37,159 matches
-
ceea ce alcătuia personalitatea mea devenea insuportabil de dureros. Abia după ce instinctele de masochist se treziseră În mine, am Început să Înțeleg cât de ușoară era viața de sclav. Supunerea mea nu putea fi, la urma urmei, decât rezultatul propriei mele voințe, căci nu oricine Își anulează personalitatea poate simți ce Înseamnă umilința. Așa cum eram, cu sticla de Heineken În mână, am fost cuprins din nou de acea suferință care devenise deja parte din mine. Nu-mi păsa ce-ar putea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu atenție tot ce spui, gata, s-a dus viața ta. Exact cum se Întâmplă și cu ecstasy, cocaina, somniferele, banii. Cu Keiko lucrurile Încă nu merseseră așa de departe. Keiko nu se lăsa la cheremul lui Yazaki, Își impunea voința proprie. Frecventa discotecile și cluburile, unde șoca mereu prin costumele sale bondage extravagante. Îi plăcea să-i provoace pe bărbați prin cluburi: „La o parte, țărănoilor!“, și prin asta a reușit să păstreze contactul cu exteriorul, să nu se Închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de așteptat, arăta ca la televizor, În filme și În poze. Eram pentru prima dată la Paris, dar mă simțeam mai degrabă ca și cum cineva m-ar fi Împins spre acest oraș necunoscut, decât ca și cum aș fi venit din propria mea voință. În măsura cunoștințelor pe care le aveam eu, Arcul de Triumf era sinomin cu un loc foarte Îndepărtat. Tocmai mă Întrebam dacă se cădea să admir acest monument așa de aproape, când limuzina Volvo a pătruns Într-o piață pavată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să afle ce s-a Întâmplat Între dumneavoastră și domnul Yazaki. — Nu-mi vine să cred! zâmbi Reiko. Keiko nu e genul de om care să se intereseze de alții. Iar Maestrul nu ar accepta niciodată să facă ceva contra voinței sale. Nu cumva faceți o confuzie? De ce vă interesează viața noastră personală? Probabil că Reiko nu avea Încredere În mine, așa cum și Gan mă suspectase că aș putea fi un ziarist. Am scos pachețelul pe care-l aveam cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-mi aceste degete atingându-mă, și mă lua cu greață din cauza excitării violente. Extremitățile nervoase ale trupului mi-au fost cuprinse de un freamăt mărunt, imaginându-mi degetele acestea cuprinse de excitare, Încercând să strângă ceva Între ele. Intuiam forța voinței pe care o emanau. Degetele lui Reiko. Yazaki dispusese complet de Reiko, inclusiv de degetele acestea. — Îi Înțeleg reacțiile. Reiko Își aținti privirile asupra mea. Pot să prevăd În ce fel ar reacționa la ceva anume. Mi-am plecat ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
totul. Reacțiile pe care le avem față de ceva anume ne definesc Întru totul. Asta Îmi spunea mereu Maestrul. Nu știu ce-i cu povestea asta, de ce a ajuns pe străzi, Însă Maestrul nu e genul de om care să facă ceva Împotriva voinței sale. Probabil că a ales să fie un vagabond ca reacție la ceva anume. Nu știu ce-ar putea fi acest ceva. Însă atâta timp cât Îl știu Încă În viață, nu-mi pasă dacă Maestrul e un vagabond; poate să și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
evrei. — Să zicem doar că nu mă dau în vânt după legea linșajului și domnia gloatei. De-asta m-am făcut polițist. — Ca să aperi justiția? Dacă vrei să îi zici așa, da. — Te păcălești singur. Forța este cea care domnește. Voința umană. Și ca să construiești voința aia colectivă, trebuie să i se ofere un scop precis. Ceea ce facem noi nu e mai mult decât ceea ce face un copil cu o lupă când concentrează cu ea lumina soarelui asupra unei bucăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu mă dau în vânt după legea linșajului și domnia gloatei. De-asta m-am făcut polițist. — Ca să aperi justiția? Dacă vrei să îi zici așa, da. — Te păcălești singur. Forța este cea care domnește. Voința umană. Și ca să construiești voința aia colectivă, trebuie să i se ofere un scop precis. Ceea ce facem noi nu e mai mult decât ceea ce face un copil cu o lupă când concentrează cu ea lumina soarelui asupra unei bucăți de hârtie și o face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
