5,751 matches
-
Guizot la RoyerCollard, așa cum a fost recuperată prin travaliul hermeneutic al unor Aurelian Crăiuțu sau Jeremy Jennings, ea este paradigmatică pentru această obstinație cu care se încearcă sinteza între dezvoltarea organică și moștenirea anului 1789, moștenire din care sunt eliminate Teroarea și adamismul iacobin. Guvernământul constituțional, proprietatea, votul cenzitar sunt pilonii pe care se sprijină această tentativă de aclimatizare a unui regim moderat în Franța. „Monarhia din Iulie“ rămâne pentru primii conservatori români, cum este cazul lui Barbu Catargiu, o sursă
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
care modernitatea îl inventează și îl impune, la debutul secolului XIX. Moderația junimistă este expresia unui univers care ajunge la capăt odată cu marele război mondial și cu revoluția rusă. Lecția evoluției va lăsa loc, în câțiva ani, pedagogiei carnagiului și terorii de stat. Titu Maiorescu moare în același an în care Lenin oferă lumii întregi regenerarea revoluționară. Între 1789 și 1917, categoria revoluționarului colonizează imaginarul occidental. Nici una dintre țările experimentând modernizarea nu se sustrage forței de seducție a unui ideal care
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
sunt dezbătute ideile este ea însăși un legat al acestei metode revoluționare pe care fervoarea anului 1789 o impune Europei. Ceea ce nimeni nu poate anticipa, poate cu excepția profeticei voci burkeene, este tranziția, dramatică, de la afirmarea libertății constituționale la instituționalizarea tiraniei. Teroarea este complementul dialectic al fervorii radicalismului politic.<ref id=”1”>A se vedea James Billington, Fire in the Minds of Men. Origins of the Revolutionary Faith, Basic Books, New York, 1980, pp. 1-24.</ref> Promisiunile neîmplinite ale lui 1789 sunt magma
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Română sub regimul comunist, Institutul Român pentru Studiul Totalitarismului, București, 2001, vol. I, 363 p. (Bogdan Moșneagu) Lidia IONESCU STĂNILOAE, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2000, 396 p. (Cristian Vasile) Dennis DELETANT, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965, traducere de Lucian Leuștean, cu o prefață a autorului pentru ediția în limba română, Editura Polirom, Iași, 2001, 272 p. (Dorin Dobrincu) Marius OPREA, Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
explica prezența politicului în detalierea sensurilor comune pe care le-a căpătat istoria? Prezența puterii în construirea istoriei naționale în țările Europei Centrale și de Est și controlul drastic al ideilor și argumentelor apărute în dezbateri, fie prin memoria metodelor terorii din perioada stalinistă precedentă care puteau fi reactivate oricând, fie prin măsurile administrative, răspunde satisfăcător la problema neclarificată a producțiilor gândirii istorice precare axiologic. Firește că situația se nuanțează de la caz la caz. în cazul românesc cercetat cel mai atent
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Horia-Roman Patapievici arată că românii sunt sau cel puțin au fost un neam-turmă, înclinat să se supună unui conducător providențial, în ciuda experiențelor nefaste ale trecutului. După Daniel Barbu, n-ar fi vorba totuși doar de un spirit colectivist și de teroarea sovietică, ci și de refuzul politicii tradiționale de până atunci, cu toate abuzurile, incoerențele și formalismele ce caracterizau sistemul politic românesc, de criza relațiilor de putere existente între 1918 și 1945 și de atracția pe care o prezenta noul stil
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Lambrino și Sever Pop de la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași se pun în disponibilitate pe data de 3 ianuarie 1948 pentru faptul că nu au depus jurământul de credință către RPR (Monitorul Oficial, 11 noiembrie 1948, p. 5040). Teroarea comunistă se întindea și-n exterior, brațul lung al justiției proletare/Securității era pregătit să anihileze orice rezistență la comunizare, atât internă, cât și externă. Istoricii „rezistenți”, îndeosebi cei rămași în interior și închiși, urmăriți, persecutați, o vor resimți din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Gabriel Liiceanu: fiindcă ne este frică de libertate, căci numai eroul ajunge la condiția libertății; el își învinge frica proprie, capătă curaj și inoculează frica în cel ce a provocat frica; aceasta-i „frica celuilalt”, frică invincibilă și care provoacă teroarea - care la rându-i alimentează la nesfârșit „frica celuilalt”. Pe scurt, ne este frică de suferință, de moarte, ne este frică să fim liberi, să fim oameni. De aceea, „românul iubește mai mult mica lui situație decât adevărul. El nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
asocierea în procesul episcopului Augustin Pacha a unor ierarhi catolici și a unor oameni politici „burghezi”. Este însă doar o ipoteză, deoarece de multe ori regimul comunist a grupat în aceleași loturi de acuzați, fără vreo logică (poate doar logica terorii), personalități dintre cele mai diferite și care, uneori, nici nu s-au cunoscut înainte de proces. Farsa judiciară intentată grupului Augustin Pacha s-a încheiat cu condamnări la pedepse cuprinse între 10 ani de temniță grea și muncă silnică pe viață
