KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...199 200 201 ...207 >

5,174 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

de coaptă, a știut de minune să se ofere spre a fi devorată, cum nu ți se poate întîmpla decît o singură dată în viață... De pe sală răzbat pînă la noi cîteva voci, urmate de zgomotul unor uși descuiate. Cristina tresare, se retrage speriată, îndesîndu-se mai mult în pernă, șoptind: Ușa! Te rog!... E descuiată... Mă ridic încet din pat, merg în vîrful picioarelor pînă la ușă, prind cheia cu grijă și o răsucesc fără zgomot. "Ca un hoț", mă înfioară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
aud mai bine discuția. Palma ei rămîne lipită de mîna mea o secundă mai mult, într-un gest de prietenie. Te rog! o întrerupe Brîndușa. E o chestiune urgentă: vreau să știu unde este acum tovarășul fizician Vlădeanu! Doamna Cristina tresare, iar mîna care ține receptorul începe să-i tremure. Îi prind cu putere palma care mi-a atins mîna și-i fac semn să fie calmă. Stai... nu... nu-nțeleg ce vrei, murmură doamna Cristina, m-ai trezit din somn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
buza pe dinăuntru. Este și vina mea, continuă femeia pe un ton grav. Eu m-am pierdut în întrebări laterale... De fapt nu voiam să-ți pun decît o singură întrebare: cîte pagini ai scris de cînd ești cu ea? Tresar și o privesc mirat, de parcă mi-ar fi dat palme din senin. Cîte pagini am scris de cînd sînt împreună cu Livia? ce întrebare! Stau împreună cu ea pentru că mi-e dragă, pentru că ne înțelegem, văd în ea pe viitoarea mea soție