știai asta? Nu ești în rând cu vremurile. — Din puțina istorie pe care o știu, mi se pare că justiția nu este niciodată foarte la modă, Kindermann. Dacă nu sunt în rând cu vremurile, dacă nu sunt în rând cu voința oamenilor, așa cum o descrii tu, atunci sunt bucuros. Diferența dintre noi doi este că, în timp ce tu dorești să folosești voința lor, eu vreau să o văd ținută în frâu. Ești cel mai rău tip de idealist: ești naiv. Chiar crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu este niciodată foarte la modă, Kindermann. Dacă nu sunt în rând cu vremurile, dacă nu sunt în rând cu voința oamenilor, așa cum o descrii tu, atunci sunt bucuros. Diferența dintre noi doi este că, în timp ce tu dorești să folosești voința lor, eu vreau să o văd ținută în frâu. Ești cel mai rău tip de idealist: ești naiv. Chiar crezi că poți opri ceea ce li se întâmplă evreilor? Ai pierdut trenul ăsta. Ziarele au deja știrea despre crima rituală evreiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
magazin. Numele unei religii rasiste ale cărei baze au fost puse de către David Lane, al cărei accent era pus pe supremația rasei albe și pe național-socialism. Inițialele W.O.T.A.N. vin de la sintagma „Will of the Aryan Nation“ („voința națiunii ariene“); în același timp, Wotan e și numele unui zeu germanic păgân (cunoscut în țările scandinave sub numele de Odin). . Ariosofismul era un curent ocult din cadrul mișcării naziste. . Club exclusivist destinat bărbaților din lumea bună. . Prescurtare de la Alexanderplatz, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope pe jumătate îngropate în pământ, scări prăbușite, pietre desprinse din zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Doar că nu se zărește deloc - sau numai foarte puțin - ce figură frumoasă iese din întuneric atunci când umbra lui Platon acoperă tot ansamblul. Socrate însuși are de suferit din cauza mediatorilor săi: voindu-i binele, fără voia sa, ori chiar împotriva voinței sale, ei împietresc pentru eternitate o ficțiune care se impune asupra realității. Mai rău: o ficțiune pe care toți o iau de atunci înainte drept realitate. Căci Socrate coincide foarte exact, în ochii marelui public, cu ceea ce spun despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și își realizează proiectul - acela de a ajunge acolo unde îl așteaptă Penelopa. Nimeni și nimic nu pune stavilă dorinței sale, nicio peripeție nu-l oprește din drum. El acționează după bunul său plac, ca actor al destinului său, ca voință de nezdruncinat pe care zeii și mâniile lor nu o impresionează. -8Bunul-plac al lui Aristip. Ce se poate spune despre bunul-plac al lui Aristip? Greu de dat un răspuns univoc asupra definiției teoretice a plăcerii. Textele se schimbă cu timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează de partea austerității și a filosofiilor care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza nu înseamnă ascetism: ea presupune efort, tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
veni rândul să fie calomniați. Pentru a calomnia cu succes, trebuie să travestești realitatea, să o deformezi, să-i aplici ușoare distorsiuni, trebuie ca, plecând de la ceva verosimil, să faci astfel încât să pară că e veritabil. O ipoteză posibilă, o voință de a face rău, o pervertire, nici nu-ți trebuie cine știe ce pentru a lansa un zvon, pentru a-i construi cuiva o proastă reputație, pentru a-i face într-adevăr rău, un mare rău. Fiindcă unele dintre aceste reproșuri au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cumpătării, practicării filosofiei, prieteniei, râsului, tot atâtea variațiuni pe tema bucuriei de a trăi și a purei plăceri de a exista care aduc în scenă și în joc mult mai mult decât plăcerile vulgare, animalice, triviale? în această etică exigentă, voința ocupă locul cel mai important. Prin ea se edifică, pe calea rațiunii, reflecția, analiza, raționamentul, cunoștințele, cultura, judecata, o plăcere demnă de acest nume. Și care nu are nimic de-a face cu cea a porcilor... -4- Patru, adică trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
