente de pastel, iar ultimele două se constituie într-o frumoasă idilă, în care planul erotic se amplifică treptat și are loc un transfer metaforic între planul natural și cel uman. Sara pe deal reprezintă un moment
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
natural și cel uman. Sara pe deal reprezintă un moment al așteptării fericirii, al creșterii tensiunii emoționale, până când pastelul se contopește cu idila: Clopotul vechi împle cu glasul lui sara/ Sufletul meu arde-n iubire ca para". În primele două strofe, planul uman interferează cu planul naturii, dimensiunea terestră ("deal", "turmele", "apele", "salcâmul" interferează cu cea cosmică ("stelele", "luna", "cerul"), într-un tablou al înserării în care imaginile vizuale se împletesc, de cele mai multe ori, cu imaginile auditive. În aceste strofe se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
două strofe, planul uman interferează cu planul naturii, dimensiunea terestră ("deal", "turmele", "apele", "salcâmul" interferează cu cea cosmică ("stelele", "luna", "cerul"), într-un tablou al înserării în care imaginile vizuale se împletesc, de cele mai multe ori, cu imaginile auditive. În aceste strofe se combină descriptivul cu meditația: buciumul nostalgic "sună cu jale", apele "plâng, clar izvorând din fântâne", turmele urcă dealul care se proiectează spre cer, în timp ce stele "le scapără-n cale". Personificarea buciumului și a apelor sugerează armonia naturii cu sentimentele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
le scapără-n cale". Personificarea buciumului și a apelor sugerează armonia naturii cu sentimentele poetului, așteptarea, dorul de iubire. Un simbol expresiv este salcâmul, martorul unei posibile iubiri terestre, care capătă valențe cosmice, tinzând spre un sentiment total. În primele strofe distingem melancolia serii, farmecul dureros al așteptării, acompaniat de murmurul fluierelor, luna proiectându-și razele asupra fetei care "caută-n frunza cea rară". În acest pasaj liric, elementele simbolice ale cosmosului sunt în relație cu ochii iubitei, întrucât apar atributele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iubitei, întrucât apar atributele "sfântă" și "clară", "umezi", teluricul se avântă spre nemărginire, spațiul cosmic este surprins în unduirea lui fundamentală. Pe dealul de la marginea satului, salcâmul devine un copac sacru care delimitează spațiul îndrăgostiților de lumea obișnuită. Următoarele două strofe din meditația eminesciană semnifică planul terestru, dar și viziunea nourilor care "curg" sugerând trecerea implacabilă a timpului. Versul "Streșine vechi casele-n lună ridică" prefigurează veșnicia prin aspirația spre absolut în iubire; epitetul apreciativ "vechi" are o mare forță expresivă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și metafore plasticizate care scot în evidență chipul iubitei și intensitatea trăirii erotice. În pastelul înserării, sugestia de atemporalitate este evidențiată de adjectivele "vechi" și "palat" și de substantivele "casele", "fluiere", "buciumul", "toaca", dar și "cumpăna fântânii", "clopotul". Ultimele două strofe relevă căderea în vis, imaginarea iubirii ca spectacol unic, dominat de întrebarea retorică: "Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viața lui toată?" Dar sintagma "clipa cea repede" pare să fie un atribut al visului, marcat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ca spectacol unic, dominat de întrebarea retorică: "Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viața lui toată?" Dar sintagma "clipa cea repede" pare să fie un atribut al visului, marcat de dramatismul imposibilității atingerii idealului. În aceste strofe, sugestiile țin mai mult de planul erotic, imaginând o întâlnire a îndrăgostiților în spațiul visului, al idealului fericirii prin iubire, întâlnire exprimată prin verbe la viitor: "Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă/ Ore întregi spune-ți-voi cât îmi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este invitat în codru, lângă "prăpastia măreață", noaptea, sub clar de lună, "în liniște și singurătate", unde este cuprins de uimire, în fața frumuseții ființei iubite: "Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare!". Epitetul "nebună" semnifică feminitatea, cochetăria. Ultima strofă reprezintă o meditație asupra existenței umane, în urma pierderii iubitei: "Și te-ai dus, dulce minune/ Și-a murit iubirea noastră". Visul de iubire nu s-a împlinit, se revine la starea de meditație și la concluzia că totul este efemer