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Stau împreună cu ea pentru că mi-e dragă, pentru că ne înțelegem, văd în ea pe viitoarea mea soție, nicidecum o coautoare la ceea ce voi mai scrie. Întrebarea mi se pare absurdă, răspund. Absurdă?! se miră Cristina. Dacă e absurdă, de ce ai tresărit așa?!... Mă măsoară îndelung cu privirea o privire senină, clară, fără urmă de ironie, fără acea persiflare pe care am descoperit-o în atîtea alte priviri cînd a venit vorba de literatură. Chiar oameni de la care mă așteptam la o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
deschizînd o paranteză în jurul lui. "Pe urmă" m-am căsătorit, îmi răspunde pe un ton rece. Da-da, începe ea să se înflăcăreze, m-am căsătorit. M-am căsătorit cu un bărbat foarte frumos, atît de frumos că uneori, noaptea, tresăream înspăimîntată că l-am pierdut... "L-am pierdut", surîde doamna Cristina, nu-i așa că sună ciudat? Poți pierde un ceas, poți pierde un inel, poșeta... Era frumos, revine ea la tonul dinainte, înflăcărat, era manierat, era... cum să-ți spun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ideea e foarte bună, căci, pentru remediere, ai nevoie de cutare sau cutare om, ori de cine știe ce aparate, încuiate în biroul vreunuia, care a plecat deja. De fapt, ideea asta, cu starea de necesitate, a fost a Brîndușei. Doamna Cristina tresare la auzul numelui fostei prietene. Se întoarce spre mine, mă privește lung, parcă mă studiază, se apropie, se uită lung în ochii mei și începe să rîdă: Mincinos ce ești!... Susții că nu știi de ce te urăște, domnule "ochi albaștri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
marea, pe lîngă privirea plecată a celui laș, care s-a lepădat de ea cînd ea părea învinsă, iar apoi a venit pe litoral, s-o caute și să-i obțină iertarea... Vă ascultăm, tovarășe Vlădeanu, aud o voce adresîndu-mi-se. Tresar și privesc în jurul meu. Toți se uită la mine. Prim-secretarul continuă: Văd că vă gîndiți intens. Dacă întrezăriți vreo posibilitate, spuneți-o. Luați loc. Mă reașez pe scaun. Dincolo de masă, Tamara continuă să mă privească lung, provocîndu-mă s-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a fi cîntărit îndelung toate posibilitățile. Tovarășe Vlădeanu, mi se adresează Tamara și vocea ei mă face să tresar. O privesc lung, fix, așteptînd-o să continue. Dumneavoastră trebuie să înțelegeți..., încearcă ea să continue discuția, stînjenită de acest "dumneavoastră" și de privirile celor de față. Știu, schimbă ea tonul, devenind gravă, știu că, în cazul acesta, pentru dumneavoastră, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
bine decît mine că am soluția pornirii, dar nu vreau s-o dau. Așa să fie?! Zece-douăsprezece ore de funcționare în ritm normal cu gazele existente în rezervoare... Ce pot face eu la separator în orele astea?! E drept, am tresărit cînd am auzit cîte gaze mai sînt în rezervor, dar ce pot face eu?! Totuși, m-a străfulgerat un gînd: că aș putea forța lucrurile... Dar cum?! îmi trebuie soluția practică... Privirea mea, aplecată o clipă spre mîna obosită a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vrea să le conducă maistrul Cornea, iar montajul îl va urmări și conduce tovarășul inginer Dinu Zaharia, după proiectul existent. Pilotarea în dublu o voi face împreună cu tovarășul Vlad... Nu e în ordine! intervine categoric Marinescu, făcînd-o pe Tamara să tresară și să se întoarcă speriată spre el. De ce nu faceți pilotarea cu tovarășul Arbore, cu care ați făcut pilotarea în gol?! "Pentru că Ion are doi copii și-apoi, nu e el omul să riște", aș vrea să-i strig lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îmi sprijin palma stîngă pe balustrada de care stă rezemată ea, o privesc în ochi și o întreb: Ce să mi se înfunde, doamnă, și cu ce... anume?! Tamara, care a urcat deja cîteva trepte și stă întoarsă spre noi, tresare la auzul întrebării mele, înroșindu-se, deschizînd larg ochii să se convingă de-s eu acel care a vorbit. "Hai, spune și tu ceva, o rog în gînd, aruncîndu-i o privire, că abia aștept să te sictiresc..." Brîndușa continuă să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sau ai primit un drept al tău, a trebuit să te culci cu șeful sau cu directorul general? Sau, altfel spus, te-ai culcat cu un bărbat ca să obții un profit material, ori a contat numai dragostea ca atare ?... Tamara tresare și face din nou ochii mari. Dumnezeule! murmură ea. Pînă azi n-aș fi crezut că poți fi așa!... Ești vulgar, Mihai, vulgar și bădăran. Nu numai cu mine, acum. Ai fost și mai înainte, pe scări, cu doamna Brîndușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
comunica. Bine, îl deschid. Comut contactul interfonului pe "ascultare", să aud dacă sînt chemat și las microfonul scos din circuit, să nu se audă ce discut aici, la pupitru. Ușa de la intrare e trîntită cu putere și eu mă întorc, tresărind. Cine-i șeful instalației?! întreabă fata care stă în ușă, în lumina albă a reflectoarelor din încăpere; este aceeași care mi-a vîndut Biblia; duce un dosar sub braț și flutură un carnețel, uitîndu-se în sus, mai să-și rupă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
te-mbie să muști din el, dar nu înainte de-a fi botezat. E trist, totuși, Vlade, nu găsești? îl întreb. O fată ca ea să fie pradă unor astfel de concepții... Treaba ei! strînge Vlad din umeri. A, apropo, tresare el, a sunat de cîteva ori o doamnă din oraș. Te-a rugat să-i telefonezi imediat ce vii aici. Am notat numărul ei. Părea tare agitată. Indiferent, ce naiba mi se mai poate întîmpla?! formez numărul notat pe hîrtie și cer

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Vă rog să mă iertați! Mi s-a spus să dau telefon la numărul ăsta. Sînt... Mihai! Bună seara, Mihai! mi se adresează vocea din telefon ca o explozie de fericire. Doamne, credeam că nu mai telefonezi!... Cristina, tu ești?! tresar eu, recunoscînd vocea. Da, Mihai. Ce mult mă bucur că mi-ai telefonat! Pentru ce-ai fost chemat la combinat? S-a produs o avarie la instalația de purificare a gazelor și trebuie să pornesc instalația mea de separare. Succes

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ce satisfacție voi avea cînd voi afla că sînt acuzat pe baza declarației dată de Cristina!... Declarația Tamarei n-o mai pun la socoteală, va fi cinstită; dar a Cristinei... ha!... ce ironie!... Cineva îmi pune mîna pe spate: Mihai... Tresar. Mă ridic brusc de pe scaun și mă uit speriat la cel de lîngă mine: e Dinu Zaharia. Are un zîmbet trist, semn că a ascultat o bună bucată din convorbirea mea cu Cristina. Îl privesc lung, fix, apoi, clătinînd încet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la Vlad, îl măsoară cu privirea și strînge din umeri un fel de "fă cum vrei". Vlad ar vrea să mai spună ceva, dar se aude brusc apelul strident și des al telefonului, semn că cineva cheamă din oraș. "Cristina!", tresar eu și mă reped spre telefon, dîndu-i un dos de pumn, că receptorul zboară prin aer, trăgînd după el telefonul pe pupitru. Ușor! îmi strigă Vlad, reținîndu-mă. Dinu ia receptorul, care stă spînzurat și răspunde. Da, vă rog! Da... E