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ungară din 1956 la Consfătuirea de la Moscova din noiembrie 1957 Pentru conducerea PMR, anul 1956 se desfășurase sub spectrul dezintegrării lagărului socialist și al pierderii controlului intern din cauza unei destalinizări excesive. Ridicând zăgazurile liberalizării în februarie 1956, acuzând falsitatea și teroarea regimului instituit de Stalin, N.S. Hrușciov privise, de fapt, spre trecut, fără a oferi un nou model de construcție socialistă și nici o perspectivă clară asupra relațiilor cu țările de democrație populară sau a raporturilor Est-Vest. Criza care a zguduit blocul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Himmler a amintit că se impuneau măsuri energice pentru a-i constrânge pe sovietici să facă pace cu Germania. De aceea, el aprecia că „armatele germane trebuie să opună celor sovietice o împotrivire înverșunată. în spatele sovieticilor trebuie organizate acțiuni militare, teroare, diversiuni utilizând pentru asta grupurile naționale. Ca exemplu concret privitor la organizarea luptei în spatele frontului, Himmler s-a referit la acele lovituri pe care partizanii sovietici le-au dat armatelor germane” (sublinierile ne aparțin]”. El i-a propus lui Schmidt
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
organizarea luptei în spatele frontului, Himmler s-a referit la acele lovituri pe care partizanii sovietici le-au dat armatelor germane” (sublinierile ne aparțin]”. El i-a propus lui Schmidt să plece în România „pentru conducerea activității ilegale a legionarilor, organizarea terorii, diversiunilor și pregătirea unei răscoale armate în spatele Armatei Roșii”. După audiența la Himmler, Schmidt a discutat cu Schellenberg și cu Skorzeny problema expedierii sale în România, hotărându-se că ultimul va organiza trimiterea sa cu avionul. Cei trei au ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prohitleriste de tip fascist” de pe teritoriul său. Luna următoare, Ministerul de Interne (MAI) avea să dispună arestări în rândurile legionarilor, fiind vizate următoarele categorii: „foști conducători de marcă, condamnați la pedepse grele și legionarii capabili de acte de violență sau teroare”. Numai Inspectoratul General al Jandarmeriei intenționa să aresteze și să interneze în lagăre 1.000 de legionari între 12 și 16 octombrie 1944. Totuși, până la 19 noiembrie au fost arestați numai 972 de legionari, dar 264 dintre aceștia au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a sovieticilor în afacerile României. Reacția sovietică poate fi înțeleasă prin observarea structurii de comandă sovietică. Stalin era un suspicios rus tradițional, care avea o obsesie față de spioni și dușmani ascunși, exemplul cel mai clar al acestei manifestări fiind Marea Teroare din anii ’30. Potrivit lui Hrușciov, Stalin pierduse contactul cu realitatea, iar suspiciunea lui a crescut după invazia germană, în 1941. Sovieticii erau preocupați să-și asigure spatele în timpul ofensivei lor spre inima Reich-ului, mai ales că aveau trupe și baze
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
au fost trimise în România până în preziua capitulării celui de-al treilea Reich . în aprilie 1945 era receptată chiar o informație potrivit căreia ar fi existat un gauleiter, care în cazul capitulării Germaniei ar fi urmat să conducă „mișcarea de teroare” în România. Nu avem cunoștință să se fi confirmat ulterior existența în România a unui asemenea lider de inspirație nazistă. Deși autoritățile instalate la București la 6 martie 1945 au luat numeroase măsuri menite să le consolideze controlul asupra țării
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și ridicarea rămășițelor din aparatura informativă a fostului Serviciu Informativ German din România procedându-se la internarea colaboraționiștilor. Cu ajutorul Comandamentului Sovietic s-au descoperit membrii unor organizațiuni teroriste create de nemți pe teritoriul țării având misiunea să producă acte de teroare după retragerea armatelor germane”. Numeroasele arestări operate aveau să dezorganizeze grupurile de rezistență legionaro-germane. Dacă unii dintre principalii actori în rezistența progermană, în special Andreas Schmidt și Constantin Stoicănescu, aveau să dispară în imensitatea spațiului sovietic, alți membri ai rețelelor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Române în dialogul ecumenic”, iar conținutul lor era foarte apreciat de Gheorghe Nenciu, director în cadrul Departamentului Cultelor (p. 283). în alte cazuri autoarea recurge la exagerări sau afirmații discutabile: „noi, cei mai în vârstă, care am apucat acele vremuri de teroare, știm câți preoți au plătit convingerile lor ferme cu viața sau cu ani grei de temniță. Cifra oficială se ridică la peste zece mii. De mirare este