51,462 matches
-
din stânga și se poartă la cap cu roșu?"127) și hipalaga, iar dintre "metasememe", oximoronul ("diavolul de popă", "curat murdar"). În concluzie, putem considera opera lui Caragiale drept un depozitar imens de exemple și contraexemple de scriere și vorbire corectă. Stilul său îngrijit, exact, concis și "potrivit" (Tudor Vianu) oricărei teme alese este evidențiat cel mai bine prin contrast cu galimatia "eroilor" săi. Ori de câte ori sesizăm erori gramaticale sau de gândire care nu sunt puse pe seama personajelor, se întrevede fără dificultate intenția
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
autorului și al personajelor pe care le-a creat, în funcție de criteriul intenționalității în stârnirea efectului comic de limbaj. Acestea fiind spuse, să urmărim diferențiat traseul pe care îl vor cunoaște în literatura postcaragialiană aspectele definitorii ale celor două tipuri de stil. Cele mai multe caragialisme bazate pe vorbirea agramată a personajelor ne întâmpină în scrierile lui G. Ranetti, Gh. Brăescu, D. D. Pătrășcanu, Al O. Teodoreanu, Damian Stănoiu și Tudor Mușatescu. În piesa lui G. Ranetti, Romeo și Julieta la Mizil (apărută în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de cei care ar fi putut să pună aceste agramatisme pe seama tendințelor generale de epatare prin limbaj ale vorbitorilor de la răscrucea secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Interesant în acest sens este un incident care demonstrează că stilul lui G. Ranetti se confunda cu cel al contemporanului și colaboratorului său de la "Moftul român", Caragiale: întrucât cel dintâi își semnase cu inițiale zeflemelele la adresa inculturii lui Caion, acesta a crezut că aparțin "penei măiastre a lui Caragiale"130. De
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asimilați "inversiune" în loc de diversiune (Secret), "apelnicită" (Provinciale), "anfabet" în loc de analfabet și "beciuclist" în loc de biciclist (Specialități), "maiur a tilifonat" (Profilaxie) -, care ne mențin în atmosfera lingvistică zugrăvită pe aceste coordonate de Caragiale, pot fi descoperite și alte elemente care amintesc de stilul personajelor lui Nenea Iancu. Schița Conferencia, de pildă, înveselește prin intermediul aceluiași tip de conferențiar semidoct "rostogan" din ciclul Un pedagog de școală nouă. Așa cum acesta le explica elevilor înțelesul genului neutru prin exemplul "catârului, carele nu-i nici cal, nici
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
văzuți au dreptul să-i împuște pe loc și să dreseze proces-verbal.141 Tipul de exprimare în scris al "eroilor" caragialieni este păstrat cu multă fidelitate la Al. O. Teodoreanu, unul dintre emulii lui Caragiale cu deosebire în domeniul pastișării stilului epistolar. O adevărată broderie de hipotexte caragialiene (în special Antologie și Scrisorile anonime) și de aluzii intertextuale la "lumea-lume" a lui Nenea Iancu, descoperim în schița dramatizată Manevre. Explorând formula colajului de texte organizat cronologic, la fel ca în odiseea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elementară, violența de mahala sau închistarea în automatisme specifice meseriei. Pentru ilustrarea noianului de agramatisme sugestive pentru primul caz, este foarte greu de privilegiat o singură epistolă în detrimentul alteia poate mult mai comică. Răspunsurile domnișoarei Zozo, de pildă, continuă intertextual stilul kitschizat al Ziței, condimentat în plus cu o ortografie aparte, să zicem, "neconvențională": Simpatice domnule Jenică, Desigur că numai o întâmplare incandescentă și bizară pe care un mare scriitor francez pot zice genial lea numit fatalism a făcut pe mămica
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din multe proze scurte ale lui Al. O. Teodoreanu, relativ puține aspecte lingvistice din scrierile impregnate de un suav umor patristic ale lui Damian Stănoiu amintesc de limbajul personajelor caragialiene. Unul dintre aceste aspecte ține de revalorificarea potențialului comic al stilului telegrafic. Generatoare de paralogisme derivate din concentrarea abuzivă responsabilă de lipsa de precizie a anunțurilor, telegrama este și la Damian Stănoiu utilizată ca mijloc de informare denaturată. În microromanul Cazul maicii Varvara, poznașa notiță din telegrama prin care Trilifia informa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Moartea, adulterul sau fuga sunt unicele modalități de evadare din acest veritabil cuib de viespi. În continuarea exemplificărilor legate de dimensiunea grafomaniei care oglindește logoreea "lumii-lume", notăm că la Tudor Mușatescu rețeta caragialiană este urmată îndeaproape, cu minime ajustări, în stilul epistolelor și al rapoartelor oficiale sau al declarațiilor din ciclul Post-restant. Toate aceste texte savuroase dau impresia că sunt "culese" și reproduse întocmai de către un autor a cărui contribuție se reduce la selectarea mostrelor de "comunicare" scrisă. Hipotextul caragialian (Raport