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
asupra existenței umane, în urma pierderii iubitei: "Și te-ai dus, dulce minune/ Și-a murit iubirea noastră". Visul de iubire nu s-a împlinit, se revine la starea de meditație și la concluzia că totul este efemer. În primele trei strofe se conturează un portret al omului de geniu într-o lume superioară, metafizică, unde acesta meditează la cultură, cunoaștere, istorie, tainele și geneza universului. Iubita îl îndeamnă să renunțe la universul ideatic, oferindu-i fericirea terestră. Strofa a patra cuprinde
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
În primele trei strofe se conturează un portret al omului de geniu într-o lume superioară, metafizică, unde acesta meditează la cultură, cunoaștere, istorie, tainele și geneza universului. Iubita îl îndeamnă să renunțe la universul ideatic, oferindu-i fericirea terestră. Strofa a patra cuprinde monologul liric al poetului, evidențiind superioritatea gândirii acestuia, care murmură cu ironie: "Eu am râs, n-am zis nimica". Următoarea secvență poetică reprezintă monologul liric al fetei care își cheamă iubitul în mijlocul naturii: "Hai în codrul cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la gesturi tandre și își face un autoportret, copleșită de emoție: "Voi fi roșie ca mărul/ Mi-oi desface de-aur părul", după care continuă cu gesturi ademenitoare: "Te-oi ținea de după gât", " Ne-om da sărutări pe cale". Ultimele două strofe constituie monologul liric al poetului, cu idei filosofice, care sugerează miracolul pe care îl trăise poetul față de iubită: "Ca un stâlp eu stam în lună!", " Ce frumoasă, ce nebună", iar mai apoi meditația pe tema neîmplinirii visului erotic: "Și te-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
feerice, poetul se inițiază în patosul iubirii. Titlul poeziei sugerează o iubire posibilă, neîmplinită, aspirația spre un sentiment ideal, un vis de dragoste. Alcătuită din șase catrene, dispuse în trei secvențe lirice, poezia Dorința surprinde relația viață-vis. Secvența I (prima strofă) cuprinde chemarea iubitei în mijlocul naturii umanizate, care amplifică sentimentul iubirii. E o natură ocrotitoare (codrul, izvorul, teiul) oferind un spațiu intim iubirii și visării. Dorința împlinirii sentimentului de dragoste este exprimată și de verbul la imperativ vino, de conjuncția copulativă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
conjuncția copulativă și care face legătura între natură și iubire, de repetiție ("vom fi singuri-singurei"). În timp ce izvorul "tremură pe prund", natura cu sălbăticia și izolarea ei amintesc de repetabilitatea mitică a contopirii dintre om și codru. Secvența a II-a (strofele II, III, IV) sugerează posibila întâlnire a celor doi, într-un joc al iubirii, începând cu apropierea și continuând cu un adevărat ritual erotic, exprimat prin gesturi tandre. Dorința poetului este transfigurată prin verbe la conjunctiv ("să alergi", "să-mi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
eminesciene, iar iubita, antrenată într-un posibil joc al iubirii, are "fruntea albă" și "părul galben", este atrăgătoare, tandră, șăgalnică: Lăsând pradă gurii mele/ Ale tale buze dulci..." Osmoza natură-dragoste reliefează trăirea unui posibil ideal erotic. Secvența a III-a (strofele V, VI) evidențiază traseul inițiatic de la dorință la visul de fericire deplină: Vom visa un vis ferice". Participând la trăirea sentimentului de dragoste, natura personificată asigură universalizarea iubirii și înlesnește accesul spre eternitate: "Îngâna-ne-vor c-un cânt/ Singuratice
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