epicurian contemporan cu Magistrul decât ca un medic postmodern, pentru că o boală cum este cancerul, de exemplu, lasă trupul liniștit, dar îl omoară în același timp... Teoria epicuriană a luptei contra suferinței acordă deci cel mai însemnat rol deciziei și voinței bolnavului. Și aici, rațiunea, filosofia deci, poate fi de-ajuns. în ce fel? Printr-o reflecție asupra mecanicii durerii, urmată de o decizie asupra posibilei folosiri a acestei informații. Bisturiul nu poate oare exciza și extrage piatra care provoacă imense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
secret, nu-l pot satisface pe un discipol al lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce face rău trupului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai degrabă două temperamente decât două concepții radical antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
negativitate, un refugiu în care nu se promite că fericirea va fi atinsă mâine, într-o altă lume sau într-o altă viață, ci aici și acum cu trupul pe care-l ai, fiind ceea ce ești, în cadrul geografic decupat de voința oamenilor, la periferia Atenei. Grădina lui Epicur este anti-Republica lui Platon. Căci Cetatea autorului dialogului Phaidon e perfectă pentru că este ideală și inexistentă, ea scânteiază, dar cu sclipirile bijuteriilor false, strălucește, dar precum decorurile de teatru, unde nu poate sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
iar contractul hedonist face posibilă comunitatea, semnul acesteia este prietenia. între prieteni circulă suflul zeilor și împrăștie fericirile și plăcerile absenței tulburării, dar și ale plăcerii de a fi împreună. Bunătatea, virtute cardinală la Epicur, își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere pentru amândoi, importanță corect înțeleasă a cheltuirii afective și a prisosului afectiv împărtășite, capital de forță inestimabil, suprimare a singurătății solipsiste în care trăia fiecare până atunci, prietenia are preț prin magnificele potențialități pe care le presupune. Contractul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
desigur, dar fără austeritatea la care Magistrul îndemna cu severitate. Prin această casă excepțională, asistăm la un anumit mod de a trăi epicurismul. Ea povestește trecerea la act filosofică și arată desăvârșirea geniului latin: preocuparea pentru real, pasiunea pentru concret, voința pragmatică. Ce ne spune această vilă? Trecerea de la cultura elenistică la civilizația romană. în această parte a Campaniei se vorbește și se scrie grecește, dar, pentru prima dată, este imaginată posibilitatea de a vorbi și de a scrie și într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dezorganizările, dezagregările. De o parte viața, de cealaltă moartea, aversul și reversul uneia și aceleiași medalii metafizice, una făcând-o posibilă pe cealaltă, și viceversa... Dragostea și războiul își împart lumea. Mai mult: Lucrețiu prezintă cu destulă cruzime iubirea ca voință de a da morții, pentru ca oamenii să înțeleagă că lucrurile nu par chiar așa de pure, ele cunosc și amestecul. Negarea în cadrul afirmării, sfârșitul înscris în începuturi, dispariția anunțată încă din procesul creației, Thanatos în acțiune chiar în patul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
simplu atât plăcerea sexuală, cât și bucuria divină, atât jubilația corporală, cât și beatitudinea spirituală... Ea ne guvernează permanent, pentru că e numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură direcție: voluptatea. Gândirea lui Lucrețiu, rareori prezentată ca atare, presupune un hedonism tragic: nu te sustragi puterii motrice a căutării voluptății, ea atrage totul în direcția sa, dar Marte nu doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]