15,959 matches
-
ast bun, muncă!” zicea, și eu mâncam și, într-adevăr, erau bune toate. Seara, ținea morțiș să mă culce ea, și-mi spunea: „Aburcă-te, maică, pe pat, să te cotârcesc” (să te învelesc). Eu râdeam, căci nu cunoșteam semnificația verbului „a cotârci”, dar mă urcam pe pat, ea mă învelea, păturind plapuma mai bine pe trupul meu și mă săruta în creștetul capului. Atunci mă învăluia cu adevărat dragostea pe care nu mi-o putea da decât mama. Avea săsoaica
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ader la o doctrină oarecare”. Cioran nu este „grafocrat”, luciditatea îl constrănge să înțeleagă că „scrierea nu are esență sau valoare proprie, fie ea pozitivă sau negativă” (J.D.), este mai degrabă un „cartograf al dispozițiilor” ce se alimentează din „izvoarele verbului” (S.B.). În definitiv, doar în-scris se vorbește de/spre D-zeu: „D-zeu este, chiar dacă nu există”... un adevăr aberant, o aberație adevărată! În lupta cu finitudinea, cu sinele ca finitudine, „avocatul lucidității” a mizat pe subterfugii nonscripturale: muzica („Eu
De-sine-scrierea cioraniană ca pharmakon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
sinteza semnificațiilor vehiculate de termenii induși, codajul sinonimelor, antonimelor, metaforelor, conotațiilor), tematică (crearea de ansambluri categoriale care să permită clasarea termenilor induși pe teme și sub-teme, calcularea frecvenței lor, co-ocurențe, dispersia, relația de opoziție sau de conjuncție) și lexicală (raport verbe/adjective, termenii cei mai des citați, fluiditate verbală, proporția numărului de termeni diferiți în raport cu totalul termenilor induși). În secțiunea 1 a capitolului 5 sînt prezentate cîteva piste în aprofundarea lucrului pe aceste liste de cuvinte. 4.2. Accesul la "hărțile
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
luminii să existe, iar aceasta, în semn de obediență, există: "Să fie lumină! Și a fost lumină." (Facerea, 1, 3). Pasajul biblic prezintă pentru fiecare dintre elementele create doar prima și ultima dintre etapele acestui proces. Dacă în primă instanță verbul (logosul) "Să fie..." cere haosului să se transforme, următorul moment biblic prezentat marchează deja împlinirea poruncii date și apariția rezultatului așteptat. Ceea ce nu se prezintă însă, este tocmai modul în care cuvântul creator acționează, modul în care materia necreată încă
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sine a vorbitorului în legătură cu ceea ce se vorbește. Elementul acestei expresii care subliniază o funcție emotivă este cuvîntul "Of!" Semnul exclamării este o reprezentare grafică a unei intonații încărcate de emoție. Mai mult, specificul gramatical, anume că acestei "propoziții" îi lipsește verbul, sporește efectul emoțional. Cine exprimă această emoție? Cu alte cuvinte, cine spune: "mama Ottilie a șuierat"? Verbul "a șuiera" este în acest sens un verb declarativ, comparabil cu "a spune". Într-un text narativ, verbele declarative care arată că cineva
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Of!" Semnul exclamării este o reprezentare grafică a unei intonații încărcate de emoție. Mai mult, specificul gramatical, anume că acestei "propoziții" îi lipsește verbul, sporește efectul emoțional. Cine exprimă această emoție? Cu alte cuvinte, cine spune: "mama Ottilie a șuierat"? Verbul "a șuiera" este în acest sens un verb declarativ, comparabil cu "a spune". Într-un text narativ, verbele declarative care arată că cineva este pe punctul de a vorbi reprezintă semne ale unei schimbări de nivel în textul narativ. Un
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
unei intonații încărcate de emoție. Mai mult, specificul gramatical, anume că acestei "propoziții" îi lipsește verbul, sporește efectul emoțional. Cine exprimă această emoție? Cu alte cuvinte, cine spune: "mama Ottilie a șuierat"? Verbul "a șuiera" este în acest sens un verb declarativ, comparabil cu "a spune". Într-un text narativ, verbele declarative care arată că cineva este pe punctul de a vorbi reprezintă semne ale unei schimbări de nivel în textul narativ. Un alt vorbitor intră în scenă. În exmplul d
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
că acestei "propoziții" îi lipsește verbul, sporește efectul emoțional. Cine exprimă această emoție? Cu alte cuvinte, cine spune: "mama Ottilie a șuierat"? Verbul "a șuiera" este în acest sens un verb declarativ, comparabil cu "a spune". Într-un text narativ, verbele declarative care arată că cineva este pe punctul de a vorbi reprezintă semne ale unei schimbări de nivel în textul narativ. Un alt vorbitor intră în scenă. În exmplul d), NE dă temporar cuvîntul Ottiliei. Astfel, personajul Ottilie devine vorbitor
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