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un autor a cărui contribuție se reduce la selectarea mostrelor de "comunicare" scrisă. Hipotextul caragialian (Raport către șeful gării..., Proces-verbal, vorbăria fără frâu a cucoanei din Art. 214, etc.) se cristalizează prin identificarea agramatismelor și a paralogismelor care asezonează un stil prolix, cultivat cu ingenuitate de personajele cu funcția de expeditori sau subsemnatari, lesne încadrabili în tipologia semidocților caragialieni. Scrisoarea Dezidei, de pildă, are conformația unei singure fraze care se întinde pe aproape patru pagini tipărite, în care afectarea și incultura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
O. Teodoreanu, descoperim o sinteză a mijloacelor de exprimare specifice personajelor caragialiene. Totodată, cei doi autori sunt interesați și de anumite procedee, cum ar fi colajul de texte, colecția de scrisori, etc. care trimit, de această dată, la elemente ale stilului inconfundabil și inovator al lui Caragiale 159. Am anticipat deja, în prima parte a acestui capitol, că în privința acestor elemente se înregistrează o amplă posteritate îndeosebi la scriitorii generației '80 și înaintea acestora, la prozatorii grupați sub sigla "Școlii de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, în care celor trei "corei"162 li se oferă de către inventatul "proiecționist" împătimit, scrisorile celebrului bandit din Chicago, Dillinger, "inamicul public numărul 1" al Americii din perioada prohibiției, care se exprimă în cel mai pur stil caragialesc, agramat și prolix. Într-o astfel de scrisorică de amor intertextualități caragialiene reies din aluziile la situația lui Rică Venturiano și a Ziței care se temea de atacul fostului soț, la debitul verbal nestăvilit al cucoanelor ajunse în fața judecătorilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
continuare pe scurt acele aspecte menționate aici pe care nu le-am discutat încă, precum și alte câteva procedee caragialiene care vor face carieră în special prin contribuția prozatorilor optzeciști. 4.4.1. Oralismul Una dintre cele mai emblematice trăsături ale stilului caragialian, comentată de majoritatea cercetătorilor operei sale, este oralitatea, generată în primul rând de caracterul dialogic al tuturor textelor sale, inclusiv al celor din publicistică și din corespondență. Atunci când afirma că marele Caragiale "s-a cheltuit în literatură vorbită"165
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în literatură vorbită"165, Zarifopol face mai mult decât un reproș la adresa lenei de meridional a prietenului său, întrucât indică și specificul profund scenic al creației acestuia, în sensul că textul întreține un permanent dialog cu cititorii intentionați. Oralitatea și "stilul simpatetic"166 sunt ingredientele de bază ale "feliei de viață" realiste caragialiene, a cărei rețetă a fost redescoperită și îmbogățită în special de prozatorii din generația "de creație" (Tudor Vianu) optzecistă. Cu deosebire formula "transmisiunilor directe" frecvent utilizată de Mircea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
maxima artificialitate"167, sau prin simultaneitatea tendinței centrifugale și centripetale a autorului în raport cu textul, mai exact, prin completa neutralitate și neimplicare, coroborată cu permanenta preocupare pentru explicitarea și demascarea strategiilor textuale folosite. 4.4.2. Concizia O altă caracteristică a stilului caragialian moștenită de reprezentanții generației '80, se referă la obsesia pentru concizie. Nu știm dacă a fost remarcată frecvența în textele lui Caragiale a așa-numitelor expresii ale enumerării suspendate: etc., șcl, ș.a m.d. Se poate constata că de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intenția parodică, așa cum se întâmplă de pildă în basmul Dă dă-mult ... mai dă-dămult, sau în Smărăndița. În O zi solemnă, în schimb, printr-un neașteptat dar categoric "etc." este "sucit gâtul" unei ample descrieri a cadrului natural, într-un stil ce pastișează o manieră detestabilă de a scrie: Mizilul!... Așezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe o grădină se răsfață cu multă cochetărie pe o pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în care să se topescă argumentele, căci ele nu au absolut nici o valoare în sine, ci în armura, în incandescența, în zgomotul bătăliei care trebuie să-l aiurească și să-l asurzească pe cititor [...] Am obrăzniciile mele, florile mele de stil, elanurile mele de elocvență, absolut goale în care mă încred perfect, fără nici o teamă"181. Astfel de extrase demonstrează că și această componentă a expresiei caragialiene falsul denunț autocritic este prezentă în textul celui care, devenit celebrul dramaturg al absurdului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