însă faptul că nicăieri nu se menționează acest lucru. Se vorbește pretutindeni despre martirii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care sunt scrise istoriile ecleziastice oficiale (cu multe aseptizări), volumul de memorii al fiicei marelui dogmatist se constituie într-un inventar de binevenite rectificări ale scrierilor nu foarte documentate și chiar diletante despre profesorul Dumitru Stăniloae. Cristian Vasile Dennis DELETANT, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965, traducere de Lucian Leuștean, cu o prefață a autorului pentru ediția în limba română, Editura Polirom, Iași, 2001, 272 p. Istoricul Dennis Deletant este unul dintre puțin numeroșii academici din Marea Britanie care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
România a unui interes deosebit față de istoria recentă. După propria mărturisire a autorului, lucrarea „nu este pur și simplu o istorie a Securității din timpul regimului Dej, ci mai curând o analiză a rolului pe care l-a jucat impunerea terorii, a represiunii în menținerea la putere a lui Dej, în suprimarea opoziției și a disidenței de orice fel”. Cu alte cuvinte, avem o introducere în „regimul care l-a făcut pe Ceaușescu posibil”. Spre deosebire de Nicolae Ceaușescu, ultimul dictator al României
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
nu a mai apelat la măsurile de tipul arestărilor în masă, deportărilor și execuțiilor sumare. Ideea-forță a lui Deletant este că la început, asemenea situației din celelalte țări din zonă, regimul comunist din România „s-a bazat exclusiv pe folosirea terorii ca instrument al puterii politice”. Lucrarea - cuprinzând 13 capitole, plus un număr de anexe - merită atenție pentru problemele puse, pentru informația oferită, în general pentru efortul de sintetizare a cunoștințelor (sunt lucruri îndeobște cunoscute, dar redate cu claritate) despre o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
vechii ordini sociale și obținerea controlului asupra pilonilor de sprijin ai acesteia (armată, poliție, justiție); 2) obținerea sprijinului maselor pentru care formațiunea bolșevică nu fusese anterior decât o oficină în slujba dușmanului de la răsărit. Atingerea celor două ținte implica utilizarea terorii, iar comuniștii nu au ezitat nici un moment. Susținut masiv de autoritățile sovietice de ocupație, partidul comunist nu a avut de înfruntat obstacole serioase în drumul său spre putere. Pentru preluarea acesteia și pentru distrugerea formațiunilor politice de opoziție (Partidul Național
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cunoscute abia după 1989. Forțele represive și serviciile secrete deținuseră o putere considerabilă în vechea Românie, amplificată în timpul războiului, dar după impunerea guvernului Petru Groza (6 martie 1945) țara avea să parcurgă rapid și vizibil calea spre un regim polițienesc. Teroarea de stat devenea un instrument politic în mâna unui grup care voia să obțină controlul complet asupra societății. Campania electorală din 1946 și alegerile de la 19 noiembrie același an, dizolvarea partidelor politice de opoziție în 1947, abdicarea silită a regelui
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
confesiunile au avut de suferit, însă în perioada avută în vedere cele mai afectate au fost Bisericile care ascultau de Vatican, îndeosebi cea greco-catolică, desființată în toamna anului 1948, inclusiv în beneficiul Bisericii Ortodoxe. în al șaselea capitol, „Securitatea și teroarea”, este analizată activitatea instrumentului prin care partidul comunist a aplicat politica represivă în România. Numele și profilul unor ofițeri de Securitate cu tristă faimă atunci și azi, crearea rețelei de informatori ai poliției politice, reprimarea oricărei forme de opoziție internă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ispășitori, găsiți între lucrătorii de la Canal, ingineri și muncitori mecanici. Un celebru proces s-a soldat cu mai multe condamnări la moarte, câteva îndeplinite, la care se adăugau numeroase pedepse privative de libertate. Dej a jucat un rol central în teroarea din România. El s-a folosit de oameni ca Pantelei Bodnarenko/Gheorghe Pintilie, alias Pantiușa, Alexandru Nicolski, Alexandru Drăghici. Cel din urmă s-a dovedit foarte important pentru Dej, fiind extrem de longeviv în fruntea sistemului represiv din România. Abia în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
este adevăr, ci existență. îndoiala rămâne o normă de conduită în reconstrucția istorică, iar istoricul poate fi definit și ca un profesionist care își pune permanent întrebări. Horațiu spunea că urmele înspăimântă (vestigia terrent). în deceniile de totalitarism am avut „teroare oriunde, rezistență pe alocuri” (Andi Mihalache). Trecutul este detonatorul prezentului, iar istoricii, când tac, se fac vinovați de complicitate la nefericirea colectivă (Ovidiu Pecican). Daniel Nazare Aurora LIICEANU, Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, Iași, 2003, 168
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]