romantic". Ochii contemplativi caută "steaua singurărății", transfigurând rolul în planul cotidian, profan și sacru. Sugerând ipostaza romantică a trăirii sentimentului în plan superior, printr-o iubire nepământeană, versurile " Ochii mei nălțam visători la steaua/ Singurătății", reliefează atitudinea contemplativă a poetului (Strofa I). Acesta trăiește viața ca suferință, conștient de efemeritatea omului: "Până-n fund băui voluptatea morții/ Neîndurătoare". Voluptatea iubirii devine voluptatea morții, marcată de repaos, atunci când suferința e "dureros de dulce". Mistuit de patima erotică, poetul trăiește intens acest sentiment, un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
soția lui Hercule. Aceasta a înmuiat cămașa lui Hercule în sângele monstrului, înveninând-o și producând mare suferință eroului. Ca să scape de chinuri, urma ca Hercule să urce pe rug, dar miracolul face ca acesta să ajungă nemuritor, în Olimp (Strofa a III-a). Durerea este exprimată printr-un câmp semantic al martirajului: jalnic, ard, chinuit, rug, mistuit, mă topesc, flăcări. Atingând momentul culminant al suferinței, începe agonia: "De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet/ Pe-al meu propriu rug
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
al meu propriu rug,/ mă topesc în flăcări..." Prin ardere (prin iubire) se poate ajunge la o viață purificatoare, încât poetul se gândește la o renaștere în felul păsării Phoenix: "Pot să mai revin luminos din el ca/ Pasărea Phoenix?" (Strofa a IV-a). Oda eminesciană dezvoltă "o întreagă dialectică existențială" (Edgar Papu). Neîmplinit în aspirațiile sale spre absolut, poetul își caută salvarea prin moarte și simte "nepăsarea tristă" și "voluptatea morții". În final, depășind forma elegiei, unele versuri amintesc de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
băui"), iar cele la imperativ semnifică aspirația omului de geniu spre redobândirea identității sinelui ("vino", "redă-mă"). O deosebită expresivitate au construcțiile oximoronice ("dureros de dulce" și "voluptatea morții"), adjectivele pronominale ("al meu rug") și cuvintele (sintagmele) din finalul fiecărei strofe: "Singurătății", "neîndurătoare", "Apele mării", "Mie redă-mă!". Prin metrică, Odă (în metru antic) amintește de opera lui Horațiu. Glossă Glossa este o poezie gnomică (glossa "cuvânt care necesită explicații"), poezie care conține maxime, sentințe, sfaturi morale și cunoaște un proces
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Glossă Glossa este o poezie gnomică (glossa "cuvânt care necesită explicații"), poezie care conține maxime, sentințe, sfaturi morale și cunoaște un proces de asimilare a înțelepciunii filosofice. Glossă e cea mai buddistă poezie a lui Eminescu (Amita Bhose), cuprinde zece strofe și dezvoltă o temă după care viața e un fluviu neîntrerupt. "Vreme trece, vreme vine", iar existența un fragment. Poezia e o cugetare filosofică, pe un ton sentențios, de pe poziția geniului, prin obiectivare și detașare față de frământările existenței umane. În
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
colț petreci cu tine/ Și-nțelegi din a lor artă/ Ce e rău și ce e bine". Privită ca un teatru, viața este înșelătoare, dar înțeleptul contemplă detașat și înțelege din jocul actorilor "ce e rău și ce e bine" (Strofa a patra). Poetul acceptă această atmosferă carnavalescă, se consideră un spectator contemplativ și stoic, se detașează de mascarada lumii, orientându-se după propriul cod de morală. Aspirând la o liniște absolută a spiritului, acesta comentează o maximă despre timpul ireversibil
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
toate minte/ Și ar sta să le asculte?". Pornind de la cunoașterea de sine, socratiană ("Cunoaște-te pe tine însuți"), geniul observă că timpul este important în privința autocunoașterii, "a regăsirii în ceilalți" (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). E o trăire a relației cu ființa (Strofa a doua). Timpul este trecător, toate sunt trecătoare, omul este înconjurat de lucruri efemere și trebuie să facă apel la rațiune, să înțeleagă faptul că poate privi doar "masca fericirii". Numai așa, acceptând "curgerea" firească a lucrurilor, conștient că fericirea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]