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
interpunîndu-se un zid rece. Și dacă o atrag eu pe Livia de partea mea? Dacă o fac să iubească teatrul? Să iubească literatura... Vlad surîde: Taci, măi Mihai. Tu nu ai îndrăznit nici măcar să o inviți unde locuiești... De unde știi?! tresar, întorcînd privirea mirată spre el. N-am știut, rîde Vlad. Am bănuit, iar tu te-ai dat de gol. Livia! Livia!! exclam eu. Ați înnebunit cu toții. Nu-i chip să existe o femeie mai deosebită că i se și găsesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sînt zgîrcite la vorbă, se aude în interfon vocea Brîndușei, văd că bărbații au ce vorbi. Chiar și-n clipe dificile. Mă iertați! se aude vocea lui Ion. Nu vă observasem... Arunc o privire spre Vlad și-l văd cum tresare, cu privirea fixă spre interfon, de unde vine vocea Brîndușei. Ne trebuie următoarele date pentru calcul, spune Brîndușa grav, începînd să înșire termeni tehnici. Îi dictez parametrii ceruți, apoi închid interfonul și începem pilotarea unui nou ciclu. Te rog s-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
e domnul Muraru și eu. Să treci într-o seară pe la mine să-ți dau înapoi niște cărți; mi le-ai împrumutat acum vreo doi ani. Am să trec... Ce dracu' ai găsit la paparuda aia de madam Chirilă? Vlad tresare și se întoarce brusc spre mine: Cine spune că am găsit ceva!? Era absolut necesar să demonstrezi că familia Chirilă avea la bază minciuna? Da! Eu nu pot accepta formula aceea: "Las' că-l pedepsește Dumnezeu". Nu, dom'le! Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
oraș..., îmi scrie că are colegi buni, s-a împrietenit cu un băiat... Cînd luneci pe gheață și cazi, mi-a scris în ultima scrisoare, nu înseamnă că trebuie să-ți întrerupi drumul." Doi-doi-zero deschis! Azot în amestecător, spun eu, tresărind, acționînd comanda ventilului. Tensiunea în filtre zece mii! Zece mii. Răspund prompt comenzilor, cu gîndul aiurea. Caut să mi-o amintesc pe Silvia, dar în capul meu imaginea ei are contururi neclare. Acum, Chirilă e inginer la o fabrică de nasturi destul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sărut, ai să-l dorești și pe-al doilea, cerîndu-i: Și cu parfum de farmec adapă-mă oricît, / Ca după una blondă ce-i hăt, la miazănoapte, Să nu regret atîta, să nu suspin atît". De unde știi că-i blondă?! tresare Dinu, eliberîndu-și brațul din strînsoarea mea. Nu știu. Astea-s versuri de Esenin. Ah! exclamă el, închizînd brusc ochii, scuturînd din cap ca de friguri, ce dezgust mă apucă uneori numai gîndindu-mă!... Cum naiba reușiți voi tu și Vlad să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de carton, sub banca de lîngă ușă, sînt aruncate multe flori cu petalele rupte; pe puțin două-trei găleți de flori; se cunoaște cum au fost adunate cu mătura și aruncate în ladă. Încremenirea mea e întreruptă de un pocnet surd. Tresar și ridic privirea: de sus, de pe una din crengi, s-a desprins o magnolie. O urmăresc cu privirea cum se rostogolește în aer, lovindu-se de cîteva ramuri întîlnite în cale. Una din petale i se desprinde, plutind încet în urma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
numea generalul Dragomir, "prințesa mea", o copilă ca un boboc de floare, mare pianistă, Anastasia și nu mai știu cum, da' generalul îi zice "Ana mea scumpă", locuia la etajul patru, în blocul Yanis, din Parcul cu Ciori... Blocul Yanis?! tresar eu. Îmi dădea mereu bacșiș; era singura la care mă duceam sobru, îmbrăcat elegant, ca la o adevărată prințesă; cred c-a murit la Canal... Mai locuiau în blocul acela și altele, femei din acelea luate de oamenii mari de pe la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ajung repede la poartă, că peste cîteva minute va ieși schimbul doi și-o să fie aglomerație mare în stație. Mă ridic de pe scaun, bag cutia cu ramul de magnolie în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, fac un pas și tresar străpuns de o durere. Scrîșnesc din măsele, mă sprijin de colțul biroului și-mi răscolesc buzunarele: mai găsesc doar o aspirină, pe care o mestec și o înghit cu o gură de apă. Merg pînă la ușă, mă aplec și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]