documente oficiale (certificat de deces, cerere de repatriere etc.) la proiecția întâmplărilor pe fondul imaginației celor trei "corei", la metatextele prin care le disecă ironic, până la romanul însuși care le înglobează, le alipește într-un patchwork de texte redactate în stiluri diverse și le reficționalizează în acord cu scopul declarat al coautorilor-naratori, de "a experimenta [...] un roman (despre) senzațional"183. Acest tip de polifonism "de sorginte caragialiană"184 este principiu de structurare internă și a romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineața pierdută, veritabilă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc. Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până și reacțiile fiziologice firești, spectatorul confruntat cu imaginea artistică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tăcea și a vorbi nu există nici o deosebire, fiind vorba de d-l Pawlowsky, pentru ce ar fi deosebire, fiind vorba de același domn Pawlowsky, între a vorbi și a tăcea.47 Mimând apoi o reală preocupare redată prin captivantul stil indirect ("Altădată iarăși gândeam: Dar adică de ce nu d-l Pawlowsky? Poate... Omul e supus greșelii, cu sau fără autorizare. D-l Pawlowsky nu e și el om?... Atunci? ...I s-a putut întâmpla și lui Pawlowsky"48), naratorul lasă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cele din dramaturgia postbelică europeană de prestigiu. În acest sens, consecințele pozitive ale rezolvării pe cont propriu a ecuației absurdului existențial sunt deja notabile în Iona. Profunzimea meditației, conținutul mitologic și constelația de simboluri și motive poetice redate într-un stil simplu, esențializat dar familiar, prin amestecul de seriozitate și ironie, sunt printre meritele incontestabile ale piesei. Este adevărat însă că explicitările care iau locul sugestiilor și tehnica monologului scindat forțează inutil convențiile teatrale. Am putea spune că acea vorbire "cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
baga și ar purta o rochie făcută din macat""7. Din aceeași sursă, respectiv cele câteva pagini de amintiri ale surorii sale, deducem că membrii familiei lui Urmuz erau, dacă nu împătimiți ai textelor lui Caragiale, cel puțin familiarizați cu stilul și cu tipologia acestuia, întrucât pe umilul dar ghidușul grefier îl numeau Mitică și, în plus, îi calificau poznele și insolitele remarci pline de haz drept "miticisme" sau "miticiene"8. Exact ca celebrul personaj caragialian, care "epatează"9 prin invenții
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și contradictorie a acestui scriitor, aplecat însă, indubitabil, spre ludic și fantezie verbală, putem îndrăzni să vedem în paginile sale "bizare", pure "miticisme" extinse, narațiuni în care, ștrengarul Mitică, în calitate de narator omniscient, ar reda straniile povești-destin ale unor "amici", în stilul lui uneori incoerent, alteori zeflemitor, dar întotdeauna "original și inventiv"14 chiar până la absurd, așa cum reiese din multe replici, de tipul: Mitică, faci cinste? Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.15 (Mitică) În plus, dacă ținem cont de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paginile urmuziene tot o configurație parodică dublată de o marcare aluzivă. Observăm, astfel, că aproape toți constituienții "discursului gurmand"88 asimilat prozei caragialiene, dobândesc în textele lui Urmuz valori cu semn schimbat. În primul rând, parcimonia și sobrietatea alimentară din stilul de viața al eroilor lui Urmuz se opun abundenței și diversității de "lucruri tot ușoare"89 consumate "frumos"90 la serate literare 91, amalgamului de sortimente comandate zile în șir prin berării sau în mod nesățios de către "voluptoase"92 coane
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scriere care iese din tiparul celor mai cunoscute schițe, prefigurează reprezentările trofice din Paginile bizare. Valoarea documentară a acestui inedit text caragialian, datorată notațiilor ce configurează topografia periferiei bucureștene, este dublată de cea estetică, incontestabilă nu doar prin elementele caracteristice stilului caragialian, în special prin ironia ca antifrază, ci și printr-o remarcabilă aspectualizare artistică a urâtului. Drumul spre Căldărușani, înregistrat cu acuitate cinematografică de naratorul-reporter, departe de a fi o simplă "plimbare", dobândește semnificația unei călătorii spre cetatea sfântă, inevitabil
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
despre tatăl lui Ismail că își ține fiul încarcerat într-un borcan din podul casei "pentru a-l feri de pișcăturile albinelor și de corupția moravurilor noastre electorale"138. Deși nu este străin de procedeul dedublării instanțelor la polul emițătorului, stilul caragialian introduce, însă, întotdeauna, o supapă care dezamorsează raportul tensionat dintre poziția locutorului și a enunțiatorului și dezambiguizează perspectiva auctorială. Grăitoare, în acest sens, este explicitarea sintagmei "om cu noroc", desfășurată pe parcursul schiței cu acest titlu, prin istorisirea legată de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]