indiferent dacă vorbitorul este un NE1 sau un NP1. NP2 este vorbitorul din planul secund. Dar cum rămîne cu acea expresie din fragmentele e), f) și g)? Am fragmentat intenționat citatul, astfel încît să nu mai putem vedea cine vorbește. Verbul declarativ lipsește. În e) avem două posibilități: e.I Of, acea voce a lui Steyn, am șuierat printre dinți. e.II Of, acea voce a lui Steyn! Nu o mai suportam. În e.I avem un verb declarativ pentru a
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
vedea cine vorbește. Verbul declarativ lipsește. În e) avem două posibilități: e.I Of, acea voce a lui Steyn, am șuierat printre dinți. e.II Of, acea voce a lui Steyn! Nu o mai suportam. În e.I avem un verb declarativ pentru a arăta că ceea ce îl precede este discurs direct, o propoziție încorporată. Vorbitorul din primul nivel se adresează vorbitorului din cel de-al doilea nivel. NP1 ("eu") îl "citează" pe NP2 ("eu"). Propoziția emotivă este o propoziție înserată
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ceea ce relatează este adevărat, atunci nu se poate reprezenta altă gîndire decît propria gîndire, deci nu se poate reprezenta gîndirea actorilor. Această variantă contrazice pretenția "afirm autobiografic" sau "certific" atunci cînd un NP1 ("eu") citează un NP2 (alt actor), în timp ce verbul nu este declarativ, ci sinonim cu "a gîndi". Această distincție este importantă pentru a pătrunde în balanța puterii dintre personaje. Cînd un personaj nu aude ceea ce gîndește un alt personaj, iar cititorii primesc informații cu privire la acele gînduri, aceștia din urmă
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
folosit la modul strategic, de exemplu în romanul Pisica de Colette. Acolo, primele luni din mariajul unui tînăr cuplu sînt prezentate ca un declin inexorabil al relației. Gîndurile bărbatului care își judecă fără milă nevasta sînt "citate" sistematic, adesea fără verbul relativ care arată că gîndurile nu sînt rostite cu voce tare. Dimpotrivă, femeia este citată doar cînd vorbește, în mare parte cu soțul ei. Prin urmare, criticile pe care soțul le proferează la adresa soției sînt comunicate oblic. Ea nu are
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
timp acesta, aceștia aici/acolo azi, mîine acela/aceia în acel loc în acea zi a doua zi 5. cuvinte și aspecte emoționale Of! (absent) 6. cuvinte și aspecte conotative: o adresare, un ordin, o întrebare te rog (absent) 7. verbe și adverbe modale care indică nesiguranța vorbitorului poate (absent) Cînd semnalele situației de limbaj personale se referă la situația de limbaj a naratorului, avem de-a face cu un narator perceptibil (N1(p)). Cînd semnalele se referă la situația de
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
limbaj personale se referă la situația de limbaj a naratorului, avem de-a face cu un narator perceptibil (N1(p)). Cînd semnalele se referă la situația de limbaj a actorilor și se indică o schimbare clară de niveluri prin intermediul unui verb declarativ, două puncte sau ghilimele, vorbim despre o situație personală de limbaj la un al doilea nivel (NP2). Această situație poate fi numită dramatică: actorii comunică ca pe scenă prin intermediul vorbirii, într-o situație personală de limbaj. Cînd, totuși, semnalele
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
acuratețe" decît j), iar j) cu mai multă acuratețe decît k). Nu avem nevoie de h) pentru a ajunge la această concluzie. În i) citim "ar putea", unde semnalul modal indicativ al incertitudinii "ar putea" a fost combinat cu un verb pozitiv orientat spre subiect, "să găsească". "Mîine" este un adverb deictic de timp. În j), forma modală este încă prezentă, dar mai slab: "probabil". În ceea ce privește incertitudinea personală, adverbul este mai puțin emfatic decît expresia "ar putea". În j) găsim de
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
slabă, "probabil", este un indiciu al situației personale de limbaj. În i), j) și k) găsim, în comparație cu h), un număr de semne ale situației impersonale de limbaj, pentru că propoziția descrie discursul indirect. Pro-numele personal "eu" a fost transformat în "ea"; verbul este acum la persoana a treia și nu la persoana întîi. Pe baza acestei analize este logic să căutăm trei caracteristici care disting următoarele forme: 1) Discursul indirect este narat la un nivel mai înalt față de cel la care vor
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
caracteristici care disting următoarele forme: 1) Discursul indirect este narat la un nivel mai înalt față de cel la care vor fi fost rostite cuvintele din fabulă. 2) Textul naratorului indică explicit că acele cuvinte ale actorului sînt narate cu ajutorul unui verb declarativ și al unei conjuncții sau al substituenților acesteia. 3) Cuvintele actorului par a fi fost redate cu maximă precizie și elaborare. Prima caracteristică face diferența între discursul direct și cel indirect. A doua caracteristică face diferența între discursul indirect
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
I. Elisabeta ar fi blestemată să mai trăiască așa. o.II. Elisabeta n-ar mai trăi așa. textul naratorului p.I. Elisabeta nu voia să mai trăiască de acea manieră. p.II. Elisabeta se săturase. În analiza acestor propoziții presupun că verbul "a refuza" este special ales pentru uzul actorului Elisabeta și nu pentru narator. Bineînțeles, fără un context o asemenea presupunere ar fi de neînțeles. Discursul indirect din m) nu ar trebui să facă probleme. Citim textul exact cum se presupune
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
o situație personală de limbaj a actorului implicat, să spunem, într-o ceartă. Diferența între n.I și n.II pe de o parte, și o.I și o.II pe de altă parte, constă în prezența sau absența unui verb declarativ cu o conjuncție. În o.II textul actorului a fost reprezentat cu mai puțină precizie decît în o.I. Desigur, în studiul textelor narative nu avem niciodată la îndemînă asemenea combinații. Dar, chiar fără repere comparative, putem spune despre
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este o retroversie: cuvintele "Nu aveam cum să știu... nu?" aparțin acesteia, dar ceea ce urmează, substanța a ceea ce rămîne de aflat, este la rîndul ei în raport cu "acum cinci ani", o anticipare (subiectivă) o situație ce este redată clar de forma verbului însuși, "își va sacrifica". Aceste patru probleme pot fi rezolvate dacă se vrea precizie în analiză. Am adus aici vorba tocmai pentru a înlătura iluzia că o astfel de analiză secvențială ar fi simplă, dar și pentru a indica multiplele
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
altele nu este sigură. Această distincție suportă adaptări cînd sînt întrebuințați termenii "anunț" și "aluzie". Anunțurile sînt explicite. Atenția se îndreaptă spre faptul că acum sîntem preocupați de ceva care va avea loc mai tîrziu. Adverbe precum "mai tîrziu" și verbe precum "a aștepta" sau "a promite" sînt folosite în text sau pot fi adăugate în mod logic. Aluziile sînt implicite. O aluzie este, pur și simplu, un germen a cărui forță germinatoare poate fi observată doar mai tîrziu. Indiciile dintr-
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
se uită la un obiect, și ceea ce vede acolo este descris. Se sugera, astfel, trecerea unei anumite cantități de timp implicată, astfel încît descrierile nu constituie o pauză reală, ci o scenă. Acea scurgere a timpului este indicată de un verb de percepție de obicei, a vedea susținut în multe cazuri de adverbe de timp: mai întîi, mai apoi, în cele din urmă, toate sugerînd trecerea timpului, chiar dacă toate celelalte arată că nu poate fi vorba de trecerea timpului. Pauza, astfel
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
literară, așa că l-aș menține într-o teorie care are aplicabilitate și pentru imaginile vizuale. Există totuși o altă obiecție, mai practică, împotriva acestui termen. Nici un substantiv nu poate deriva din "perspectiva" care poate face trimitere la subiectul acțiunii; nici verbul a "perspectiviza" nu se folosește. Într-o teorie centrată pe subiect, precum aceasta, pentru a descrie focalizarea dintr-o povestire trebuie să avem termeni din care să derive subiectul și verbul. Aceste două argumente au cîntărit destul de greu în alegerea
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
perspectiva" care poate face trimitere la subiectul acțiunii; nici verbul a "perspectiviza" nu se folosește. Într-o teorie centrată pe subiect, precum aceasta, pentru a descrie focalizarea dintr-o povestire trebuie să avem termeni din care să derive subiectul și verbul. Aceste două argumente au cîntărit destul de greu în alegerea unui nou termen pentru un concept nu tocmai nou. Focalizarea ne oferă și un număr de avantaje în plus, ce-i drept minore. Este un termen care pare tehnic. Este derivat
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
doar prin medierea unui strat intermediar, "panorama" evenimentelor. Pisica îl vede pe Arjuna. Șoriceii văd pisica. Spectatorul îi vede pe șoricei, care o văd pe pisică, care l-a văzut pe Arjuna. Și spectatorul înțelege că șoriceii au dreptate. Fiecare verb de percepție (a vedea) în acest context indică o activitate de focalizare. Fiecare verb de acțiune indică un eveniment. Focalizarea este relația dintre "viziune", agentul care vede, și ceea ce este văzut. Această relație este o componentă a povestirii, a conținutului
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]